8,304 matches
-
Ar fi vrut să se Întoarcă de Îndată la Palatul Prioriei ca să afle vești despre executarea exilului, dar reușea să Înainteze foarte Încet, Împiedicat de mulțimea care se deplasa, compact, În sens contrar. A nu se știe câtelea ghiont Îl smulse din gândurile lui. Se răsuci ca să tragă un șut un fundul obraznicului care Îl lovise, un mârlan prost Îmbrăcat, cu o față abrutizată. Dar omul Îi ieșise din raza de acțiune, resorbit de fluviul de trupuri. Abia atunci Își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
atârnau niște fâșii de pânză stacojie. La dreapta, sobri În tunicile lor albe Împodobite cu aripi mari din pânză aurie, tot atâția Îngeri, cu fețele prostite Într-o beatitudine idioată, psalmodiau laude Într-o latină anapoda. — Îngerii Încearcă să le smulgă diavolilor sufletul mortului. Ia te uită! mai zise omul de lângă el. Într-adevăr, la stânga era mare agitație. Ceata de diavoli Înconjurase fantoșa, Împungându-l cu furcile și sfâșiind În mai multe locuri suprafața de pânză. Din răni ieșea un val
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la fel ca ea. Cu ce se deosebea Florența de iadul desenat pe pânza care flutura În vânt deasupra creștetului său? Infernul era și el circular, o cetate Înconjurată de ziduri care găzduia poporul perverșilor. Harta Întregii ferocități posibile. Se smulse din acele gânduri. Se lăsau primele umbre ale serii. În mintea lui se aliniau fragmentele unei lucrări, așa cum piesele din mozaicul lui Ambrogio desenaseră figura cea neterminată. Dar, până una-alta, trebuia să Își continue cercetarea, lăsându-i pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că vestea e adevărată. Cât despre Stinche, doar nu vei fi crezând cu adevărat că dulcile ei mâini sunt pătate de sânge. Blestematul acela de cârciumar Îi ascunsese acest fapt. L-ar fi azvârlit pradă Inchiziției, pentru asta. Ca să Îi smulgă și celălalt braț. Ticălosul acela blestemat ar fi sfârșit putrezind În temniță. Acolo, moartea l-ar fi ajuns pentru a cincea oară, și ar fi fost ultima, În sfârșit. — Știți Încotro se Îndreaptă? Întrebă el, scuturându-se din acele gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dar e indispensabilă prezența cuiva care să poarte simbolurile autorității. Ți-am adus de la San Piero Însemnele. Unul dintre soldați se apropie, Încredințându-i bereta brodată și sceptrul aurit. — Nu te poți adresa colegilor mei? Îi replică poetul cu asprime, smulgând Însemnele din mâinile asudate ale gardianului. — Am Încercat... dar ei... — Ce? — Nu vor să audă... Cred că se tem. Se tem de o Încăierare cu cerșetorii? — Nu... se tem de o revoltă. Dante se abținu cu greu să nu azvârle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca să nu se prăbușească de-a dreptul peste ușa care ieșise din balamalele ruginite. Dinaintea lui era o cameră neluminată, complet pustie. În față Începea o rampă din trepte mici din piatră. Slaba strălucire a lunii care pătrundea pe ușa smulsă din țâțâni abia dacă era suficientă ca să permită să te orientezi În spațiul Îngust. Zări o lampă cu ulei, așezată Într-o nișă din perete. Scoase din pungă iasca și amnarul. De Îndată ce fu În stare să vadă pe unde pășea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că veșmintele erau Îmbibate cu cine știe ce poțiune magică, Își zise el cu ceea ce-i mai rămăsese din conștiință. Simți cum simțurile pierdeau bătălia cu mirajul. Apoi, dintr-o dată, ceva Îl readuse brusc la realitate, dându-i puterea de a se smulge din acea frenezie a iubirii. Auzi un zgomot metalic sec și, la picioare, văzu cum un obiect se rostogoli pe dușumea: era una din brățările Antiliei. Se aplecă să o ridice, lăsând veșmintele să cadă Îndărăt În cufăr. Extraordinara greutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
putut ucide, pentru pasiunea sa. Veniero rămăsese nemișcat, ascultând În tăcere. Se mărgini să Își Încrucișeze brațele peste piept. — Dar În acele crime nu simțeam gustul pasiunii. Purtau semnul unei alte umbre, mai zise poetul. — Care? — Durerea. Durerea unui suflet smuls de pe propriul său pământ, aruncat În frigul surghiunului. Aceasta este, poate, cea mai mare durere, ce nu cunoaște leac. Venețianul Își plecase capul, parcă pentru a se apăra de acele cuvinte. — Știi ce am făcut. Dar știi și de ce? zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
păstrezi harta, vei lăsa deschise gurile iadului. Inteligența dumitale știe asta, zise el, după care scrise un număr, cu un deget Înmuiat În propriul sânge. Dante strânse pergamentul În pumn. Acum, nimeni și nimic nu i l-ar mai fi smuls. — Ce știm noi despre iad? Ce știe despre el inteligența noastră? Doar lumina lui Dumnezeu ne luminează pașii, nu vechile voastre hârțoage. Dacă Dumnezeu ne Încredințează cheile acestei porți, să nu o deschidem ar fi o insultă adusă voinței Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
blestemului lui Jacques de Molay nu se oprește aici: curând, asupra Franței se abat În avalanșă alte nenorociri și catastrofe - foametea, ciuma, devastatorul război de o sută de ani... Sunt templierii victime ale Bisericii de la Roma, care vrea să le smulgă cu orice preț secretele, primejdioase pentru ea, privind viața și moartea lui Isus descoperite În timpul primei cruciade? Va fi fost oare menținerea, timp de două secole, a privilegiilor generoase cu care Papa Îi blagoslovește la crearea Ordinului prețul tăcerii? Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Numele meu este Eveline Fontaine, fostă Bârsan, născută Corbu. Sebastian Corbu a fost bunicul meu. 26 Mi-au trebuit câteva minute bune să-mi revin din uimire. Era prea mult pentru prea puținul timp scurs din momentul in care fusesem smuls de pe orbita existenței mele cuminți și aruncat Într-o aiureală incredibilă, În care șocurile se succedau trepidant, Împinse de la spate de o forță decisă să sfideze orice rațiune. Adică nu-mi erau de-ajuns Centrul cu adunătura lui de savanți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o lumină mai ceva ca la apocalipsă, suind dinspre Poiana lui Buzatu, știți, unde-au prins-o atunci pe stareță cu Buzatu. Era cum ai vedea o casă arzând și când să te repezi s-o stingi, hop! ea se smulge din pământ și suie la ceruri... — Și șase de-a dreapta Tatălui și va veni cu mărire să judece! - mormăi a batjocură Stejeran. Hai, mă Parnasie, că vorbești prostii! Acum lămuriți-mă și pe mine, grăi Parnasie fără să-l bage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vita est. — Ei, și? - îl îndemnă Metodiu. — Și-am vrut să-mi trezesc și fata, să m-ajute, că muiere nu mai am. Mă cobor în pivniță, descui, mă duc la patul ei, patul gol! Mă uit... gratiile de la fereastră smulse! Vreau să strig „Săriți, hoooții!” când dau cu ochii peste hârtia asta... era aruncată peste napi... îi recunosc scrisul... of, of, of! - reîncepu să se vaite hangiul. Metodiu luă hârtia și citi: „Quousque tandem abutere, pater, patientia nostra? Quamdiu etiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în cazul principalului furnizor contemporan de pene - gâscă. Cu aerul ei ușor de tâmpenie, gâscă păcălește pe mulți. Dar în aripa fiecărei gâște zace pana înaripată a unui nou Voltaire. Stă în puterea noastră a o descoperi și a o smulge de-acolo. Episodul 108 PAN BIJINSKI Dacă, din întâmplare, unul sau altul din cei prezenți în ospitalierul han al lui Macek ar fi ieșit puțin afară, ca tot omul, pe trepte, și și-ar fi aruncat privirea pe Ulița Tomașevschi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prințesa a rămas neînduplecată. Episodul 163 VISUL SURORILOR ACESTOSA (IIÎ Și se făcea că în fața acestei situații cu totul neașteptate (unde se mai văzuse ca o fată de măritat să refuze atâția străluciți pretendenți?î, tatăl ei, marchizul de Camposanpierro, smulgând pe la orele 2 noaptea, după o violentă scenă conjugală, și consimțământul soției sale, decise următoarele: fata lor să nu mai citească. Cu vasta lui experiență, marchizul știa că scoaterea gărgăunilor din capul unei ființe îndrăgind lectura se poate face o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
turcul arătând cu mâna peste umăr, spre tranșee, de unde se auzeau lălăiturile tovarășilor săi. Dar nu pot. Sufăr cu... - și-și întinse arătătorul spre stomac. Am primit o săgeată acu un an, la Kosovice, la un jaf, și pân-am smuls-o, până m-am legat, s-a făcu rană. Cum pun ceva în gură, cum m-apucă, știi, parc-aș avea un jungher înăuntru. Și au un vin în pașalâcu’ ăsta!... Atât au, vin, muzică și pretenții. De-aia i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de concetățeni de-ai voștri să se îmbogățească organizând competiții fasciste ca asta. — Recunosc că în privința asta ai dreptate. — O asemenea demonstrație de abundență în fața unor copii care nu au nici măcar un scaun cu rotile care să compenseze lipsa picioarelor smulse de o mină sau de un obuz fabricate chiar de mărcile astea de automobile e o dovadă de prost-gust, dar și de dispreț față de cei ce s-au născut dincolo de granițele noastre. — Niciodată n-am văzut lucrurile în felul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care i se poate întâmpla cuiva este să nu ajungă să fie ceea ce în mod just ar fi trebuit să fie, ci să devină o creație a destinului, care se distrează schimbând totul cu inconștiența unui copil care se distrează smulgând penele unui canar. Bruno Serafian era sortit să devină un minunat bijutier, capabil să creeze strălucitoare giuvaieruri ce i-ar fi adus admirație, bogăție, femei frumoase și respect, dar soarta a vrut să se oprească chiar în pragul acestui tentant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lîngă oase albe și nu știu care erau ale Împăratului și care ale soldatului“, citez din memorie. Ascult uvertura la Tannhäuser de Wagner. Acordurile solemne, triumfale, ale suflătorilor, urmate de vaietele sfîșietoare ale viorilor - pași de Învingători ce calcă totul În picioare smulgînd parcă din Însăși carnea strivită fîșii de sunete, repetate mereu mai ascuțit, mai sacadat. Ochii mei caută Înnebuniți pe ecranul televizorului, În masa aceea mișcătoare de capete și mîini care formează o orchestră, acolo În rîndul Întîi, În stînga dirijorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În farfurie plămîni de copil. Este ciudat că nici În primul caz, nici În al doilea, nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ca ar fi vorba de măruntaiele unor animale. Nu aveam În fața ochilor decît viscerele unui copil smulse violent, simțeam fizic, În mine, supliciul acela și apoi cădeam Într-o halucinație, În care mîini albe, Îndemînatice, pregăteau În vase emailate fel de fel de sotéuri, de ciorbe, de fripturi din propriile mele organe. Îmi era frică să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu-l pot identifica de la Început - ei au lumina În față - de aceea nici nu-i răspund la salut și cînd se lovesc de el se scuză bîiguind: Pardon, eram În contre-jour. Și astăzi revezi cu stupoare această galerie parcă smulsă din adîncuri și suspendată aici după cine știe ce proiect excentric, la etajul patru al unei clădiri gigantice purtînd numele impropriu de Casa Scînteii - o scînteie care nu luminează, dar durează de aproape patru decenii. Iată-mă deci după o absență de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Ți-am spus, am vrut să mă distrez. El era victima perfectă - comic și tragic În același timp. Și a mai fost ceva. Am vrut să-i dau o lecție de viață, tot voia el o petrecere adevărată, ca să-l smulg din inerția lui exasperantă. — Oare și Hitler s-o fi distrat cînd și-a pus În funcțiune cuptoarele? Sau poate a vrut și el să le facă un pustiu de bine, să-i trezească din inerție, să-i facă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Termopile. Știi, existau două tabere, bătrînii și tinerii. Ne iubeam și ne uram pînă la paroxism. Tinerii ne pizmuiau pentru Înțelepciunea și stoicismul nostru, noi le rîvneam plăcerile. Intram unii În alții cu schimbul, ne răscoleam, măruntaiele cu disperare să smulgem ceva din ființa aceea promisă care ni se refuza. Viețile noastre sînt ca niște cruci țintind infinitul În toate cele patru direcții cardinale, nu se Întîlnesc decît o singură dată În punctul de conjuncție... Știi, Marceline, acesta este evenimentul! — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
totul de la sine fără cuvinte cum s-a scris lumea. Ceea ce strică această lucrare, să-i zicem zidire, Înecînd-o În bălării, sînt cuvintele. Nu rostirea poruncii „Să fie lumină“ a născut lumina, ci Însăși lumina. Nu auzul Îndemnului de a smulge vălul de pe oglindă a declanșat emoția descoperirii, ci vederea acelei iviri. Ajungînd cu trudă și silă să văd acest adevăr, Înțeleg acum de ce simt eu un rău fizic cînd vreau să povestesc, de ce consecuția logică a unor Întîmplări - un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cheamă un copil? M-a simțit și s-a Întors spre mine speriat. Întîi a vrut s-o rupă la fugă, credea că arunc cu piatra după el, dar cînd a văzut obiectul acela rotund și lucios mi l-a smuls din mînă și a Început să muște cu furie. Deodată a scos un răcnet, gura i s-a umplut de clăbuci, scuipa și icnea. Corpul pirpiriu i se opintea din toate mădularele, ochii Îi ieșiseră din orbite, venele de la gît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]