28,739 matches
-
sentința În pupilele acelea negre și nemiloase. Orice ar fi făcut, orice ar fi zis, privirea aceea implacabilă Îl condamnase deja, ca și aparenta indiferență cu care mascatul mânuia din nou pana pe hârtie. Viața lui Diego Alatriste y Tenorio, soldat al vechilor tercios din Flandra, spadasin care Își vindea serviciile În Madridul regelui don Filip al IV-lea, depindea doar de ce mai voiau să afle cei doi bărbați din fața lui. Ceea ce, judecând după Întorsătura luată de discuție, nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
nu pot trece. Dominicanul, care pe durata dialogului de mai sus rămăsese nemișcat ca o efigie, tresări, aplecându-se peste masă de parcă ar fi vrut să-l spulbere cu privirea pe Alatriste chiar atunci pe loc. — Nu poți trece?... Voi, soldații, sunteți scursura lumii, declară, cu o nesfârșită scârbă. Gloată Înarmată, hulitoare, jefuitoare și violatoare. Despre ce sentimente infernale vii acum să-mi pomenești?... Pentru voi, o viață nici nu contează. Căpitanul Îi primi cuvintele dure În tăcere și abia către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Poștei Regale, unde se primeau scrisorile și știrile din restul Spaniei și din Întreaga lume, ca și Împrejurarea că domina calea principală a orașului, Îl preschimbau Într-un amplu cenaclu public În care se Întretăiau păreri și glume, se fuduleau soldații, șopocăiau preoții, Își găseau de lucru hoții de buzunare și Își dădeau măsura talentului poeții. Lope de Vega, don Francisco de Quevedo și mexicanul Alarcón, printre alții, veneau cu plăcere la locul acela de clacă. Orice știre, balivernă, glumă lansate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
la toate se pricepeau, ponegrind totul, de la rege până la ultimul țopârlan. După mulți ani, Încă mai pomenea de locul acela poetul Agustín Moreto când, Într-una din comediile sale, Îi punea să spună pe un țăran guraliv și pe un soldat viteaz: — Ce-oți fi găsit la treptele-alea oare? — Stau cu fârtați de-ai mei la șezătoare. Dalele astea chiar m-au fermecat, că-n toată lumea țarină n-am aflat În gogoși mai roditoare. Ba până și marele nostru don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Închis până la gât; și deși dimineața era destul de călduroasă, avea pe umeri capa ca să acopere cu ea crosa unui pistol pe care și-l vârâse În partea din spate a cingătorii, lângă pumnalul cel lung - daga - și spadă. Contrar celor mai mulți soldați veterani din vremea aceea, Diego Alatriste nu se dădea În vânt după haine sau podoabe țipătoare, nici măcar viu colorate, Încât singura notă oarecum stridentă a Îmbrăcăminții sale o constituia pana roșie ce-i Împodobea pălăria cu boruri largi. Dar chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lor spirituală, ciubotarul Tabarca; acesta, Întâlnind grupul nostru, ne-a salutat grav și solemn, foarte pătruns de importanța rolului său. La ora două după-amiaza, străduța Del Príncipe și intrările corral-ului erau un vălmășag de negustori, meseriași, paji, studenți, preoți, conțopiști, soldați, lachei, scutieri și pungași care cu ocazia aceasta purtau capă, spadă și pumnal, adresându-se unul altuia numai cu caballero și gata să sară la bătaie pentru un loc de unde să privească piesa. La ambianța aceasta gălăgioasă și fascinantă contribuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Întrerupere, de parcă ideile Îi lunecau pe hârtie cu aceeași ușurință ca ochii În momentul lecturii, sau cerneala În clipa scrierii. Continua așa neabătut, neridicându-și capul nici măcar când locotenentul de alguazili Martín Saldaña, Însoțit de un sergent și de doi soldați din garda regală, Îl conduse Înaintea sa pe Diego Alatriste prin niște coridoare secrete, retrăgându-se apoi. Bărbatul de la masă continua să adnoteze scrisorile și informațiile, imperturbabil, ca și când era singur; Încât căpitanul avu tot timpul să-l studieze bine. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
proastă era că la instrumente de coarde sau funii Diego Alatriste cânta mizerabil; așa că procedeul avea să fie lung și penibil. Dacă era să aleagă, prefera să-și sfârșească zilele de glonț, sau de fier, oricum mai onorabil pentru un soldat care În mod normal dă colțul strigând Trăiască Spania și alte chestii de-astea, poposind printre Îngerașii din cer sau unde o fi Încartiruit. Numai că n-avea de ales. I-o spusese Încet un Martín Saldaña foarte preocupat, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
a fost sigur niciodată. Olivares luase un teanc de hârtii din cele multe de pe masă și Îl răsfoia distrat. — Ai slujit În Flandra și la Napoli, după câte văd. Și Împotriva turcilor, În Levant și Berberia... O lungă viață de soldat. De la treisprezece ani, Excelență. — Titlul acesta de căpitan e o poreclă, presupun. Cam așa ceva. Niciodată n-am depășit gradul de sergent, și chiar și-acela mi-a fost retras În urma unei Încăierări. — Da, scrie aici. Ministrul continua să răsfoiască teancul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Erau cât pe ce s-o facă, Excelență. Dar În ziua aceea s-au răsculat trupele noastre la Maastricht: nu-și primiseră solda de cinci luni. Eu nu m-am răzvrătit și am avut norocul să-l pot apăra de soldați pe generalul nostru don Miguel de Orduña. — Nu-ți plac răscoalele? Nu-mi place să fie asasinați ofițerii. Favoritul ridică dintr-o sprânceană, cu un aer neplăcut. — Nici măcar cei care vor să te spânzure? — Una-i una, alta-i alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
am văzut! Imaginea s-a întipărit în mine cu fierul roșu. Ca un foc. Exact așa: un foc. Am văzut pe una din pagini cum Nabucodonosor lăsa să fie uciși pruncii lui Sedechia, în vreme ce Sedechia însuși era de față. Un soldat spinteca pieptul unui copil cu sulița. Alt copil măcelărit zăcea dezmembrat pe pământ. Sedechia ținea fața întoarsă și urla spre cer. Nu voi uita niciodată. Pe pagina cealaltă, care era și ea îndreptată spre mine, Samson dărâma stâlpii templului. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
nu s-ar fi văzut nimic. Iisus purta un veșmânt din acelea țesute într-o singură bucată. Petru își întorcea fața: nu voia să aibă de-a face cu ce se petrecea sau poate că le striga vorbe de ocară soldaților. Mama continua să cânte, stângaci, șovăind, cu degetele rășchirate. Erau melodiile „Acum e vremea cinei“ și „Fericita, luminoasa clipă a încoronării“. Iuda îl ținea pe Iisus de mâna dreaptă. Se vedea clar că Iuda era mai puternic și într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
aceea? Cu propria mea lucrare? Acasă, în modesta noastră locuință, Pavel se afla pe insula Malta, încă neterminat. Naufragiații care se agățau de stânci mai trebuiau înnegriți un pic. Așadar, mă apropiam de Apocalipsă. Și Strittmatter continuă: Ce au gândit soldații incendiatori din Berlin când au ars pe terenul lor de instrucție, arta modernă: Käte Kollwitz, Emil Nolde, Paul Klee, Marc Chagall, Max Beckmann, Oskar Kokoschka, Pablo Picasso? Probabil n-au gândit nimic. Dar dacă umbra vreunui gând a trecut ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
N-am fost niciodată la Uppsala, zise Manfred. DESENUL Dar într-o dimineață, am spus eu, într-o dimineață șeful ne-a adunat afară, pe platforma din fața rampei de descărcare. Ne-a așezat ca și cum am fi fost un detașament de soldați înainte de bătălie. Și ne-a vorbit serios și cu emoție. Brusc am văzut cât de tare semăna cu bunicul. Da, părea că-l imită. în acest loc, a spus el, făcând niște gesturi care prevesteau un miracol, trebuie să învățăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
reveniră în minte. Prima oară cu tine, doamne, ce emoții am... Îmi aduc aminte că nu ai fost de multă vreme cu o femeie și asta îmi va da curaj. Îmi amintesc de un comandant de oaste care le spunea soldaților săi: Vă e frică de dușman?!... Să știți că lor le e și mai frică de voi!!... Și mă gândesc la temerile tale, și asta îmi dă curaj. Și apoi îmi aduc aminte ce puțin timp am și realizez că
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
haite, fusese răzbit, se povestea. Acum, porniți din cine știe ce codru, poate mereu același, ori din văgăuni de munte, lupii albi au fost, mai mult de o jumătate de ceas, stăpâni peste așezare. Vânătorii, câțiva, surprinși, nu au izbutit mare lucru. Soldații garnizoanei au intervenit prea târziu, iar jandarmii deloc, sărbătoreau ziua plutonierului, era de Sfântul Lazăr. Doar vreo zece sălbăticiuni au fost doborâte; valul a trecut și dacă târgul nu ar fi numărat cu șase locuitori mai puțin, totul ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
sistemului politic, o mulțime furioasă, câteva zile de haos, grupuri înarmate care s-au luptat între ele și o gașcă de conspiratori care s-au certat cine să preia puterea. Din câte se pare, au răsturnat un regim care avea soldați, polițiști sub acoperire și informatori peste tot. Iar România are acum un sistem democratic, oricât de dezamăgitor ar fi”, notează bloggerul de origine scoțiană în ediția online a publicației britanice, potrivit Adevărul. „Cred că este cu adevărat rușinos că românii
Huffington Post: "Din '89, România a fost condusă de o gașcă incompetentă" by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/80489_a_81814]
-
luna decembrie; păzește soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură; este iscoadă a diavolului; stăpânește apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec; apără soldații în război, motiv pentru care aceștia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii și fetele sărace care vor să se mărite. "Minunile săvârșite de Sfântul Nicolae, precum învierea celor trei copii omorâți de un hangiu sau salvarea de la naufragiu a
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/80607_a_81932]
-
câteva săptămâni am văzut soldățelul la Marta, fata care stătea în bancă cu mine, soldățelul lui Gustavo în mâinile urâte ale Martei, și m-am uitat la Gustavo și el a înțeles că eu îmi dădusem seama că ăla era soldatul meu, cel pe care mi-l promisese mie dacă mă duceam cu el în spatele gardului și făceam ce făceau copiii în spatele gardului, nimic rău cu frigul din curte, dacă mai aștepta puțin m-aș fi dus cu el, m-ar
Sora Katiei by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/8059_a_9384]
-
ofițer în armata austro-ungară, luptând de partea Germaniei. În război a fost luat prizonier de către rușii și a reușit să evadeze. În 1917 Gheorghe Ponta a obținut cetățenia românească și, la scurt timp, a intrat din nou în război alături de soldații români, ca sublocotenent, de data aceasta de partea Aliaților. Străbunicul premierului a luptat într-o divizie de munte în Ungaria până în 1919, când ostilitățile s-au încheiat.
Victor Ponta, povestea străbunicului premierului în presa străină by Roxana Covrig () [Corola-journal/Journalistic/78459_a_79784]
-
Stelian a cerut să fie serviți la popotă pe cheltuiala lui. Maiorul nu primise instrucțiuni cum să-i trateze, ci doar să-i poprească. I-a transmis lui Stelian prin șeful arestului să fie mulțumit că îi hrănește ca pe soldați și nu le aduce mîncare de la pușcăria din Constanța. Cei doi locotenenți pe care Scipione îi degradase în dimineața răzmeriței au fost trimiși sub pază la București, după ce unul dintre ei a încercat să se sinucidă, în despărțitura pentru ofițeri
Poștașul din sertar by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7861_a_9186]
-
cînd i-a văzut, vreo cincizeci, și rebegiți de frig, a intrat singur cu calul printre ei. A ajuns lîngă Stelian și l-a atins cu cravașa: , Aruncă megafonul ăla din mînă!" Stelian nu-i văzuse decît pe cei cîțiva soldați călare care îl așteptau din față, cu armele pregătite. Mergea totuși înainte și spera că la comanda lor erau camarazii în uniformă, cu ajutorul cărora să ocupe gara și, pînă veneau întăririle promise de la București, să-l poată împușca pe țăranul
Defilarea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7880_a_9205]
-
răsucește calul pe loc Scipione și le spune camarazilor lui Stelică să arunce armele și să ridice mîinile. Din nenorocire, vreo trei dintre ei au întins pistoalele spre comandantul regimentului, ori ca să-l împuște, ori ca să i le predea onorabil. Soldații lui, toți cu puștile pregătite, au tras în cei trei și au mai omorît cîțiva gardiști din greșeală. În teama lui că ar putea fi împușcat rușinos de propriii săi soldați. Scipione urlă: , Nu mai trage nimeni", îl suie lîngă
Defilarea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7880_a_9205]
-
ca să-l împuște, ori ca să i le predea onorabil. Soldații lui, toți cu puștile pregătite, au tras în cei trei și au mai omorît cîțiva gardiști din greșeală. În teama lui că ar putea fi împușcat rușinos de propriii săi soldați. Scipione urlă: , Nu mai trage nimeni", îl suie lîngă el pe cal pe Stelian și îl duce prizonier, la cazarmă. Pe ceilalți i-a adus trupa pe jos. După două zile, cînd s-a terminat de tot rebeliunea, Scipione întreabă
Defilarea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7880_a_9205]
-
Covrig Roxana Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte" este ceea ce au invocat atât teroriștii care au pus bombele la Maratonul din Boston, cât și teroriștii care au decapitat, joi, un soldat britanic. Legea Sharia sau legea islamică se aplică legal, de către judecătorii islamiști. Ei trebuie să verifice Coranul și învățăturile lui Mohamed înainte de a stabilii sentința. O problemă ridicată este cum să le explici persoanelor de alte religii că islamiștii cred
"Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte". A permis Moise Legea Sharia? by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/78817_a_80142]