9,106 matches
-
intră în făgașul firesc, confruntările politice și sociale ale vremii sunt agravate de insistenta, obsesiva subversivitate cu resorturi iredentiste a „prietenilor” României. Deși viața pare să curgă tihnit, să-și vadă de măruntele sale izbânzi și poticneli, se insinuează tensiunea, spaima. Când și când, neanunțat anume, cu o stranie irumpere cu impact subliminal, de o discreție înfricoșătoare, trece pe deasupra descrierilor demonul. Filele se parcurg cu alertețe frisonantă, sub teroare. În contrapunct, traversează spațiul-timpul trilogiei cei doi bătrâni în alb, concentrând în
O amplă frescă transilvană by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4779_a_6104]
-
healing of the spirit/ Come healing of the limb.” Într-un ritm și regim complet diferite, Banjo pare să reprezinte un mic moment de respiro. Comparat cu cântecele anterioare, el aduce o infuzie de optimism unui discurs copleșit de durere, spaimă și boală. Aparențele sunt însă înșelătoare: instrumentul muzical, ce plutește amenințător la suprafață „mării negre și infectate” este el însuși un agent al râului. Stricat - adica incapabil să-și îndeplinească misiunea de a încântă - el semnalizează existența primejdiei. Proveniență incertă
Vechimea, adâncul (4) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4796_a_6121]
-
sale. În 1913 el publică eseul La Mort, ce debutează spectaculos cu afirmații categorice, de tipul: „Nu există pentru noi, în viața noastră și în universul nostru decât un eveniment care contează, moartea... ea nu se hră- nește decât cu spaimele noastre...” ( v. Maurice Maeterlinck- La Mort, Fasquelle ed. 1913, p.3). Autorul consideră că „este foarte probabil ca nimeni în această lume, poate nici în cealaltă , să nu descopere marele secret al universului. Și oricât de puțin am crede, e
Maurice Maeterlinck și „oaspetele necunoscut“ by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/4679_a_6004]
-
dacă nu mâhnește peste măsură și nu mă pot mângâia decât a doua zi cu o născocire și mai și.” (I.L. Caragiale, „Începem” ,1909) „Nu știu, când am hârtia albă dinaintea ochilor, mă apucă așa ca o amețeală și o spaimă... Mi se pare că e cineva în spatele meu care-mi pune mâna pe umăr, poate chiar eternitatea, și se uită să vadă ce scriu“. (Mișcarea literară, nr.3) „Arta cere conștiință, fără un perfect simț de onorabilitate literară nu se
Portretul unui geniu: "Moș Virgulă", 162 de ani de la nașterea sa () [Corola-journal/Journalistic/46994_a_48319]
-
numai că sârma a fost înlocuită de nervii întinși la maximum ai cititorului, care urmărește totul cu sufletul la gură.“ The New York Times Book Review „Acest roman cu inflexiuni de mătase izbutește să transforme o piesă de mobilier într-un simbol al spaimei și al catharsisului, pe care îl primim și îl dăruim, la rândul nostru, celor dragi.“ The Wall Street Journal * Un birou ce pare să fi aparținut lui Federico García Lorca traversează timpul și spațiul, reunind destinele halucinante ale mai multor
Marea casă by Carmen Toa () [Corola-journal/Journalistic/4697_a_6022]
-
lungă listă de cuvinte care, deseori în rimă, conduc cititorul nu numai din primul tărâm de dincolo, ci și de-alungul întregii călătorii. Cred că nu este inutil să amintesc centralitatea imaginii simbolice a pădurii, căreia îi sunt corelate pierderea și spaima. Substantivele care susțin această imagine a «patimilor lui Dante» - viață, drum, pădure, cale, munte, deal, vale, moarte, țărm, stele și adjective precum dreaptă sau aspră vor reveni în alte cânturi, atrăgând atenția și încercând memoria cititorului, în jocul de conexiuni
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
scorte” Marian Papahagi: „În miez de drum când viața ni-e-mpărțită/ mă pomenii în beznă-ntr-o pădure/ de era dreapta cale rătăcită./ Ah, să spun cum era nu-mi e ușure / pădurea păduroasă, aspră foarte,/ ce-n gând presară iarăși spaime sure. / Amară-i că puțin o-ntrece moartea: / dar ca s-arăt ce bine-n ea aflai/ voi spune ce mi-a scos în cale soartea” Eta Boeriu: „Spre-amiaza vieții noastre muritoare/ ajuns, într-o pădurentunecoasă/ mă rătăcii pierzând dreapta
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
propriu drumului existențial, întrucît „nu înțelegem încotro mergem, nici ce ne așteaptă” (Exercițiu de mîntuire. Ridicare la cer). Nu emite imprecații, nu blasfemiază, limitîndu- se la constatări uimite, dezamăgit la un mod lileal. Spiritualitatea i se exprimă indirect, printr-o spaimă de materia prizată în accepția ei coșmarescă. Într-una din nopți, cînd s-a simțit „o fabrică de coșmaruri”, se visează ca „o bucățică de gheață pusă pe o plită încinsă”, apoi ca și cum s-ar afla „într-o piuă mică
Aventura inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4971_a_6296]
-
cadrele ordinii, care nu e neapărat o intenționalitate metafizică, ci o absență a unor „legități”, așa cum Răul ar fi, în gîndirea augustiniană, doar un gol al Binelui. Dar nici golul ca atare nu e suportabil. Cînd se surpă materia, apare spaima de irealitate precum de o dezumanizare. E un vis mut prin nonsens: „Pășeam,/ pe drumul deschis în vis,/ deși știam că un drum care nu există/ nu mă poate duce la tine.// O, și strigam,/ strigam după tine, cum strig
Aventura inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4971_a_6296]
-
președintele României au eșuat, PDL fiind convins că nici de această dată românii nu se vor lăsa manipulați. În România a existat și va exista întotdeauna o mare majoritate electorală decentă și responsabilă pe care campania otrăvită de ură și spaimă a domnilor Vîntu și Voiculescu nu o va putea infesta niciodată", a adăugat Sever Voinescu.
PDL îi atacă dur pe Voiculescu şi pe Vântu () [Corola-journal/Journalistic/49748_a_51073]
-
e o contaminare între a i se face pielea de găină și a i se face părul măciucă. Cuvântul păr a putut substitui pe piele în temeiul asemănării semantice dintre cele două expresii (care desemnează în primul rând senzația de spaimă), dar și datorită asemănărilor de formă lingvistică: aceeași structură sintactică a expresiilor, aceeași consoană inițială a cuvintelor și același număr de silabe, în forma lor articulată. Explicația rațională a sensului nu a jucat niciun rol în a bloca modificarea, deși
„Părul de găină“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4988_a_6313]
-
lor fiziologice (reale, dar exacerbate); prima conține și o comparație condensată („pielea ca de găină”). Exemplele recente, numeroase, provenind mai ales de pe forumuri, dar și din texte și emisiuni informative, au o constantă semantică: părul de găină nu indică atât spaima, cât emoția, apărând adesea în asociere cu fiorii și în contextul unor sentimente pozitive. De multe ori, sursa emoției puternice e muzica: „Vocea care a înnebunit Olanda: cântă de-ți face părul de găină” (ultimelestiri.com); „Când cântă nu îți
„Părul de găină“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4988_a_6313]
-
în artă. Nu e vorba neapărat de femei reale, ci, mai degrabă, de personaje mitologice: Eva, Dalila, Athena, Salomea, Pandora, dar și Venus a lui Botticelli sau Olympia lui Manet. Camille Laurence se întreabă, în Cercetare cu privire la femeile terifiante, de ce spaima cu pricina pe care ne-o provoacă merge mână în mână cu dorința și atracția sexuală iar Nathalie Kaufmann vrea să lămurească, în Aceste femei fără de care capodoperele n-ar fi existat, relația artiștilor cu modelele lor reale sau imaginare
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4993_a_6318]
-
ce bun un astfel de roman, cui îi folosește? Este un elogiu al deriziunii sau o subminare a ei? Asta nu știu, mă plasez încă / totuși într-o cu totul altă lume. Apocalipsa este probabil una dintre cele mai profunde spaime ale umanității și poate tocmai apelul prea insistent, publicitar, la această temă, în zilele noastre, până la banalizarea ei, constituie targetul semnificant al parodiei romanului. Poate...
Neo-Avangarda se apropie by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4997_a_6322]
-
Deci el își scrie opera și abia după aceea ceilalți hotărăsc dacă o publică sau nu. Dar, chiar nepublicată, ea este scrisă și rămâne. Ei bine, chiar de aici cred că vine marea putere a scriitorului, care se bazează pe spaima celor de la putere că el va rămâne și va mărturisi. Deci, până la urmă, problema celor de la putere nu este să-l distrugă. Problema lor este să-l cucerească și să-l facă să lase niște mărturii pozitive, în cele mai multe cazuri
De la cenzura ca formă de libertate la libertatea ca formă de cenzură1 by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/4986_a_6311]
-
urma urmei, s-ar fi putut nici să nu am talent, poate nu mai urma nimic. Și totuși, au făcut acest efort. Este un foarte bun exemplu, după părerea mea, al puterii, chiar nedovedite încă, a scriitorului, care vine din spaima celorlalți de el. Pentru că Tata era închis, se presupunea cum ar fi urmat să evoluez în același sens, deci preferau să taie de la firul ierbii orice posibilitate. Totuși, cum zice Grigore Alexandrescu, „veacul înaintează”, veacul a înaintat și atunci, un
De la cenzura ca formă de libertate la libertatea ca formă de cenzură1 by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/4986_a_6311]
-
de Suetoniu lui Caesar la trecerea Rubiconului (Viețile celor doisprezece Cezari, Caesar, XXXII), marchează hotărârea drumețului trezit de sforăitul Aniței de a ieși din adăpostul său nocturn spre a înfrunta primejdia necunoscută (200). Două versuri din Tristele lui Ovidiu amintind spaima fugarilor din Troia pustiită (I. 3, 25- 26) servesc ca reper al iureșului furnicilor din bucata de pâine scuturată la masă (Așa de spărieți și nedumeriți mi-nchipui că trebuie s-o fi împuns de fugă troienii lui Priamus, când
Un călător „anacronic” by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4403_a_5728]
-
Ariès - moartea domesticită, „noi murim cu toții”, cea experimentând umilința destinului comun și uniformizator; moartea de sine, cea care se separă de comunitate și specie și exaltă privilegiul „testamentului” (opera literară), „colonizând” în proiect lumea obscurului dincolo; moartea celuilalt, romantică, deviind spaima de moarte spre celălalt, cel drag, prin compromisul frumuseții; moartea pe dos, răsturnată, negată prin „medicalizare”, din contemporaneitate, o moarte din nou sălbăticită. Interesată de stări și cuvinte legate de moarte, pun între paranteze temporare stricta cronologie, nu fac neapărat
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
monoton, monocord. Textele nu se perimează, lamentoul atroce e mereu actual, economia redundantă a enunțurilor le asigură valabilitatea. Amândoi cultivă o lipsă de interes pentru temporalia, dar și o distanță destul de circumspectă față de eterna. Sunt „proletari” fără speranță. Nu e spaima de Întunecare ori de Nimic, fertilă în planul meditației, care bântuie nopțile lui Eminescu sau Blaga, ci o spaimă neputincios-orgolioasă, abulică, angoasă pură. Cu răceală părtinitoare se întoarce Bacovia asupra sa, descoperindu-se „lut asudat cu miros de cadavru”, obiect
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
cultivă o lipsă de interes pentru temporalia, dar și o distanță destul de circumspectă față de eterna. Sunt „proletari” fără speranță. Nu e spaima de Întunecare ori de Nimic, fertilă în planul meditației, care bântuie nopțile lui Eminescu sau Blaga, ci o spaimă neputincios-orgolioasă, abulică, angoasă pură. Cu răceală părtinitoare se întoarce Bacovia asupra sa, descoperindu-se „lut asudat cu miros de cadavru”, obiect concret urmărit de jocul umbrelor ce „dau nebunie”. Nostalgia paradisului lipsește. „Chemări de dispariție sorb” ființa, iar nu „dorul
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
curând”) scad superbia spiritului, îl îngreunează cu experiența morții (altminteri refuzată omului), proba efemerității eliberând de povara, confortabilă, a speranței. „Excesul morții” dezleagă de moarte. Menținut în platou, sentimentul morții se cronicizează, privirea încetează a mai fi încețoșată, tulburată de spaime, clarvăzătorul își evaluează lucid statura, valorând nimicul, groaza, trecerea. În această categorie intră, în tonalitate ludică, Livius Ciocârlie și „fleacurile” sale. „Spre moarte mă îndrept în același fel: incompetent”, notează L.C., întro definiție lapidară a ființei muritoare. Competența absolută și
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
un fel de anticameră a morții. În acest loc uitat de lume își spune Julián Ríos poveștile de dragoste, război și răzbunare. (Prezentarea editurii) -Delia! strigă aplecat spre golul întunecat al scării. Rămase nemișcat câteva secunde, încremenit de uimire și spaimă. Își strigă din nou sora: „Delia”. Nu primi răspuns, în afara ecoului propriei voci răsfrânte de pereții holului. Se agăță de balustradă, cu capul înclinat spre golul obscur al scării, cu părul căzut în ochii holbați, încercând să pătrundă întunericul. Respira
JULIÁN RÍOS - Cortegiul umbrelor () [Corola-journal/Journalistic/4411_a_5736]
-
nuclee de viață cotidiană. O proză emoționantă prin simplitate și concizie: descrieri, portrete, scene, vise, totul redat cu naturalețe într-o limbă de purtat în casă, orală și idiomatică. Și ce amară ironie, pe alocuri! Mai nimic, totuși, despre boală, spaime, anxietăți. Ici-acolo, însemnări de lectură, zgârcit comentate, îndeosebi din opera congenerilor (nici unul dintre scriitorii generației 2000 nu și-a citit confrații cu gravitatea și constanța celui dintâi plecat dintre ei). Sorin Stoica gândește la fel de onest precum scrie. Ar fi
Generația 2000: Sorin Stoica by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4620_a_5945]
-
animal sau plantă/ sînt la cheremul unui vînt/ și-al sufletului de bacantă” (Deznodămînt). Poetul nu șovăie a descinde în instinctualitate, în condiția ferină pentru a-și clama atașamentul la viață, chinuitor și totodată feeric prin conștiința efemerului. Dătător de spaimă și de miraj, acesta face cu putință duetul așteptare-împlinire, „cu promisiuni îngrozitoare, ispititoare, suave/ și purulente și sîngeroase” (Frică). E un evantai de trăiri complementare ce aparent se scurtcircuitează, însă care pot releva misterul eterogen, ireductibil al vieții: „Totul în
Un spectru amplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4631_a_5956]
-
deja „decedată”. Poemul dedicat celor „pierduți, ajunși sau ascunși prin ceața literară” pare, mai degrabă, un recviem pentru un vis: „După noi vin festivitățile, la care, Ianuș, nu vei fi/ strigat,/ deși de pe holurile astea ți-ai urlat neputința/ și spaima și ale tinereții valuri./ Noi între noi nu ne vom aminti decât de iluzia/ literaturii./ De 305-ul imens și murdar pe care l-am spălat/ cu detergent adus de-acasă./ Niște fraieri, Ianușe, niște loseri./ Și încă./ Noi între
Generația MM by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4665_a_5990]