KorAP: Find »[drukola/base=spate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...1553 >

38,816 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773

dai prefectului. Aha! Asta era! Își dădu capul pe spate și-o privi jignit, furios și-nveselit totodată: Va să zică... ăsta-i secretul! De asta... Mama bănuia, dânsa ceva, săraca, dar nu știa... Du-te dracului! Măgarule! izbucni Cerboaica și-i întoarse spatele rupând-o la fugă îndărăt. "Bine. Prea bine" își spuse Miluță și păși, hotărât, înainte. CAPITOLUL 4 Se strecură pe la bisericuță, prin spatele haznalei, prin spărtura din gardul liceului. Se agăță de burlanul ruginit și-ncepu să se cațere ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Mama bănuia, dânsa ceva, săraca, dar nu știa... Du-te dracului! Măgarule! izbucni Cerboaica și-i întoarse spatele rupând-o la fugă îndărăt. "Bine. Prea bine" își spuse Miluță și păși, hotărât, înainte. CAPITOLUL 4 Se strecură pe la bisericuță, prin spatele haznalei, prin spărtura din gardul liceului. Se agăță de burlanul ruginit și-ncepu să se cațere ca mâțele. Inima-i bătea cu putere. Nu simțea nici urmă de frică. Numai grijă să nu fie zărit și să nu cadă. Vântul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
capul, și coborî ca-ntr-o fântână, în întunericul din cabina proiectoarelor. Conurile de lumină îndreptate spre scenă făceau de acolo, de jos, bezna de nepătruns. Se înălță întinzând gâtul și rămase câteva clipe nemișcat, ținând tot cerul negru în spate. La picioarele lui, parchetul strălucea presărat cu talc. Perechile se roteau lenevos sub serpentinele și ghirlandele multicolore atârnate de tavan. Ce mare crescuse această sală, ca oamenii să fie atât de mărunți! I se păru c-a trecut o viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de batistă. Proptit solid pe picioroangele uriașe, cu pantalonii reiați de catifea argintie, vestă și haină închisă la doi nasturi, cu un cap mai înalt decât toți și-o privire seniorială, prefectul vorbea cu generalul, balansându-se cu mâinile la spate. Orchestra cânta pe-un podium. Perechile dansau. Spuma șampaniei sfârâia în cupe de cristal. Pe mese tronau munți de fleici și cornuri prăjite. Dinții mușcau vârtos, nesățios, ca din miezul însuși, mustos și picant, al vieții. O tristețe de moarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-i prospețimea de dimineață buimacă, galbenă ca untdelemnul, în timp ce ea zâmbea nepăsătoare și provocatoare, jucându-și în ochi mândria de-a fi atât de râvnită. Pieptul ca o gușă de porumbiță săpa fântâni negre-n carnea lor. Ceva mai în spate, o curvulice de șaisprezece ani, inconștientă și vicioasă, râdea de nu mai putea. Râsul ei îl dezmetici, și-l făcu s-o urască îndârjit. De fapt se ura pe sine că venise și stătea acolo caraghios și flămând, în hainele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
din umeri nepăsător, sfidând ghinionul, și-n clipa aceea ar fi vrut să nimicească totul, nimicindu-și propria lui dorință aprinsă-n viscere, să dispară cât mai repede de-acolo. Măi, băiețică, ia vină tu-ncoace, se trezi înghiontit din spate. Se-ntoarse jignit, subjugat de sila și furia aceea viforoasă care fierbeau în el încă de pe locomotivă, tot drumul și toată viața jefuit de tot, fir-ar să fie! avea să se gândească și să-și dea seama mai târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
și, foindu-se prin casă, începu să se îmbrace. Cu ochii încordați, nimeri geamul și-l crăpă încetișor. Lumina lăptoasă năvăli buimacă înăuntru, cenușie și rece, făcând-o să clipească mărunt. Bătrâna se întoarse oftând și-și strânse părul la spate. Se uită cum doarme nora, cu fața-n sus, c-o mână sub cap, dezvelită și transpirată, c-un picior afară, cu genunchiul gol și rotund deasupra cearșafului. Ce-i pasă! Doarme ca pietrele! Nu-i mai ieșea din minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
și de cine știe ce-i umblă ei prin cap! Toma, săracu, poate-i în pământ, poate trag viermii din el sau e rănit pe undeva și sângeră și se perpelește și nu mai poate de dorul ei, și ea nici cu spatele nu se gândește la el. Sau se gândește ce făcea, noaptea, cu el, la mare, ce mi-a spus la-ntoarcere, că încă pe-atunci mai avea gura dezlegată și mai puteai scoate ceva de la ea. O apucau furiile când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de stăpână, să plece fruntea și să-i îngăduie orice fără să crâcnească. Piciorul alb, gol, rotunjit în pulpă voinică de femeie frumoasă, se întinse prin somn. Cerboaica șopti ceva fără să se deștepte și răsucindu-se se-ntoarse pe spate, lăsând-o să vadă ochiul dracului cu care era însemnată: alunița care-i râdea sub buric. Era demonul care-o mâna mereu și-i da acea stare de nestare, acel soroc de înstrăinare și nestatornicie. Trase cearșaful învelind-o cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
s-o înghită, apoi se întoarse și se repezi spre culcușul lui Miluță. Bine, măi băiete, și tu cu hainele astea ți-ai găsit... Vocea i se curmă printr-un țipăt, ca și cum i-ar fi dat cineva o lovitură pe la spate. Pierzându-și echilibrul, se prăbuși peste trupul întins pe saltea cu fața-n jos. Apucându-se cu amândouă mâinile de umerii lui, începu să-l zgâlțâie, opintindu-se să-l trezească sau cel puțin să-l întoarcă cu fața-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
să se odihnească! Bine! cedă bătrâna. Pune-i o compresă cu apă rece, să-i treacă vânătaia. Și tu? Vrei să mai dormi? Mai dormi! Odihnește-te! Nu, nu, șopti Cerboaica, zvâcnind din tot trupul, și-și dădu capul pe spate, s-o privească mai bine. Nu mai dorm, fii liniștită. Sunt gata să-mi iau robia-n primire. Robie, dacă ai munci forțat pentru alții, cum muncește bietul Alexandru! o dojeni bătrâna blajin, fără asprime, vorbindu-i ca unui copil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de-a-npicioarelea, se așezau câte patru la două mese, cereau spirt denaturat singurul de care se găsea în tot orașul și jucau zaruri până nu-și mai puteau ține capetele pe umeri. Atunci ieșeau clătinându-se, sprijinindu-se de pereți până în spatele casei, unde se ușurau și trăgeau cu armele-n șobolani, dacă nu era Erika acasă, să urce care mai vedea scara și mai putea. Se mira că cealaltă, Irina, care era fată cuminte, de oameni necăjiți, stătea cu asta. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
clătină și se lungi pe podele. Cum stătea chircită la pământ, aplecată, cu picioarele sub ea, bătrâna ridică fața. Rămase cu cârpa udă în mână, simțind cum îi alunecă printre degete picurii uleioși, grei, cu miros pătrunzător. Soarele lumina din spate o ființă aeriană, trecând prin rochia ei subțire ca printr-o sită, conturându-i picioarele și tot trupul. Clipind mărunt, orbită de trupul mlădios ca o lumină, o recunoscu. Trânti cârpa în lighean. Hai odată, intră! Ce-ai înțepenit acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
n-a fost nevoie ca el, Miluță, să-i mai povestească isprava de pe locomotivă. A stat cu ochii cât străchinile și l-a ascultat, pe urmă i-a destăinuit cum îl simțea, cum îl simțea pe neamț cu arma-n spate și nu știa bine ce-o să fie, unde-o să-i ducă, pentru că n-a putut schimba o vorbă cu moș Țurcanu... Fir-ar să fie, o dată om! Altu-n locul lui... Dar ce să mai vorbească, dacă nici lui nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
întrebarea ei unde-l poate găsi pe domnul prefect, o informă că s-a deschis o nouă cantină a Crucii Roșii, și domnul prefect e acolo. La Liceul de băieți, pe strada Grigore Ghica, o lămuri funcționarul și, întorcându-i spatele, dispăru împingându-se într-o masivă ușă de stejar dăltuit. Coborâră îndată scările, mirate că nu le oprește și nu le întreba nimeni nimic bătrâna mai în urmă, pășind cu șovăială pe luciul de gheață al mozaicului, temându-se să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
vorbise odată de credința lui în telepatie, zicea că el, dacă-și dorește ceva cu mare ardoare, poate înfrânge legile timpului și spațiului. Câte tâmpenii nu-i spunea ca s-o zăpăcească! Hai mai repede, doamnă! o-nghionti cineva din spate. Cerboaica, ridicând ochii jenată, se trezi în fața unei foste colege de liceu, fata unui agramat negustor de pește. Fără s-o recunoască, fata îi întindea o cană mare, cazonă, de ceai. Întoarse umărul și lăsă fața în jos, mulțumind. Hai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
una. Primul impuls fu să arunce cana și s-o rupă la fugă, să dispară de-acolo, dar așa ceva ar fi stârnit indignarea generală. Foamea, care-i scormonea măruntaiele, o făcu să cedeze. Se trase într-un colț, întoarsă cu spatele și, cu capul plecat, înfulecă repede felia clisoasă de pâine neagră și amară, apoi, înapoindu-se să predea cana, se opri lângă masă, în dreptul fostei colege, care n-o recunoscu nici de data aceasta. Se sili să-și tragă răsuflarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
te mai târâi după mine degeaba. Ia traista și du-te acasă. Mă descurc singură. Vorbea încet și ochii ei se umeziseră și luceau de plăcere, duioșie și bunătate. Răsuflă liniștită, ridică fața, împăcată în gândurile ei și, întorcându-le spatele, păși hotărâtă spre poartă cu pas cumpănit și măsurat. Zăpăcită și speriată de schimbarea bătrânei, Cerboaica se repezi pășind hotărâtă după soacră-sa. CAPITOLUL 8 Șoseaua și orașul rămaseră în urmă, departe, la capătul lumii, înecate în apa ruginiu spălăcită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
colb ce se ridicau dintr-acolo anunțau prezența lor neliniștitoare. Mamă! Ce-i? Nimic. Lasă! Soarele ardea, aprinzând aerul, frigându-le mâinile și spatele. Când ajunseră, fețele le erau negre de sudoare și colb. Rochia ei de mătase, udă în spate. Căută o tufă de măcieș la marginea acelui ogor, care nu era al lor, era al nimănui. Se dezbrăcă, își făcu vânt cu palmele și, ridicându-se, își legă basmaua la spate, să nu-i cadă părul în ochi. Luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
și colb. Rochia ei de mătase, udă în spate. Căută o tufă de măcieș la marginea acelui ogor, care nu era al lor, era al nimănui. Se dezbrăcă, își făcu vânt cu palmele și, ridicându-se, își legă basmaua la spate, să nu-i cadă părul în ochi. Luă secera de la bătrână. Vezi să nu te tai! Ai grijă! Paiele țepoase erau gălbui, cu noduri negricioase, frunzele rare, răsucite de uscăciune. Aduna mănunchiuri mici, să nu se scuture ce mai rămăsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
uscăciune. Aduna mănunchiuri mici, să nu se scuture ce mai rămăsese pe spic, tăia dintr-o zvâcnitură, potrivind vârful secerii în jos, și tot atât de repede, fără să se uite, nevăzând decât țărâna zgrunțuroasă și grâul din față, arunca brațele pe spate și lăsa mănunchiul în miriște. În urmă. Totul rămâne în urmă. Ce era chiar seceratul acela, dacă nu propria ei resemnare? Se săturase, și totuși accepta. Era sătulă până peste cap și accepta pentru că numai așa putea trăi, nădăjduind că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Înfruntă primejdia în față zilnic, dar cel puțin... Își frecă cu monturile mâinilor, îndelung, fața jilavă de sudoare. Ochii o usturau. Parcă avea nisip fierbinte sub pleoape. Gura-i era uscată, buzele arse. Simțea înțepături mici urzicându-i pielea pe spate. Sângele îi zvâcnea în tâmple. Îi vâjâiau urechile. Lângă ea, bătrâna făcea același lucru, dar mai spornic. Se târa aproape în genunchi și-nainta pe nesimțite, stăruitor și fără grabă, cu spinarea-n grâu, lăsând două dâre de țărână răscolită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
meserie: Dacă mă refuză, sunt pierdut. Ce-i cu tine? Vreau s-o iau! Să mă-nsor cu ea! Aerul mirosea dulce a parfum de levănțică. Acum ți-ai găsit!? Ești nebun! se cruci meșterul și-i dădu una în spate, să-l trezească. Hai! Repede! Ne prind nemții! Nu ne prind. Dacă am scăpat o dată, nu ne mai prind. Spune-mi... Ce să-ți spun? O aștept de dimineață, mărturisi băiatul. De anu trecut, toată ziua, șopti ridicând fața învăpăiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
neted și mângâios și-adânc, ca atunci când, copil fiind, plutea destrămându-se ca păsările se sfârși tăios, curmându-i răsuflarea. Auzi ușa dincolo. Un pas apăsat. Un cuțit rece îi spintecă pieptul. Apoi prin ușă, prin perete cum stătea cu spatele lipit de perete, în colțul dintre celălalt perete, îmbrăcat în faianță, și ușă i se păru că distinge răsuflarea obosită, șuierătoare a celui care urcase scările. Ssst! duse fata un deget la gură și-i făcu semn să stea acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
metalic și se ridică îmbătată de arome, cu florile calde, lipite de obraz. Așa se apropie, cu băgare de seamă, și se arătă lui Tudor. Avea înfățișarea nopții însăși, cu fața nobilă, arcuită pe gâtul înalt, părul stufos dat pe spate, o tufă de liliac înflorit, ochii strălucitori, învăpăiați de fugă, de oboseală și de neliniște. Ce bine c-ai venit! se bucură el. Nu eram sigur că vii. Mă faci să râd! se minună ea. Lasă-mă să-mi trag

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]