2,089 matches
-
sunt unde mă duc, Inima, sufletul meu Rămâne când plec eu, Fără ea nu e noroc Pustiu sunt în orice loc, Fără ea, împărăție Ardere-ar, fire-ar pustie, Pân va fi a mă întoarce Ochii mei nu se mai stoarce; Plângeți, plângeți ochișori, În suspinuri fiți mai ușori, Va norocul cel tiran Minutul să-mi fie an, Veacul va să-mi fie căznit, Ahtul meu n-are sfârșit. No. 45 Lucru jalnic preste fire Ceasul cel de despărțire; Voi să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sunt unde mă duc, Inima, sufletul meu Rămâne când plec eu, Fără ea nu e noroc Pustiu sunt în orice loc, Fără ea, împărăție Ardere-ar, fire-ar pustie, Pân va fi a mă întoarce Ochii mei nu se mai stoarce; Plângeți, plângeți ochișori, În suspinuri fiți mai ușori, Va norocul cel tiran Minutul să-mi fie an, Veacul va să-mi fie căznit, Ahtul meu n-are sfârșit. No. 45 Lucru jalnic preste fire Ceasul cel de despărțire; Voi să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
singurătatea, plictisul... Purtăm în noi indignarea unei prezențe spirituale de talia divinității, atâta doar că rămasă în umbră, înfrântă, uitată. Răzbunarea nimicului este atroce, ne bucurăm numai de partea vizibilă a eșecului spiritual. * Simt că nu mai am ce să storc din mine - iată un lucru foarte, foarte bun. Înseamnă că abia acum mă pot gândi liniștit la ceea ce nu sunt. * Gândind, trăiesc în lumea artificială a spiritului meu și nu mă întreb cine sunt decât din punct de vedere spiritual
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
să spun doar că m-am uitat la ceas, am văzut că era ora patru și am spus familiei, Haidem, acum sau niciodată, Acum sau niciodată de ce, Ei, aici e nodul chestiunii, așa mi-a ieșit fraza, Gândiți-vă bine, stoarceți-vă mintea, N-are rost, întrebați pe altcineva, poate știe, Am întrebat deja cinzeci de persoane, Și, Nimeni n-a știut să-mi dea răspunsul, Atunci, vedeți, Dar nu vi se pare o coincidență stranie că au ieșit mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
alb, Asta e altă scornire, o femeie e o femeie, nu se bagă în treburile astea, dacă era un bărbat, treacă-meargă, putea fi, acuma o femeie, pffffiu, O să vedem cum o să se termine chestia asta, Când or să termine de stors istoria asta, or să inventeze alta imediat, așa se întâmplă întotdeauna, nici nu vă imaginați dumneavoastră câte se învață agățat de volanul ăsta, și vă mai spun un lucru, Spuneți, Spuneți, Contrar a ceea ce crede toată lumea, oglinda retrovizoare nu servește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Room-service : 175 £ Mini bar : 149 £ Mini bar! Mini bar? Hunter băuse alcool În valoare de 300 $! Într-o cameră de hotel! Într-unul dintre cele mai sexy hoteluri din Londra! Simțeam cum intru În panică: am verificat din nou data, storcându-mi creierii. 17 septembrie. Cu două săptămâni Înainte de petrecerea de divorț. Fusese În Acel Weekend, eram sigură de asta, atunci când fusese imposibil de dat de urma lui Hunter la Paris. Phoebe Îl văzuse la Londra. Hunter mă mințise În față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
în timp ce eu mă frec la ochi ca să-i deschid și îmi încep întrebările inutile. Alături, Tom încă doarme în camera cu Buster Keaton, dar, când coboară la micul dejun, o oră mai târziu, obține același rezultat în tentativa de a stoarce informații de la ea. Împreună, continuăm să o interogăm până la jumătatea dimineții, dar copilul ăsta e făcut din oțel și nici nu se clintește. Nu vrea să ne spună cu ce se ocupă tatăl ei („Are o slujbă“) sau dacă mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
purtător. Geniile sunt asemenea vulturilor. Văd bine numai de la mare distanță. Geniul transformă timpul în destin. Dumnezeu dă genii popoarelor, dar nu răspunde de valorificarea lor. Dezolant e când speranța vie e glorie moartă. Pe unii creatori timpul i-a stors așa de tare, că nu a mai rămas decât geniul din ei. Gloria e superlativul notorietății. Nimbul valorii intră în sarcina posteriorității. La masa unde se tranșează gloria, niciodată nu există un tacâm în plus. Marile genii fug de aplauze
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de imunitate nici după moarte. Posteritatea reține apele ușor mâzgălite cu sublim. La venirea pe lume, unele genii greșesc secolul. Sau chiar mileniul. Eternitatea își adună polenul din florile efemerului. Talent au caligrafii. Geniile scriu aproape indescifrabil. Iluzia gloriei a stors mai multă transpirație decât transformarea munților în piramide. Furtuna este starea meteorologică normală a geniului. Fără picătura de nebunie, geniul rămâne în scutecele talentului. Oricât s-ar strădui, geniul este imun la vulgaritate. Își declară unii geniul cu mult înainte de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cred că țeasta lor e platforma pe care va ateriza geniul. Și oamenii de geniu cochetează uneori cu ridicolul. În ochii semenilor, omul genial nu este decât o dereglare. Spiritele mari își scutură contemporanii ca pe niște pomi fructiferi. Posteritatea stoarce proteinele din valorile mici și medii pentru a hrăni giganții. Are și gloria curiozitățile ei feminine. Îi curtează uneori pe cei care îi întorc spatele. Misiunea geniului e să se exprime. Indiferent de mofturile și de lipsa de receptivitate a
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ne împuținează măduva creației. Capodoperele împing spiritul spre absolut. În poezie, sensurile cuvintelor zvâcnesc precum stridiile. Poeții au acute cardiopatii sufletești. Arta - acest mercenar în slujba frumosului. Arta - acest tulburător concubinaj al zbuciumului cu lumina. De mii de ani, arta stoarce cu disperare sensurile vieții. Debutantul nu - i permite nici lui Dumnezeu să - l critice. Toți cei care i - au pus mustăți artei s - au trezit grohăind. Marea artă este întotdeauna convulsivă. Poeții, acești fundamentaliști ai iubirii, pot fi oricând acuzați
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
urlet. Și în artă, nonvalorile atacă tot în haită. Ca să ajungi la esența artei trebuie să învingi munți de steril. Prea mulți artiști sunt obedienți față de zurgălăii puterii. Tinerii sunt îmbibați de talent ca buretele de apă. Mai trebuie totuși storși din când în când. Ierarhiile literare, ca și cele politice, se pritocesc tot prin cârciumi. Mesajul artei actuale este tot mai contondent, mai colțuros chiar. Creativitatea transformă ideea în pasiune. Cărțile sunt niște scrisori. Dar nu toate își găsesc destinatarii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
timpul care s-a scurs parcă prea repede, a ieșit la iveală și i s-a clarificat și cauza indispoziției sale. Era vorba de un regret înăbușit, uitat și strivit în spațiul limitat din interiorul cutiei sale toracice, ce-i storcea inima până aproape de epuizare. Acum se ivise momentul să iasă la suprafață. În plus, îl răscolise și necazurile prin care a trecut mama acestui copil, pe care o confundase pentru câteva momente cu propria-i mamă; în fapt mamă a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cu mine? De ce mă simt în continuare închis și zăvorât în această apăsătoare cușcă de carne, care mă ține ca strâns în chingi și care îmi aduce doar chinuri sufletești de negrăit, ce mă rod hain pe dinăuntru și mă storc de vlagă, lăsându-mă istovit și cu mințile rătăcite? De ce mie acest chin și acest martiriu? În sfârșit, de ce Judecătorul meu este atât de aspru cu mine? Ah, parcă eram mai bătăios înainte... Eloi, Eloi, lama sabachthani?1” 1 Dumnezeul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ochii mari: Ia seama bine, plod de cățea, că, de vreme ce te-ai luat în cârdășie cu dracu’, va trebui musai să joci fără greșeală, întocmai după cum îți cântă el, până la capăt, pricepi ce-ți spun? Eu mă ocup numai să storc bine banii pe droguri de la clienți, în niciun caz nu mă ocup să fac cumva opere de binefacere, nici pentru un pârlit ca tine, nici pentru nimeni Istorisiri nesănătoase fericirii 179 altcineva! Ai beneficiat destul, până acum, de îngăduința mea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în apărarea ta? Ultimele vorbe le rosti greoi, mult prea înfundat, într-un fel de nedescris, aproape sufocându-se de mânie. Practic, ea devenise o pradă sigură a unei crize de nervi nemaiîncercate de dânsa până atunci. Aceste rare manifestări stoarseră acum din ea aproape toată seva vitală, toată energia existentă, totul... Oricine ar fi privit-o pentru prima dată atunci, ar fi putut jura numaidecât că Victoria pare că abia mai reușește să se țină pe picioare de istovire. De
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Un plan machiavelic și în același timp foarte simplu, unde trebuiau să aibă un rol important elementele ce îl înconjurau și pe care un targuí învățase să le utilizeze în folosul lui încă înainte de a se naște, dar, oricât își storcea creierii, nu reușea să-l ghicească. Presimțea că profită de oboseala oamenilor săi și a lui însuși și de convingerea că nici o ființă omenească nu poate răbda atâta vreme într-un asemenea cuptor, fără să bea. Se juca, insuflându-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Dau o cină În seara asta, Îi spuse Myatt În nemțește, și vreau să cânți acolo. Îți dau cincizeci de parale. — Șaptezeci și cinci, excelența voastră. Myatt se grăbea. Voia s-o găsească pe Coral. — Șaptezeci și cinci să fie. — Ceva visător, melancolic, să stoarcă lacrimi, excelența voastră? — Nici pe departe. Vreau ceva sprinten și vesel. Ah, sigur că da! Asta-i ceva mai scump. — Ce vrei să spui? De ce-i mai scump? — Excelența sa e, evident, străin. N-are cum Înțelege. E un obicei În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gând, cu jurnaliștii luându-și notițe În boxa lor, ar fi luptat pentru fiecare pas. Acum, că nu era nimeni căruia să i se adreseze, elocvența Îi copleșea mintea, născând cuvinte care puneau la zid și cuvinte care ar fi stors lacrimi. Nu mai era omul furios și taciturn care nu reușise s-o impresioneze pe doamna Peters. — Curtea se suspendă, spuse colonelul Hartep. În scurta liniște care se lăsă, se putea auzi vântul rătăcind ca un câine de pază furios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cap la voi, 5. v-aș mîngîia cu gura și aș mișca din buze ca să vă ușurez durerea? 6. Dacă vorbesc, durerea nu mi se-alină, iar dacă tac, cu ce se micșorează? 7. Dar acum, vai! El m-a stors de putere... Mi-ai pustiit toată casa! 8. M-ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă slăbiciunea mea care se ridică și mă învinuie în față. 9. Mă sfîșie și mă urmărește în mînia Lui, scrîșnește din dinți împotriva mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
sfredelituri, lucrate artistic, un fel de arcuri din fier forjat, de luau ochii mai tuturor celor care le vedeau și le mai și cântăreau, din drum. Printre direci, de la o margime la alta - niște abia observabile încrengături, care ar fi stors, multe semne de întrebare, cui le-ar fi studiat atent. Lumea, însă, nu avea nici grijă, nici timp, nici interesul, de a se apleca asupra a așaceva. Lumea își vedea de drumurile, de treburile, de bucuriile și de necazurile ei
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
acasă. Degeaba, Eminescu sînt tot eu. Bine și așa. Cunosc un bandit, turnător la secu și-l cheamă Eminescu. Atunci du-te tu după vin! Nu vreau! Stăm bosumflați și muți. Nicușor mai ridică din cînd în cînd paharul și stoarce cîte o picătură imaginară. La fel face cu sticla. Nu mai am la ce să stau, concluzionează poetul. Atunci ne vedem altădată. Și nu vrei să cobori în beci? Nu! Bine, Costică. Lasă, cobor tot eu. Așa mai vii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
citron și de mosc și nările ogarilor care am fost leapădă stîrvuri mici de resentimente. Vocea călugăriței deghizată la telefon, invitația ei Într-un pat vesel și drăgălaș la ora cinci cînd febra atinge nivelul maxim. O, țigară săracă și stoarsă de spermă ce vizitatori mai aduci În confesionalele creierului, cu brize răcoroase mai fac feriga să tremure și cangurul să-și Închidă bine puiul În marsupiu pînă la trecerea acestei mărunte furtuni iluzorii pe care un grup de celule Încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de sus a trupului Îi dispare cu totul În pîntecele acelea burdușite cu resturi de tot felul. Caută mîncare. Își Înfige mîinile negre În miezuri de pîine Îmbibate În zoaie, În viermuiala puturoasă a cartofilor, În masa aceea putredă, zemuitoare, stoarce Între degete toate deliciile descompunerii, grohăie, linge, Înghite. E un copil, un mic animal Înfometat, ascuns sub o platoșă de murdărie. De ce n-am Înțeles În clipa aceea, cum de n-am simțit că murdăria poate fi un ecran de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
unde înainte existase teama aceea distructivă și sentimentul de jignire, acum nu mai era decât un firicel fumuriu de prudență. Am rămas pe palier, cu palma lipită de ușa încuiată și m-am lăsat să cad în genunchi, obosit și stors de vlagă, plimbându-mi buricele degetelor peste vopseaua albă, lucioasă și scoțând scârțâituri. Spații goale, bariere, prudență și puterea voinței, acesta era jocul pentru care mă născusem. Important, după cum sugerase Randle, era să știu care bariere puteau fi deschise pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]