2,070 matches
-
excrementelor împănându-se într-o duhoare care mă izgoni din baie aproape la fel de rapid pe cât intrasem. Când am ajuns înapoi în bucătărie, Jayne turna apă fierbinte în boluri de ceramică și Robby stătea la masă sorbind din paharul meu și strâmbându-se. - Mami, sucul ăsta de portocale are un gust ciudat. Nu mai avem Tropicana? - Robby, dragă, nu vreau să bei Tropicana, zise Jayne. Marta a stors suc proaspăt. E lângă chiuvetă. - Ăsta e proaspăt, bombăni el. Am rămas în cadrul ușii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de regulă asociată cu vederea unor mortăciuni. - Asta mă întrebam și eu. - Pare, ăă, noroi. - Nu-i noroi. E o scurgere. - E ce? - Scurgere. E o scurgere lipicioasă. Mi-am dat seama că repetasem cuvântul de trei ori. Grădinarul se strâmbă. Îngenunchind, murmură câteva supoziții inaudibile. M-am uitat din nou la îngrijitor, care tocmai punea cioara într-o găleată albă de plastic. Un vânt călduț vălurea apa din bazin, iar norii albi treceau grăbiți pe cer, acoperind soarele și întunecând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mai apăsat câteva taste. Am înțeles că lucrurile deveneau complicate când am remarcat oftatul ei repetat. (N-ar fi trebuit să vii niciodată în Midland. Ar fi trebuit să rămâi în New York. Veșnic.) - Nu găsesc nimic cu Clayton, zise ea, strâmbându-se. („Sunt student la colegiul acesta.“) - Zicea că e în anul întâi, am adăugat fără rost. Ai putea verifica încă o dată? - Vreau să zic, nu, chiar dacă ați avea numele de familie, domnule Ellis, n-ar apărea nimic în lista contingentului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe care era tras răzbăteau niște sunete aidoma unor trosnituri. Vântul se potoli o clipă, apoi o altă pală imensă pur și simplu m-a gonit afară din parcare și când am dat cu ochii de niște studenți, năuci și strâmbându-se, am lăsat capul jos și m-am repezit spre pub-ul din campus, The Café, adăpostindu-mă sub copertina de la intrare, ținându-mă de stâlpul de lemn, dar pe urmă mi-am desprins mâna, lăsând pumnul vântului să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Arbus și măsuța Chippendale (singura concesie făcută mediului din care se trage) și vrafuri de cărți atât de înalte încât funcționează ca un soi de tapet și în timp ce scanezi camera goală ceva va sări brusc pe pervaz și se va strâmba la tine, iar tu vei zbiera și vei sări în spate până când îți vei da seama că nu e decât pisica ei zgâriind flămândă geamul care o separă de tine și tu o vei zbughi înapoi la mașină când vei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Robby nu încearcă. - E un copil... - E mult mai inteligent decât crezi tu, Jayne. - N-ai dreptul să vorbești așa. - Da, bine, e numai vina mea, am zis, renunțând. I-am trădat pe toți. - Ești atât de sentimental, zise ea, strâmbându-se. - Jayne, m-ai luat în lumea ta din propriile tale motive egoiste. N-ai făcut-o de dragul lui Robby. Gura i se deschise larg, din cauza șocului. Dădeam din cap, săgetând-o cu privirea. - M-ai luat înapoi de dragul tău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
iar ea n-a mai scos nici o vorbă tot restul serii. (Blair, o fată din Laurel Canyon, citase niște versuri din Landslide de Fleetwood Mac în albumul clasei noastre la sfârșitul liceului, la Buckley, chestie care mă făcuse să mă strâmb pe-ascuns, dar acum, douăzeci de ani mai târziu, versurile acelea m-au mișcat până la lacrimi). Când Jayne și cu mine am intrat în restaurant, era pe jumătate gol. Stăteam la o masă lângă fereastră, iar ospătarul nostru avea un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
jos.“ Sună celularul. L-am luat de pe bord. Era Pete. - De unde-ai procurat păpușa? am întrebat imediat. - Hei, Bret Ellis, se auzi vocea tărăgănată a lui Pete, ciopârțind ceva. E cam devreme - am chefuit toată noaptea? - Nu, nu, am zis, strâmbându-mă. Nu-i asta. Vroiam doar să te-ntreb despre păpușă... - Ce păpușă, omule? - Pasărea aia împăiată pentru fetița mea? am zis, încercând să sun ca un părinte responsabil și nu ca unul din drogații preferați ai lui Pete. Una
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Grații, ridicat în locul monumentului lui Ludovic al XV-lea, demolat la Revoluția franceză, urmăresc un spectacol dat de o maimuță, foarte mică, cocoțată pe umărul unui individ cu turban, care merge pe stradă în fața mea. Animalul face bezele și se strâmbă la trecători. Aceștia, mai ales tinerii, se opresc, râd și-i fac, la rândul lor, semne. Individul cu turban, probabil un indian, merge înainte, fără să reacționeze, prin coridorul liber, creat de „spectatori” în fața sa... Caut François Feldman într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dar și cei străini erau persiflați de critica română, dacă nu chiar tratați de-a dreptul ca „dușmănoși, înfeudați marelui capital!”. Și nu o făceau numai inși ca Novicov, Șelmaru, Vitner eiusdem farinae, ci chiar școlați ca P. Dumitriu, ce strâmba din nas la Joyce, îndeplinind desigur, excesiv de obedient, o „comandă de partid”, dar exprimând și o pulsiune internă, probabil, s-a văzut apoi în toată proza sa ulterioară, din țară și din străinătate, că nu a putut să iasă din
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
revenea gestionarea casieriei grupului; de un trezorier este întotdeauna nevoie. După cum orice grup a avut, are și va avea pe cineva pe care să se poată da vina. Funcția nu-i din cele care te fac simpatic; iar atunci când a strâmbat din nas văzând-o pe sora lui Lazăr, Maria, cum unge picioarele lui Isus cu smirnă de mare preț, economistul era încă o dată în rolul său. În realitate, Iuda prezintă toate caracteristicile zelotului, evreul care luptă împotriva ocupantului roman. El
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de viață și de simțiri presupune delimitarea mai mult sau mai puțin manifestă de cei care au o alta, această trivialitate ne face să zâmbim, dar pereții despărțitori generați mai peste tot de acest zid inițial ne fac să ne strâmbăm de neplăcere. Religiile incită la dezvoltarea spiritului gregar, trăiască cercetășia! Dar cum să te aduni cu unii fără să te separi de alții, vade retro Satanas! Epocile de intensă religiozitate primele secole ale erei noastre creștine sau secolul Reformei au
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și-l supraveghează, căutând prilej să-i mai scrie un păcat la răbuș. Într-o zi bătea (la Fălticeni) un cuiu cu barda. Dă o lovitură cam greșită și strâmbă cuiul. Îl îndreaptă și iar cearcă să-l bată. Îl strâmbă din nou. Așa de câteva ori. Amù El îi lângă mine, și știu ce-așteaptă, reflectează moș-Neculai. Ce-așteaptă? Hm! Așteaptă să sudui, ca să mă însemne la răbuș. Iar cearcă să bată cuiul, iar îl strâmbă, iar îl îndreaptă; și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
să-l bată. Îl strâmbă din nou. Așa de câteva ori. Amù El îi lângă mine, și știu ce-așteaptă, reflectează moș-Neculai. Ce-așteaptă? Hm! Așteaptă să sudui, ca să mă însemne la răbuș. Iar cearcă să bată cuiul, iar îl strâmbă, iar îl îndreaptă; și, cu năcaz, în sfârșit, izbucnește într-o sudalmă, răpezind cu mânie barda. A izbutit, dar cu prețul unei jertfe. A făcut un păcat, diavolul i l-a prins și se duce să-l depue Tartorului celui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cleștele. Urmărirea boerilor pe care Jderii i-au prins și i-au adus la Vaslui. Iarnă grozavă. Viscol. Ger mare. Sănii. Ape înghețate. Pe când în iarna 1475 a fost moloșag Podul Înalt. Bătrânul Nechifor Căliman cu unii din feciorii lui Strâmbă Lemne Sfarmă Piatră. Pregătiri de vânătoare domnească (unde au sfătuit boerii). Vodă nu poate participa. Pod umblător. Prisacă de altădată. (toamna când se bat zimbrii) Vânătoare, (............) de petrecere, la care unii boeri vechi și alții noui își destrăbălează gura împotriva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
se măsoară grâul. După iarnă supărată Vara râde. Dacă lepezi cojocul la Crăciun Îl îmbraci la Paști. Când se umplu fântânile Săcătuiesc stânile. Pe feciorii Starostelui Nechifor îi chiamă Onofrei (are glas mai gros) și Samoilă. Onofrei Sfarmă Piatră Samoilă Strâmbă Lemne. Armata turcească. Soliman Beglerbegul și unul din sfetnicii lui, înțelept care e plin de apropouri și proverbe orientale. Acesta se adaoge la Brăila, unde e cadiu și a judecat și pe Jder cel tânăr. iașma vălul pe față al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
rea, grămădindu-și fruntea în perine. Astăzi marea e imposibilă; o zi de tratament pierdută... Cu roata de la căruță Îl pălii pe nenea Uță Drept în câtu-ți-i dovleacul De s-a dus de-a berbeleacul! Toți se miră, toți se strâmbă Când m-aud cântând din drâmbă. 17 aug. "Geografia foamei" Josué de Castro Edit. de Stat p. literatură politică 1955. BĂLCESCU Soare nou al libertății, Ai lucit pentru popor Cât o clipă-a dimineții, Cât un vis amăgitor. Eu te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
numai lui Stan, fratele popii Iuga, satele Buciumeni, unde este casa lui și Stănigeni. Satele erau “ocina lui dreaptă” adică sate de moștenire. La 30 aprilie 1431, domnul dăruia popii Iuga satele Miclea de la Bahnă, pe Tutova, și Balan, de la Strâmba, ambele lângă comuna Puiești (jud. Vaslui). La 24 aprilie 1434, îi erau întărite satele Buciumeni, unde îi este casa, și cele două sate de pe Tutova, dăruite cu trei ani mai înainte. Se adăugau un loc în pustiu, pe Bașeu, mai
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
apoi în hotarul Fălticenilor, apoi Ciorsăcești, tot pe Șomuz și Rădășeni, mai sus de Buciumeni. Cele patru sate formau un domeniu unitar. În continuare îi sunt întărite popii Iuga satul Mânzați, la obârșia Liubanei (pârâul Iubăneasa, afluent al Jijiei), Temeșești, Strâmba, o vale de la obârșie până la gură “cât va putea să își întemeieze” sate, în județul Vaslui, Lălești și Hălmăgești, pe Tutova, și satul de la obărșia Strajnicului (azi com. Albești, jud. Vaslui). Așadar îi sunt întărite șase sate, aflate în sudul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
multe sălașe de țigani. La 17 martie 1500, Ștefan întărește mânăstirii iezerul Zagorna, cu gârla ce cade în Nistru și cu prisaca ce este acolo. Domnul mai dăruie pentru mântuirea sufletului său, al doamnei Maria și al copiilor săi balta Strâmba și iezerul Dubrovca, cu gârla lui Chișcă. La 30 septembrie 1503, domnul dăruie mânăstirii “un sat din satele noastre proprii, anume Băicenii, pe Siret și morile de pe Siret, mai sus de Ordzești și mai jos de Voruntariu.” Domnul cumpără satul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
popii? Era sora bunicului tatii Ghiorghi a lui Popa Vasile Șarpe. Și era un băboi mare și umflat. Și când îi ziceam așa, ea țipa și mă spunea mamei că o batjocoresc. Și atunci mama mă bătea. Și eu mă strâmbam că mă durea pe unde a dat mama cu bățu. Și Marița spunea: "Uite mamă cum te strâmbă Ghiorgi". Și mama îmi mai da o batae. După ea a născut 2 copii gemeni: Tincuța și Vasile. Tincuța era o copilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
Și când îi ziceam așa, ea țipa și mă spunea mamei că o batjocoresc. Și atunci mama mă bătea. Și eu mă strâmbam că mă durea pe unde a dat mama cu bățu. Și Marița spunea: "Uite mamă cum te strâmbă Ghiorgi". Și mama îmi mai da o batae. După ea a născut 2 copii gemeni: Tincuța și Vasile. Tincuța era o copilă foarte firavă și n-a trăit mult și îmbolnăvindu-se a murit. Vasile era un băiat de frumuseță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
era căpitan Pursch, de rară omenie. Și cu aprovizionarea era Lt.Eugen Drăgulinescu, om foarte bun și de treabă. Tata meu Neculai Rădășanu a fost primar vreo 20 de ani. Și când mergea la alegeri de deputați, căpitan Frunzeti se strâmba la el. Și tata i-a spus: "Nu-ți aduci aminte dl căpitan, când te-am primit la Regiment ca recrut cu trișcuța 41 sub brâu și îmbrăcat flenduros, ficior de țăran năcăjit de la Drăgănești, județul Suceava și eu eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
și a eșit primul între studenții francezi, și care azi doarme somnul de veci în dreptul altarului în partea dinspre miază zi. În sara când a dormit doctorul Lateș la noi, eu citeam "Emil"a lui Russo [68], și tare mă strâmbam unde nu pricepeam. Și el a zis: "Tare-i greu să înveți când ești bătrân!". Cartea mi-a împrumutat-o doamna institutoare, soția doctorului Petru Vrânceanu pe care o chema Ana. Și care era și voinică și frumoasă și f.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
Seacă, Antoaneta Dohotariu, la Piatra Neamț. Au trecut mai mult de 30 de ani de atunci. Amintirile de la vârsta aceea sunt proaspete și acum, dar amestecate, încât cu greu aș putea recompune din ele o imagine a lumii fără să o strâmb. Începeam să descopăr cu teamă că trăiam într-una din cele mai rele lumi posibile, una a minciunii împinse până la grotesc, care trebuia "citită" pe dos, o lume absurdă și fără scăpare, în care singura speranță putea fi moartea lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]