8,833 matches
-
San Francisco sună sirena care-i avertiza pe pasageri să se îmbarce, Tiaré mă strânse la pieptul ei generos, așa că am avut senzația că mă afund în valurile mării, și-și apăsă buzele roșii pe gura mea. În ochi îi străluceau lacrimi. Și când vaporul ieși încetișor din lagună croindu-și cu grijă drumul prin deschizătura dintre recifuri, iar apoi despică marea largă, mă cuprinse o oarecare melancolie. Briza era și acum încărcată de aromele plăcute ale uscatului. Tahiti se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
în timp ce, conversau cei doi, eu evaluam camera în care ne aflam. Dna Strickland ținuse pasul cu vremurile. Dispăruseră tapetele gen William Morris și cretoanele severe, dispăruseră și gravurile vechi care împodobiseră pereții salonului ei din cartierul Ashley Gardens; camera aceasta strălucea de culori fantastice, orbitoare, și mă întrebam dacă ea știe că nuanțele variate pe care i le impusese moda se datorau visurilor unui pictor sărac dintr-o insulă din Mările Sudului. Răspunsul mi-l dădu chiar ea. — Vai, ce perne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cer ca să ceară dreptate. Sau răzbunare. Zorii zilei de 6 august Ajunseră la Florența a doua zi, la primele ore, după un marș forțat de noapte care istovise oameni și cai, În timp ce deasupra capetelor lor apuneau constelațiile Zodiacului. Înaltul zidurilor strălucea În razele soarelui timpuriu, de parcă ar fi fost alcătuite din aramă, nu din piatră și din cărămizi. Pe timpul nopții căzuse, În răstimpuri, o ploaie nisipoasă, Întreruptă de fâșii de senin. La o oră când bolta Înstelată era vizibilă, Dante Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
meșterului Alberto, lombardul care ține o prăvălie la Santa Maria. Să aibă grijă de el ca de ochii din cap. Eu voi trece mâine pe la el. Claustrul de la San Piero era luminat dintr-o parte de soarele care de acum strălucea peste acoperișul edificiului. Poetul intră În zona aflată Încă În umbră, unde se găsea scara ce ducea la etajul chiliilor. Abia Începuse să urce când peste el dădu cineva care cobora vertiginos. Era o fată, acoperită cu câteva zdrențe. Priorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sa reproducea forma rotundă a edificiului, cu un diametru de vreo zece coți, sau ceva mai mult. În fund se găsea un pătuț din lemn, abia suficient pentru un bărbat de statură mijlocie. În apropiere, un cufăr pentru haine, unde strălucea lumina unei lumânări. Flacăra era pe sfârșite. În centrul odăii trona un scaun cu spătar Înalt, Îndărătul unei măsuțe de scris. Trupul unui bărbat ședea rigid, imobil. Mort, dar nu abandonat păcii și odihnei veșnice, și nici Înclinat să strige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
replică priorul dezgustat. Dar poate că mecanica cerească e departe de interesele dumitale. Am nevoie de o escortă. - Ca să mergi unde? caută șeful gărzilor să câștige timp. E târziu, se Înnoptează, adăugă, ridicându-și ochii spre cerul violaceu, pe care strălucea vie steaua Venerei. Apoi, Înghețat de privirea poetului, Își Înfundă capul Între umeri ca pentru a-și căuta protecție pe sub gulerul platoșei. - Am nevoie să știu ca să pot da ordinul de acțiune. - În noaptea asta. Trebuie să pătrundem Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
repezi. Ora stingerii bătuse de ceva vreme când ajunse la abație. Se lăsase Întunericul și umezeala nopții se Întindea pretutindeni asemenea unui văl lipicios. Nici o lumină nu lucea În acel colț de cartier, departe de strada principală. Dar luna plină strălucea Îndeajuns ca să se poată orienta. Abația dădea spre o stradă dreaptă, flancată, de cealaltă parte, de zidurile oarbe ale grădinilor. Înapoia clădirii, siluetele caselor familiei Cavalcanti se ridicau Întunecate În noapte. Dintre cele câteva ferestre nici măcar una nu era luminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o expresie ce trebuie luată ad literam? Poate că aici stătea explicația. Prăvăliile de postavuri erau concentrate toate În jurul pajiștilor de la Santa Maria Novella, În partea cealaltă a orașului. Spera că aerul răcoros al dimineții Îi va prii. Dar soarele strălucea deja ca o minge de foc, implacabil. Parcursese doar câteva zeci de pași și era deja cufundat Într-o baie de sudoare nesănătoasă, aidoma umorii eliberate de piele Într-un acces de febră. Revenise acea senzație de arsură care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și constantă precum creatorul ei. Priorul scutură energic din cap și eliberă resortul mecanismului. Axul dințat Începu să se rotească, la Început lent, iar mai apoi din ce În ce mai iute. Își apropie ochiul de gemulețul din partea opusă celei cu lampa. În jur strălucea haloul de lumină, Însă În deschizătură domnea Întunericul cel mai deplin. Bonatti se apropiase și el de punctul de observație, Îndepărtându-se mai apoi cu o expresie de batjocură. - Privește bezna care Îți pedepsește ignoranța, messer Alighieri! strigă el disprețuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe un ton neîncrezător. Sângele ăsta... Dante Încercă să se repună pe picioare, făcând apel la ultimele sale puteri. - Straja de la Porta ad Aquilonem a chemat ajutoare, crezând că a izbucnit un incendiu În San Giovanni. Când am sosit, baptisteriul strălucea În noapte de parcă mii de torțe ardeau Înăuntru. Ce s-a petrecut? Îl Întrebă pentru a treia oară căpetenia gărzilor, arătând spre mașinăria din colț și spre oglinzile Încă rezemate În nișele din pereți. Și cine a spart balustrada cristelniței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care o făcu să clipească, apoi deschise din nou ochii pentru a ne privi și a zâmbi. Se îndepărtă, făcu vreo câțiva pași, se lăsă pe vine și ridică de pe jos două castane târzii care tocmai căzuseră pe pământ și străluceau, lucioase, în învelișul lor brun, uimitor de proaspăt. Le rostogoli în mână, le mirosi închizând ochii și apoi plecă încetișor. Alergarăm pe scări, ne dădurăm coate precipitându-ne: era o apocalipsă. Nu rămânea nimic din vechiul farmec al micuței locuințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
bluzei vechi de parcă ar fi căutat. Pe cer se perindă o salbă de stele căzătoare, tocmai potrivite să le ofere celor care au nevoie de un sprijin pentru singurătate prilejul unor prevestiri, și apoi totul a revenit la normal. Ceea ce strălucea a continuat să o facă, în timp ce lucrurile care se aflau în întuneric au rămas în continuare acolo. Luați asta, poate că dumneavoastră veți ști să faceți ceva cu ea. Îmi întindea o cheie mare. — Nimic nu s-a mișcat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o lăsase Edmond Gachentard, un vechi coleg plecat să cultive varză în ținutul Caux și să aibă grijă de o femeie țintuită într-un scaun cu rotile. Era o mică bijuterie pentru doamne carabina asta cu o singură țeavă care strălucea ca o monedă bine lustruită de douăzeci de centime, iar pe patul puștii din lemn de cireș sălbatic, Gachentard gravase o propoziție în engleză: „Nu vei simți nimic“. Era ceva la adresa vânatului, dar lui Gachentard i-a fost teamă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
sus decât de obicei, nu cine știe ce, câteva zeci de metri în plus, nu fusesem prea atent, și asta din cauza unui sturz pe care îl urmăream pas cu pas, în timp ce el plana piuind și târându-și o aripă lovită pe care străluceau două sau trei picături de sânge. Nefiind atent decât la pasăre, ajunsesem pe creastă, care nu e deloc o creastă decât după nume, fiindcă o pajiște mare îți lasă impresia că o mână imensă, cu palma îndreptată spre cer, acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care păzeau perimetrul și alungau curioșii. M-au salutat. Peștii alunecau printre alge. Din când în când, câte unul se ridica la suprafață să cerceteze aerul, apoi se-ntorcea bătând din coadă pentru a-și lua locul în grup. Iarba strălucea de nenumărate picături de apă. Deja totul se schimbase. Nu mai distingeai forma pe care trupul lui Belle de jour o lăsase pe mal. Nici o urmă. Doi canari își disputau un firicel de iarbă. În cele din urmă, unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
avea niște mâini mari, fără păr, grăsuțe și cu o piele delicată, unghii fără crăpături. Mesteca mult și cu atenție tot ceea ce băga în gură, bea vinul cu ochii închiși. Terminarăm tot. Nu rămase nici o bucățică, nici o frimitură, iar farfuriile străluceau. Curățenie pe masă. Burta plină. Apoi vorbirăm, multă vreme, cum nu mai făcusem niciodată. Vorbirăm despre flori, asta era pasiunea lui, „cea mai frumoasă dovadă, dacă mai era nevoie de vreuna, a existenței lui Dumnezeu“. Vorbirăm despre flori, în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
despre ciucușoare și bujori, despre opalul de Siria, despre laur, despre florile care nu trăiesc decât un anotimp, despre cele care se întorc an de an și cele care se deschid numai seara și se închid dimineața, de acelea care strălucesc de la răsărit până la asfințit, deschizându-și corolele delicate de rochia-fecioarei rozalie sau violetă și care se închid brusc la căderea nopții, de parcă o mână violentă le-ar fi strâns petalele de catifea, vrând să le sufoce. Preotul vorbise despre aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mă lase în pace. Să-și vadă de ceapa ei. Ea ridică din umeri. Mă lasă singur. Respir adânc. Apuc iarăși pana. Când am zărit casa, inima a început să-mi bată cu putere. Era în întregime acoperită de zăpadă, strălucind în soarele care privea fudul de pe cer. Țurțuri subțiri de gheață uneau marginile acoperișului cu pământul alb. Brusc, nu mi-a mai fost frig, nici foame, uitasem marșul forțat pe care mi-l impusesem timp de patru ore, pe drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Dimineața și înainte de lăsarea serii. Îi vorbeam. Îi povesteam tot ce mi se întâmpla, ca și cum ea era încă lângă mine, pe tonul unei conversații obișnuite, în care cuvintele de dragoste nu au nevoie de ornamente și de șlefuiri pentru a străluci ca niște monede de aur. Mă gândisem să las totul baltă, slujba, casa, și să plec. Dar mi-am amintit că pământul este rotund, și că aș fi ajuns până la urmă în același loc. Contasem puțin pe faptul că Mierck
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
i-am trimis o bezea prin aerul care mirosea a pământ și a iarbă jilavă. Mormântul lui Destinat dispărea sub coroanele de flori și de perle. Primele începeau să putrezească și își răspândeau petalele ruginite pe pietrișul din jur. Perlele străluceau și prindeau câteodată o rază de soare care le făcea să se creadă diamante pentru o secundă... Mai erau, de asemenea, buchete năruite, panglici, plăci ornate, cărți de vizită în plicuri închise. Mi-am spus că pentru el asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o mare imagine a lui Clămence, înfățișată astfel sub ochii mei, în fiecare zi și-n fiecare oră. Am distrus portretele ei, până la ultimul, până la cel mai mic. Am aruncat într-o zi în foc acele fotografii mincinoase, deasupra cărora strălucea surâsul ei cald. Știam că, păstrându-le și privindu-le, mi-aș fi sporit durerea, cum ai încărca o căruța deja plină, cu riscul ca toată încărcătura ei să se prăbușească în șanț. Dar poate că Destinat ajunsese să nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
i se arunca la picioare. Însă el tot nu îi scria mai des. Nu voi ști niciodată în ce tabără era acest Bastien Francœur: în cea a ticăloșilor sau în cea a drepților. Nu voi ști niciodată dacă privirea îi strălucea când avea în mână o scrisoare de la Lysia, pe care o deschidea și-o citea. Nu voi ști niciodată dacă le păstra la el, ca pe o armură de dragoste și de hârtie, în tranșee, când urma să fie dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe fața căreia, de când povestea, apăruseră niște riduri adânci, două șanțuri săpau de la nas spre gură, coborau, tipăreau vizibil o oboseală ciudată. E rândul ascultătoarei să-și cântărească stăpâna, să mai împletească în funie o altă ceapă coaptă și grasă, strălucind în soarele de octombrie, care prevestea, așa cum scria T.S. Eliot, the cruelest months... — Acuma, doamna Neli, mai lăsați-mă-n durerea mea, vorbesc așa cum pot și cum a fost, ca să înțelegeți mai bine, dacă nici cu Căpșuna nu pot vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
vorbeai despre artă și iubire, să nu uităm noi de ele, care pe care, Arta sau Iubirea?, eu ziceam că Teatrul, taică-tău că Iubirea, ne luptam unul cu altul, pe-atunci, erai un copil și nu înțelegeai tot, doar străluceai, îl ridicai pe Shakespeare deasupra capului, ținând volumul deschis, și mi te adresai ca unui alt actor, eram un bun partener: Recită tirada, rogu-te, cum ți-am rostit-o eu, ușor curgător; ci, dacă o răcnești, așa cum fac mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pădurea, îi vedeam fetei vaginul umed și roșu, labiile care respirau ademenitor și cald, m-am uitat mult timp în pizda ei, am mângâiat-o timid, copilărește, era totuna cu roua de pe iarbă, avea pe bogăția aia boabe de rouă strălucind pe carnea albă, bag-o, mă, m-am așezat deasupra ei și-am mozolit-o cu puța care începea să crească misterios, a tot schimbat pozițiile, de-am înnebunit acolo, între verzituri, după un timp mi-a băgat capul între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]