2,032 matches
-
făcut din pușcăriile mizerabile, de un primitivism sălbatec medieval, ale comunismului autohton, tocmai „cheia și unealta” mântuirii, o mântuire care În fiecare din cazurile de mai sus lua o altă, adâncă formă umană. Încât, după o jumătate de secol de stridente și false „victorii și eroi” cu duiumul, noi, Românii, să constatăm cu o stupoare ce se Învecinează cu uimirea tembel-infantilă că cei care au păstrat cu adevărat demnitatea umană și națională au fost aceste „figuri În zeghe”, aceși foști demnitari
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ales două vârfuri ale literaturii sub comunism: Eugen Simion și Nichita Stănescu. Dacă eram În general de acord cu multe dintre polemicile sale cu Crohmălniceanu - care mai trăia la Începutul anilor nouăzeci, refugiat În Germania! -, dar displăcându-mi unele accente stridente, de-un subiectivism ce-i făcea rău În primul rând articlerului care se voia și se voiește a fi unul dintre spiritele directoare ale literaturii contemporane, când a fost vorba de atacurile la adresa lui Simion și Nichita, complicitatea mea a Încetat
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
asistența medicală și cu medicamente, care le prelungește viața și le atenuează suferințele. O Întreagă industrie li se adresează; care le creează și „ideologia” aptă de a suporta acest „rău” de neocolit și, În primul rând, printr-o cosmetizare uneori stridentă În a „uita” de clipa sau ceasurile „dezagreabile” ale sfârșitului. Moartea, prezența și procesul ei „excluse” din viața de zi cu zi și din preocupări, despuind-o de aura ei magică, solemnă, sub care a patronat secole. Moartea, retrasă În
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
revenit. - O, las-o, las-o, las-o moartă. - Și de ce-o suni pe nevasta lui Jay și-o întrebi... - N-aș suna-o pe Helen dacă tu nu te-ai droga din nou, zise ea cu o voce stridentă, chinuită. Se opri, respirând sacadat, să se calmeze. - Nu am chef de asta acum. Hai s-o lăsăm moartă. - Mi se pare rezonabil, am murmurat, amabil, întorcându-mă la ziare. Am încercat să sorb o înghițitură bună, dar sucul s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se fi obișnuit cu prezența mea, dar nici eu nu mă obișnuisem cu a lui. Eram amândoi temători și precauți unul față de celălalt, eu fiind cel care ar fi trebuit să fac o încercare să ne apropiem, dar reținerea lui - stridentă și insistentă ca un refren - părea imposibil de depășit. Nu exista nici o modalitate de a-l câștiga de partea mea. Îl dezamăgisem total - iar faptul că își pleca privirea ori de câte ori intram în cameră îmi reamintea de asta. Și totuși, încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
înalt, cu plete blonde; ea - scundă, cu păr negru, tuns scurt. Vorbesc între ei ca vechi prieteni, într-o germană bolborosită. Ambii cu o mulțime de cercei la urechi și la sprâncene. Se remarcă îndeosebi ea, îmbrăcată întotdeauna mult prea strident, fire artistă. Mai bârfim puțin, le sugerez - mai în glumă, mai în serios - să mă filmeze și pe mine. Sunt destul de politicoși, deși mai scapă câte o observație ironică la adresa scriitorilor „cu nasul pe sus”, cum ar fi azerul Abdullayaev
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
social ritmat, cu aparențe oarecum logice și normale. M-au salvat?!... Nu, încă nu sunt sigur, aroganța profesiunii mele de „liber profesionist” (chiar și în comunism!Ă, de „creator” îndrăznind a mă măsura cu zeii profesiunii mele, ce este una strident atipică, face ca statutul nostru social să fie absolut nesigur, dacă nu suspect de-a dreptul, iar valoarea - Valoarea! - producției noastre, una problematică, verdictul definitiv emițându-se dincolo de marginile strâmtei vieți. (Nu mă refer aici, bineînțeles, la scriitorul „mediu”, carierist
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dorește puterea totală pentru cine știe ce „planuri grandioase și umanitare”, ins ce plănuia, în ciuda regulilor oarecum rigide pe care Moscova sovietică le instaurase pentru acoliții ei, șefi de state comuniste europene, o renaștere a unei „monarhii comuniste”, o feudalitate ciudată, abruptă, strident anacronică, ce se baza cu un picior pe nostalgia maselor după adevărata istorie a Românilor, iar cu altul, pe o poliție din ce în ce mai rigidă, mai insolentă. 14 ...Cum îmi spunea, parcă, cineva, odată: - Poți să fii ori martor, ori complice!... Cu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
al originii, el, fiu de popă din mărginimea Sibiului, ieșit din pulpana atâtor mărunți intelectuali ai satelor, luptători teribili nu numai pentru credință, dar și pentru națiune, pentru viitoarea națiune! Un sat de la poalele Făgărașului care a dat două spirite strident opuse: pe Goga și pe Cioran! Nici la Goga lamentațiile „etnice” nu exprimă „numai” dorul de unire cu românii de peste munți sau vaerul nedreptății seculare, ci sunt semnul unei melancolii profunde în fața existenței sociale sau a existenței pur și simplu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dă naștere la izvoare. Salturile fertilizatoare ale zeului vegetațional compus din cal și călăreț sunt resimțite pe plan fonic nu numai prin vocale, ci și prin efectul consoanelor alternante r și s, corespondente încordării și relaxării din săritură sau al stridentului z ca sonorizare a căderii pe podul de aramă. Revenind la indiciile directe ale solarului, o altă ipostază zoomorfă a adjuvantului inițiatic o reprezintă boul. Integrându-l în simbolistica taurului, descoperim un animal cu încărcătură uraniană, dată mai ales de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mult ramificat ne indica, îmbătrânit și singuratic, locul de unde începe livada. Tăiată, făcuse loc, prin asociere, unei tarlale contopită și ea în ogorul mare și întins al colhozului. Nu departe, la ieșirea dintr-un salon al bolnavilor, am auzit glasul strident al unei asistente medicale care lua la rost, în rusește, o infirmieră: Dar ți-am spus ieri, Tasie, să schimbi cearșafurile de pe paturi, c-avem astăzi vizita unor oameni străini. Ne-am oprit în loc, rămași fără replică. Ne-am pătruns
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
Pentru că, dacă te uiți în cărțile lui urmărind destinele persoanelor-personaje de-a lungul timpului îți dai seama că numai cărțile nu l-au dezamăgit cu adevărat. Oamenii, prieteni sau nu, au confundat prea adesea vocile molatice ale destinului cu vocile stridente ale intereselor iar Luca Pițu, la intersecția vremurilor, a observat totul suflând în fluierul intransigenței. Cred că această postare l-a făcut enervant pentru multă lume, colegii săi, universitarii ieșeni, au pregătit Marea Revoluție din Decembrie votând, în mare parte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Zamfir știința era natură; prima natură, nu "a doua natură". De aici și delicatețea și modestia și firescul comportament, care, laolaltă, alcătuiau un amalgam sufletesc interesant, echilibrat. Este foarte greu să descrii un astfel de om care nu avea nimic strident, nimic extravagant, nici măcar ceva original, un om care era ca toată lumea sau cum ar trebui să fie toată lumea. A fost un om normal; mi se pare foarte importantă această calitate fundamentală. Sub aspectul unui om modest, Zamfir era totuși un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de "variante" pe care ni le-a pus la îndemână osârdia de o viață a lui Perpessicius". Această urmărire în plan stilistic este cât se poate de benefică și eficientă, atrăgând atenția asupra savantei cultivări prozodice eminesciene, demonstrând "originalitatea, niciodată stridentă, a rimelor" sau "cutele mărunte ale alcătuirii poeziei", sau "neîntrerupta șlefuire calitativă a "uneltelor" lingvistice", sau "poezia detaliilor semnificative" etc., de fiecare dată, într-o mai mare sau mai mică măsură, abordând și aspectul istoric al "problemei", care depășește astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
imediat de-a lungul frontului infanteriei au fulgerat treizeci de puști care au culcat al pământ tot atâția oameni morți și răniți. Un moment, urdia 101 stătu uimită, dar nu dădu îndărăpt. Apoi a doua comandă rostită cu același glas strident: Arma la ochi!... Foc!... Și iarăși văzui culcându-se la pământ zecimi de oameni. De astă dată toți câți mai rămăseseră în picioare au rupt-o de fugă, înspăimântați, iar cavaleria luându-se după dânșii îi strivi sub picioarele cailor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de ce, în loc să planteze un pom în curtea aia, preferă să expună niște arbuști în ghivece curioase? De ce tot artificialul ăsta? Și ea zicea că toată alcătuirea asta kitsch neagă natura. Adică toate casele astea, care se înfig în peisaj, sunt stridente precum o nucă în perete, nu respectă o ordine, ci o somează, o strică dizgrațios. Și-atunci m-am gândit și io așa. Am învățat la școală că modernitatea începe în momentul în care francezii taie capul Regelui. Adică din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
sută de ani nu reușiseră să alunge impresia că acea cameră nu e a mea. Un portret cu un ciobănaș imbecil, mai erau pe perete și câteva casete cu Costi Ioniță, Adrian adultul subdezvoltat, Puiu nu știu cum, o lustră multicoloră. Totul strident, totul țipător. Și un vultur imens, un bibelou în mărime naturală. Obiecte ciudate. Biblia în baie. Lângă Povestea mea și Practic în bucătărie. Cum să. Nu degeaba ziceau oamenii la mine la țară despre popă că ar ține slujbe ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
atâția ani, ale acelor nopți de singurătate În fața imenselor răspun deri: mă-ntor ceam spre poștă, pe aceeași uliță În care, la aceeași casă, sin gura luminată, chefuia În fiecare noapte o lume Înne bunită după zaiafeturi, cu cântece și râsete stridente de femei, ca Într-o biserică a despuiaților. Așa au fost salvate totuși, până la una, cele 32 de formațiuni de etape cu mii de căruțe Încărcate și mult mai multe mii de oa meni: ascultând Îndemnurile colonelului meu - să fac
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
iarbă verde, dar numai pe pricini transcendente) l-au mânat mai departe, risipit și excesiv, pe cărările blestematei de Îndeletniciri, vag denu mită, a „publicisticei“ (cea mai rea primejdie a omului de talent), ajungând la o adevărată industrie, cu firme stridente țintuite la poarta fragedei lui reputații literare (Femeia cu carne albă, Sânge Închegat, Omul descompus, Rasputin, Al doilea amant al dnei Chatterley, roman plăsmuit cu intenții pornografice și semnat În fals, de rușine sau pentru amăgirea cititorului român, dar nu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Am înaintat prin noapte, în liniște, până la intrare în biserică. N-am apucat bine să ne așezăm la locurile noastre, când deodată, un călugăr de la strană, începe să „cânte”o melodie religioasă desigur, dar cu o voce stranie, atât de stridentă, pițigăiată si cu o mulțime de greșeli în exprimarea cuvintelor, încât noi cei trei- neam uitat unii la alții și abia ne-am abținut să nu izbucnim în râs, ferindu-ne repede privirile. În acest moment, spre surprinderea noastră, Dragoș
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
mijlocul bisericii sub privirile noastre nedumerite, apoi se aruncă la pământ, începând a bate mătănii, din care nu se mai oprea. Între timp călugărului de la strană, i s-a alăturat altul ca să-l sprijine, dar cu o voce și mai stridentă, mai răgușită, ca a celui dintâi, lansânduse într-un duet jalnic, pe alt glas, cântând în falset cât îi țineau gura, o noua cantar bisericeasca. În acest timp Dragoș al nostru, continua să bată mătănii, ridicându-se și trântindu-se
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
a prins imediat că e cazul să nu se dea cocoș, a luat poziția de drepți și a spus cu convingere: Ordonați, tovarășe prim! De cum a intrase în birou Fanache, pe Gârmoci l-a izbit, ca de fiecare dată, mirosul strident de lavandă al acestuia. Tot timpul, Fanache mirosea înțepător a colonie: avea o problemă, își turna lavandă cu chilul ca să acopere un anume miros ce-i intrase în piele și în creier - înainte de a fi cine era, Fanache lucrase ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
prin izolarea imperiului incaș.“ Catedrala din Cuzco scoate la lumină artistul din Che, care face observații precum: „Aurul nu are demnitatea subtilă a argintului, care devine mai fermecător cu trecerea timpului, iar catedrala arată ca o femeie bătrînă machiată prea strident.“ Dintre multele biserici pe care le vizitează, cel mai mult Îl impresionează „imaginea răscolitoare a turnurilor cu clopote ale bisericii Belén, răsturnate de cutremur, zăcînd ca niște animale dezmembrate pe panta unui deal.“ Dar cea mai ascuțită critică adusă barocului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
desprinse toate din balamale, e foarte ciudat, ca și cînd ar arăta leziunile făcute de trecerea timpului. Aurul nu are demnitatea subtilă a argintului, care devine mai fermecător cu trecerea timpului, iar catedrala arată ca o femeie bătrînă machiată prea strident. Există o adevărată desăvîrșire artistică În boxele destinate corului, făcute din lemn de către meșterii indieni sau metiși. În gravurile inspirate din viețiile sfinților, ei au insuflat lemnului de cedru și spiritul bisericii catolice, și pe cel al adevăraților locuitori ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ar potrivi și lor cuvintele: „Când tăcem, devenim dezagreabili - când vorbim, ajungem ridicoli“. Apucă o dată, dă-i drumu’ de două oritc "Apucă o dată, dă‑i drumu’ de două ori" Momentele din trecut nu mi-ar mai cutreiera prezentul atât de stridente și proaspete dacă la vremea lor, pe când mai erau clipă trăită, le-aș fi ghicit înțelesul. Poate că pe atunci a trebuit mereu să fac sau să evit prea multe deodată. În orice întâmplare era cuprins un interval, erau lucruri
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]