5,950 matches
-
erau aproape reci. Culoarea ei era culoarea celor pe care viața îi părăsește. Mi-am lipit buzele de ale ei, i-am rostit numele, l-am strigat, i-am prins fața în mâini, i-am lovit obrajii și i-am suflat aer în gură. Nici nu mă mai gândeam la copil. Nu mă gândeam decât la ea. Am încercat și să deschid fereastra, dar mânerul mi-a rămas în mână, așa că am lovit cu pumnul gemulețul, care s-a spart, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și el o țigară. Semn rău, cunoșteam bine acele țigări, pe care le dădeam câteodată eu însumi unor tineri care știam că nu vor mai fi mult timp vii sau liberi. Fumarăm fără să ne mai spunem nimic. Și, în timp ce sufla fumul, privindu-mă în ochi, șopti: — Ea a pierdut mult sânge... Propoziția rămase atârnată în aer precum fumul țigărilor noastre. Nu ajunse la capăt, nici nu se opri. Iar sângele de care era mânjit ca și cum fusese stropit cu găleata deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
trag, chiar și caporalul meu râde de mine: „Le Floc, îmi zice, tu n-ai putea nimeri nici o vacă“, deci nu e sigur, poate că n-am ucis pe nimeni. Colonelul se apropie de ei. Trage adânc din trabuc. Le suflă fumul în nas. Cel mic tușește. Celălalt nu protestează. — Ați ucis o fetiță, o fetiță de zece ani... Cel mic tresare: — Ce? Ce? Ce? Se pare că a repetat întrebarea de cel puțin douăzeci de ori, făcând salturi pe loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
colonelul ieșea, doar pentru a-i spune câteva cuvinte prizonierului. Se apleca asupra lui, îi vorbea la ureche. Micul breton tremura, gemea, că nu e el, că el n-a făcut nimic. Colonelul ridica din umeri, își freca mâinile, își sufla în pumni, tremura de frig și se întorcea imediat la căldură. Despiaux vedea toate acestea. Scufundat în întuneric, de parcă ar fi fost și el legat de copac. Către miezul nopții, Mierck și Matziev, cu buzele încă lucind de unsoarea picioarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
moment, gemetele au ajuns să-l enerveze pe colonel. — Ești om sau animal? îi urlă în ureche. Nici o reacție. Matziev aruncă trabucul în zăpadă, îl împinse pe prizonier, care era încă legat de copac, și îl zgâlțâi. Mierck privea spectacolul suflând în pumni. Matziev dădu drumul trupului tremurător al micului breton, după care se uită în stânga și în dreapta, parcă pentru a găsi acolo ceva. Dar nu găsi nimic, mai puțin o idee; o idee demnă de un ticălos îi trecu prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mea...). A fost singura dată când am agățat o femeie, și rău am făcut, am, astăzi, destul succes ca să vină ele, femeile, la mine. Până-n seară, m-am culcat cu ea, a fost ușor, în garsoniera mea nici n-a suflat, a acceptat din prima. După un timp, n-am mai căutat-o pe frumoasa actriță de 40 de ani, actrița cu bretonul în formă de V și corpul durduliu, am sunat-o o dată și i-am zis că sunt bolnav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ca ei, dacă mai dura mult, mă vedeai pe schele. Auzi la ea, averea!!! O durere ascunsă iese la suprafață, în ochii de aur apar lacrimi, nasul i se umple de o zeamă groasă și grea, își apucă nările și suflă cu putere, fârrr! Mucii sar prin lucernă și trifoi. Bulgării aurii de ceapă se înfioară. — Nu numai averea, vă leagă foarte multe, nici eu nu le știu pe toate, dumneavoastră le știți, asigurările, cadourile, lucrările la casă făcute cu oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cu Eva și Adam, cu pictorul ăla mi se par fantezii, nu prea le-am înțeles, e clar că bărbatul trebuie să fie șeful, că de-aia-i deasupra, mă scuzați, dar așa e, femeia nici n-ar trebui să sufle, că el conduce, bărbatul dă și femeia primește, așa m-a învățat pe mine mama, mama mea, care mai zicea că bărbatul e o cruce și femeia o jumate de cruce, ei?... nu ziceți nimic, lăsați, astea sunt vorbe, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să-și inaugureze cariera abia toamna viitoare, și s-a abandonat plăcerii de a privi cum Kerry se distrează pe seama lui 12 Univee. Au umplut patul evreiașului cu plăcintă de lămâie; au stins În fiecare seară gazul din toată casa, suflând În arzătorul din camera lui Amory, spre uluirea doamnei Doisprezece și a instalatorului local; au expus În baie avuția bețivilor plebei - cărți, tablouri, mobilă -, spre deruta totală a celor doi, care au descoperit transmutarea, prin aburii alcoolului, la Întoarcerea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
să abandonez. Dar iubita ta ce zice? — Oh! a gemut oripilat Amory. Nici nu se gândește la măritiș... adică nu acum. Vreau să spun e o treabă de viitor. — A mea se gândește. Suntem logodiți. Nu zău? — Zău. Să nu sufli nici o vorbă, te rog, dar sunt logodit. S-ar putea să nu mă mai Întorc aici la anul. — Dar n-ai decât douăzeci de ani! Să renunți la facultate? — Păi, Amory, nu ziceai chiar tu acum un minut...? — Da, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mai banale Îndeletniciri (deși era suficient de inteligentă ca să nu se tâmpească prin „arte gospodărești“ ca broderia sau tricotatul), dar la scurt timp după aceea lua În mână o carte și-și lăsa imaginația să zboare, ca un nor neformat, suflat de vânt. Calitatea cea mai puternică a personalității ei era aerul radios pe care-l degaja. Așa cum focul din cămin proiectează Într-o cameră Întunecată luciri romantice sau patetice pe fețele liniștite ale celor din preajmă, Își arunca și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Înțeleg. — În adâncul sufletului ești umil. Te scufunzi până-n al treilea iad al deprimării când te socotești desconsiderat. De fapt, nu ai prea mult respect față de tine. — Două lovituri bine țintite, Clara. Cum reușești? Doar nu mi-ai permis să suflu nici o vorbuliță. — Firește că nu - nu pot judeca un bărbat În timp ce vorbește. Dar Încă n-am terminat: motivul din care posezi atât de puțină Încredere În tine, cu toate că-i anunți ocazional pe filistini, cu toată seriozitatea, că ești un geniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
multiplică. Pe urmă cineva intră, Închide ușa și aprinde lumina. Este CECELIA. Se duce la șifonier, deschide sertarele, se uită În ele și ezită. Merge apoi la birou, de unde scoate tabachera și extrage o țigară. O aprinde și, pufăind și suflând fumul, se duce la oglindă.) CECELIA (cu accente sofisticate, extrem de Îngroșate): Ouu, da, a ieși În lume, vă dați seama, nu este astăzi decât o farsă. De fapt te hârjonești atâta până nu Împlinești șaptesprezece ani, când e un anticlimax
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
urca pe scenă, dar nu și energia necesară. N-am răbdare să scriu cărți și Încă n-am Întâlnit bărbatul cu care m-aș mărita. Oricum, n-am decât optsprezece ani. Furtuna murea blând și numai vântul mai continua să sufle fantomatic, făcând căpița să se Încline cu gravitate când pe o parte, când pe alta, și să se stabilizeze din nou. Amory era În transă. Simțea că orice moment era prețios. Nu mai cunoscuse niciodată o asemenea fată... niciodată n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
s-a strecurat Înăuntru printre vrejurile de viță, ca să-i asculte... Licuricii li se atârnau de șoapte, ca pentru a reflecta glorioasa lumină din ochii lor... SFÂRȘITUL VERII - Nici un pic de vânt nu ia În răspăr iarba; nici o boare nu suflă... Apa din bălțile ascunse, ca sticla, stă cu fața la luna plină și astfel Înmormântează un semn de aur În masa ei Înghețată, intona Eleanor către copacii care formau scheletul trupului nopții. Nu e totul ca o lume de fantome? Dacă poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
e primit de mult. - Sunt urmărit! Am fost răpit, nu v-am zis, că eram stresat, am fost răpit, drogat, și acum sunt urmărit de un blond cu ochelari de soare. Domnul Popa nu pățise atâtea lucruri în viața lui, sufla greu și ținea într-o pungă de plastic un yo-yo de cârpă roșie, ca paietele Marianei. Poate-l ajută Dumnezeu și pe Mișu și se-ntâmplă o minune să-i rămână barul. - Ți-au furat ceva? - Nu. Nu-i nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
introducerea lui Mișu. Baby, take off... Ropote de aplauze făcură să se cutremure pereții MaxiBarului. Mariana își aduse aminte brusc de introducere, își strânse bluzița Dolce&Gabanna deasupra decolteului, își trase fustița de blugi în jos și, încremenind în fața microfonului, suflă cu putere în el. - Mișu, vino să mă prezinți! Bețivii Vitanului, elevii de la liceul din apropiere, doamna Popa și doamna doctor, operatori și trei crainice de televiziune plus doi specialiști în mondenități își ținură respirația. Mișu arăta ca un Atlas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
complex. Dacă de fapt acest individ șters - un perfect posibil agent secret - era în cârdășie cu halterofilul? Domnul Smith nu era un ageamiu, avea și el pistele lui! Domnul Smith își puse ochelarii de soare și își aprinse un trabuc, suflându-i lui Horațiu fumul în nas. Doamna Popa se înfioră. În condiția ei, n-ar fi vrut să asiste la vreo scenă de violență. Domnul Smith îl apucă pe heruvim de guler. - Domnul Smith crede că trebuie să așteptăm de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
atins și chiar să fi cumpărat această jucărie. Puteți să-mi spuneți unde ați găsit-o? Și ce dovedește asta? Aici argumentele lui Gabrielescu erau destul de slabe. Îi întinse lui Horațiu un trabuc. - Mulțumesc, nu fumez. Domnul Smith îi mai suflă un nor de fum în ochii deja umezi. Și brusc, Horațiu își aduse aminte că luptă pentru o cauză nobilă. Că trebuie să-și apere Contesa. Că „erou” vine de la „eros” și că trebuie să-și accepte soarta din dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
așa cum nimic nu este întâmplător pe lume. Am să fac o pantomimă cum nu s-a mai văzut, mi-am zis și peste o lună eram la Costinești, într-o noapte mirifică, în fața a două mii de suflete care nu au suflat și care au aplaudat apoi nesfârșit. Îmi jucasem viața mea așa cum este ea, o tragicomedie nebună, delirantă, galopantă, fără de odihnă, fără de sfârșit. O singură dată am mai jucat-o așa de disperat: era într-o vară, la Abrud, în fața minerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
comită infracțiuni. Când muzicienii fac o pauză, el se îndreaptă agale spre saxofon și apasă de câteva ori pe clape, cu o digitație pe care o consideră corectă. Dar poate că nu s‑ar auzi nici un sunet dacă ar și sufla. E de‑ajuns însă că toți cei care‑l văd cred că știe să cânte la saxofon. Când se întorc muzicienii, lasă repede saxofonul din mână, ca să nu ia una peste bot pe motiv că deteriorează instrumentele muzicale. Apoi își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
părinții partenerului ei de dans, care o cunosc și se interesează de viitorul ei. Le e dat să audă același lucru despre Lausanne. Li se pare o idee bună și laudă posibilitățile de acolo în materie de sport. Anna îi suflă Sophiei în ceafă, unde se află firișoare blonde de păr. Ar vrea să spună câte ceva despre propriul ei caracter. A trecut deja multă vreme de când n‑a mai vorbit. Anna spune că pe ea o caracterizează ura oarbă împotriva lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
-mi: „Nu mai pot, lasă-mă să iau o pauză!“. Dar nu mi-a spus decât: „Într-adevăr te pricepi să trasezi linii!“, apoi a tras puternic pe fiecare nară câte douăzeci și cinci de centimetri, ca și cum ar fi vrut să stingă, suflând, vreo cincizeci de lumânări de pe tortul de la ziua de naștere. În tot timpul acesta din nări Îi atârna În modul cel mai elegant posibil un fir de secreție nazală amăruie. O jumătate de oră mai târziu a Început să tremure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
jos fereastra și urla la cei de-afară. La fel ca Gan, avea un tic verbal: la fiecare două cuvinte zicea: „La naiba!“. „La naiba cu anotimpul ăsta! La naiba, ce vânt Înghețat! Nu putea, la naiba, să nu mai sufle așa de tare? Ia uită-te acolo, la naiba, la fata aia care fură ciorbă de pui, la naiba, de la magazin! Uită-te, cum vrea s-o ascundă sub fustă. La naiba, o s-o verse pe toată.“ Taxiul cobora Înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fi uitat fix la un bec, se Întindea În fața ochilor mei, transformându-se apoi treptat În nenumărate pete de lumină. În momentul acela am simțit brusc un curent de aer proaspăt infiltrându-se În mine, ca o rafală de vânt suflând prin geamul spart al unei ferestre. Probabil că o stewardeză tocmai Îmi așezase o mască de oxigen pe față. Am simțit un corp străin de mine atingându-mi pleoapele și Încercând să le ridice. Aceasta a fost ultima senzație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]