2,079 matches
-
dar și a puterii imperiale. Între timp, purtătorii de cuvânt ai Bisericii, potrivit istoriografiei creștine, își afirmau prin scris fidelitatea față de împărat pentru a înlătura acuzația neîntemeiată de focar neîntrerupt de dezordini din cadrul Imperiului. 4.2. Creștinismul văzut ca o «superstiție» la Tacitus O evaluare directă a creștinismului, în terminologia religioasă, ne este oferită cu mai multă claritate de către istoricul Tacitus (circa 55-120 p.Chr.). Autorul ne descrie în opera sa (Annales, XV, 44, 3) manevrele diversioniste ale lui Nero (54-68
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
opera sa (Annales, XV, 44, 3) manevrele diversioniste ale lui Nero (54-68) care a atribuit incendierea Romei, se pare la sugestia unui evreu, comunității creștine. În asemenea context, după aluzia la condamnarea lui Cristos, este făcută observația semnificativă potrivit căreia superstiția funestă, momentan reprimată, izbucnea iarăși, nu doar în Iudeea, originea acestui rău, ci și în Roma. Descoperirea creștinismului, din motive obiective, nu poate evita scrierile autorilor păgâni, chiar dacă acestea îl prezintă într-o manieră confuză: superstiție funestă. De fapt, printr-
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
observația semnificativă potrivit căreia superstiția funestă, momentan reprimată, izbucnea iarăși, nu doar în Iudeea, originea acestui rău, ci și în Roma. Descoperirea creștinismului, din motive obiective, nu poate evita scrierile autorilor păgâni, chiar dacă acestea îl prezintă într-o manieră confuză: superstiție funestă. De fapt, printr-o părere personală, Tacitus nu face altceva decât să exprime opinia populară, sens evidențiat de citirea textului în lumina categoriilor religioase parvenite; în superstiție se poate vedea opusul față de o religie considerată genuină. Termenul de superstitio
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
evita scrierile autorilor păgâni, chiar dacă acestea îl prezintă într-o manieră confuză: superstiție funestă. De fapt, printr-o părere personală, Tacitus nu face altceva decât să exprime opinia populară, sens evidențiat de citirea textului în lumina categoriilor religioase parvenite; în superstiție se poate vedea opusul față de o religie considerată genuină. Termenul de superstitio desemna teama înfricoșătoare în fața divinului ori a demoniacului și supunerea în fața a tot ceea ce depășea facultatea de a dispune de divin; cu trecerea timpului, conceptul a asumat un
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a.Chr.), exprimându-și opinia față de religia Romei și trăirile religioase ale romanilor, le considera specifice unor muritori foarte religioși. În fața conceptului inconfundabil al religiozității romane, așa cum a fost formulat cu un secol înainte de Cristos, judecata istoriografului asupra creștinismului ca superstiție apare ca o descalificare, ca o necunoaștere a ceea ce poate fi o religie. Potrivit celor de mai sus, confruntarea dintre creștinism și lumea greco-romană s-a aflat dintru început sub semnul religiosului; celelalte idei sau obiecții referitoare la aceasta asumă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acea vreme. El se folosește chiar și de un vocabular de cult, atunci când are trebuință să vorbească despre creștinism; alături de termenul de cult îl întâlnim pe cel rit. Față de mărturiile precedente, întâlnim o schimbare importantă în evaluarea creștinismului: autorul opune superstițiilor practice ale unui împărat precum Iulian, religia creștină perfectă și simplă. Dacă în scrierile polemiștilor anticreștini acuzația de superstiție era un loc comun, termenul este aplicat acum intervențiilor religioase ale lui Iulian, în timp ce religia creștină este evaluată pozitiv, așa cum rezultă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
alături de termenul de cult îl întâlnim pe cel rit. Față de mărturiile precedente, întâlnim o schimbare importantă în evaluarea creștinismului: autorul opune superstițiilor practice ale unui împărat precum Iulian, religia creștină perfectă și simplă. Dacă în scrierile polemiștilor anticreștini acuzația de superstiție era un loc comun, termenul este aplicat acum intervențiilor religioase ale lui Iulian, în timp ce religia creștină este evaluată pozitiv, așa cum rezultă din critica imediat următoare adusă episcopilor, care ruinau legăturile poștale ale imperiului prin continua lor călătorie, pentru a putea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
grosolane, dacă se exceptează cazul lui Eunapius (347-414), care, în Viețile sofiștilor, exprimase o critică agresivă împotriva lui Constantin, a fiilor săi și a monahismului creștin. Baza aserțiunilor sale a rămas orizontul și terminologia religiozității trădate, plecând de la acuzația de superstiție până la critica adusă intransigenței crescânde a Bisericii postconstantiniene; critica adusă creștinismului nu este străină procedurilor pedagogiei antice păgâne. Acești istoriografi nu reușesc să pătrundă felul de a înțelege al creștinismului, întemeiat pe o teologie și o morală evanghelică străină concepțiilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
unde ni se spune că exista un nucleu de convertiți chiar și la curtea lui Nero. Printre acești convertiți unii erau: a) sclavi, liberți, funcționari civili, militari și poate vreun personaj important, precum nobila matroană Pomponia Graecina care, acuzată de superstiții noi și vătămătoare, puțin mai târziu după uciderea rudeniei sale Iulia datorită intrigilor Mesalinei, s-a retras pentru o viață privată ducându-și zilele în plâns și întristare; b) tinerii Claudius Ephebus și Valerius Bitonius, despre care vorbește papa Clement
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
planurilor sale întunecate, evita să fie cauza gloriei altora înconjurându-i de aureola martiriului, pentru că nici nu voia să pornească un război pe față. Căci toți, zicea el, vor zbura spre martiriu ca albinele. Atitudinea sa era alimentată și de superstiție: deși se temea să nu riște sfârșitul tragic al celorlalți persecutori, n-a putut să se elibereze nicidecum de soarta lor, murind pe câmpiile Persiei, la Ctesiphon (363). Repugnându-i ideea de a trece în istorie cu numele de tiran
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ale Iluminismului european, liberalismul a avut un impact considerabil asupra formării tuturor societăților moderne industriale. El susține guvernarea limitată și raționalitatea științifică, fiind de părere că indivizii ar trebui să fie liberi față de puterea arbitrară a statului, față de persecuție și superstiție. Este un partizan al libertății politice, al democrației și al drepturilor garantate constituțional, și pune libertatea și egalitatea individuale înaintea legii. Liberalismul a pledat pentru competiția indivizilor în societatea civilă, declarând că economia de piață promovează cel mai bine bunăstarea
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
clasă și pentru a învinge teama și neîncrederea în restul rasei umane. Cele mai importante realizări ale istoriei omenești includ victoria treptată asupra forțelor naturale ostile care se găseau odinioară dincolo de controlul și înțelegerea umană, eliminarea constantă a ignoranței și superstiției, capacitatea crescândă de a suprima lipsurile materiale paralizante și exploatarea, precum și potențialul de a reface societatea astfel încât toate ființele umane să poată dezvolta o seamă de puteri creative care sunt unice speciei. Însă istoria modernă configurată de capitalism s-a
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
la o mai mare libertate umană; de fapt, aceasta conducea la noi forme de dominație birocratică. În anii 1970, scriitorul postmodernist Jean-François Lyotard (1984) spunea și el că, de fapt, credința că istoria umană era o călătorie de la dominație și superstiție către libertate și iluminare nu lua în calcul partea întunecată a raționalității de tip occidental și a progresului științific. Într-o mare măsură, aceste argumente erau un răspuns la totalitarismul sovietic și la stalinism. Un alt aspect, mai controversat, este
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
rău. (Unii preferă să creadă Într-o astfel de prejudecată, deoarece În felul acesta Își pot scuza relativ ușor lipsa de inspirație sau nereușitele inițiativelor de peste zi.) „Cauza care face să se nască, să se mențină și să se Întărească superstiția este frica.” (B. Spinoza) Brânză bună În burduf de câine. Se spune așa despre cel care este Înzestrat cu calități, dar care nu și le valorifică, din comoditate sau dezinteres. Un alt proverb surprinde și el această caracteristică a personalității
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
sa, n-o mai controlează, lăsând-o astfel să se lanseze În tot felul de explicații, dintre cele mai bizare.) „Citim lumea pe dos și pretindem că ne Înșală.” (R. Tagore) „Mintea unui nebun preschimbă filosofia În nebunie, știința În superstiție, arta În pedanterie.” (G.B. Shaw) Lacătul nu se pune la ușă pentru hoți, ci pentru oameni cinstiți. Pentru că cel obișnuit cu hoția oricum Îl ignoră, pe când pentru omul cinstit, Într-un moment al său de slăbiciune, ușa deschisă poate reprezenta
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
o imagine inversă a subiectului și, ca atare, este o îndepărtare de Principiu și de Esență. Multe popoare cred că în oglindă se reflectă nu omul, ci o dublură a sa, având adesea atribute malefice, în jurul oglinzii elaborându-se numeroase superstiții"110. Fiind o formă de reconstituire a trecutului, prin intermediul oglinzii, Ana Blandiana folosește oglinda ca memorie involuntară, imperfectă însă prin imaginile noi pe care le recompune. Asociată oglinzii este apa, care funcționează, uneori, mai vag chiar decât aceasta, în procesul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Banii jos, vecine. Vecin 2: Păi n-am. Vecin 1: N-ai, n-ai și gata. Vecin 2: (către Vecin 4) Dă-mi niște bani. Vecin 4: Nu te supăra, dar din banii de joc nu dau. Am și eu superstițiile mele, zău. Vecin 3: Și eu la fel. Cum dau din banii de joc, se-alege praful. Vecin 2: Pun tabloul vecinei. Vecin 1: Da crezi că face atîta? Vecin 2: Hai, domnule, că dacă-l vînd la piață și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
-o soră,/ Și-n suflet plînsul îl înec;// în aiurări/ De spaimă inima mea moare”, notează, la rîndul său, autorul Sensitivelor 14). La Bacovia, corbul amintește de o viață precară, mărginită, amenințată. Care-i explicația? „Bestiarul corbului”, compus din vechi superstiții, impresionează îndeosebi pe cei neliniștiți, nesiguri de viitorul lor. Nici unul nu împinge stoicismul pînă acolo încît să ia de bună afirmația din Manualul lui Epictet: „Cînd auzi corbul croncănind, nu-ți strica inima, ci zi îndată: pentru mine n-are
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
face nimic. E țicnită rău cu higiena ei!/ Așa e, - consolai eu pe amicul pisălog, parodiind un scurt proverb franțuzesc, - où il y a de l’hygiène il n’y a plus de plaisir...” 14) Igiena ridicată la gradul de superstiție și obsesie! Sau, alteori, - nu numai comic, ci și absurd -, interpretată ca ofensă: un chestor băcăuan a pedepsit un sergent de stradă pentru că (versiunea sergentului) și-a șters nasul cu batista în fața sa. (Versiunea chestorului: pentru că a rîs.) Incidentul a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și dintr-o filosofie de viață. La ce bun să te mărturisești? Evident, aceasta nu e o atitudine de scriitor profesionist. Scriitorul profesionist folosește orice ocazie pentru a trage viața „într-un șir de cuvinte”. Să fie, oare, și ceva superstiție în ea? Și gustul înfrîngerii? Cert e însă că, tăcînd, Bacovia dă impresia că are aproape întotdeauna mai mult de spus decît spune. Bacovia e singurul scriitor romîn important care n-a provocat pasiuni contradictorii. El s a impus fără
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
exil („interior”, la poetul romîn) în rest totul îi diferențiază. Unul e cu doctrină și cu voluptatea răzbunărilor, celălalt sceptic și neinteresat de nici o revanșă. în ciuda senzaționalului ei, metafora d-lui Nicolae Manolescu nu poate fi acceptată (dacă n-avem superstiția autorității și sîntem prieteni cu rigoarea), întîi, din cauza verbului prin care o susține: „Bacovia(...)s-a coborît în infern”. S-a coborît înseamnă că a vrut să coboare, că a avut inițiativa de a face acest gest. Or, cu autorul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
putem atesta docu mentar. Într-un studiu valoros al lui Al. Bogdan 199 se mai aduc și alte dovezi, care arată că ele mentele folosite în această poezie au fost luate din literaturi și mitologii deosebite, amalgamate cu credințe și superstiții populare, unele creștine, iar altele păgîne 201. După o justă reflexie a lui Al. Bogdan, această poezie este "pentru masa mare a publicului, un adevărat sfinx, iar pentru cei culți, ea încă are ascunzișuri care trebuie luminate". Privind aceste ascunzișuri
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
o justă reflexie a lui Al. Bogdan, această poezie este "pentru masa mare a publicului, un adevărat sfinx, iar pentru cei culți, ea încă are ascunzișuri care trebuie luminate". Privind aceste ascunzișuri neluminate, N. Iorga a avut o intuiție justă: "Superstiții înfiorătoare a strigoilor formează însuși miezul legendei, și cînd regina vie și moartă "înlănțuie gîtul cu părul ei bălai", cînd "vîntul adună flori de tei", în calea dulcii umbre, Eminescu e în lăcașul, pe care nu-l poate părăsi, al
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
De fapt, nu e vorba decît de "a face ca sufletele să se manifeste așa cum se manifestau în antichitate". Cetatea antică unea într-o aceeași idee despre sacru cultul zeilor și cel al propriei sale imagini. Curățindu-1, scoțîndu-1 din sfera superstițiilor arhaice și a credințelor amăgitoare, e important să-i găsim un echivalent în contemporaneitate. "Instituțiile bune, ne asigură Rousseau, sînt acelea care pot transfera eul în unitatea tuturor." Garantînd "compatibilitatea oricărei voințe individuale cu cea generală, eliminînd riscul contradicțiilor mu
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de apeluri și de "semne" care, în ceremonii, să repete "mulțimii spectatorilor" aceleași gesturi, aceleași "cuvinte sacre". În realitate, prin altarele Patriei, prin statuile Libertății, prin procesiuni, cantate și predici, sărbătoarea revoluționară nu urmărea decît să impună pe ruinele "vechilor superstiții" o nouă formă de sacralitate. Și, fără îndoială, aceasta e și principala cauză a insuccesului. Entuziasmul promotorilor săi nu se înrădăcinase în realitatea socială. Se lovea de o tradiție milenară, de o credință tradițională încă neștirbită, dar și de independența
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]