5,159 matches
-
și din trupuri, și din cameră. Gemu, dar chiar atunci dădură buzna În cameră patru birmanezi Înarmați cu extinctoare, iar Marlena scoase un țipăt și sări În baie, o secundă prea târziu. Deși focul fusese stins, bărbații au stropit bine tavanul care fumega și plasa carbonizată, fiecare, pe rând, Împroșcând cu spumă albă care, În contact cu cenușa, exploda În nori de pulbere cenușie. Curând Își făcură apariția și Rupert, urmat de Moff, Dwight, Roxanne și Vera. Numai Bennie, cu masca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cineva În lac? Bărbații râseră. Nu de data asta, dar bărbatul sigur era speriat. Îi spuseră că era vorba de căsuța pleoștitei vedete de televiziune din sala de mese. Nu au fost mari pagube. Muncitorii Înlocuiau deja părțile distruse din tavan. Patul o să se usuce de la sine. Să pună o plasă nouă? Heinrich se scărpină În cap. Intenționase să cumpere plase ignifuge, dar fiul unuia dintre șefii cei mari insistase ca Heinrich să cumpere unele făcute de tribul lui, un model
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
aurul se contopea cu trupul lui Buddha. Alții Își lipeau aurul de mâna lui Buddha, astfel că, de-a lungul anilor de gesturi de devoțiune zilnice, aceasta căpătase proporții monstruoase, iar unghiile Îngrijite acoperite sistematic cu aur păreau să străpungă tavanul. Doritorii de răsplată Își cumpăraseră foițele de aur de la oameni săraci care timp de douăsprezece ore pe zi nu făceau altceva decât să bată aur cu un ciocan. Și-l băteau până se transforma În foițe subțiri ca pielea. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
sigur. Trebuie să mă fi așezat pe bancă. Îmi amintesc vag. Când mi-am revenit, eram la spital. «Domnule Yoshiaki», am auzit o voce care mă striga. Am deschis puțin ochii, și l-am văzut pe medic. Se vedea și tavanul. Eu aveam impresia că sunt încă în tren și credeam că este plafonul din metrou. În timp ce mă transportau la spital, m-au lovit, însă nu am avut nici o reacție. N-au reușit să mă dezbrace și mi-au tăiat hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ridic mâinile. Dar când le mișcam, chestia aceea se evapora. Pentru că eram conștient de lucrul ăsta, nu-mi era la fel de teamă ca înainte. Știam că visul acela se va destrăma. Oricum, mult timp nu am reușit să dorm bine. Uneori tavanul se înroșea sau propriul meu corp se înroșea. O strigam pe asistentă și o întrebam: «Uite, tavanul e roșu, ce s-a întâmplat?» După trei zile am încetat să o mai chem. După o săptămână am ieșit din sala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
-mi era la fel de teamă ca înainte. Știam că visul acela se va destrăma. Oricum, mult timp nu am reușit să dorm bine. Uneori tavanul se înroșea sau propriul meu corp se înroșea. O strigam pe asistentă și o întrebam: «Uite, tavanul e roșu, ce s-a întâmplat?» După trei zile am încetat să o mai chem. După o săptămână am ieșit din sala de terapie intensivă și au putut să mă mute într-un salon normal. De atunci visele acelea au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
aer curat și am simțit că-mi mai revin. M-am dus la firmă. «E cam întuneric azi», a fost primul lucru pe care l-am remarcat când am intrat în clădire. Îmi aduc aminte că m-am uitat la tavan să văd dacă era aprinsă lumina. Parcă lumina nu ajungea. Ceilalți mi-au spus că nu era deloc întuneric. Nu înțelegeam. Mai era o persoană care se plângea de dureri de cap. Pe moment nu mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Făceam doar puțin. Aveam doar senzația și, din această cauză, nu puteam să dorm. În a patra zi am început să am halucinații. De fiecare dată aveam același vis. Cum ațipeam, visam același lucru. Dormeam într-o cameră albă, din tavan atârna deasupra capului meu o bucată de material. Materialul parcă se legăna în bătaia vântului. Mă deranja și aveam de gând să-l tai. Nu ajungeam la el. Era prea sus și nu reușeam să-l prind. Deși se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
M-am relaxat și am ascultat „poveștile“ lor. Am devenit un păianjen care asimila fiecare cuvințel în parte, îl digera înlăuntrul său și apoi îl scotea afară sub forma unei „altei povești“. Un păianjen neînsemnat, aflat într-un colț al tavanului semi-întunecat. În special după interviurile luate familiei îndurerate a lui Wada Eiji - cel decedat în stația Kodemmachō - și lui Akashi Shizuko (poreclă) - tânăra afectată grav, care și-a pierdut amintirile și care, în prezent, este internată la recuperare în spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
spuse Filip, ștergându-și hainele. Păcat de romul vărsat. Zi mai bine cum se termină visul. Ești mână în mână cu diavolul! Doamne, apără mă! exclamă Carol nervos și își făcu trei cruci mari și solemne, înălțându-și privirea spre tavanul înnegrit și pătat de muște al cârciumii. Sau crezi că funcția ta de gardian îți permite să intri, cu bocancii tăi plini de noroi, până și în visele celui pe care îl supraveghezi?... Acum îmi aduc aminte! Erai și tu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
mărimea umbrelei, aveau ceva agresiv și carnivor. Șovăi. Se lăsă totuși înghițit de ele, urmând o potecă lată de o palmă. Nu deslușea nimic în față sau în părți. Se simți strecurându-se prin labirintul rafturilor pline și înalte până în tavan ale arhivei Curții de Casație, în care-și petrecuse 47 de ani de viață. Un acces de claustrofobie începu să-i tulbure mintea, când se opri în fața unui zid înalt și orb, de culoarea leșiei. În continuarea potecii, dar vertical
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ușă suspendată, în care ciocăni dintr-o poziție incomodă. Nici un răspuns. Bătu violent cu pumnul și își ascuți auzul. Nici un răspuns. Apăsă pe clanță și intră o dată cu lumina de afară. Din cauza întunericului nu realiza dimensiunile încăperii, căci nici pereții nici tavanul nu se deslușeau. Raza de soare tăia bezna ca o sabie de samurai înfiptă în gheața unui lac. Rămase în ușă, urmărind fâșia de lumină traversată lent de suspensii infinitezimale de praf și fulgerător de molii, stârnite de lumină. în spatele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ales cât mai încet, că nu de alta, dar iar rămâneam fără sarcini de îndeplinit. Cam obosiți de atâta muncă sub soarele dogoritor de iulie, am cotit-o ușurel către halele în care erau depozitate grămezi de legume până aproape de tavan, căutând un loc umbros unde să ne mai hodinim o țâră. Am găsit locul potrivit după o stivă de castraveți și eram gata-gata să ne așezăm, când auzirăm niște gâfâieli și icnituri care ne făcură să ne simțim rușinați la
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
devine problema, fiindcă ecuația asta mi-a cam pus logica pe bigudiuri, dar am lăsat-o acolo, pentru că îmi incită gândirea, ce dădea vădite semne de moleșeală. Dar ajuns în punctul acesta cu mâinile sub cap și cu ochii în tavan, întotdeauna încep să degust unele finețuri de miliardar (fie chiar și în lei vechi). Numai că de cele mai multe ori nu ajung să mă hotărăsc până la capăt, ce aș vrea să ajung, miliardar sau marinar ajuns la Cotroceni. Unii ar visa
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
obosește repede. Dar deseori face impresia de consumată. Marea se zbate fără istovire, ca și sufletele noastre, drept lângă fereastră, și în zgomotele ei variate pot să presupun orice, toate închipuirile, toate arătările supranaturale. Iar în podul meu, drept pe tavan, guzganii. Podul servește de hambar la fel ca și toată casa noastră pe care cu multă muncă Ioana a putut-o transforma în vilă, și prin sacii cu făină guzganii trebuie să se creadă la un ospăț. Trebuie să fie
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Pe altă hârtie scrii, pe alta... Aicea facem primăvară! - Dar tu nu ai vrea să crească iarba așa, pe covor, printre jucăriile tale aruncate pe jos?... - Nu aș vrea... - Și licheni pe pereți, și mușchi pe fotolii?... - Nu... - Și pe tavan să fie nori albaștri-deschis, așa... - Nu!... - Și să plouă în casă când ți-e lumea mai dragă.... - Nu!! Nu fac să apară nori, picăturile astea inventate de mine!... Numai, dacă vrei, un nor. - Un singur nor pe tavan? Ești de
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
Și pe tavan să fie nori albaștri-deschis, așa... - Nu!... - Și să plouă în casă când ți-e lumea mai dragă.... - Nu!! Nu fac să apară nori, picăturile astea inventate de mine!... Numai, dacă vrei, un nor. - Un singur nor pe tavan? Ești de acord? - Tu vrei un nor? - Mi-ar plăcea să am un nor mic în casă, așa... - Care plouă? - Îm... aș prefera să nu plouă, dar, din când în când, dacă nu se poate abține, poate să mai și
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
-și apăra părerile. Flacăra năștea puzderii de scântei, aruncând reflexe mișcătoare pe chipurile cu trăsături ca sculptate ale bărbaților și pe pereții din piatră din spatele lor; un ușor miros de fum se simțea peste tot în încăpere, deși deschizătura din tavan asigura un tiraj aproape perfect. Două burdufuri cu hidromel treceau din mână în mână, dar cu toții ascultau cu cea mai mare atenție vorbitorii ce luau cuvântul, rând pe rând, în fața adunării. Ademar evoca din nou vechi întâmplări, împrejurări tragice petrecute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vreau să zic... până la recolta de anul viitor? Trecuseră de încă un post de gardă și acum urcau o scară de cărămidă ce conducea la apartamentele lui Gundovek. Sebastianus, care încă o avea în minte pe Frediana, ridică ochii în tavan, dar căută să-și învingă iritarea. Cred că Gundovek va avea grijă de tine în cel mai bun mod, ba chiar sunt sigur de asta. îmbărbătat, Audbert, se opri la jumătatea scării, dar întrebă iarăși: — Când pot să plec, deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de lemn ajungea până la el și auzea trosnind undeva un foc; foarte curând, observă o lumină roșiatică pâlpâind slab, ceea ce îl ajută să înțeleagă că se afla într-un spațiu închis, destul de mare - o clădire de piatră, mai exact, cu tavanul înălțat pe grinzi mari de lemn. Acolo înăuntru, aerul era greu, impregnat de mirosul prezenței umane. Nu departe de el, cineva sforăia. înțelese că femeile pe care le auzea sporovăiau în dialect galo-roman și, ciulind urechea, auzi rostit numele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Scruta atent cu privirea în semiîntuneric, fără nici un rezultat, însă, fiindcă, neputând să-și ridice capul, nu izbutea să-și facă o idee clară despre starea în care se afla. Reușea doar să vadă deasupra sa conturul bârnelor lungi ale tavanului. O umbră i se postă în față. Pe fundalul luminii proiectate de flacără, văzu aplecându-se asupra lui chipul unei femei. — Te-ai trezit. Bine! auzi în galo-romană, însă cu inflexiunea tipică a helveților. Glasul, cu un timbru puțin aspru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rege. Căci la el voia Balamber să ajungă, cu speranța că va intra, într-o zi, în cercul celor mai de încredere condotieri, cei care în Panonia aveau cale liberă la impunătoarea sa reședință, din trunchiuri de copac și cu tavan înalt. în sălile sale largi - Utrigúr îi spusese în mai multe rânduri - oriunde ai fi privit puteai descoperi o sumedenie de obiecte de aur și de argint, ornamente bătute cu pietre prețioase, mobile din lemn scump, perne de puf, țesături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Stătea întins și era conștient de sine. Pentru un timp lung, lung, asta a fost tot. Nu avea alt scop decât să fie acolo unde se afla, nici o amintire, nici un gând să se miște. Zăcea și privea în sus la tavanul care avea o culoare albastru-deschis. Nu era zona cea mai luminoasă a universului său, astfel că, după un timp, ochii îi fură atrași spre fereastra prin care lumina intra, orbitoare. Ca un copil absorbit de strălucire, își ridică brațul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
spuse Filip, ștergându-și hainele. Păcat de romul vărsat. Zi mai bine cum se termină visul. Ești mână în mână cu diavolul! Doamne, apără mă! exclamă Carol nervos și își făcu trei cruci mari și solemne, înălțându-și privirea spre tavanul înnegrit și pătat de muște al cârciumii. Sau crezi că funcția ta de gardian îți permite să intri, cu bocancii tăi plini de noroi, până și în visele celui pe care îl supraveghezi?... Acum îmi aduc aminte! Erai și tu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mărimea umbrelei, aveau ceva agresiv și carnivor. Șovăi. Se lăsă totuși înghițit de ele, urmând o potecă lată de o palmă. Nu deslușea nimic în față sau în părți. Se simți strecurându-se prin labirintul rafturilor pline și înalte până în tavan ale arhivei Curții de Casație, în care-și petrecuse 47 de ani de viață. Un acces de claustrofobie începu să-i tulbure mintea, când se opri în fața unui zid înalt și orb, de culoarea leșiei. În continuarea potecii, dar vertical
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]