3,565 matches
-
pentru că anii trecuseră peste ea fără să lase urme precise. Ghiceai la ea obișnuința de a păstra tăcerea, ca la călugărițe, obișnuința singurătății, poate chiar Înclinația spre singurătate. Indiferent că mergea sau stătea jos ca acum, nu acorda nici o atenție trecătorilor, nici celor de lîngă ea, și probabil că ar fi fost surprinsă dacă ar fi aflat că celebrul comisar Maigret se străduia, În afara oricărei obligații profesionale, să-i descopere personalitatea. — Nu cred că a trăit vreodată cu un bărbat..., spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
seară cu mașina la Clermont-Ferrand, e la vreo șaizeci de kilometri. Comandantul poliției de-aici mi-a propus să-mi pună la dispoziție o Încăpere și un telefon, dar prefer să lucrez la fața locului. Oamenii mei Încearcă să găsească trecători sau vecini care ar fi zărit-o pe domnișoara Lange luni-seara cînd s-a Întors acasă și să afle dacă a găsit pe cineva aici sau dacă... — Scuze, bătrîne. Soția ... — Sigur că da, șefule. Maigret era stăpînit de curiozitate dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
singuri erau mult mai numeroși, uneori marcați de oboseală sau de boală, și se străduiau să treacă prin mulțime cu demnitate. Totuși, ghiceai după trăsături, din privire, un fel de suferință, de teamă vagă să nu se prăbușească, printre picioarele trecătorilor, Într-un ungher de umbră sau de soare. Hélène Lange era o singuratică, iar atitudinea ei vădea un fel de mîndrie. Nu voia să i se spună fată bătrînă, nu accepta milă, mergea cu spatele foarte drept, cu un pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de șoc - adică hainele pe care le poartă ele când se aventurează într-un club necunoscut ca să agațe potențiali soți milionari. Chiar arată superb. Arată însă și total aiurea pentru Kilburn: așa cum merg legănat în josul străzii, în hainele lor șic, trecătorii rămân cu gura căscată la vederea acestor două frumuseți exotice. Au ajuns deja în Queen’s Arms și rău au făcut, după cum și-au dat seama imediat ce au intrat. A fost nevoie să dea din mâini ca să vadă ceva prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
zgomotos, după care se dau amândoi jos din pat și merg să alerge pe plajă. Pentru Jemima este pură fericire, pentru că este atât de neobișnuită cu traiul aproape de apă, cu soarele cald de dimineața devreme, sau cu zâmbetele prietenoase ale trecătorilor. Se opresc să ia micul-dejun pe drumul de întoarcere: un pahar de suc de legume, o brioșă de coacăze sau un biscuite cu afine fără zahăr și fără grăsimi. Brad se duce apoi să facă un duș acasă, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
în lumina primăvăratică. Chiar la intrarea în oraș era o piață unde negustorii care întinseseră pe jos de toate, de la oale, ceaune, ulei până la sare, țesături de bumbac și vase de pământ, strigau cât îi ținea gura la mulțimea de trecători. Samuraiul și însoțitorul său, obișnuiți cu viața liniștită din vale, nu puteau decât să fie uimiți de atâta lume. Trecură râul traversat în zbor de bâtlani albi și ajunseră la poalele dealului pe care se înălța castelul. În fața porții grele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
japonezii crezuseră că o dată ajunși în Nueva España aveau să fie primiți cu brațele deschise și că dorințele pe care Stăpânul le pusese în scrisori aveau să fie îndeplinite cu dragă inimă. Pe la prânz am pornit înapoi, iar pe drum trecătorii întâmpinau trăsura noastră cu urale, la fel ca la dus. — Fiindcă n-avem altă cale, le-am zis eu solilor disperați, cred că o să mă duc singur în Spania ca să aduc un răspuns bun. Ei tăceau. Nu de supărare, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dar vrând să-l facă pe tânăr să se miște odată. Tânărul domn Își scoase portofelul și-i dădu o bancnotă de zece lire. Peduzzi urcă treptele vinăriei. Ușa era Închisă. — E Închis până la două, le spuse cu dispreț un trecător. Peduzzi coborî treptele. Era jignit. — Nu-i nimic, spuse, luăm de la Concordia. Merseră toți trei spre Concordia. Ajunși pe veranda magazinului, unde erau depozitate boburile ruginite, tânărul domn Întrebă: „Was wolen sie?“ și Peduzzi Îi dădu bancnota de zece lire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Pe pantele mai abrupte, oamenii săpaseră trepte Într-o bucată de stâncă sau Într-o scoarță subțire de copac, suficient de late cât să-ți Încapă talpa. De-o parte și de alta a potecii erau Înfipți niște pari pentru ca trecătorii să se poată ține de ei În timp ce traversau aceste strâmtori pe timp de ploaie, când pe jos se forma noroi. Ajunseră la un coteț În care erau niște porci imenși cu păr aspru. La apropierea vizitatorilor, porcii Începură să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Neoanele Înlocuiseră apusurile. Cu autocarul, prietenii mei trecură pe lângă clădiri joase cu verande lungi unde bărbați, femei și copii stăteau așezați pe scaune joase. O cățea pechineză gravidă stătea Întinsă pe un scaun verde de plastic. Comercianții Îi invitau pe trecători să intre să vadă oferta de televizoare, saltele, casetofoane, oale electrice de fiert orez, frigidere liliputane. Magazinele erau deschise tot timpul pentru că nu știai niciodată când se hotărau micii parveniți să-și ridice standardele achiziționând produse de asemenea calitate. Câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
că fusesem salvat. Imediat ce am ieșit, mi s-a făcut foarte rău. M-am așezat. Îmi era greață și mi-am vomitat și mațele din mine, până mi s-a golit stomacul. Se vedea clar că mă simțeam rău. Mulți trecători au venit lângă mine. Ceilalți erau așezați pe jos sau prăbușiți. Mulți își țineau batistele la ochi. Nimeni nu înțelegea nimic. Erau năuci. «Ajutați-mă. Chemați o ambulanță!», am spus. Eram în stare de panică. După zece minute a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Dacă procedez așa, probabil că n-o să mai ajung la ședință.» Imediat au venit salvările și a fost oprită circulația pe drumul din față. Au început să care victimele una după alta la ambulanțele mari. Locul s-a umplut de trecători și pe pasarelă nu mai puteai să arunci nici un ac, așa că eu, care eram în plus, m-am retras. De la Ginza am mers până la Shibuya pe linia Ginza, iar de acolo aveam de gând să ajung până la Hiro-o cu autobuzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Îmi amintesc. «Ei! Ce-o fi asta? E ciudat, nelalocul lui.» L-am întrebat pe bărbat dacă se simte bine. Avea convulsii puternice, părea să aibă o criză de epilepsie. În jurul lui stăteau doi observatori din stație și alți cinci trecători. Toți ne dădeam cu părerea: «Stai cu capul ridicat», «O să te simți mai bine dacă stai întins.» Era întins cu fața în sus și cu ochii pe jumătate deschiși. Tremura din tot trupul. Dacă nu m-aș fi băgat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
amețelii, potirul mîniei Mele ca să nu mai bei din el! 23. Și îl voi pune în mîna asupritorilor tăi, care îți ziceau: "Îndoaie-te, ca să trecem peste tine!" Îți făceai atunci spinarea ca un pămînt, și ca o uliță pentru trecători. $52 1. Trezește-te, trezește-te-! Îmbracă-te în podoaba ta, Sioane! Pune-ți hainele de sărbătoare, Ierusalime, cetate sfîntă! Căci nu va mai intra în tine nici un om netăiat împrejur sau necurat. 2. Scutură-ți țărîna de pe tine, scoală-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
palmele pe genunchi, privind Lumea prin fanta ce i-o lăsa ușa deschisă spre stradă a camerei. Din timp în timp, farul portului arunca un fulger de lumină verde, smulgându-l pe Carol pentru o clipă din întuneric. Câte un trecător întârziat, ajuns în momentul flash-ului în dreptul ușii deschise, rămânea surprins într-un straniu stop-cadru, în care cei doi își amestecau privirile timp de o fracțiune de secundă, suficient însă ca să-și arate unul altuia uimirea de a vedea o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
râs. Probabil că lui Carol îi displăcu această intimitate și clipa de familiaritate născută spontan, căci toată noaptea umblă tăcut și ursuz, purtându-l pe Filip anume prin părțile din oraș care știa că nu-i plac. Când întâlnea vreun trecător întârziat, îl oprea, îl privea țintă în ochi și-i spunea foarte serios un text de tipul: Fiica mea mi-a cumpărat o gorilă, și îl indica pe Filip cu un gest al mâinii, care știe să îngrijească morminte, știe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
din marii filozofi în original. Nu știe să judece; ăsta e singurul lucru care ne deosebește, dar e foarte nostim. îmi ține companie și mă supraveghează când mă joc pe chei să nu cad în apă și să mă înec... Trecătorul, după ce făcea temător câțiva pași cu spatele, se întorcea brusc și o lua la sănătoasa în hohotele de râs ale lui Filip. Și tu crezi, într-adevăr, că o ființă poate fi oprită să-și curme viața? întrebă Carol după
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
un pitoresc deosebit, așa că mi-am găsit un loc la vreo doi metri de șosea, mi-am pregătit șevaletul, culorile și am început să pictez. Stimulat de liniștea din jur și de norocul de a nu fi deranjat de nici un trecător mai bine de o oră, terminasem deja eboșa și începusem să lucrez planurile. Din deal coborau agale doi bărbați la vreo 25-30 de ani, oprindu-se din când în când și discutând aprins. La un moment dat, din motive lesne
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
că nu va fi în stare să o facă fericită. În seara aceea teribilă m-am îndepărtat încet de casa ei, am trăit intens fiecare pas făcut, mi-am întors ochii de mai multe ori, am privit pe cei câțiva trecători și luna turburătoare, la colțul străzii am întîrziat mai mult, și numai după aceea am pornit definitiv, tragic, ca și cum aș fi venit de la o înmormîntare. Spun: - Am știut tot ce se petrecea între voi, căci mă vizita deseori.Puteam astfel
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
duc. Bătrânul scutură din cap: — Sunt sigur că o să reușești. Ca și până acum, tu o să fii conducătorul cel mai potrivit pentru oamenii din vale, fiindcă ești, fără îndoială, cel mai vrednic. 7 Ajuns în punctul cel mai înalt al trecătorii, Audbert contemplă preț de câteva clipe priveliștea ce i se oferea privirilor: marele lac - atât de întins, încât ochiul nu reușea să-l cuprindă în întregime - înconjurat de munți împăduriți, care, în dimineața aceea cu cerul curățit de ploaie, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
liturghia și ritualul funebru pentru Waldomar și pentru tânărul Waltan. Doar cu câteva ore înainte, fără nici un vot împotrivă, adunarea capilor hotărâse în favoarea respectării alianței; în așteptarea armatei imperiale, care trebuia să ajungă din Italia, burgunzii urmau să vegheze asupra trecătorilor din munți și asupra văii cursului mijlociu al Rhonului, asigurând și apărarea, la Augusta, a podului de peste Rin. Comanda fortăreței fu încredințată lui Reinwalt, pe care burgunzii îl numeau „Taciturnul“ și îl socoteau, în ciuda caracterului său închis, cel mai demn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
șapte sute ori opt sute. Nu-i așa? ceru confirmarea de la tovarășa sa, care se mulțumi să încuviințeze din cap. Nu știu să-ți spun, însă, dacă nu vin și alții din urmă. — Tu știi ce planuri are? Vrea să ajungă la trecători? Să coboare în Italia? Lidania strânse din nou buzele, se gândi puțin, apoi scutură din cap: — Nu. Nu cred. Oricum, asta sper: atât ar mai lipsi, să trebuiască să trecem dincolo de munții aceia! Oricum, ceea ce știu sigur e că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-ți transmită ordinul de a i te alătura acolo. După câte am înțeles, are de gând să-ți încredințeze o nouă misiune, sigur ceva important. Sebastianus tresări stupefiat: — Arelate? Dar e în Narbonense! Deci nu a pornit-o către trecători! Glasul Fredianei luă un ton aluziv și evident polemic: — Nu. E limpede s-a temut că hunii o să-i bareze drumul sau poate, aflând de victoriile noastre strălucitoare, s-a gândit că nu ar mai fi cazul să ne ajute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
palmele pe genunchi, privind Lumea prin fanta ce i-o lăsa ușa deschisă spre stradă a camerei. Din timp în timp, farul portului arunca un fulger de lumină verde, smulgându-l pe Carol pentru o clipă din întuneric. Câte un trecător întârziat, ajuns în momentul flash-ului în dreptul ușii deschise, rămânea surprins într-un straniu stop-cadru, în care cei doi își amestecau privirile timp de o fracțiune de secundă, suficient însă ca să-și arate unul altuia uimirea de a vedea o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
râs. Probabil că lui Carol îi displăcu această intimitate și clipa de familiaritate născută spontan, căci toată noaptea umblă tăcut și ursuz, purtându-l pe Filip anume prin părțile din oraș care știa că nu-i plac. Când întâlnea vreun trecător întârziat, îl oprea, îl privea țintă în ochi și-i spunea foarte serios un text de tipul: Fiica mea mi-a cumpărat o gorilă, și îl indica pe Filip cu un gest al mâinii, care știe să îngrijească morminte, știe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]