3,788 matches
-
pe peron. Duhoarea pe care o degajă „epoleții” e atât de consistentă, Încât trece mult dincolo de perimetrul gării, ajungând la Râpa Galbenă, Piața Sfântul Spiridon, unde, Înconjurând măreața statuie a Independenței, cu steagul de bronz desfășurat În vânt, În valuri tulburi, amestecându-se cu alte izuri, urcă În Copou. Cele mai infestate linii, trebuie să mărturisim, sunt cele ce duc spre sudul țării. Acolo, din cincizeci În cincizeci de centimetri, alături de dopurile de bere, sticlele de Coca-Cola sparte, mucuri de țigări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
atunci când ați făcut armata de drept, încât la această dată sunteți luptători adevărați! Așa v-a cerut țara, iar voi ați răspuns: „prezent!” După cum v-am spus în momentul când ați pășit pragul acestei cazărmi, situația în lume este destul de tulbure. Voi v-ați pregătit pentru cea mai nedorită situație; un război de apărare a țării. Acum veți merge acasă la familiile voastre, care vă așteaptă cu nerăbdare. Aș dori ca viața să ne aducă față în față doar absolut întâmplător
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
agale de gard, clipind des și silindu-se să-l distingă mai bine pe Danny. Spuse: — Io-s Booth Conklin. Te interesează să cumperi un pitbull bun? Danny examină ochii lui Booth Conklin - unul ce luneca liber în orbită, celălalt tulbure și ciupit de cataractă. — Dan Upshaw. Ai putea începe cu câteva informații despre ei. Conklin spuse: — Pot mai mult de-atât. Se duse la cușca unui câine pătat și trase zăvorul. Bestia o zbughi afară, izbindu-se de gard cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
amanți latino. Bătrânul șef de trib intona cuvinte de pace. Cei trei tineri viteji rostiră - cu un accent mexican curat - niște replici despre ochii albi ce vorbeau cu o limbă despicată. Cineva strigă „Stop!” și întreaga scenă deveni o mare tulbure de trupuri în mișcare. Mal se strecură spre cei trei, care își scoteau țigările și brichetele din pieile pieilor-roșii. Indivizii își dădură seama imediat că e polițist. Atunci apăru și Dudley Smith, iar vitejii își aruncară unul altuia priviri speriate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în afară de povestea cu Niles, te descurci de minune. Acum ai pierdut un om, dar îi ai pe cei care se ocupă de supraveghere, așa că gândește-te că ai scăpat de multe probleme, liniștește-te și fii profesionist. Fii polițist! Ochii tulburi ai lui Danny rămaseră fixați asupra lui Mal. Buzz întrebă: — Detective, ai niște indicii serioase în privința victimelor? Ai... cum îi spune... ai vreun element comun? Agentul operativ i se adresă superiorului său: — Un individ pe nume Felix Gordean. E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pe Johnny în camera de zi. Chaz Minear stătea cuminte pe un fotoliu de bambus. Pe obraji i se vedeau niște umflături, iar sub nări sângele scurs i se coagulase. Jerseul alb de tenis îi rămăsese nepătat, ochii îi erau tulburi, iar pe fața lui înflorise un zâmbet obosit, aproape satisfăcut. Mal se uită la Stompanato. Johnny explică: — Am turnat un sfert de litru de Beefeater’s în el. Se lovi cu palma peste burtă. — In vino veritas, capisci? Danny Upshaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
suntem atenționați că lipsa semnificației este marea noastră suferință (Fr. Höderlin). Autorul identifică aici și acum o mitologie de lucru: dimensiunea formativă, de a te face om, a educației - prin excelență un proces viu cu un mare preț. Diagnosticul lumii tulburi în care trăim e lipsa caracterului. Or, a învăța e a lucra credința că ești om, în acord cu tine, cu ceilalți, cu Absolutul. Soluția: înapoi la a învăța cu semnificație pentru a fi cu semnificație! Intrinseca legătură între ontologie
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
sa ni le pune sau ne determină să ni le punem, profesorul și scriitorul Vasile Fetescu ne învață să tăcem, să gândim dialogând cu noi înșine: cine suntem, cu ce rost. Demers profund recuperator pentru ființa umană într-o epocă tulbure de excese. Este demersul de a învăța ceea ce știi și ești, de a face, intim, cuvântul tău să tacă. Șlefuitorul de caracter este și șlefuitor de cuvinte. Cuvântul cu gir formator este cuvântul-verb, acție, personal și viu, educația fiind un
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
doi au murit. Asta n-ar fi mare ispravă, pentru că toți au moștenit mintea lui înceată și dantura proastă, care strică totul. Căci Bishen Singh nu are minte deloc. Numai el și-ar putea trimite fii la piață pe vremuri tulburi ca acestea. Numai fii lui ar putea fi atât de lipsiți de curiozitate, încât să ia un străin cu ei în căruță și să-l lase să moțăie tot drumul, fără să-i pună vreo întrebare. Căruța merge spre Amritsar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dumneata. Și mi-am închipuit că așa trebuie să fii... - Nemaipomenit! - Așadar, corespunzi întru totul ideilor mele preconcepute despre dumneata. - Ce drăguț! - Nu înseamnă oare asta că-mi ești predestinată? - Oare?! făcu vocea ei adâncă și puțintel speriată. În ochii tulburi și injectați ai lui Homer vitraliile deveniseră luminile îndepărtate ale metropolei, iar cele trei altare - un vesel carusel infinit. - Analiză în undele delta! ceru Zeul Concentrării. Două brațe metalice coborîră de undeva și, cu precizie și indiferență, prinseră de subțiori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
cavaler veșnic rătăcitor ce traversează deșertul infinit al sufletului său melancolic. Cititorul atent va descoperi în versurile sale și o parte din sufletul lui bântuit de dorințe, iluzii deziluzii, amintiri, speranțe, totul o luptă continuă a vieții în aceste vremuri tulburi. De multe ori împreună poet - cititor își continuă peregrinările , cercetând și lăsându-se cercetat, trecând din ce în ce mai des de la starea de reverie la plonjarea în real, amplificând un cuvânt, o privire, un gest, rătăcind la nesfârșit în căutarea fericirii. Unul dintre
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Se crapă norii în priviri de apă Ștergând tot cerul cu unduiri de vals Când umbra timpului ades mai sapă Adânc durerea cu zâmbetul ei fals încă mai strâng dorințele în palmă Neînțelese blânde și străine Prin miez de soartă tulbure și calmă Eu te caut de-o viață și mai bine. Adun un zvon Pe fruntea mea o noapte se coboară Desprinsă parcă din limpede amurg Căințe gem în fiecare seară Sub punți de ape ecou de vise scurg Mă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
și-i ascultă noaptea somnul. Știa ea, Marghioala, n-ai grijă! Moșneagul rîdea și se așeza la masă desbumbat, trăgînd cu dosul palmei prin păr. Fetele și femeile casei se puneau la masă deosebit. ...De fapt amintirile mele sînt destul de tulburi și nu atît cît nu-i văd pe cei de odinioară cît nu pot înțelege sensul gesturilor lor și nici nu mai aud ce-au spus. Seamănă cu niște stampe pe care îmi place să le evoc, pentru că ele se
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
șobolan ghebos. În timp ce dînsa se rostogolea în față, mi-am dat seama că întregul sat aflase de prezența mea. Curioși, copiii zîmbeau și, plină de respect, lumea mă saluta. Printre case se revărsase un pîrîu care scurgea în gîrlă valuri tulburi. La întrulocarea rîpelor, pescari improvizați ciurubuiau apa cu crîsnicul. După cum îmi explică învățătoarea, acolo putea să cadă crapul. La participanții mai în vîrstă, acest pescuit se bucura de un anume ceremonial. Doar la deal de pîrîu femeile, copiii și cîțiva
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
a vărsătură. Cel mai urât dintre ei zăcea prăvălit În codirlă, cu picioarele atârnând și bălăbănindu-se În gol. Era prăfuit tot, blana de pe piept și burtă i se făcuse smocuri Încleiate și Împuțite. Din bot i se prelingeau bale tulburi care se Încurcau și atârnau În barba ciufulită. Coada, groasă la rădăcină precum cea de bou, se târâia prin țărână În urma carului. Pămătuful din vârful ei făcuse țurțuri de nămol uscat și scotea clinchete de cădelniță la fiecare hop. Coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-i pusese nimeni și lui o poreclă? * * * Nu departe de locul unde fioroasa Vale a Puțului - sălașul Sfintei cu puteri vrăjitorești - spărgea coasta dinspre Dunăre și se deschidea către Baltă, se afla Valea Morii. În adâncul ei, tupilat, liniștit și tulbure zăcea Eleșteul. Pe vremuri, fusese săpat după voința unui boier cu destul noroc În viață - plecase În străinătate cu puțin Înainte de a nu mai putea să plece. La Început era adânc, cu malurile tăiate drept, și-n apele lui verzui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Baltă, pe malul Dunării, pe ulițele satului, În pădurile dimprejur, pe câmpuri, prin văi. Se Întorsese la ele și le găsise străine. Ajunsese un om singur și ascuns. Chiar și așa, Însă, Îi băteau În poartă destui clienți. Din apa tulbure a Eleșteului ieși alene și apoi se scufundă o spinare neagră și plină cu țepi ca de nisetru. Pe Cap de Șobolan nu-l Încercă nici o mirare. Simți, numai, mirosul greu al mâlului răscolit. Fioroasa spinare Începu, ridicându-se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să văd ce stricăciuni mi-au făcut râtanii.” Porni, cu arătarea călcându-i bocănit pe urme. Coada Iedului se răsucea ca un sfredel, batjocoritor, către Cap de Șobolan, care rămăsese așezat pe marginea Eleșteului. Din mijlocul apei izbucni o coloană tulbure În vârful căreia se lăfăi câteva clipe În soare o lighioană cu trup de pește, cu rămășițe, pe burtă, de mâini și picioare omenești și cu căpățână de năpârcă. Dihania se azvârli apoi În adâncurile nesfârșite ale nămolului. Apa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe scurt, mai de departe. Când au venit comuniștii la putere, ceea ce numim noi acuma Balta era chiar o uriașă baltă, cu lacuri Întinse ori mai mici și care, În anii când Dunărea se umfla, se prefăcea Într-o mare tulbure și stranie, din care ieșeau la suprafață coroane de copaci - mai ales sălcii și plopi - și pămătufuri de trestie. Marea Întindere nu aparținea nimănui și, din pricina vânatului și a peștelui care aproape că le săreau În tigăi, oamenii erau priviți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
propoziție se referă la faptul că aveam de gând să Închei Întreaga Declarație și nicicum fraza de dinainte.” Astea ar fi cele povestite de Foiște. Zic unii, Însă, că a doua zi dimineață omul Securității ieșise din birou cu ochii tulburi. Era ciufulit, Îi crescuse barba, cravata Îi atârna Într-o parte de gulerul cămășii descheiate. Pantalonul făcuse câte patru-cinci dungi pe crac, pantofilor le atârnau șireturile, din servieta Închisă prost se zăreau capete mototolite de foi de scris. Nici milițienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu Colonelul, fiind văduvi amândoi („Adică se zbenguiau și ei Împreună”, ținuse Baronu să deslușească lucrurile), cu vorbe mai mult ocolitoare, Îl făcuse să Înțeleagă ce și cum. Treaz, Colonelul nu-i vorbise Tușii aproape deloc despre război. Erau vremuri tulburi și era bine ca toată lumea să-și țină gura Închisă, mai ales dacă pe limbă i-ar fi venit ceva vorbe despre războiul dus În Răsărit. În somn, Însă, povestea Întâmplări nemaiauzite, gemea, plângea, uneori râdea, dar mai mereu parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
alta, fără ciment, var sau pământ Între ele. Despre astea și despre Încă multe altele, nea Mitu Păcătosul vorbea la cârciuma ținută de Tatapopii În chiar mijlocul satului, Încăpere cu podeaua de scânduri frecate cu motorină unde oamenii beau bere tulbure și Îndoită cu apă din niște borcane de sticlă În loc de halbe. Bătrânul Îl prinsese de multe ori pe Ectoraș pe acolo și-l Învăluise de fiecare dată În vorbe meșteșugite, În amânări ce păreau a nu avea sfârșit, În povești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mătăhălos și, pe deasupra, beat clampă, să se cațere atât de sus -, vârful pinului se prăbușise. Coborâse, cu greu, și omul de cultură, care Îi relatase plutonierului stările sufletești ce-l cuprindeau una după alta ori toate deodată. Se simțea mândru, tulbure, aprig, beat, Înțelept, duios, treaz, mistic, cu lipici la femei, jucăuș, cuminte, răutăcios ori iubitor. Cu mare greutate se ținea pe picioare și subofițerul se simțise dator - deși atribuțiunile sale de serviciu nu-l obligau la așa ceva - să-l care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a fericirii și avea să-l păstreze În amintire, până să dispară și chiar dincolo de dispariție, ca pe una dintre puținele clipe de aleasă și un pic dureroasă frumusețe. Când să treacă un șleau mai adânc și plin de apă tulbure, ea Îl apucase de mână și inima lui Ectoraș o luase razna, i se suise În gât și bătea așa de tare, Încât Îl asurzea și-l Înspăimânta. Apoi, tot ca din Întâmplare, degetele li se Împreunaseră și băiatul știuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ca un mare stăpânitor și se simte ca nealtul când mireasa țipă scurt și ascuțit de tremură geamurile și urechile femeilor ce ascultă pe la uși”. Floare mai goli brusc un pahar cu vin roșu, Își aprinse o țigară, aruncă priviri tulburi Împrejur și rosti către nimenea: „Lua-v-ar dracu’ de boi Încălțați!”. Repetentu se porni către casa Însinguratului nea Mitu Păcătosul ca să-i ducă, Într-o pungă de plastic, câte ceva de mâncare și o sticluță cu un sfert de vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]