KorAP: Find »[drukola/base=uimit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...116 >

2,898 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203

Vest a descoperit o mumie. Aparținea unei prințese egiptene. Numele ei era Amunet. Și ia ghiciți? Avea un tatuaj. Ghiciți unde? Acum Asya s-a Întors spre scenarist și l-a privit drept În ochi. — Pe buric! Scenaristul a clipit, uimit să vadă cât era de informată. Noua lui prietenă părea la fel de impresionată când a Întrebat: — De unde știi toate chestiile astea? — Mama ei are un salon de tatuaj, a intervenit Caricaturistul Alcoolic fără să-și desprindă ochii de la Asya. S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
acceptat bucuroasă darul, și-a pus brățara la mână și cu niște degete ale căror unghii aveau o manichiură perfectă, roșu aprins a ridicat o cutie de Cola dietetică, de parcă ar fi toastat pentru Asya. Urmărind scena cu niște ochi uimiți, Armanoush se Întreba ce ar scoate Jean Genet din ea. Cola aia dietetică cu aromă de cireșe și vanilie, brățările cu mărgele, mirosul acru de spermă și bucuria copilărească puteau coexista pe o stradă ordinară din Istanbul? Cârciuma era un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
place, fie că nu. Nu suntem ca germanii; ăștia Îi dau pe copii afară din casă la paisprezece ani. Noi avem valori familiale solide. Nu ne Întâlnim doar o dată pe an ca să mâncăm curcan... — Ce tot vorbești acolo? a Întrebat uimită Asya, Însă Înainte să rostească Întrebarea, a ghicit oarecum răspunsul. Te referi la americani și la Ziua Recunoștinței? — Mă rog, a concediat mătușa Feride informația. Ce vreau să spun e că Vesticii nu au familii solide. Noi nu suntem așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302

meu era liber, dar creierul mergea cu Încetinitorul (și nu numai cu ea!). Am dat peste o notă scrisă În 1965: „În ziua În care mi-am dat seama că pe femei le interesa corpul meu, am fost cu adevărat uimit“. E un lucru notat cu toată candoarea de către un băiat de douăzeci și patru de ani, care nu-și revenea din uluirea că atrăsese atenția și meritase mîngîierile a două dansatoare clasice deprinse cu alte musculaturi masculine decît a lui! Mă socoteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
agresive față de tata, ca să vorbesc la fel ca Zscharnack? Frazele acelea care Întețeau tendințele mele inconștiente de ură? Nu mi-ar plăcea să se gîndească despre cărțile mele ce gîndesc eu despre acelea ale tatălui meu. Ar fi fost oare uimit dacă i-aș fi spus că mă exasperau cărțile lui? Cred că da, Însă, cum m-am ferit să-i aduc la cunoștință una ca asta, n-o să știu niciodată. Mi s-a părut atît de sigur de el atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553

privirii lui Salitov către locul la care se holba, Ptițin tresări când văzu cadavrul din zăpadă. ă Ați mai văzut vreodată așa ceva, domnule? șopti el, cu ochii largi deschiși a uimire șocată. Când Salitov răspunse, vocea îi era moale și uimită awed. ă Du-te înapoi pe Strada Chestaya. Ia o drozhki. Spune-le ce am găsit. ă Da, domnule. ă Eu voi sta aici de pază. Tu du-te și adu mai mulți oameni. Vom avea nevoie de o căruță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
zâmbind și visând la festin minunat. Abia apoi reuși să disocieze mirosul mâncării de visul său și înțelesese că această senzație puternică și ademenitoare era reală. Când în sfârșit își deschise ochii și se uită în jur, avea o privire uimită și înfricoșată. ă Poți sta ridicat? îl întrebă Porfiri. Virginski se ridică singur în coate și îi permise lui Profiri, așezat lângă el pe pat, să îl hrănească cu lingura. Din când în când își umplea gura cu pâine, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
un târziu. ă Îmi pare foarte rău, spuse Porfiri și îi făcu semn doctorului să-i arate studentului și conținutul celui de-al doilea borcan. Îl recunoști pe acest bărbat? Virginski se simțea calm acum. De fapt, era conștient și uimit de calmul său. Părea în starea de cea mai revoltătoare nesimțire. ă Acesta nu este un om. Este un cap, spuse el. ă Dar îl recunoști? ă Este Boria. ă Cine este Boria? ă Ce straniu este. Dacă vă uitați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Apoi se îndreptă spre ușă cu un pas surprinzător de ferm. Porfiri simți dezacordul doctorului. Cu o anumită stânjeneala, îl întrebă: ă Deci, domnule doctor Pervoiedov, ce ai descoperit privind cauzele morții? Erai nerăbdător să mă informezi, parcă. Medicul păru uimit de întrebare, ca și cum nu îi înțelegea relevanța. În cele din urmă, Porfiri își întoarse privirea înspre Pervoiedov. Cu totul neobișnuit, acesta privea fără a clipi. ă Dorești să îmi spui ceva? ă Foarte bine, foarte bine. Am să ți-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
să le fac la bucătărie, atât fiindcă îmi face plăcere, cât și fiindcă nu îmi place să le las în seama altora. Porfiri își manifestă înțelegerea și încercă să se revanșeze pentru bășcălia sa blândă clipind des. Anna Alexandrovna păru uimită. ă Vrem să vorbim cu toți din casă, spuse el, pe un ton mai serios. Unul dintre ofițerii mei se va întoarce după masă pentru a lua declarații. ă Dar Osip Maximovici și Vadim Vasilievici vor fi la editură. ă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
atrași de o icoană pe care nu o mai văzuse până atunci, o reprezentare a lui Hristos acoperită de bujuterii. Cercul de perle, din jurul capului Mântuitorului, era brăzdat cu încrustări de safire și lazulit, toate pe un suport de argint. Uimită, simțea cum își pierde răsuflarea și încerca să nu se lase impresionată numai de frumusețea și băgăția bijuteriilor și a metalului prețios, înțelegând că aceastea erau menite să reprezinte splendoare lui Hristos. Însă sufeltul său înțelegea deasemenea neputința oricărei bogății

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
aici și simțea că îi molestează prin simplul fapt de a se uita la ei. Dar pentru a trece peste aceste gânduri rele, cât și pentru a-și continua investigația, Porfiri strigă la copii: ă Hei! Veniți încoace! Cu fețele uimite, dar fără frică, copii se uitară la el. Cine știe să ma ducă la apartamentul Zoiei Nicolaevna? Cel care știe va primi o monedă strălucitoare de cinci copeici! Fugiră cu toții spre el, cu brațele întinse, luptându-se pentru bani. Însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
pe Zoia, micuțo? ă Ea este bunica mea! ă și care este numele tău? ă Vera. ă Bună Vera. Ești drăguță să mă conduci acasă la bunica Zoia? Porfiri se aplecă și ținu moneda de cinci copeici în fața ochilor săi uimiți. Îndepărtă protestele celorlalți copii cu dosul mâinii. ă Dar nu-i acasă, spuse Vera simplu. Porfiri tresări la inocența sa încrezătoare. ă Va să zică nu e nimeni acasă? ă Mama-i acasă! rostit Vera cu indulgența jovială pe care copii o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Porfiri. Dar nu contează. Se poate spune că sunt polițist. ă Ce se întâmplă aici? Zoia strânse pachetul cu putere, temându-se să nu i-l ia. ă Investighez dispariția unui bărbat pe nume Alexei Spiridonovici Rataziaiev. Deși Lilia păru uimită de răspuns, Zoia fu ușurată, însă zâmbetul să ușor nu-i scăpă lui Porfiri. ă Nu știu pe nimeni cu numele ăsta. O observă pe Lilia încruntându-se la el cu îndoială, ca și cum deodată și-ar fi pierdut încrederea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Portarul se încruntă și apoi strigă răcni 'Dim' fără să-și ia ochii de la Porfiri. Într-un aparte lui Salitov, Porfiri murmură: ă Te rog, Ilia Petrovici. Ține minte că este doar un copil. Salitov slobozi o privire de insultă uimită. Nu avem ce cîștiga dacă îl speriem, adăugă el. Salitov scutură din cap a nerăbdător. ă Ați pomenit de un premiu, spuse portarul, cu o înflăcărare deplasată în ochi. ă Pentru Dmitri, da, insistă Porfiri. ă Dați-mi-l mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
îndoială logic imposibilă. ă Ești de acord? Liputin părea mai surpins de acest fapt decât de orice alt aspect al cazului în discuție. Cu sigurnață așa ceva trebuia confirmat. Ești de acord? întrebă el din nou. ă Sunt de acord. Firele uimite ale sprâncenelor sale tufoase se adunară într-o privire încruntată. ă În cazul ăsta, cum de îți explici...? ă Cele două voci din apartament? Prokurorul Liputin încuviință nerăbdător. ă Govorov era actor și mim înzestrat. Sunt de părere că își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
apoi schimbă bisturiul cu foarfecele de tăiat coaste. Tăia metodic coastele la fiecare capăt cu concentrarea urâtă cu care un om își taie unghiile de la picioare. De fiecare dată, păcăitul metalic al lamelor apăsate împreună prin cartilajul costal sporea hotărârea uimită a unghiului dintre sprâncenele doctorului. În sfârșit secționarea fu terminată iar doctorul schimbă din nou foarfecele pe bisturiu. Diener-ul, îndemnat de un semn din partea doctorului Pervoiedov, așeză foarfecele pe masa cealaltă. Apoi se înclină asupra pieptului deschis și își băgă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
tânărul bărbat, luând o postură complicată și arogantă. ă Unde mergem astăzi, înălțimea voastră? întrebă Nikita, în timp ce apucă frâiele. Ulitin avu impresia că detectă un ton ironic în politețea țăranului. ă La Optina Pustin. ă Optina Pustin? Nikita repetă numele uimit. Lăsă din nou frâiele jos. ă Da. ă E cale lungă. ă știu. De aceea nu trebuie să mai zăbovim nicio clipă. ă S-ar putea să nu ajungem până la lăsarea serii. ă Eu cred că vom ajunge. ă Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
lui Goriancikov ne oferă încă un motiv. Virginski poate să spună cât vrea el că nu crede în suflet, dar nu trebuie să uităm că și el este rus. ă și atunci de ce ați venit aici? întrebă Osip Maximovici sincer uimit. ă Fiindcă nu pot să accept că Virginski este criminal. Nu pot permite așa ceva. ă Dar de ce a recunoscut crimele dacă el însuși nu este criminalul? ă Aceasta este chiar întrebarea pe care mi-o pun și eu, spuse Porfiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613

bine să lase timpul să-și facă treaba. Când David se oferi să-i cumpere ceva de băut, Kitty se aplecă, Îl privi și Îl Întrebă pe neașteptate: — David, tu ești În Pești, nu-i așa? De unde știi? Întrebă el uimit. — Pur și simplu, zise ea. — Pur și simplu? Ce altceva mai știi? — Ai o fire de artist. Ai o personalitate dublă, talente cu două fețe, dorințe care merg În direcții opuse. Poate chiar o viață dublă? Întrebă ea, zâmbind. — Ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Nu era ca la New York. Nu mai era viața ei, cea pe care o știa de atât de mult timp. Pe aceea o părăsise și Începuse alta nouă. În sufletul ei nu mai sălășluia amărăciunea. Această Cenușăreasă era mai degrabă uimită și veselă decât tristă. Apoi lucrurile luară brusc o turnură mai plăcută, când zâna ei cea bună apăru și-i aduse hainele de bal. Această zână era una de culoare. Diane Keith Își amintise că aceasta era seara deschiderii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
De fapt, nu! chicoti Diane. Dar mai am numărul lui de telefon. M-a sunat. Nu l-am sunat Înapoi. Tăcu, se uită În jur, apoi Începu să vorbească afectat, extaziată: — Dumnezeule, e atât de minunaaat! — Ce, expoziția? Întrebă Kitty uimită. Nu i se părea că merita extazul la care era martoră. — Nu! Mâncarea! Privește! Toate restaurantele mari din L.A. au un stand de prezentare! Și e gratis! Erau munți de mâncare delicioasă, Înconjurați de mirosuri ațâțătoare. Oamenii se Înghesuiau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
cu ochii ei frumoși și zise: Da, foarte În nord. Vrei să Împărțim un taxi? Dar numai până la prima oprire, așa se face. Kitty nu știa lucrul ăsta. — Eu locuiesc În Armory Court, mergi mai În nord? Fata o privi uimită. — Ce chestie, și eu tot acolo locuiesc. Norocul nu o părăsise pe Kitty. Călătoria se dovedea a fi de bun augur până la ultima sută de metri. Se amuzară amândouă de coincidență și se urcară Într-un taxi. Pe când mașina Înainta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

pe lume care putea fi cu el. Deschise ușa furgonetei, dintr-un salt câinele îi sări în brațe, până la urmă tot el a fost primul, și îi lingea fața și nu-l lăsa să vadă drumul, la capătul căruia apare, uimită, Isaura Madruga, să se suspende acum totul, vă rog, să nu vorbească nimeni, să nu se miște nimeni, să nu se bage nimeni, aceasta este scena mișcătoare prin excelență, mașina care urcă pe alee, femeia care a făcut doi pași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

mă trezesc eu față în față cu o asemenea șansă grandioasă! Așa ceva poate face fericit un om, dar poate și să-l descumpănească, să-l sperie. Marmura, cu rare vinișoare albastre prin ea, nu părea nici greu de lucrat. Priveam uimit, tulburat, vrăjit, și a trebuit să-mi aduc aminte de ce mă aflam acolo ca să-mi revin, să-mi spun că n-avea rost să-mi fac prea multe scrupule: nu eram eu primul, nici ultimul impostor. Era o crimă ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]