130,170 matches
-
privit de la distanță este fabulos. M-am întrebat de ce am încasat atîta bătaie și înainte și după '89? Și atîta umilință? Și atîta dezamăgire? De ce mi-au fost uciși colegi, de ce mi-au fost bătuți prieteni și necunoscuți? De ce se uită atît de repede? De ce s-a strigat la mineriada din 13-15 iunie "Moarte studenților! Moarte intelectualilor!" Ultimii patru ani au readus frica. Și spaima de libertatea interioară, de dreptul firesc de a-ți spune părerea, de a te confrunta polemic
Cui îi e frică de luna decembrie? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12175_a_13500]
-
În ciuda tristeții care răzbate din multe povestiri - rememorările au inevitabil ceva deșart în ele -, cartea este luminoasă și plină de... iubire. Lista de trei pagini din final intitulată chiar De ce iubim femeile e o minunată scrisoare adresată bărbaților ce au uitat sau care nu au știut niciodată cum să privească femeile în acel amestec extraordinar de erotism, tandrețe, delicatețe, cruzime, ipocrizie și neînțeles. Mult neînțeles. (Desigur, n-ar strica și ca femeile să citească acea listă și să ia niscai notițe
Povestiri pentru bărbați by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12176_a_13501]
-
lor de cuvinte menite a lămuri ceva. Important era un singur lucru, ca acele imagini să continue să se deruleze înaintea ochilor lui Wittgenstein și ca el, cufundat pînă la contopire în fluxul acela de imagini, să reușească să se uite pe sine și cumplita sa sensibilitate. Pentru Wittgenstein, șirul imaginilor era remediul intuitiv împotriva unei lumi interioare de o intensitate insuportabilă. Vrînd să fugă de propria lui imaginație, filozoful se arunca aproape la propriu într-o baie de imagini externe
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]
-
singurul rost al imaginilor era acela de a fi acolo și de a se înșirui în fața lui, Wittgenstein putînd privi orice prostie și orice fleac în acele clipe, atîta doar să privească, să aibă ce să privească și, privind, să uite că el însuși exista. Ce făcea de fapt Wittgenstein în momentele acelea cînd mintea lui, abandonîndu-se în fluviul imaginilor fără sens ale cinematografului, încerca să-și anihileze durerea? Recurgea, poate fără știința lui, la o metodă arhaică și magică de
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]
-
Brâncuși riscă a rămîne un geniu fără locul său specific... P.S. Lansînd, inclusiv la manifestarea brâncușiană la care ne-am referit mai sus, preafrumoase fraze în contul culturii, primarul de azi al Tg. Jiului, dl Florin Cârciumaru, are aerul a uita că a înscris în programul d-sale tipărit în preajma ultimelor alegeri locale asigurarea apariției revistei Columna. Ori e o "tehnică" a d-sale defel originală de altminteri, a nerespectării angajamentelor electorale asumate? în orice caz, adeziunea formală la gloria lui
Brâncuși dichisit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12180_a_13505]
-
convenția liniștitoare însoțind stingerea vieții că așa trebuie să fie și că altfel nu e cu putință, neavând încotro... Un hiperinteligent trăind comod din ura publică... Les gens sont de feu pour le mensonge et de glace pour la vérité...Uitat autorul. (Oamenii sunt de foc, la minciună, și de gheață fiind vorba de adevăr.) T la 91 de ani, zis Gândac, La Gândac, băcănia lui veche de pe vremea întâiului război mondial din cartierul de țigani. Duminicile uneori își închiriază prăvălia
Protocolul morții și beciul răcoros by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12182_a_13507]
-
Liviu Dănceanu Omenirea îmbătrînește și aceasta se recunoaște prin respingerea prezentului, prin refugierea tot mai acută în trecut, aidoma unui moșneag care rememorează în detaliu peripeții din cătănie, de pildă, dar uită cu nonșalanță ce trebuie să facă în ziua spectivă. Ca să nu mai vorbim despre proiecte: sublime virtual, dar actual absente cu desăvîrșire. Muzica nouă mărturisește, peremptoriu, prezentul și angajează viitorul, perspectiva. Or, de vreme ce omenirea trăiește tot mai intens în trecut
Vulnerabilități by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12190_a_13515]
-
totală (ori globalismul sonor actual) nu mai e decît un pas. Un pas ce riscă să ocrotească germenele derutei și al escrocheriei. Căci este caraghioasă sămînța care se plînge că se preface în muzică savantă, în loc de, să zicem, muzică populară, uitînd că ea nu e decît sămînță de muzică savantă. Care germinează, crește și, la un moment dat, moare. Și aceasta pentru că nu există o fatalitate exterioară, ci doar una interioară: vine o vreme cînd componistica muzicală descoperă că este vulnerabilă
Vulnerabilități by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12190_a_13515]
-
și analizei de film promovate de acest curent. Iar pe feministe nu le nemulțumea doar modul în care erau descrise eroinele, ci și modul de filmare, ultra-voyeurist, definit cel mai bine de John Berger: "camera e un bărbat care se uită la o femeie". Și totuși în sala de cinema s-au găsit întotdeauna și femei care se uitau la femei, și se modelau după ele... Nu se poate extrage o regulă pentru a explica metamorfozele prin care a trecut eroina
Controversata feminitate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12191_a_13516]
-
erau descrise eroinele, ci și modul de filmare, ultra-voyeurist, definit cel mai bine de John Berger: "camera e un bărbat care se uită la o femeie". Și totuși în sala de cinema s-au găsit întotdeauna și femei care se uitau la femei, și se modelau după ele... Nu se poate extrage o regulă pentru a explica metamorfozele prin care a trecut eroina de-a lungul timpului. Dar se pot face comparații de tip "atunci" și "acum"; prima categorie e la îndemâna
Controversata feminitate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12191_a_13516]
-
nelămurire: e rolul prost interpretat? Sau avem de-a face cu o actriță bună care reușește să portretizeze una proastă? Văzută prin celelalte două filme, contemporaneitatea - despre care se vorbește uneori în termeni de post-feminism - arată foarte diferit. Să nu uităm că Viața mea fără mine e un film despre o femeie, scris și regizat de o femeie (Isabel Coixet). Nu vă așteptați ca filmul să fie hollywoodian: e independent, co-producție Canada/Spania și îl are ca producător executiv pe Almodovar
Controversata feminitate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12191_a_13516]
-
prietenă, după o despărțire de zece ani. "O să-ți recunoască ochii", m-a încurajat cineva, dar, din fericire, proba recunoașterii n-a avut loc. De data asta, însă, n-aveam nici o șansă să mai scap. Și cum eram convins că, uitându-te la "celălalt", ai dinaintea ta o imagine a propriei îmbătrâniri mult mai limpede decât dacă te-ai privi într-o oglindă, trebuie să admit că perspectiva de a mă revedea astfel multiplicat mă speria. Sigur, cunosc celebra reacție a
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
să mă aflu față în față cu o mulțime de prieteni pe care nu-i mai văzusem vreme îndelungată. Așa că atunci când mi-am zvârlit privirile peste băncile din "sala neagră" de la Odin, nu m-a surprins deloc senzația că mă uit la un tablou de Goya, o adunare de fantome reunite în jurul lui Eugenio Barba, un Barba care, dimpotrivă, îmi apărea ca dublul lui Dorian Gray. Această energie insolentă, această lumină orbitoare, această constantă provocare se vor nărui oare vreodată, dându
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
ani de zile lucrînd? Era doar o butadă, dar exprima foarte bine realitatea. Dintr-o dată, Maigret părea mai greoi în mișcări, mai confuz. Avea un alt fel de a strînge pipa între dinți, trăgînd fumuri scurte și rare, și se uita în jur cu o expresie aproape prefăcută, dar asta pentru că, în realitate, era concentrat asupra activității sale interioare. Ceea ce însemna, pe scurt, că personajele dramei nu mai erau pentru el niște entități, pioni sau marionete, ci deveniseră oameni. Și Maigret
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
să treacă pe lîngă el. Reacțiile lor au fost diferite. Mac Gill, care mergea în față și ducea geanta de călătorie a lui Jean, se încruntă, apoi, poate din fanfaronadă, schiță o strîmbătură ușor disprețuitoare. Jean Maura ezită însă, se uită la tatăl său, făcu cîțiva pași spre comisar și dădu mîna cu el. - Nu vă întoarceți în Franța.... Vă cer din nou iertare... Ar fi trebuit să luați același vas ca și mine... Știți, n-a fost nimic... M-am
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
se adresase în franceză, cu un accent puternic, pronunțînd Megret. Avea o voce neplăcută, prea stridentă și parcă tăioasă, cu intonații vulgare sau mai curînd răutăcioase. Era, mai mult ca sigur, un tip plin de resentimente, un revoltat. Maigret se uitase la el ușor surprins. Mormăise bună ziua și ieșise fără să se mai gîndească la el. Dar acum își amintise pe neașteptate că, atunci cînd fusese prima dată la Donkey Bar, împreună cu Mac Gill și detectivul ce mesteca chewing-gum, nimeni nu
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
-i pomenise numele. Și nici Parson nu spusese că vorbea franceza. Poate că nu avea nici o importanță. Maigret trecu peste asta. Și totuși, acest detaliu se integra de la sine în ansamblul preocupărilor sale inconștiente. Cînd ajunse în Times Square, se uită mașinal spre Times Square Building, care îi acoperea orizontul. Asta îi aminti că birourile lui Little John se aflau în acel zgîrie-nori. Intră. Nu căuta nimic anume. Dar nu cunoștea decît cadrul intim de la hotelul Saint-Régis, al lui Little John
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
Oamenii sînt însă totdeauna mai simpli decît ni-i închipuim. Chiar și un Little John... Chiar și un Mac Gill... Dar, ca să înțeleagă această simplitate, trebuia să ajungă în profunzime, nu să se mulțumească cu o explorare de suprafață. - Taxi... Uitînd că se afla la New York, îi vorbi franțuzește șoferului uluit. Își ceru scuze și îi dădu în engleză adresa prezicătoarei. Trebuia să-i pună o întrebare, una singură. Și ea locuia tot în Greenwich Village, iar comisarul fu destul de surprins
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
cărbuni. Atmosfera era liniștită și caldă, puțin cam apăsătoare. Doamna Lucile se deplasa de la un comutator la altul și lămpile se aprindeau, toate acoperite de abajururi albastre sau roz. - Așezați-vă... Aveți cumva vești despre fratele dumneavoastră? Maigret aproape că uitase povestea cu fratele, inventată de claun ca să-i înduioșeze pe Germain și pe bătrîna lui prietenă. Se uită în jur mirat, căci, în locul calabalîcului de de vechituri pe care și-l imaginase, găsea un salonaș Louis XVI, care îi amintea
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
și lămpile se aprindeau, toate acoperite de abajururi albastre sau roz. - Așezați-vă... Aveți cumva vești despre fratele dumneavoastră? Maigret aproape că uitase povestea cu fratele, inventată de claun ca să-i înduioșeze pe Germain și pe bătrîna lui prietenă. Se uită în jur mirat, căci, în locul calabalîcului de de vechituri pe care și-l imaginase, găsea un salonaș Louis XVI, care îi amintea de atîtea și atîtea salonașe asemănătoare de la Passy sau Auteuil. Doar machiajul excesiv, stîngaci al bătrînei conferea încăperii
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
cea mai puternică? - Violonistul, răspunse ea fără ezitare. - Deci Joachim... Blondul cu părul lung și fața foarte slabă? - Da... Totuși, nu era totdeauna un om agreabil. - Ce vreți să spuneți? - N-aș putea să vă spun exact... E o impresie... Uitați!... J and J era doar ultimul număr din program, nu?... Robson și cu mine eram vedetele... În astfel de cazuri, există o anumită ierarhie... Ca în cazul valizelor, de exemplu... Ei bine, violonistul nu s-ar fi oferit niciodată să
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
o dispoziție constantă, asta-i. Într-o zi se arăta seducător, de o amabilitate încîntătoare, apoi, a doua zi, nu-ți mai adresa nici un cuvînt. Cred că era prea orgolios, că suferea din cauza situației sale. Joseph însă o accepta zîmbitor. Uite că iar spun ceva neadevărat! Pentru că nu zîmbea prea des. - Era un om trist? - Nici asta! Făcea lucrurile corect, cum se cuvine, cum se pricepea mai bine, atîta tot. Dacă i-ai fi cerut să-i ajute pe mașiniști sau
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
voi întoarce, doamnă... Nu vă supărați că astăzi n-am timp. - Vă înțeleg. - Ba nu... Ei! Se încurca în propriile minciuni! Îi părea rău că lăsa o impresie proastă, dar nu avea ce face. - Sper să vă găsiți fratele. Ia uite! Jos, în fața imobilului, se afla un bărbat pe care nu-l remarcase la venire și care se uita acum la el cu mare atenție. Probabil era unul dintre detectivii lui Lewis. Oare mai era utilă prezența lui acolo? Ceru să
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
în propriile minciuni! Îi părea rău că lăsa o impresie proastă, dar nu avea ce face. - Sper să vă găsiți fratele. Ia uite! Jos, în fața imobilului, se afla un bărbat pe care nu-l remarcase la venire și care se uita acum la el cu mare atenție. Probabil era unul dintre detectivii lui Lewis. Oare mai era utilă prezența lui acolo? Ceru să fie dus din nou pe Broadway. Devenise deja un port de plecare pentru Maigret, care reușea acum să
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
bețivului răutăcios, agresiv. Se știa slab și urît, se știa murdar, se știa disprețuit sau detestat și ura întreaga omenire, care, în momentul acela, lua forma feței acelui Maigret placid care îl privea cu ochi mari și calmi, așa cum te uiți la o muscă agitată din cauza furtunii. - Pun prinsoare că după ce vă veți întoarce acolo, în frumoasa dumneavoastră Franță, veți spune tot răul posibil despre America și despre americani... Așa sînt toți francezii... Și veți povesti că New York-ul e plin
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]