4,112 matches
-
spus încercând să-l iau mai de sus, în timp ce cu brațul stâng făcut pârghie, i-am descleștat mâna cu care încerca să mă ștranguleze. Mă vezi mic, mă crezi și prost? Mai bine du-te la ea, că o să se umfle de plâns. De ce-ai făcut-o curvă, mă? Tu vrei s-o faci, nu eu, i-am replicat. Mă împinse de piept și cu dreapta vâjâi un pumn razant cu urechile mele clăpăuge. Făcusem la timp pasul în spate
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Așa că negustorii cu amănuntul, chiar dacă sînt ei mai renumiți și favorizați din punct de vedere geografic, vor-nu-vor sînt și ei amestecați În asemenea afaceri. De fapt, ceea ce fac ei este să dilueze petrolul lampant și vaselina și să dea chitanțe umflate În mod corespunzător celor care s-au ocupat de Îmbuteliere... Sau, oricum, cred că e ceva de felul acesta. — Ne Îndepărtăm de subiect. Îl cunoști pe fratele soției domnului Nemuro ? — Fratele ei ? Aăăă... pe ea am Întîlnit-o de două-trei ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
planul lui Hrușciov despre diviziunea muncii în CAER. Pe atunci eu eram o fetiță de 9 ani care nu năpârlise puiul de țăran din ea și de abia își însușise româna literară. Ei bine, acea fetiță care eram și-a umflat pieptul de bucurie în burnițoasa zi de februarie în care comandantul de unitate i-a legat la gât cravata de pionier. Și tot acea fetiță, trei ani mai târziu, era la fel de mândră că este printre primii copii care poartă cravata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
încă o dată. „Est que vous voulez encore?” „Oui, s’il vous plaît.” „Mais, il n’y a pas des salades en Roumanie?” „Pas, à ce moment de l’ánnée!!”. Și mi-am mai pus o porție de salată. M-am umflat!! Apoi, ei au adus grătarul și brânza și nu mai știu câte. Era prea târziu, nu mai puteam mânca nimic. „Mais, pour quoi pas?”, ziceau ei. „Ecoutez, je suis végétarien!” ziceam eu. Ce să le explic? Că mă sabotase ideologia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
combinație tristă între personal și politic. Că de, vorba feministelor americance, personal is political, până și la nivelul rușinii. Într-o toamnă, aproape de deadline-ul episodului totalitar (cine putea bănui că va fi un deadline și când anume?), mi s-au umflat ganglionii de la ceafă, mă mânca toată țeasta și îmi cădea părul, ca la balamuc. Medicii prieteni mă suspectau de mononucleoză. Analize, tam-tam. Da’ de unde! După îndelungi cugetări, m-am dus la un dermatolog imparțial și obiectiv. Mi-a ridicat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
gura mare: - Dacă nu-mi iei tanc, am să le spun la toți oamenii din magazin ce părere ai tu despre Tovarășul! Lumea din jurul meu a înlemnit. Un domn mi-a șoptit discret la ureche: - Doamnă, scoate-l afară și umflă-l, mama lui de copil! M-am executat. L-am dus lângă coloane și i-am ars câteva, total dur și fără scrupule legate de acest mijloc de educație (pe care, fără ipocrizie, îl detestam, de altfel). Singura palmă dură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de plastic și de sticluțe cu mâncăruri și sucuri despre care nici nu bănuiam să existe. Nu înțelegeam mai nimic, și problemele americanilor mi se păreau mofturi... Admiram pubelele pe care scria: hârtie, sticlă, plastic, precum și pioșenia conformist-ecologistă, dar mă umfla nițel râsul, amintindu-mi de cei trei R (recuperare, reciclare, refolosire). De planul la sticle și borcane, maculatură și dopuri de plută. Nu, nu puteam încă să ne cumpărăm de bunăvoie pubele. Nu, nu puteam da încă importanță mediului. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Dar, de crearea unei asemenea situații bizare de hocus-pocus, împotriva logicii și a bunului simț nu sunt lipsiți de răspundere așa cum vom arăta mai jos nici guvernanții (cei în drept) din România (care, amețiți de suficiență și tipică mediocritate, se umflă gată să plesnească de atâta îngâmfare că sunt mari, când este vorba de sacra lor menire). Cineva mai glumeț (hâtru) ar putea replica, într-un impuls de înaltă gândire filosofică à la gâgă, afirmând că, pe această cale a participării
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
săi, cu amănunte și înflorituri. Cucoana Caliopi era acuma sură pe la tâmple și tot nu se mai săturase de dragoste. Cetea romane și cânta, sara, cu glas tremurat, melodii arzătoare; când vorbea, întorcea ochii pe dos, dădea din cap, își umfla nările și își subția buzele; dar cuconul Gheorghieș nu vroia să știe de fleacurile acestea: după ce-și bea cafeaua, adormea în jâlț gândindu-se la galițele lui colorate. Alți vecini erau: Th.Th. Gavrilescu, grefierul, care totdeauna, după ce lua leafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nimic. Păși repede la marginea apei și întinse prăjina. Cu gheara de fier, cu luare-aminte, întoarse în apă pe înecat, până ce apucă subsuoara. Atunci începu a trage - pe când noi priveam neliniștiți îndărătul lui. La țărm se opri un trup vânăt, umflat de apă. Fața bugedă stă întoarsă spre noi, cu ochii pe jumătate deschiși, sticloși. Barba și mustățile atârnau în jos, în hlei, îngreuiate de apă. Moșneagul puse cangea deoparte, apoi făcu semn cu capul. — Hai, apucați de ici... Flăcăii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu-i cunoști. De unde să știi parcă atâta lume? La început aveam o groază... pe urmă m-am deprins. Acuma știu că așa-i apa... Cere ea om... Când am venit întăi, nu știam. Știu că atunci, primăvara, s-a umflat și mi-a rupt pod, a dus căruță, tot, și se zbătea apa ca într-o negură... Ce? crezi că nu cere? Cere; are și ea glas... Da’ atuncea pe cei ce veneau îi purta de-a rostogolu... Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o portiță îngustă, printre spinii gardurilor, răsări un cap spăriat, un cap negru, cu barba și cu părul ca-n spulber de vânt. —Stăi! zise doctorul. Și dădu să coboare. La portiță, în clipa aceea, obrazul omului bărbos parcă se umfla de bucurie. Două mâni negre se ridicară, glasul ascuțit izbucni deodată: A! ce mai faci, iubite!... Încotro? Încotro? Și întindea și scutura acum o mână prin aer, întinzând-o spre ambulanță. Doctorul sări din trăsură. Părea mirat. Se apropie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tremură de bucurie și nechează. Ș-apoi pornesc cu cuconu Jorj, și el calare... și ne ducem să vedem unde mai punem plugurile în primăvară, unde facem imaș, unde lăsăm fânațurile... Mă uit eu la boier - și lui i se umflă nările. Și lui i-i drag pământul negru... — Apoi, Sandule, ți-oi spune eu, grăi dintr-un colț moș Irimia Izdrail; cum nu i-a fi drag pământul de la noi? Am văzut și eu în viața mea multe locuri, ș-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dar în noaptea aceea, când o străjuia dorobanțul cu strașnică poruncă, iar se sui luna în creștetul cerului și i se umplu chilia de lumină. Atunci parcă se trezi ca dintr-un grozav vis, se uită în juru-i, i se umflară nările și o năvăliră aduceri aminte, căci începu a suspina și a plânge încet. Străjerul o auzi și se apropie de ferestruica deschisă. —De ce plângi? o întrebă el. — Îmi plâng nenorocirile mele... îi răspunse ea c-o voce dulce. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
om învrednici să ne suim pe Deleleu... Planul nostru-i în mâna lui Dumnezeu, vorbea moșneagul. Altădată până la Sfinții Arhangheli s-arăta semn de iarnă. Acuma s-au scuturat frunzele fără brume și stau așa, troiene, pe cărări. Nici le umflă vântul, nici fug sunând: parcă-s moarte. Pământu-i ca cremenea. Ce s-adulmece cânii? De atâta secetă s-au vârât jigăniile adânc în codru. Eu socot, uncheșule, că cum s-a pișca lumina, se schimbă vremea... Amândoi își ridicară ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răspuns el, tresărind ca dintr-o meditație. Acum încep a umbla țânțarii și trebuie să aprind un foc de stuf umed pentru dumneata. Lasă asta, moș Mitre; voiam să te întreb ceva. Nu las, că te mâncă goangele, de te umfli bute. Mai este vreme; se vede frumos soarele în pădure. Dă-i pace să se vadă; îți fac fum, ca să te apăr. Pe urmă te duci și te sui în polog. Goangele au avut parte de înjurătura sacramentală. Întrucâtva și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
faci. Ai niște cola dietetică? — Nu știu. Uită-te în frigider. Ți-ai făcut ceva la sprâncene? — Mi le-am vopsit. —Arată bine. —Mulțumesc. Am făcut un test pentru nuntă, ca să văd dacă sunt alergică. Nu vreau să mi se umfle fața ca un arici de mare în ziua nunții mele. S-a oprit locului și și-a ciulit urechea. — Ce e cu gălăgia asta? Într-un apartament învecinat cineva urla din toți rărunchii: —GoooooooooaaaaaaldfinGAH! —E Ornesto. Exersează. —Ce exersează? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mafie, nu știu cum, dar am simțit. Din instinct. Fără geamuri fumurii, dar în spate erau perdele roz, încrețite, ca cele cu volane, dar mai mici. Crimă și pedeapsă. Îmi ziceam „Hristoase!“ când coboară două gorile. Ding-dong! Înalți, solizi, geci de piele umflate în dreptul buzunarelor de la piept, de parcă ar fi avut pistoale, dar pariez că erau doar sandvișuri cu brânză. Oricum, altceva decât femei deprimate care vin în mașini de familie, de mamămamă, zicând că nu le-o mai trag bărbații. Intră cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
te împușcă în spate cu o armă de lunetist. Capitolul 24tc " Capitolul 24" Vineri, nouă iulie, ziua mea de naștere; împlineam treizeci și trei de ani. Ca să fie tacâmul complet, în loc să mă bucur de o seară liniștită acasă, în care să îmi umflu ochii de plâns, eram obligată să suport o „seară pe cinste în oraș“. Rachel voia să se asigure că prima mea zi de naștere fără Aidan avea să fie una minunată: un restaurant minunat și cadouri minunate, cu oameni minunați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
va întâmpla ceva, și pieptul ei n-avea să se mai ridice și să se lase în jos. Va fi moartă. M-am gândit la toate procesele vitale în desfășurare sub învelișul pielii, inima care bătea și plămânii care se umflau și sângele care curgea și ce face ca toate astea să se întâmple și ce le face să înceteze...? Încet mi-am dat seama că toată lumea se uita la mine. Te simți bine, Anna? m-a întrebat Rachel. —...Hm? — Întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
râs. Chiar îmi pare rău. Știu că nu e câtuși de puțin amuzant, doar că... —E în regulă... M-a bătut pe spate și fața mea și-a reluat expresia obișnuită, dar, periodic, îmi aminteam, „Au murit“, și iar mă umfla râsul. Mitch s-a uitat la ceas. — Ar trebui să înceapă în curând. Ca și mine, am observat: nu putea face față nici unui interval de timp care nu era planificat cu ceva. Chiar atunci a apărut un bărbat, îmbrăcat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
rog, în limitele normale. Orice ar însemna asta. E greu să știi exact, pentru că majoritatea oamenilor sunt atât de obsedați că toți ceilalți o fac dimineața, la prânz și seara, încât mint despre cât de des o fac ei înșiși, umflând numărul și, evident, oamenii pe care îi mint simt, de asemenea, nevoia să mintă, așa că e foarte greu să afli adevărul. Oricum, eu și Aidan obișnuiam să facem sex cam de două-trei ori pe săptămână. Deși, la început, era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ca senzația de căldură pe care mi-o dădea gura lui să înfăptuiască efectul binefăcător de calmare a durerii. —E mai bine? Nu. Surprinzător - funcționa întotdeauna. E grav, va trebui să îl scoatem. Sub ochii noștri, degetul mi s-a umflat și s-a îngroșat, ca într-un videoclip accelerat cu pâinea care crește. În același timp, și-a schimbat culoarea, din roșu în cenușiu, apoi în aproape negru. —Iisuse, a zis Aidan, asta chiar e grav, poate chiar va trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
departe și-i va purta într-o bună zi armele este, pentru orice bărbat, un motiv de îndreptățită bucurie. Pe deasupra mai eram și cel dintâi fiu, astfel că, la auzul numelui care i se dădea, de „Abu-l-Hassan“, taică-meu își umfla pieptul, își netezea mustățile și își plimba ușor degetele mari de-a lungul bărbii, trăgând cu coada ochiului spre iatacul de la catul de sus, unde mă aflam eu, înfășat în scutece. Bucuria lui vioaie nu avea totuși nici profunzimea, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
m-am ridicat iarăși fără să fiu călcată în picioare, până ce am descoperit treptat că mulțimea se mai răzlețise în jurul meu, mișcându-se de altfel și mai încet, căci drumul urca, iar valurile care coborau de sus la vale se umflau. Nu recunoșteam nici oamenii, nici locurile, nu-i mai căutam pe frații și pe verii mei. M-am aruncat sub o poartă și am adormit, de oboseală, dar și de disperare. M-am deșteptat un ceas-două mai târziu. Era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]