KorAP: Find »[drukola/base=ungur & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...258 >

6,447 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

de organizare seniorial-feudale. În secolul al XIII-lea, sistemul de organizare la secui este cel tradițional gentilic, dar își face apariția stăpânirea, cu titlu personal, a pământului-în secolele XI-XII, secuii s-au convertit la creștinism, în ritul catolic, ca și ungurii. În secolul al XIII-lea, politica regalității în Transilvania de sprijinire a autonomiei teritoriale pe bază etnică și social-nobiliară, pentru a evita primejdia autonomiei voievodatului, s-a răsfrânt și asupra secuilor. Indiciile autonomiei lor teritoriale apar încă de la 1222, când

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Khan). Dar, la sfârșitul secolului al XIII-lea, autonomia teritorială a secuilor presupunea statutul de stare privilegiată a acestora în cadrul voievodatului. În 1291, la Alba Iulia, în prezența regelui Andrei III, avea loc congregația țării, cu participarea secuilor alături de nobilii unguri, sași și români. În anul următor, 1292, secuii figurează alături de marii dregători ai regatului, împreună cu nobilii, sașii și cumanii, la Buda, ca stare privilegiată, la fel și la Pesta, în 1298.44 Pe teritoriile amintite mai sus au existat în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Deși franconii de pe cele două maluri ale Rinului au fost mai numeroși, în Transilvania s-a încetățenit numele de sași (Sachsen), așa cum au fost numiți și coloniștii germani din Slovacia și Croația. Numele acesta a fost folosit mai întâi de unguri, apoi a fost preluat de slavi, români și chiar de sași.46 Colonizarea sașilor s-a produs în mai multe etape, în grupuri mai mari sau mai mici, conduse de greavi, țărani sau meșteșugari înstăriți sau chiar mici nobili. Ei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și colonizarea de mineri la Cojocna, Turda și Remetea. Colonizarea sașilor s-a încheiat pe la 1300, când ei s-au mai stabilit în alte 40 de localități dintre cele două Târnave. Sașii au fost a treia populație importantă numeric, după unguri și secui, așezată în Transilvania. La venirea lor, sașii s-au stabilit în zone pe care coroana ungară le considera domenii regale sau în comitate existente. În teritoriile cedate lor, sașii au aflat pe români, foloseau pădurile împreună cu ei, acolo

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
într-un corp privilegiat cu prerogative politice, în 1291, și participa alături de alte stări privilegiate la congregația ținută la Alba Iulia, în prezența regelui Andrei III. În 1298, are loc o nouă congregație a regatului, la Pesta, cu toți nobilii unguri, cu secuii, sașii și cumanii. Astfel, la sfârșitul secolului al XIII-lea, comunitatea săsească (universitas saxonum), cf. textului diplomei Andreanum și teritoriului propriu din sudul Transilvaniei, își fixase locul în sistemul de guvernare al Transilvaniei, ca stare privilegiată și factor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
diferențiere socială accentuată, precum în mediul urban. În alte comitate transilvane (Alba, Târnava, Cluj), datorită prezenței unor domenii feudale, obștile sătești săsești au evoluat în sensul constituirii relațiilor feudale tipice, iar țăranii sași au ajuns iobagi, ca și românii și ungurii. Dacă lăsăm deoparte acțiunile Ordinului teutonic (vezi mai jos), nobilii germani sosiți în Transilvania (puțini) și formarea patriciatului urban săsesc, care își va extinde stăpânirea asupra unor obști libere românești și săsești, putem spune că colonizarea sașilor a fost una

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dreptatea. În plus, cavalerii erau scutiți de prezența monetarilor (a schimbătorilor de bani, DIR C, I, p. 154). La rândul său, episcopul Transilvaniei a acordat cavalerilor dreptul de a percepe de la locuitorii Țării Bârsei dijmele bisericești, în afară de cele datorate de unguri și secui care s-ar așeza acolo (Ibidem, p.157-158). Acest privilegiu, reflectând drepturi la dijme ce nu proveneau nici de la secui și nici de la unguri, reprezintă încă un argument pentru existența populației românești în Țara Bârsei, care era obligată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dreptul de a percepe de la locuitorii Țării Bârsei dijmele bisericești, în afară de cele datorate de unguri și secui care s-ar așeza acolo (Ibidem, p.157-158). Acest privilegiu, reflectând drepturi la dijme ce nu proveneau nici de la secui și nici de la unguri, reprezintă încă un argument pentru existența populației românești în Țara Bârsei, care era obligată la plata unor dări.50 Dar nu a trecut mult timp și un conflict a izbucnit între regele Ungariei și Ordinul teuton, încât dania din 1211

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vol. III, p. 393-394; DIR C, p. 123; K. Horedt, Contribuții la istoria Transilvaniei în secolele IV-XIII, București, 1958. 38. Istoria Românilor, vol. III, p. 395-396; Al. Madgearu, Românii în opera Notarului anonim, Cluj, 2001; I. A. Pop, Români și unguri în secolele IX-XIV, Cluj, 1996; R. Popa, Țara Maramureșului în secolul XIV, București, 1970; Idem, La începutul evului mediu românesc. Țara Hațegului, București, 1988. 39. Ș. Papacostea, Românii în secolul XIII. Între cruciată și imperiul mongol, București, Editura enciclopedică, 1993

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
societății românești, dominația lor apăsătoare a întârziat cu două veacuri nașterea statului medieval românesc. Unii istorici români consideră că năvălirile barbare turcești de după secolul al X-lea ar fi avut și consecințe pozitive, prin aceea că i-au împiedicat pe unguri să pătrundă dincoace de Carpați. Pe de altă parte, ungurii au cooperat cu românii în fața primejdiei comune păgâneatâta timp cât au durat năvălirile popoarelor de stepă, regii Ungariei s-au arătat interesați să lupte alături de români în apărarea hotarelor proprii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nașterea statului medieval românesc. Unii istorici români consideră că năvălirile barbare turcești de după secolul al X-lea ar fi avut și consecințe pozitive, prin aceea că i-au împiedicat pe unguri să pătrundă dincoace de Carpați. Pe de altă parte, ungurii au cooperat cu românii în fața primejdiei comune păgâneatâta timp cât au durat năvălirile popoarelor de stepă, regii Ungariei s-au arătat interesați să lupte alături de români în apărarea hotarelor proprii (vezi cap. următor). Pecenegii Populațiile de origine turcică, care de la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
patsinakitai (bizantine), pecenegu (ruse), besseny, bessi, bysseni (latine). Ei au migrat spre stepele nord-pontice în urma înfrângerii suferite, la sfârșitul secolului al IX-lea, în regiunea Volgăi inferioare, din partea coaliției alcătuite din chazari și uzi. Bulgarii au reușit să-i opună ungurilor din Atelkuz, fiind atrași de partea Bizanțului în conflictul acestuia cu țarul Simeon. În 896, în urma acțiunii militare comune pecenego-bulgare, ungurii au fost înfrânți și nevoiți să părăsească definitiv stepele nord-pontice, îndreptându-se spre Panonia. După plecarea lor, teritoriile acestea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
IX-lea, în regiunea Volgăi inferioare, din partea coaliției alcătuite din chazari și uzi. Bulgarii au reușit să-i opună ungurilor din Atelkuz, fiind atrași de partea Bizanțului în conflictul acestuia cu țarul Simeon. În 896, în urma acțiunii militare comune pecenego-bulgare, ungurii au fost înfrânți și nevoiți să părăsească definitiv stepele nord-pontice, îndreptându-se spre Panonia. După plecarea lor, teritoriile acestea au intrat în stăpânirea pecenegilor. Instalați în Europa răsăriteană, în nordul Mării Negre, în scurt timp, pecenegii s-au întărit considerabil și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mai spune că pecenegii încercau, precum hunii și avarii, să formeze un singur statvalul barbarilor pecenegi se întindea de la Nipru până în Panonia, schimbându-și mereu corturile. Apreciind puterea lor, Const. Porphyrogenetul vedea în ei un obstacol în calea rușilor și ungurilor. De la scriitorul persan Gardizi (secolul XI), aflăm că pecenegii dețineau numeroase turme de animale, aur și argint. Pecenegii erau păstori și crescători de animale-ca și alți nomazi, ei locuiau în regiunile întinse de cîmpie necesare pentru turmele lor. În anul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în lucrările lui Masudi: în 932, poate și mai târziu, aflăm că năvălitorii erau patru popoare turce nomade, printre care Pacinak, aliați cu bulgarii, deducem că ar fi vorba de pecenegi, de fapt, în 934, a fost o năvălire a ungurilor în sudul Dunării. Stabilirea pecenegilor în nordul Mării Negre a pus probleme Bizanțului și clericul Gabriel a intervenit pe lângă unguri să-i atace pe pecenegi, dar planul a eșuat. Apoi, după Const. Porphyrogenetul, pe la începutul secolului al X-lea, unele cete

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care Pacinak, aliați cu bulgarii, deducem că ar fi vorba de pecenegi, de fapt, în 934, a fost o năvălire a ungurilor în sudul Dunării. Stabilirea pecenegilor în nordul Mării Negre a pus probleme Bizanțului și clericul Gabriel a intervenit pe lângă unguri să-i atace pe pecenegi, dar planul a eșuat. Apoi, după Const. Porphyrogenetul, pe la începutul secolului al X-lea, unele cete de pecenegi s-au stabilit în teritoriile nord-dunărene, pe cursurile inferioare ale Nistrului, Prutului, Siretului până în estul Bărăganului (cîmpia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lor. În același timp, Igor i-a îndemnat pe pecenegi să prade Bulgaria. În secolul al X-lea, pecenegii se aflau în apropierea Dunării, în sudul Moldovei-în vremea campaniei lui Sviatoslav în sudul fluviului, aliații săi au fost pecenegii și ungurii. Conform cronicilor rusești, cetele pecenege au ajuns în dreapta Dunării, după ce au străbătut regiunile extra-carpatice. Aceste teritorii fuseseră folosite de pecenegi și ca loc de trecere spre Panonia, unde căpeteniile ungare îi foloseau ca trupe auxiliare. Unele cete ale turanicilor (pecenegilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pecenege au ajuns în dreapta Dunării, după ce au străbătut regiunile extra-carpatice. Aceste teritorii fuseseră folosite de pecenegi și ca loc de trecere spre Panonia, unde căpeteniile ungare îi foloseau ca trupe auxiliare. Unele cete ale turanicilor (pecenegilor) au ajuns în solda ungurilor încă sub urmașii lui Arpad, în prima jumătate a secolului al X-lea. Dar între cele două etnii asiatice au existat și conflicte, astfel, sub regele Ștefan cel Sfânt, izvoarele au înregistrat un raid al pecenegilor în Transilvania, pornit din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lui Tyrach, grupuri de pecenegi aflați în teritoriile nord-dunărene atacat regiunile bizantine. O asemenea infiltrare de pecenegi din Câmpia munteană a avut loc sub împăratul Isaac I Comnenul, în momentul în care Imperiul a avut de înfruntat o invazie a ungurilor și revolta pecenegilor din Paristrion condusă de Selte. Matei din Edesa susține că împăratul Isaac ar fi trecut în nordul Dunării, în urmărirea pecenegilor, dar informația cronicarului nu este confirmată de alte izvoare. Sub Alexie I, prin 1086, "un neam

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
invazia cumană în sudul Dunării, din 1087, vorbește Anna Comnena, în biografia tatălui său, împăratul Alexios I. Autoarea spune că invazia a fost săvârșită de o armată numeroasă condusă de "scitul" Tzeglu, alcătuită din sarmați (cumani), sciți (pecenegi) și daci (unguri), conduși de Solomon. Dar năvălitorii au fost înfrânți și cumanii s-au repliat dincolo de Dunărea înghețată, în sudul Moldovei sau în Muntenia; sălașele (locuințele) lor principale se aflau în ținuturile de stepă de la apus de Nipru, de unde au pregătit alte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de trecere spre Europa centrală. Trupele mongole comandate de Baidar urmau să intre în Ungaria venind din Polonia. Acțiunile militare mongole împotriva regatului ungar au fost declanșate la începutul lui martie 1241. Oastea principală mongolă ce urma să înfrunte pe unguri se afla sub comanda lui Batu, secondat de Subotai, un experimentat strateg. Ea avea în componență și elemente (trupe) recrutate de la populațiile supuse, după informațiile arhiepiscopului Toma de Spalato, pentru străpungerea puternicelor fortificații din pasul Verecke și amenajarea drumului de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
câmp, din cauza mulțimilor care-l urmează, căci în oraș n-ar putea să steie a patra parte, astfel, merg dintr-o țară în alta, și-și duc femeile și copiii". Cumanii se instalează în locurile în care, anterior, fuseseră bulgarii, ungurii și pecenegii, aceasta o arată numele de "balta uzilor" dată Bugeacului sau Borcei. Încă de la început, cumanii se instalează în Deliorman (Dobrogea), apoi în Teleormanul din Bărăgan, pe malul stâng al Dunăriiprin regiunea Borcei, împreună cu Bugeacul și Covurluiul avem toată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în luptele cu tătarii, un cronicar al vremii, Marino Sanudo cel Bătrân spune: "după retragerea tătarilor, ...olahii și secuii au închis pasurile munților, ca să nu mai poată trece din nou". La rândul ei, cronica veche rusă consemnează că, după înfrângerea ungurilor, tătarii s-au luptat cu românii: "Tătarii au izgonit pe unguri la Dunăre și s-au războit și cu valahii". Cronicarul francez Philippe Mousket, contemporan cu evenimentele, spune că "a venit veste despre tătari..., cum că regele din țara vlahilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Bătrân spune: "după retragerea tătarilor, ...olahii și secuii au închis pasurile munților, ca să nu mai poată trece din nou". La rândul ei, cronica veche rusă consemnează că, după înfrângerea ungurilor, tătarii s-au luptat cu românii: "Tătarii au izgonit pe unguri la Dunăre și s-au războit și cu valahii". Cronicarul francez Philippe Mousket, contemporan cu evenimentele, spune că "a venit veste despre tătari..., cum că regele din țara vlahilor i-a învins la o trecătoare"; de fapt, este vorba despre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Chestiunea Dunării, istoricul spune: "Tot rostul regatului (ungar) e stricat de această operă de distrugere, toată ofensiva Ungariei în răsărit e împiedicată de consecințele năvălirii tătărești din 1241. Provincia ungurească din părțile noastre a fost total nimicită de aceștia. Când ungurii s-au ridicat după această grea lovitură, erau într-o stare de nerecunoscut, incapabili de a mai îndeplini misiunea lor istorică, de regat apostolic, avangardă a Romei în est și sud" (p. 132). Iorga face în sinteza sa, Istoria Românilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]