2,433 matches
-
către sine însuși, realizându-se, astfel, suprapunerea perfectă între cele două noțiuni de identitate și de alteritate. Ceea ce se numește o nouă realitate redevine o realitate interioară, invelită, conceptual, în idee, dar conținând, în profunzime, suflet. Țipătul neputinței devine un urlet interior, adresat nimănui altuicva decât sieși însăși. Vorbind, în capitolele anterioare, despre deconstrucție ca fenomen predominant poeziei neomoderniste, și care poate fi paradigmatică, individuală, interioară, textuală etc., ajungem, astfel, la deconstrucția identitară, care, asemenea celorlalte, nu implică o demolare, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ca o simfonie, de la preludiul panoramelor izolate, ce soseau cu mult înaintea tuturor și indicau tonul general al bâlciului, ca notele răzlețe și prelungi ce anunță la începutul bucății de concert tema întregii compoziții, și până la finalul grandios, plesnind de urlete, pocnete și fanfare, în ziua temeiului" (p. 174). Ca "simfonie" cu un preludiu ce indică tonul și tema "compoziției", cu un crescendo și un grand finale, bâlciul are toate datele pentru a fi considerat el însuși o metaforă a interpretării
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
că nu s-a mulțumit cu-o singură reprezentare a Strigătului său. Să fie sigur, poate, că-i auzit, îl zugrăvi nu mai puțin decât de șapte ori. Ce săptămână trudnică, s-ar zice, ca, în sfârșit, să izbucnească-un Urlet, o binemeritată, glorioasă Duminică! Vreo două din aceste variante le-am văzut și eu, la Paris, la Roma, - pe una dintre ele (cam prea stridentă, după gustul meu) îmi pare că am și trăit-o, ca și cum m-aș fi aflat
Poezie by Ion Ivănescu () [Corola-journal/Imaginative/8441_a_9766]
-
-mă, tremurând, auzindu-mă dintr-odată cum scot sunete necuviincioase, atât de ascuțite, o, atât de nelalocul lor. Cum, din nebăgare de seamă, încep să urlu de durere, în toiul cântecului. Cum descopăr Cum descopăr, mereu uitând, că țipătul și urletele noastre nu sunt decât excepții, scăpări, și neglijențe ale unei neatente geometrii! Ce-i drept, n-am auzit vreun triunghi gemând, și-ovalele albastru-ncețoșate ce-atârnă-n crengi de pruni, ca niște vocale care se sting încet în asfințitul de aur, abia
Poezie by Ion Ivănescu () [Corola-journal/Imaginative/8441_a_9766]
-
siguranță când știu că pe sub mine mai curge, totuși, Sena. În rest, desigur, mici descojiri, sângerări mărunte, câte-un geamăt, zarvă, evenimente. Către Nichita Mă gândesc la tine, Nichita, acum, când simt că și în mine s-a cam învechit urletul. Însă nu, iubite Nichita, nu din cine știe ce nevoie de distilare a-ntârziat prin alambicurile întunecate acel țipăt al meu de demult, foarte murdar și foarte roșu. Cred, mai degrabă, că-a obosit pe drum și-a început să uite, încet, al
Poezie by Ion Ivănescu () [Corola-journal/Imaginative/8441_a_9766]
-
Céle ce zbura mai sus, ca de trei sau patru sulițe nu era mai sus, iară carile era mai gios, de un stat de om și mai gios zbura de la pământu". Enumerarea substantivelor în formă nearticulată accentuează plasticitatea diluviului insectivor: "Urlet, întunecare, asupra omului sosindu, să rădica oarece mai sus, iară multe zbura alaturea cu omul, fără sială de sunet, de ceva. Să rădica în sus de la om o bucată mare de ceia poiadă și așa mergea pe deasupra pământului, ca de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
urma urmelor, își amintește ea, lui Dinu i-ar fi greu să pătrundă în casă, fiindcă în curte se găsesc patruzeci de câini, "mari ca vițeii". Haita este obiectul unei spaime materializate viu în scriitură: într-o noapte, ca să potolească urletele turbate ale dulăilor, Mircea se înarmează cu un bici și iese în curte. Ceea ce urmează este un convingător tablou al fricii reificate: "întreaga haită s-a prăbușit asupra îndrăznețului. Zadarnic vocea lui cutremura temeliile nopții, zadarnic biciul plesnea ca bubuiturile
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
plăcere unui Umberto Eco: "aripi pieloase de liliac, cozi șfichiuitoare, ciocuri coroiate, piepturi gheboase, coarne de taur și de berbec și de țap și de muflon și de viperă cu corn și de dragon se iscară dintr-o mocirlă de urlete". Lupta poate începe, într-o cadență a ofensivei și a defensivei: "Demonii-greieri [...] sloboziră-năuntru ouă prelungi, din care-ntr-o clipă ieșeau păianjeni veninoși, cu o sută de picioare. Dar preotul [...] îi pietrifica, stropindu-i cu apă sfințită. Demonii târâtori
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de radio era deschis și încă de dimineață se anunțase „sinuciderea trădătorului general” Vasile Milea, ultimul ministru ceaușist al apărării naționale. Acum, la ora prânzului, am ciulit urechile și am ascultat discursul melodramatic al dictatorului, întrerupt de huiduieli, țipete și urlete. Lucrătorii radioului o dăduseră urgent pe muzică patriotică, conform „indicățiilor”. Nu aveam televizor în birou, așa că în cea mai mare viteză am plecat împreună cu Dorin la el în cameră pentru a vedea ce se mai întâmplă, la televizorul său. Am
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
spre Bătrâna Înainte de revărsatul zorilor. Convoiul se mărise. S-au mai adăugat Porțelan de pe Dealul Armanului, Iancu Țăranu, Mihai Ilisan și alții. Zâne n-au văzut ei În Poiana lui Filip, dar când să coboare spre Pârâul lui Brici, aud urlete de lupi. Nu după mult timp, apăru și haita. Erau mai mulți de șapte. Ochii lor sticleau trimițând fiori odată cu revărsatul zorilor. Fiecare bărbat a coborât din sanceu și au venit În fața boilor În timp ce haita flămândă se apropia. Atunci Toader
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
băutură”), dau dovadă de pasivitate („chicoteau ca niște babe tăvălite prin mocirla vieții”), deși par păstrătoare a unei vechi tradiții (așezate fiind în jurul unei mese rotunde, rudimentare și grosolane). îl lasă pe prunc „Vă se descurce singur” și, după scurtul „urlet primordial”, decid că acestuia îi va plăcea Vă tacă, dar să și gândească. Chiar de la naștere, Septimius Ilarie (Timi) își anticipă comportamentul pentru tot restul vieții: „țipă doar de câteva ori scurt și nu prea ascuțit”, „considerând caraghios și inutil
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
într-un raport de convenție culturală (a se vedea R. Amossy) sau să aparțină unui limbaj de lemn (adesea în cazul la Flaubert) cum sînt clișeele rostite de Emma (din lecturile sale): "[...] tristețea năvăli în sufletul său cu-n dulce urlet precum vîntul printre ruine de castele părăsite". 20. Ele sînt dominate, dar nu absente în scriitura realistă (a se vedea analiza făcută diseminării semului "bovin" în Doamna Bovary). Capitolul 4 Descrierea productivă [...] În Revue Bleue din 7 mai 1887, criticul
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cu ceea ce ea își imaginase! Acest oraș imens, zgomotos, amețitor, această mulțime, acest du-te-vino fără sfîrșit de trăsuri, de șarete, de tomberoane, de calești, de cabriolete și de faetoane. Și acest vacarm care abia în noapte de se potolește, acele urlete, acele țipete ale vînzătorilor de zarzavaturi, fructe, apă, boarfe, mături, nisip. Aceste scrîșnete de căruțe care se ciocnesc, se agață între ele pe străduțele strîmte, se încîlcesc și se fac grămezi, de unde se aud înjurături, amenințări și lovituri de bici
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
îmi displace tot mai mult, e prea agresivă, prea gălăgioasă, prea isterică vezi asta și pe stradă, dar și la televiziune, unde așazisele emisiuni de divertisment sunt ore întregi de funduri goale, uneori și prea mari, și mai ales de urlete... Până și știrile au devenit un fel de minispectacole. Ori îmbătrânesc eu, ori mergem pe o cale complet greșită, împrumutând de la societatea de consum numai epifenomenele și "românizându-le" pe deasupra. E un domn Negru care, oricâte emisuni a făcut și
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
fel de minispectacole. Ori îmbătrânesc eu, ori mergem pe o cale complet greșită, împrumutând de la societatea de consum numai epifenomenele și "românizându-le" pe deasupra. E un domn Negru care, oricâte emisuni a făcut și oricum s-ar fi numit, în afară de urlete continue și scălâmbăieli penibile, n-a arătat altceva. Ba da, fundurile goale ale animatoarelor! Dorin Popa: Tot pe vremea lui Mircea Dinescu am intrat în Uniune. Am rămas doar pentru că în tinerețe Mihai Ursachi era membru al acesteia și visam
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
guvernatorul Țării Galilor, precum și de călătoriile sale prin Anglia. După ce s-a vindecat de dizenterie prin intermediul medicamentelor, a fost lovit de o colită intestinală și de o durere atât de chinuitoare la o coapsă, încât cu greu reușea să-și rețină urletele. Înainte de a muri, timp de trei zile a implorat continuu: «Vino, preadulce Isuse!». După ce a primit sacramentele Bisericii, i s-a cerut să-l propună pe următorul succesor. El a sugerat ca fratele Ugo de Wellys să fie trimis la
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
un veșmânt preoțesc. După ce au luat-o, s-au dus la o mănăstire de călugări pentru a cere ospitalitate. Pe când Fericitul Francisc se întreținea într-o discuție familiară cu abatele, un argat al mănăstirii, bolnav de o boală incurabilă, scoțând urlete îngrozitoare și tânguiri, a început să-i blesteme pe toți locuitorii mănăstirii fiindcă nimeni nu-l ajuta în suferințele sale. Atunci, Sfântul, împreună cu însoțitorul său, s-a apropiat de el, l-a îndemnat să aibă răbdare, să laude Providența divină
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
care, încet-încet se apropia. Era o sanie trasă de niște câini, iar în sanie o femeie în durerile facerii. Sania era mânată de un bărbat care știa să mânuiască și biciul, dar și carabina. A văzut haita și a auzit urletul ei. A oprit sania și a liniștit câinii. Apoi a dat drumul primului câine și l-a chemat la el. Haita a înconjurat pe departe prada. Lupii erau siguri că vor devora totul, până și hamurile de piele. Când a
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de mine după ce plătisem două bilete de călătorie. Atunci calm, ca niciodată, i-am apucat strâns pumnul cu mâna dreaptă, iar cu muchia mânii stângi l-am lovit puternic peste încheietură. Nu știu dacă iam rupt mâna sau nu, dar urletul scos de individ a alarmat toată lumea din tramvai. Un tip din rândul celălalt de scaune, tot negricios și dubios, s-a ridicat și și-a aruncat pumnul înainte spre falca mea. Numai că lecțiile de box pe care le luasem
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
băut-o cam ferit, știam că le fac poftă. Ne-am aprins câte o țigară și la drum, băieți! Bucuria ce ți-o dă o asemenea excursie ne-a făcut excesiv de voioși, încât cântam toți trei, erau mai degrabă niște urlete, de parcă ne împungea cineva cu un ac în fund. Tarzan „cânta” cel mai tare și foarte fals; și am tot urlat până am răgușit. Atunci s-a lăsat liniștea, dar nu pentru mult timp, pentru că am început cu bancurile. Zambilica
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
era. Începuse și viscolul. Mai făcusem drumul acesta, dar nu pe o așa vreme. În curând viscolul mă învălui încât aproape nu mai vedeam la cinci metri de mine. Totuși, continuam să merg în direcția corectă. Deodată am auzit un urlet așa, ca de câine flămând. În cazul acesta, mi-am zis eu, satul e aproape. Și am continuat să merg. Dar în fața mea am zărit ceva negru, pată neagră pe albeața zăpezii nu putea fi decât vreun câine rătăcit din
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
negru, pată neagră pe albeața zăpezii nu putea fi decât vreun câine rătăcit din sat. Dar ochii, ochii aceia roșii, ca de foc! Mi-a trecut fiori pe spate: “Lupul!” Mai în dreapta, altul. Și în spatele meu am auzit iarăși un urlet; m-am întors și am văzut și acolo doi lupi. Căci nu puteau fi decât lupi. M-am simțit pierdut. Totuși, am scos cuțitul, un cuțit mare, ascuțit, cu care merg în deltă, fiind bun la toate. L-am luat
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
seimenii! Poarta grea de stejar scârțâi în balamale și se închise gemând. În clipa în care cuiul meșterit cu înflorituri trecu prin zăvorul puternic, loviturile de secure de afară începură să muște din lemn. Izbiturile răsunau ca un clopot, astupând urletul mulțimii întărâtate de sângele vărsat. — La Brâncoveni, să piară Brâncovenii... Să piară! Cine oare dusese vorba că marii boieri ce țineau dregătoriile îl îndemnaseră pe vodă Constantin Șerban Cârnul să lase la vatră, fără bani, oștirea mercenarilor sârbi? Vorba vine
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
curețe țara de boieri. A doua zi, în urma lor, prostimea umpluse ulițele. Grija că altul ar putea jefui mai mult pusese în mișcare o gloată în stare de orice. Bum, bum, securile loveau în lemnul porții, fără să-l biruie. Urletul de afară nu contenea. Ultima zi a lui februarie 1655 era umedă și rece. Peste orașul înspăimântat, se pornea lapovița păcătoasă care pătrundea în oase mai tare decât viscolul miezului de iarnă. Miros greu de fum venea de nu se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
înfășurase cu ea o icoană, iar pe cealaltă, a sfântului Pavel, pe care i-o dăruise lui Papa, o tot mângâia, privind-o cu nesaț. Țigăncile se întrebau din ochi dacă boierul mai e în toate ale lui, când un urlet neomenesc și izbitura de perete a porților celor mari le făcu să înțeleagă că seimenii și gloata au pătruns în bătătură. Copiii începură să țipe, jupâneasa Stanca năvăli în odaie, îi luă pe cei doi mai mărișori de mână și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]