3,550 matches
-
5. A turnat apoi patru verigi, pe care le-a pus în cele patru colțuri ale grătarului de aramă, ca să vîre drugii în ele. 6. A făcut drugii din lemn de salcîm și i-a poleit cu aramă. 7. A vîrît drugii în verigile de pe laturile altarului ca să-l ducă. L-a făcut din scînduri, gol pe dinăuntru. 8. A făcut ligheanul de aramă, cu piciorul lui de aramă, din oglinzile femeilor, care slujeau la ușa cortului întîlnirii. 9. Apoi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
aur curat, împletite cu niște sfori. 16. Au făcut două ferecături de aur și două verigi de aur și au pus cele două verigi la cele două capete ale pieptarului. 17. Apoi cele două lănțișoare împletite, de aur, le-au vîrît în cele două verigi de la cele două capete ale pieptarului, 18. iar celelalte două capete ale celor două lănțișoare le-au agățat de cele două ferecături și le-au pus pe umărarii efodului în partea dinainte. 19. Au mai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
Prundeni, Lică găsise pe buna Lina instalată și îi pusese chestiunea Siei, cu care nu știa ce să facă. Lina însă trebuise să apeleze la Lenora Hallipa, ce refuzase net. Mânia lui Lică, firește, căzuse asupra Linei, care, neputincioasă, își vârâse capul între umeri. Lică își spusese atunci păsul domnișoarei directoare, care propusese să oprească pe Sia pe lângă ea. Cum timpurile se anunțau grele, fata îi va ține de urit și o va ajuta. Oferta era făcută delicat și avea ceva
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
era nevoit să înghită praf și vânt și să asculte cum se miră lumea că nu e încă mort. Din atâtea pricini menajul nu era bine dispus. Ada nu putuse face lui Lică elogii publice, nici particulare. Cam descumpănit, Lică vârâse pumnii adine în buzunarele stilizate, cu gîndui la toanele femelei și la contul lui Paul. Cum ziua curselor, cu tot succesul, nu fusese reușită în ce privea amorul, în loc de chef cu mister Whip și în lipsă de altă petrecere cu
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
profesor, Mini nu părea a se identifica; nu mai puse însă nici o întrebare, li era deodată foarte lene și uitase aproape preocupările cu care venise. Tocmai atunci baba, fără ca să i se fi 246 auzit pașii în meșii de postav, vîrî capul prin ușă și răgușită șopti: - Să poftești din față că a venit intendentul. Mini fu de părere ca Lina să cheme pe intendent, ca să nu se mai ostenească, dar Lina se și sculase. Baba rămăsese după ușă. j se
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
gonită. Demoralizată, 258 uluită, pornise pe singurul drum cunoscut, la facultate. Rim nu era acolo, dar găsise pe gemenii, ginerii Linei. Printre creieri de morți, pregătiți pentru analize, printre fiole și castroane sinistre, fusese un conciliabul de sabat. Cei doi, vârâți cu botul unul în altul, se consultau, trecîndu-și gândurile ascunse, ca prestidigitatorii cărțile. Spre seară, încuind cu grijă laboratoriul vrăjitoriilor, cu pardesiul pe umeri, prin sălile pustii, frații Hallipa condusese pe Sia la aceeași trăsură. Cu coșul ridicat, birja îi
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Pe vremea aceea, toată averea mea încăpea în cufărul de lemn cu care tata a trecut prin tranșeele primului război mondial, mai întîi în armata lui Franz Josef, apoi în armata română. Un cufăr greu și când era gol. Puteam vîrî în el puține lucruri și îl duceam mai mult pe umăr din pricina mânerului de fier care îmi intra în carnea degetelor. În schimb, mă învîrteam numai printre certitudini, convins că absolutul se găsea la vârful degetului meu mic. Eram sigur
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
o stârpitură, cu părul spălăcit și ochii apoși. Avea umărul stâng mai sus decât cel drept, din care pricină, când mergea, era aplecat într-o parte ca o balanță strâmbă. Mâinile îi tremurau, de aceea și le ținea, de obicei, vârâte în buzunarele sutanei. Infirmitățile și boala, căci era și bolnav de plămâni, îl înrăiseră, în loc să-l smerească. La început, păruse prietenos, cu toate că urâțenia lăuntrică îi ieșea prin piele. Într-o seară, însă, m-a auzit zicând, într-un moment de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
unchiul George" să mă examineze. Ne-a primit în verandă, așezat într-un fotoliu de răchită. După ce mi-a verificat nivelul cunoștințelor, a părut mulțumit, i-a spus tatei că eram inteligent, dar i-a atras atenția că prea îmi vâram nasul în cărți nepotrivite pentru un "mucos" ca mine. "Cavalerii nopții" îmi trebuiau mie? Sau "Aventurile lui Alexandru Macedon"? Tata a înghițit în sec. El adusese în casă romanul în fascicole "Cavalerii nopții". Și tot el îmi deschisese apetitul pentru
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ouă fierte și puțină sare, legată cu ață într-un colț al șervetului de cânepă. Restul alimentelor mi le procuram singur din pădure: ciuperci, pe care le frigeam pe jar, zmeură, afine, mure, alune. Câteodată, găseam în scorburile copacilor, după ce vâram în ele frunze umede scoase din foc, ca să împrăștie fum, și miere de viespi. Mai mâneam și "glojdani", niște plante dulci-acrișoare, mai înalte de obicei decât iarba, mere pădurețe și cartofi furați din câmp, copți în cenușă fierbinte. De la "palat
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
dezgustul filosofic forma cea mai subtilă a spiritului! Mă străduiam să aprofundez greața de a trăi, convins că numai nefericirea poate deschide orizonturi nebănuite. Mimam suferința, cu o înduioșătoare credință că mă aflam pe un drum important. Încercam să-mi vâr în cap că nimic nu are sens, în vreme ce spionam, la cinci după-amiaza, din spatele unei ferestre acoperită cu hârtie vânătă, sânii unei necunoscute ce ieșea, în casa de vizavi, pe balcon. 18. Canicula îmi accentuează durerile de cap și mi-a
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
biserică, refugiat din Basarabia, și Liviu, funcționar vremelnic pe la Regia tutunului. Nu exista lumină electrică, nu exista apă curentă, nu exista foc. De altfel, nu exista nici sobă. Îmi făcusem din "straiul" de-acasă un sac polar în care mă vâram iarna și nu-mi păsa că pereții odăii erau reci ca ai unei peșteri. Neplăcut era doar faptul că, ieșind din sacul polar, trebuia să pun piciorul pe podeaua de lut, care "ardea ca gheața". În mijlocul odăii, în puținul spațiu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să nu cadă cumva În vana aceea mare care putea foarte bine să fie o piscină de la Beverly Hills. Pe la șase și jumătate seara, zilnic, metisa cea frumoasă Îl lua pe Julius de subțiori, Îl ridica În aer și Îl vîra puțin cîte puțin În cadă. Lebedele, gîștele și rațele Îl primeau cu legănări vasele pe suprafața apei călduțe și limpezi, părînd că fac plecăciuni. El le cuprindea pe după gît, apoi le Împingea ușurel, dîndu-le la o parte, În timp ce frumoasa metisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-o cu coada ochiului, porunci să Înceapă spectacolul. Susan se uită și ea la el: ce fericit era vărul Juan, cu pectoralii plesnind sub cămașa de mătase, cu pîntecul umflat pe care Încerca să-l ascundă cu ajutorul croitorului, cu mîna vîrÎtă Între nasturii de la haină, Într-un gest insuportabil, cu mustăcioara dreaptă umbrindu-i buza de sus cum văzuse el În tinerețe În cine știe ce cabaret (n-o să uite niciodată clipa cînd Santiago, soțul ei, a spus că era distanța cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
răspundă la toate Întrebările lui Julius. Dar pesemne că au observat ceva, le-o fi făcut Vilma vreun semn, fiindcă de Îndată s-au făcut nevăzuți. Pe Susan o deranja faptul că umblau prin toată casa, În ultima vreme se vîrau peste tot, intrau În toate camerele, asta nu se Întîmpla cînd trăia Santiago; desigur, acum trebuiau să vadă tot timpul de copii și ea nu se simțea În stare să evite această situație, n-avea nici timp și nici chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dughenele, tarabele negustorilor ambulanți, grămezile de zarzavaturi, coșurile de pește strălucind În soare și carnea, vițeii și taurii despicați atîrnînd În cîrligele de măcelărie. Uite-l și pe Peter, În locul lui obișnuit, cu paleta, culorile și toate cele de trebuință vîrÎte Într-o sacoșă. Stătea de vorbă cu o precupeață, Înconjurat de o mulțime de gură-cască, printre care se aflau probabil cîțiva pungași de buzunare și alți cîțiva admiratori sinceri. Pipa i se deplasă puțin spre dreapta cînd zîmbi văzîndu-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cea mare de cărămidă de pe bulevardul Arequipa. Primul lucru pe care-l aflau era că Pastor se putea scula mai târziu, fiindcă locuia chiar alături de școală. Era frumoasă clădirea de cărămidă, ba chiar misterioasă, deși cu atîția copii care-și vîrau nasul peste tot doar chiliile maicilor mai rămîneau pentru sfintele taine și Întrebările asupra sensului existenței. CÎnd Julius ajunse aici, tocmai se formase banda lui Pepa. Pepa era pe jumătate metis, taică-su era metis de-a binelea, dar era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ciupi pe nevastă-sa și, Susana Îi spuse că Îl invitau pe părinte la club, fiindcă era un jucător foarte bun. „Spune-i că o să vin și eu, spune-i, spune-i...“ Julius se sătură să mai aștepte și Își vîrÎ fără sfială mîna În buzunarul de la haina nașului său, pentru a scoate darul care se vedea de la distanță; poate că deschizînd cutia o să schimbe subiectul conversației, poate că o să pună capăt vorbăriei. Îți cer iertare, finule. Uitasem complet!... — E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
sau pe poarta laterală, unde Piratul făcea să sune o lădiță plină de pietricele și Încerca să-i Îndoape cu dulciurile lui. Puseseră un gard de sîrmă și sădiseră chiparoși ca să nu mai pătrundă În curtea școlii, dar el Își vîra mîna prin gard și le dădea bomboane de ciocolată otrăvită și caramele pline de microbi pe care, dacă le mîncau, puteau să facă febră tifoidă. „Voi nu vedeți că omul ăsta cu bandaj negru la ochi are mîinile murdare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
n-a putut să se apere și a făcut o mutră de Înmormîntare neștiind ce să spună, cineva se găsi să adauge că În cartierul Callao erau o mulțime de pungași și era primejdios să mergi seara, că În Callao vîră cuțitul În tine pe la spate. Cano a Încercat să se apere sau cel puțin să-și apere echipa, dar n-a reușit. Atunci cei de la Alianța și de la Universitatea și chiar cei de la Municipal și-au dat seama că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
aici Își croia drum pe jos pînă acasă. Julius cu preludiul lui și Susan cu antichitățile ei. De cîtăva vreme se dădea În vînt după lucrurile vechi și valoroase; era un moment potrivit, fiindcă de cîteva săptămîni Juan Lucas era vîrÎt pînă peste cap Într-o mulțime de afaceri noi, investind nebunește, ceva cu niște americani care se ocupau ei de tot și În felul ăsta, Între altele, dispunea de mai mult timp pentru golf. Seară de seară invita tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
toate numele obiectelor de antichități și bineînțeles că le pronunța delicios. Într-o zi și-a făcut apariția singurică În Mercedesul ei, aducînd o ușă foarte veche pe care o cumpărase la o mănăstire În demolare. Moartă de frică se vîrÎse cu automobilul prin coclaurile acelea. Un polițist a crezut că-i nebună, o doamnă ca ea... PÎnă la urmă a ajuns la locul unde se afla ușa și muncitorii au primit-o cu vorbe deșucheate, au Început să fluiere admirativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
la destinație și-i ajuta pe oamenii săraci Împărțind catehisme și haine purtate, mîncare și medicamente, Îndeosebi celor de la hipodrom. Totul Începuse În ziua cînd Julius primise prima Împărtășanie, de aceea Juan Lucas dădea vina pe mucosul ăsta care o vîrÎse pe maică-sa Într-o asemenea nerozie. Se Înșela. Susan cutreiera parohia din proprie inițiativă și luase totul foarte În serios, pătrunsă de iubire creștinească. Învățase chiar să facă injecții intramusculare și nu-i era scîrbă nici de săraci, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
iar Julius mulțumit și surprins. Părințelul cîntăreț se apropia cîntînd și făcînd să cînte pe toată lumea așezată pe bănci și Juan Lucas, În fața lui, puse În coșuleț o hîrtie cu valoarea cea mai mare, ar fi vrut să i-o vîre pe gît preoțelului care se uita la el recunoscător și-i dădea Înainte cu muzica lui, bogați și săraci deopotrivă. Trei fetișcane Îi zîmbiră lui Juan Lucas și el le răspunse cu o privire stăruitoare care le pătrunse inimile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
că arăta Îngrozitor și-i rugă să treacă pe acasă măcar pentru cîteva clipe ca să se poată aranja, dar Juan Lucas Îi spuse politicos s-o lase moartă, fiindcă nu mai aveau timp și cînd ea vru să protesteze Îi vîrÎ ceasul sub nas. Susan regreta că băuse așa mult și Începu să-și dorească un pahar de coca-cola de la gheață de Îndată ce-o să-și ocupe locurile În tribună. Juan Lucas Îl silise pe Carlos să treacă de trei ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]