6,587 matches
-
albă a liliecilor. Înmuguresc vlăstarii de iubire, Ne împrimăvărăm cu fericire, Iar fluturii ne zburdă în stomac Sub ploaia florii mov de liliac. Și în iubire îmbobocim, Odată cu liliacul înflorim, Singurătatea o învelim în flori Și-n suflet ne cântă viori. Parfum primăvăratic de iubire Ne-mbată sufletul cu fericire, Din vise ni-l trezește buimac Sub ploaia violet de liliac. Referință Bibliografică: Flori de liliac / Ștefania Petrov : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2285, Anul VII, 03 aprilie 2017. Drepturi
FLORI DE LILIAC de ȘTEFANIA PETROV în ediţia nr. 2285 din 03 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383234_a_384563]
-
cheme Voi despărți furtunile de mări Și-ți voi hrăni cu-albastru pescărușii Atât de triști de când nu i-am strigat. Am să te smulg din brațele cenușii Și-am să-ți dezvălui chipul nefardat Al poeziei mele. Pentru tine Vioara mea de dor va prinde glas. Când zmeiele de drag se strâng ciorchine Eu vin spre noi. Dar faci și tu un pas? Referință Bibliografică: Unul tu, unul eu... Aura Popa : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1147, Anul IV
UNUL TU, UNUL EU... de AURA POPA în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383244_a_384573]
-
Acasa > Poezie > Amprente > SOMNUL ORAȘULUI ( PRIMĂVARĂ REGHINEANĂ) Autor: Mugurel Pușcaș Publicat în: Ediția nr. 1892 din 06 martie 2016 Toate Articolele Autorului Privesc cum doarme " Orașul de pe deal " Iar primăvara-n geam sfios îmi bate, Viorile-n acorduri de cristal Se arcuiesc pe cer, plângând în noapte. Pe trotuare trecătorii-s rari, Doar jos la " Silva " parcă e lumină, Doi moși întârziați, la un pahar, Răstălmăcesc isprăvi de-o săptămână. Balconul meu e suspendat de nori
SOMNUL ORAŞULUI ( PRIMĂVARĂ REGHINEANĂ) de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383285_a_384614]
-
salcâm cocoțate pe vagi dealuri. Dacă Metodiu ar fi trecut pe-acolo peste două secole, cu siguranță că, inspirat de peisaj, ar fi fredonat pasaje dintr-o rapsodie de Liszt, însă așa, se mărginea să asculte un sunet îndepărtat de vioară ce plutea intermitent, ca o părere peste câmpie. Deodată, fu cât pe-aci să-i sară inima din piept. Un ienicer răsări ca din pământ în fața lui cu iataganul ridicat, urlând în turcește: — Stai bre, că te tai! Iaca stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu... — Moldovean?! - spuse uimit ienicerul. Osman, Selim, Zaiafet, ia veniți bre, încoace! Din niște tranșee săpate la umbra pâlcurilor de salcâmi, răsăriră câteva busturi mahmure de turci. Alături de ele apărură și altele, mai tuciurii, cu inel în ureche și cu viori în mâini. Abia acum își dădu seama Metodiu de ce nu-i zărise pe turci și de unde venea muzica. — Ce-i bre? - făcu unul din osmalâi. Uite, bre, un moldovean! - făcu turcul din avangardă. — Și ce vrea, bre? - zise cel din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Uite, bre, un moldovean! - făcu turcul din avangardă. — Și ce vrea, bre? - zise cel din tranșee. Nimic, bre, ce să vrea? Păi atunci hai sictir, bre! - zise supărat osmalâul. Cântă, bre! - îi dădu el o palmă după ceafa unuia cu vioara. Tuciuriul își puse instrumentul sub bărbie, își dezveli dinții ireproșabili într-un surâs luminos și porni un cântec săltăreț, din care Metodiu nu reținu decât primele două cuvinte: Ozoseip, ozoseip... Episodul 214 A FI TURC — Șezi, oleacă, bre, îi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-i, pentru a nu-l lăsa să înainteze pe cât de repede și-ar fi dorit. Temperatura începu să scadă. Începu să bată vântul din nord, ca aproape în fiecare noapte, la început în rafale, mai apoi susținut, ca nota unei viori ce se luptă să atingă acuta fără să ajungă la stridență; și când mici fire de nisip începură să i se încrusteze pe față, înțelese adevăratul motiv pentru care tuaregii și-o acoperă cu un văl. Era ca și cum o legiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
izbit din nou cuvintele preotului „am văzut oase albe lîngă oase albe și nu știu care erau ale Împăratului și care ale soldatului“, citez din memorie. Ascult uvertura la Tannhäuser de Wagner. Acordurile solemne, triumfale, ale suflătorilor, urmate de vaietele sfîșietoare ale viorilor - pași de Învingători ce calcă totul În picioare smulgînd parcă din Însăși carnea strivită fîșii de sunete, repetate mereu mai ascuțit, mai sacadat. Ochii mei caută Înnebuniți pe ecranul televizorului, În masa aceea mișcătoare de capete și mîini care formează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mîini care formează o orchestră, acolo În rîndul Întîi, În stînga dirijorului, o față care purta trăsăturile mele și pe care aproape am uitat-o, fața tatălui meu mort acum douăzeci de ani. Îl descopăr transfigurat, cu obrazul lipit de vioară ca de patul unei puști miraculoase; nu mai are chelie, nici burtă, tînăr și frumos ca Ares, e Însuși Întruchiparea puterii. Mă uit la toți acești muzicanți, la chipurile lor atît de asemănătoare cu niște continente necunoscute, din care oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Apelor Murmurătoare)... țașa și-o fi Închipuit și el săracul cînd s-a văzut prins În capcana aceea oribilă că părinții lui fuseseră persoane onorabile cu oarecare situație la Odorhei pe taică-su Îl chemase Feher se pare că predase vioara la liceul de acolo și pe bunicu lui l-o fi chemat Weiss, tot ce se poate, și-a schimbat numele ca să nu fie privit ca un varia; am să Înnebunesc cu atîtea coincidențe a urinat și facultatea a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ei ca un clopot scufundat și Lucreția atît de tînără și fără de trup „El se va naște, ocrotiți-l!“ „El se va naște!“ le spun bărbaților duși, lui Iosif cel bătrîn și tăcut și lui Iosif cel tînăr, adormit pe vioară și lui Leon milostivul care hrănea șobolanii și lui Constantin cel cu ochii de miere „El se va naște, ocrotiți-l“, le spun. O tînără femeie se Închină În cele patru colțuri ale casei. Casa miroase a var proaspăt, bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
confié!... Et le printemps m’a apporté Vaffreux rire de l’idiot.“ — Trebuie să plec, s-a făcut tîrziu. Mi-e teamă să nu trezesc bănuieli. Mai rămîi, nu mi-ai spus nimic de cețurile din portul Le Havre, de vioara mea. La geamuri sînt tot perdelele alea Îngălbenite și praful... Mai ții minte cum Îți scriai numele pe el? Apropo, ce mai face Antoine, Îmi promisese că-mi trimite... de ce taci? Îmi ascunzi ceva. Nu mai pot! Nu mai vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Și-a dat jos pantofii, din cauza tocului, s-a urcat pe scenă și a vorbit cu cei din trupă un minut sau cam așa. Apoi s-a auzit pianul, care a îngânat câteva note. Tanti Mae a dat din cap. Vioara cea mare a scos câteva sunete groase, după care pianul a început din nou, de data asta împreună cu banjo-ul. Tanti Mae s-a întors. “Domnișoară din Saint Louis cu inele de diamant Mi-ai furat bărbatul, l-ai prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
n’ Andy era spectacolul favorit al tuturor. Singurul post pe care-l mai puteam asculta era cel puternic din capitală, dar la noi nu se prindea niciodată bine. Între timp, tanti Mae se urca în camion cu bătrânul și cu vioara cea mare în fiecare seară. Deveniseră faimoși în toată partea noastră de stat. Când s-au întors soldații în permisie, s-au căsătorit cu fetele din oraș cu care își tot scriseseră. Multe fete care nu se așteptau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
am dus cu ei la camion. — Pe aici, David, urcă. Tanti Mae mi-a ținut ușa și eu am urcat în față. — Nu, Mae, nu e destul loc pentru el aici. Du-te în spate, băiete, și ai grijă de vioara mea. Apoi l-am auzit spunându-i lui tanti Mae: Pun pariu că îi e mai bine în spate decât aici în față, cu noi. — Poți să vii aici dacă vrei, David, s-a aplecat tanti Mae să-mi spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
în direcția opusă au trecut pe lângă noi și le-am urmărit până când luminile farurilor ajungeau puncte mici roșii, la baza celuilalt deal. Camionul avea pânză deasupra și pe margini, așa că nu puteam să văd stelele sau casele pe lângă care treceam. Vioara lui Clyde mă lovea în spate. M-am enervat că nu m-am dus în față, așa cum mi-a spus tanti Mae. Voiam să merg cu camionul, dar nu în costum și cu vioara aia. M-am uitat prin fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
stelele sau casele pe lângă care treceam. Vioara lui Clyde mă lovea în spate. M-am enervat că nu m-am dus în față, așa cum mi-a spus tanti Mae. Voiam să merg cu camionul, dar nu în costum și cu vioara aia. M-am uitat prin fereastra mică din spatele cabinei unde erau Clyde și tanti Mae. Clyde se tot apleca și încerca să-și ducă fața sub pălaria lui tanti Mae. Tanti Mae se lipise de ușă. Mă întrebam dacă Clyde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
a uitat la drum. Apoi o mașină a trecut atât de aproape de camion încât pânza a tremurat. Am auzit-o pe tanti Mae înjurând sănătos. Camionul s-a oprit. Am ajuns în josul dealului. Am sărit din camion și am înșfăcat vioara lui Clyde exact când era cât pe ce să pice. După ce am îndesat-o înapoi înăntru, am mers la ușa din față. Tanti Mae spunea: — Bine, Clyde, dar foarte puțin. Am pus mâna pe mânerul de la ușa camionului ca să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
M-am uitat la tanti Mae, iar ea se uita la camion cu acea linie în jurul gurii ei pe care o avea tot timpul când se enerva. Clyde a pornit în cele din urmă. L-am privit îndepărtându-se cu vioara sărind de acolo colo în remorcă. Am luat-o în sus pe cărare. Caprifoii, a zis tanti Mae, miros mult mai bine decât respirația lui Clyde. Nu am zis nimic fiindcă nu știam ce se răspunde la așa ceva. Am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Pe un raft și pe suportul unei oglinzi, șepcile și căciulile se înghesuiau în rânduri strânse, iar pe podea galoșii și bocancii stăteau unii peste alții, numerotați cu cretă. Tocmai când îmi făceam loc spre mijlocul sălii, un violonist, cu vioara sprijinită de bărbie, mișcă solemn arcușul și, ridicat în vârful picioarelor, cu umerii încordați, începu să cânte (trăgând după sine pianul și violoncelul). Postat lângă muzicanți și privind sala arhiplină care a amuțit când orchestra a început să cânte, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Kiš Împreună cu mama și sora sa mai mică sînt găsiți prin Crucea Roșie și repatriați la Cetinje În Muntenegru, locul de baștină al mamei sale. 1948 - se Înscrie la Școala de Artă din Cetinje; În paralel frecventează și cursurile de vioară ale profesorului Simon Nutti. 1953 - Începe activitatea literară ca reporter și traducător din literaturile rusă, maghiară, franceză și engleză. Îi apar primele Încercări de proză În periodice prestigioase. 1954 - toamna: se Înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din Belgrad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lucrări de-ale mele au fost hotărîtoare. A trebuit să aștept un an, aproape doi, spre a mi se echivala liceul. În acest timp m-am decis să-mi susțin examenul de bacalaureat. Doi ani am frecventat și cursuri de vioară la Școala de Muzică, unde l-am avut profesor pe Simon Nutti, căruia Îi spuneam Paganini, nu numai datorită Înfățișării sale, dar mai ales pentru că adora tremolul. CÎnd am ajuns la cursul doi, școala noastră de muzică s-a mutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
luncași de la răzeșii din Fruntești și de la clăcașii din Slobozia - Filipeni. Vălăretul pornea a doua zi de Paști și mergea pe la toate casele unde erau fete de măritat și flăcăi de însurat. Muzica era asigurată de o cobză, țambal și vioară - instrumentiștii erau țigani. Se aplicau penalizări celor care nu primeau cu „vălăretul”, în sensul că nu erau primiți la hora satului în duminica de după Paști, organizată pe imașul satului de către inițiatorii vălărețului. Un bun prilej de întâlnire, reunire a familiei
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
s-a luptat cu dările și cotele obligatorii și că a muncit din greu să-și crească copiii. Unul dintre copii, tot Iordache, a fost profesor de limba română la Școala Lunca, trăiește acum la Roman. Neculai Vasilaș cânta din vioară, era chemat pe la petreceri, era ca și Iordache Nănescu, un om vesel, îi plăcea să râdă povestind întâmplări și situații de viață. Când aveam 1314 ani, l-am auzit spunând îngrozit (nu-mi spunea mie, eram martor întâmplător la amintiri
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de culoare. L-am recunoscut de Îndată pe omul fără chip, Coubert. Privirea lui lipsită de pleoape lucea, oțelită. ZÎmbetul său lipsit de buze rînjea În beznă. Am simțit cum niște degete reci mi se strîng În jurul inimii. Două sute de viori izbucniră pe ecran, urmară Împușcături, strigăte și scena se adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru În bezna absolută și nu putui auzi decît zvîcnirile care Îmi răsunau În tîmple. Încetul cu Încetul, o scenă nouă se ilumină pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]