16,454 matches
-
mă întreabă tata. Nu ți-a zis unchiu’ că ăsta-i cel mai bun... — Vreau unul cu suspensor! Ei bine, treaba asta o face pe mama să se umfle de râs. — Pentru lucrușorul ăla pricăjit? mă întreabă ea cu un zâmbet amuzat. Da, mamă, închipuie-ți: pentru lucrușorul ăla pricăjit. Bărbatul potent al familiei - realizat în afaceri, tiranic la el acasă - era fratele cel mai mare al tatii, Hymie, singurul dintre toți unchii și toate mătușile mele care se născuse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
onorabili, rapizi și puternici ai echipelor de fotbal ale colegiilor, cu nume ca Northwestern, Texas Christian și UCLA. Tații lor sunt bărbați cu păr cărunt și glasuri profunde, care nu fac niciodată greșeli gramaticale, iar mamele lor sunt cucoane cu zâmbete pline de amabilitate și cu maniere minunate, care zic chestii cum ar fi „Cred c-am vândut treizeci și cinci de torturi, Mary, de Ziua Cofeturilor“. „Vezi să nu întârzii prea mult, draga mea“, le intonează ele cu drăgălășenie micuțelor odrasle care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
se învârte prin hol și examinează suvenirurile din Vermon expuse la vânzare. — Arnold, mă strigă ea. Întorc capul. — Neapărat trebuie să luăm la întoarcere niște sirop de arțar pentru mama-soacră. Știi ce mult îi place. Și îi plasează recepționerului suspicios zâmbetul ei de reclamă la desuuri, plin de seducție, misterios, de zici că-i luat din paginile lui Sunday Times. Ah, ce noapte a urmat! Nu că Maimuța s-ar fi zvârcolit și și-ar fi scuturat părul și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
zis o chestie generoasă. Sigur că-i dădea mâna s-o facă de-acolo, de sus. — Ar trebui să pleci acasă. Sigur, de asta aveam nevoie, să mă întorc în exil. Și de-acolo, de sus, mi-a aruncat un zâmbet larg. Sabra asta sănătoasă, monumentală. Cu picioarele ei modelate de muncă, cu șortul ei comod, cu bluza fără nasturi, sfâșiată în luptă - cu zâmbetu-i binevoitor, victorios! Iar la picioarele ei jegoase, încălțate în sandale, acest... acest cum să-i zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cușetă, nu-i nevoie să călătorești la clasa Întâi. Aceste cușete de clasa a doua sunt deosebit de confortabile. — Da, așa este. Da, răspunse zelos celălalt. Da’ de unde ați știut că-s englez? — M-am obișnuit, spuse domnul Opie cu un zâmbet, să nu subestimez oamenii de la prima vedere. — Desigur, spuse insul, dumneavoastră, ca om al bisericii... Vânzătorii de ziare strigau sub ferestre și domnul Opie se aplecă În afară. „Le Temps de Londres. Qu’est-ce que c’est que ça? Rien
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
reține pe Janet Pardoe și n-ar invita-o pe fata asta să-și anuleze contractul și să ia locul lui Janet ca Însoțitoare plătită? — Ești atât de drăguță! spuse ea cu voce tare. — Drăguță, spuse Coral Musker, dar nici un zâmbet nu-i Îmblânzi neîncrederea. Să nu exagerăm. Scumpa mea, ești atât de amabilă și de bună! Să știți că sunt. Ea vorbi cu o undă de vulgaritate care ruină pentru moment viziunea domnișoarei Warren. Coral Musker spuse cu aviditate: — Lăsați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
toată noaptea. Nu admit să vină aici bărbați care să-mi seducă fata În casă. Cuvântul „bărbați“ Îl luă pe Josef pentru o clipă pe nepregătite. Ideea coaptei Anna ca obiect al dorinței Îl amuză și zâmbi. Anna Îi văzu zâmbetul și-i ghici motivul. Ea Îi spuse lui Herr Kolber: — Aveți grijă! Nu pe mine m-a vrut. El... Dar Josef Grünlich Îi preluă din mers acuzația: — Mărturisesc. Nu Anna este motivul pentru care am venit. Ia uitați-vă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mare și veselă (din care, pentru că veni vorba, tocmai s-a tras al unsprezecelea tiraj). „Dovediți o minunată cunoaștere a sufletului feminin, domnule Savory“, i-a spus acesta. Domnul Savory, care e burlac, a urcat Înapoi În vagon cu un zâmbet binevoitor. „Un romancier“, a spus el, „este un fel de spion“, și a fluturat vesel din mână În timp ce trenul pornea din gară. Nu mai este de mult un secret, dacă tot veni vorba, că distinsa Coral Delaine, fiica lordului Gathaway
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Savory. Dintr-un anumit punct de vedere, evident că eu sunt penitentul. În măsura În care romanul se bazează pe experiența autorului, romancierul face o confesiune În fața publicului. Astfel, publicul e pus În postura preotului și analistului. Domnul Opie Îl Înfruntă cu un zâmbet: — Dar romanul dumneavoastră este o confesiune doar În sensul În care visul este o confesiune. Intervine cenzura freudiană. Cenzura freudiană, se văzu el obligat să repete ceva mai tare, pentru că trenul trecea pe sub un pod. Ce spune despre asta specialistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-i trecu prin cap că ea avea deja motive să-i fie recunoscătoare. — Intră, spuse el, intră. Îi luă valijoara din mână și o Împinse sub banchetă, iar apoi Îi apucă mâinile Într-ale lui. — Deci, spuse ea cu un zâmbet, iată-mă c-am venit, nu? În ciuda zâmbetului, Își dădu seama că era speriată și se Întrebă de ce. El Îi lăsă mâinile ca să poată trage storurile la geamul dinspre culoar, așa că brusc părură să rămână singuri Într-o cutiuță ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
motive să-i fie recunoscătoare. — Intră, spuse el, intră. Îi luă valijoara din mână și o Împinse sub banchetă, iar apoi Îi apucă mâinile Într-ale lui. — Deci, spuse ea cu un zâmbet, iată-mă c-am venit, nu? În ciuda zâmbetului, Își dădu seama că era speriată și se Întrebă de ce. El Îi lăsă mâinile ca să poată trage storurile la geamul dinspre culoar, așa că brusc părură să rămână singuri Într-o cutiuță ce se zgâlțâia. O sărută și constată că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
unul lângă altul când un funcționar se uită În pașapoartele lor, dar tot aparțineau unor lumi diferite: germanul era nerăbdător și fierbea, iar doctorul zâmbea În sinea lui. Când se apropie de el, putu vedea mai bine ce fel de zîmbet era - vag și sentimental. Părea cu totul nepotrivit. — Scuzați-mă că mă adresez dumneavoastră, spuse ea umilă și puțin speriată de respectul lui țeapăn. El se Înclină și Își puse mâinile Înmănușate În gri la spate. Tânăra zări o gaură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
speriată de respectul lui țeapăn. El se Înclină și Își puse mâinile Înmănușate În gri la spate. Tânăra zări o gaură la degetul mare al mănușii. — Mă Întrebam... ne Întrebam... dacă n-ați vrea să luați cina cu noi diseară. Zâmbetul omului se șterse de pe chipul său și-l văzu adunând o cantitate amenințătoare de cuvinte, așa că Îi explică: — Ați fost atât de Îndatoritor cu mine. Era foarte frig afară, În aerul liber, așa că Începură amândoi să se miște. Noroiul Înghețat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o cale de-a scăpa cu toții, de-a prinde expresul, de-a da Înapoi arătătoarele ceasornicului. — Nu știu, spuse el. Zâmbeam? Asta poate pentru că sunt din nou acasă. Pentru o clipă, gura lui deveni serioasă, apoi căzu iarăși Într-un zâmbet pierdut, iar ochii lui, care priveau Încoace și-ncolo prin ochelarii Înghețați, păreau umezi și goi de orice altceva, În afară de un fel de fericire stupidă. 3. Myatt urmărea cu privirea cum se lungește scrumul țigării și se gândea. Acestea erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Îi lumină fața, rânji și flutură pașaportul. Soldatul Îl chemă pe prietenul lui și Îl cercetară În lumina scăzută, vorbind unul cu celălalt În șoaptă, fără să dea atenție gestului său. — Ce vor? se plânse el, fără să-și modifice zâmbetul Încremenit și larg. Unul din oameni dădu un ordin, pe care șoferul Îl traduse: — Ridicați-vă. Cu pașaportul lui Myatt Într-o mână și cu cealaltă pe lanțul lui de argint, Josef se execută, iar soldații Îl măsurară cu lanterna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și tremura de frig. Unul din oameni râse și Îl Împunse cu degetul În stomac. — Vor să vadă dacă-i adevărată, explică șoferul. — Ce să fie adevărată? — Rotunjimea dumneavoastră. Josef Grünlich trebui să simuleze amuzamentul ca răspuns la insultă și zâmbet, la zâmbet. Respectul lui de sine fusese știrbit de doi idioți anonimi pe care n-o să-i mai vadă niciodată. Altcineva va trebui să poarte durerea aceastei rușini, pentru că mândria - și acum durerea - lui era faptul că nu uita niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de frig. Unul din oameni râse și Îl Împunse cu degetul În stomac. — Vor să vadă dacă-i adevărată, explică șoferul. — Ce să fie adevărată? — Rotunjimea dumneavoastră. Josef Grünlich trebui să simuleze amuzamentul ca răspuns la insultă și zâmbet, la zâmbet. Respectul lui de sine fusese știrbit de doi idioți anonimi pe care n-o să-i mai vadă niciodată. Altcineva va trebui să poarte durerea aceastei rușini, pentru că mândria - și acum durerea - lui era faptul că nu uita niciodată o insultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
c-am dat buzna. Era foarte deschis și cordial. Foarte englez, se gândi Myatt, dar Îl trăda nasul, nasul care fusese Îndreptat printr-o operație estetică și mai purta cicatricea. Ostilitatea Între evreul declarat și cel deghizat apăru imediat În zâmbetul conspiratorului, În strângerea vârtoasă de mână, În evitarea privirilor: — Îl așteptam pe agentul nostru, spuse Myatt. — Ah, sărmanul Eckman, sărmanul Eckman, oftă Stein, clătinându-și capul blond. — Ce vreți să spuneți? — De fapt, de asta sunt aici. Să vă cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
A fost o Întâlnire Întâmplătoare. Câte lucruri nu se Întâmplă În trenurile acestea de cursă lungă cu ușurare exclamă domnul Stein. V-a costat mult? Prinse privirea nepoatei sale și-i făcu cu ochiul. Când ea Îi răspunse printr-un zâmbet, se simți Încântat. Ar fi fost plicticos să fie una din acele fete de modă veche, În fața cărora nu poți vorbi deschis. Nimic nu-i plăcea mai mult ca puțină impudoare Într-o companie feminină; atâta vreme, desigur, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nostalgică, reveni la discuția despre căsătoria ei, adăugând: — În cele din urmă, Într-o zi am plecat de acasă și... ei, adevărul e că nu m-am mai dus Înapoi. Toată lumea a Înnebunit. Când Îmi aduc aminte, conchise cu un zâmbet răutăcios, sunt cu adevărat șocată de purtarea mea. N-am mai Întâlnit pe nimeni la fel de enervant ca mine. 2tc "2" Un soț nemaipomenit, cea mai bună consolaretc "Un soț nemaipomenit, cea mai bună consolare" — Vreau să știu tot, cum v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
că purta un costum de vară de culoare deschisă, Într-un stil casual foarte plăcut. „Nu e chel“, remarcasem fericită observându-i claia de păr castaniu, o binecuvântare de care, din păcate, duc lipsă mulți bărbați de treizeci și patru de ani. „Zâmbet cuceritor“, m-am gândit, roșind fără să arăt atunci când mi-a strâns mâna. Avea o expresie veselă, iar ochii verzi Îi străluceau șăgalnic. „Are cel puțin 1,90 Înălțime“, calculasem eu, uitându-mă la el. Cred că, fără să Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
merg. Accept doar partide anonime de sex fierbinte, replică ea, folosind intenționat un ton impasibil. Dar mersi. Ești foarte drăguț, exact cum spune soția ta. — S-ar putea totuși să mă ocup personal de treaba asta, oftă Hunter, cu un zâmbet atoateștiutor. Voi doi ați fi o pereche grozavă. Vorbești ca tipul ăla din The Bachelorette, se văită Lauren. Groaznic. —Așadar, nu te pot tenta cu o căsătorie plină de strălucire? spuse Hunter, refuzând să se lase descurajat. Acum vorbești ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Ooooh! O să devină topmodel, zbieră unul dintre jurnaliști la copil. Repede! Poză. Poză? OK. Dă-mi voie să te scap de paharul ăla. În timp ce Casey Silbert, jurnalistul mai sus menționat, Îi subtiliză paharul, Phoebe Își schimonosi profesionist fața Într-un zâmbet matern, dar tineresc, pentru cinci fotografi iviți acolo, care au fotografiat-o un-doi și au dispărut, ca niște stele căzătoare umane. — Ce fetiță cuminte, spuse Phoebe, legănând copilul pe șoldul ei osos. Noi Îi spunem Meni. Ce nume drăguț, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mesei, ca adolescenții. Ultimul lucru la care ne așteptam era... — Îmi pare nespus de rău că trebuie să Întrerup ceva atât de frumos. Hunter și cu mine am privit În sus, jenați. Sophia D’Arlan stătea În fața noastră, cu un zâmbet orbitor pe chip. Pletele ca mahonul erau lăsate În valuri libere și era Îmbrăcată foarte rive gauche au weekend 1 cu pantaloni lungi din lână bleumarin, pantofi cu botul ascuțit, cu talpa dreaptă, o jachetă din piele și o eșarfă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
cât mai mulți susținători dacă vrei să le faci să-ți poarte hainele. Urma să-mi las departe sentimentele personale - era ceva mult prea important pentru afacerea noastră. Mi-am impus să schițez ceva ce speram că seamănă cu un zâmbet autentic și am spus: „Desigur.“ Exista o posibilitate foarte redusă ca Nina să sune. Era un meteorit, fiind probabil curtată de toți designerii, de la Dior până la Dolce. —Te voi contacta În mod sigur. Ce amabil din partea ta, nu-mi vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]