2,178 matches
-
acceptat și de interpretat la începutul unui text literar: [Ø]1 Putea fi văzută în fiecare dimineață, pe la șapte, rezemată de vitrina frizeriei, citind. Cu fața ascunsă între căciulă și gulerul pufoaicei, la adăpostul groșilor ochelari cu scipiri derutante, Coca1 zăbovea pe imaginea unui distins estetician, îngenunchiat lîngă Flendurilă [...]. (începutul romanului Fototeca, de Adriana Bittel) Distanța dintre cataforic și subsecvent nu poate fi foarte mare atunci cînd cele două expresii referențiale se găsesc în enunțuri diferite și, de aceea, cataforele frastice
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
spre mirarea palindromicei syzigii a lui, Nora Aron pe nume, făcu cinci pași și se opri, provocator, în fața primei, căreia-i spuse imperios: — Dégantez-vous, Carmen; moi, je dégaine... Carmen Carpen, nemișcându-se din loc, își dezmănușă o mână, apoi alta, zăbovind la fiecare deget, mai înainte să-l sustragă din teaca lui imaginară, pipăindu-i leneș falangă cu falangă („les délicates falanges“, mallarméiză în gând Vasile; „falangelele acelei oboseli“, barbianiză același, tot în gând); fapt ce-o făcu pe gazdă să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
maxime și cugetări. lată o nouă ipostază a intelectualului de rasă de la Huși. Îl știam critic literar, prozator, autor de monografii, profesor-doctor, epigramist și, după cum decurgeau lucrurile, era lesne de înțeles că o atare prodigioasă activitate scriitoricească trebuie musai să zăbovească și asupra gândului pur. Și o face într-un chip minunat în lucrarea Fragmentele lui Lamparia. Trebuie să recunoaștem că doar lui Codreanu îi este permis să împrumute câte ceva din Eminescu. Patronul oferă discipolului jumătate din titlu. Fragmentele vin din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
discipolilor săi, care n-au fost puțini. Dar aceștia n-au reușit să rețină esențialul geniul oral" (p. 116). Stenică și sagace este și reflecția despre Nietzsche. Acesta a visat supraomul, dar omul viitorului va fi subomul, o epavă dematerializată zăbovind printre calculatoare și într-un lux tehnic iremediabil otrăvit" (p. 151). Transferat în aforistică, Lamparia personaj din romanul Varvarienii pe care Theodor Codreanu l-a publicat în 1998, își propune să facă de veghe, de cap limpede la problemele acestei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
centru, de fundament, de Dumnezeu dă posibilitatea ca omul postmodern să treacă prin toate ipostazele dezmățului său și să ajungă în aceea de diavol, gata să distrugă lumea în care trăiește, cu experiențele sale deșănțate, cu politicile iresponsabile. Autorul cărții zăbovește mult asupra apelativelor. Specialiștii în domeniu au utilizat diverși termeni: postmodernism, paramodernism, globmodernism, post-postmodernism, paradoxism, premodernism, transmodernism. Th. Codreanu face lumină în acest hățiș și pune lucrurile la punct. Unii autori separă postmodernismul de modernism, considerând că el reprezintă o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o cultură similară cu cea a kitsch-ului. O cutie a Pandorei din care izvorăsc toate relele lumii, cu efecte dezastruoase nu numai în cultură și literatură, dar, cu asupra de măsură, în politică, în societate, în familie. Th. Codreanu zăbovește asupra consecințelor lui nefaste, în toate domeniile vieții sociale, culturale și politice. Îl numește, mai ales, postmodernism dâmbovițean (opus postmodernismului înalt occidental) și are ca reprezentanți în literatură, de pildă, generația optzecistă, în frunte cu propovăduitorul de mare fervoare, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
modul uman de a fi. Într-un fel, este necesar acest fapt și pentru că enunțul S este P are, pe lângă aspectul formal, și aspectul alethic (cel de "conținut", "obiectual", despre care am amintit mai devreme). Asupra legăturii din urmă vom zăbovi în altă parte a acestei lucrări, anume atunci când va fi operată reducția judicativă a dictaturii judicativului. Sensul propriu-zis formal al adevărului, așadar preeminența formală a enunțului judicativ (originar), poate ieși în evidență în acele împrejurări. Modernitatea face posibile anumite reacții
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre cunoașterea veritabilă și de cea aparentă -, încât punerea lor în discuție înseamnă o continuare a celei vechi. Fenomenul și aparența sunt obiectele celor două specii de cunoaștere. Totuși, legătura aceasta este mediată de o diferență "formală", asupra căreia Kant zăbovește mai degrabă în Estetica transcendentală, acolo unde ea are, de fapt, o semnificație cu totul aparte: diferența dintre forma a priori și obiect. Cea dintâi aparține unui subiect al cunoașterii, cealaltă este legată de ceea ce Kant numește noumen; desigur, diferențele
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rațiunii pure; diferența în cauză este semnificativă de pe poziția unei "hermeneutici filosofice", instrumentată însă, pentru a fi suficient întemeiată, cu ajutorul anumitor metode filosofice, cum sunt, de exemplu, metoda fenomenologică, metoda analitică, cea istoriologică etc.) Dincolo de aceste observații, se cuvine să zăbovim asupra perspectivei ontologice dinspre care analitica și dialectica își pot dezvălui alte aspecte decât cele puse deja în evidență. De fapt, dacă ceea ce vom putea descoperi în orizontul nou deschis condiționează ceea ce a fost semnificativ în orizontul tocmai părăsit diferența
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucrului în sine, nu materialului sensibil, cuprinde o problemă de constituire fenomenală în sens judicativ care trebuie avută în vedere mai departe. Kant însuși, pregătindu-se să treacă la a doua parte a Logicii transcendentale, anume la Dialectica transcendentală, va zăbovi în acest spațiu problematic, de unde se pot ivi situații ca aceea descrisă de Jacobi. Dar trebuie zăbovit aici, cu această interpretare, fiindcă se anunță anumite sensuri non-judicative. 3.2.2.3. Topică transcendentală vs. amfibolie transcendentală Despre topică a mai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de existență "timp fenomen": este vorba despre cuplul "timp necondiționat". Dat fiind faptul că timpul și-a pierdut funcția sa constitutiv-judicativă adică reducția la timp s-a operat potrivit exigențelor exprimate de analitica transcendentală kantiană demersul de față nu va zăbovi peste măsură în acest loc. I se cuvine unei reducții non-judicative să scoată la iveală sensurile cuplului timp necondiționat, mizând, dacă este cazul unei aplicații kantiene, pe dialectica transcendentală din sistemul Criticii rațiunii pure. 3.2.2.5. Timpul și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca fiind "gândirea" predeterminată a istoriei filosofiei. Luând aceste evenimente "fenomenale" în sensul constituirii existențiale a Dasein-ului, devine evident saltul de la principiul logic, al evidenței, la cel fenomenologic, al adevărului, în orizontul analiticii existențiale. Se cuvine, tocmai de aceea, a zăbovi în preajma acestui joc al dictaturii judicativului care angajează "gândirea liberă" proprie, cel puțin la o primă vedere, analiticii existențiale. Dar, întărind încă o dată gândul că avem bune temeiuri să constatăm și relaxarea acestor convenții, este potrivită și scoaterea la iveală
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în istoria iudaismului maghiar, despre care ne vorbea cu mândrie nostalgică, evocând marile figuri ale familiei noastre dormindu-și somnul de veci în cimitirul pe care l-am vizitat. Am călătorit pe șosele de bună calitate în Ungaria și am zăbovit noapea în orașe de un pitoresc neașteptat în Szekszárd, Pecs și Kaposvár. În timp ce înghițeam distanțele fără să fiu jenat de un trafic prea dens, puteam să contemplu spațiile verzi care parcă nu se mai terminau, străbătând pădure după pădure, am
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
sine înțeles a tatălui meu? Mătușa Ilonka, sora cea mică tatălui meu, care se mutase recent de la Deva la Cluj, ne-a găzduit la ea în casă, îngrijindu-se de nevoile noastre timp de patru sau cinci zile cât am zăbovit în oraș pentru examene. Ea însăși nu apucase să primească o educație formală; fiica unei familii profund religioase și de condiții materiale modeste, mătușa Ilonka a crescut de la vârsta de șase ani orfană de tată și, în aceste circumstanțe adverse
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
o scară largă din marmura albă, pigmentată cu nervuri colorate conducea, prin întorsături geometrice, la culoarele celor două etaje unde se aflau cabinete de profesori, sălile de curs și de seminarii. Primul contact cu această clădire impozantă, ca și timpul zăbovit între zidurile sale te săltau parcă la înălțimi amețitoare pe aripile imaginației, pe care o aduceau la realitate tinerii zgomotoși împrăștiați în grupuri mici pe culoare, împărtășind între ei impresiile și experiențele examenului de admitere trăite cu câteva minute înainte
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
faptul că, aflându-mă în mijlocul lor, se trezeau în mine unele din trăirile trecutului nostru comun și în acest fel se întreținea viu visul, care acum nu putea fi nici măcar pomenit cu glas răspicat, despre ziua care sosi-va, deși zăbovește deocamdată, aducându-ne izbăvirea râvnită din ziua în care am devenit conștienți de identitatea noastră. Obișnuiam să vin la prietenii mei fără să mă anunț în prealabil, ori de câte ori mă simțeam însetat de atmosfera caldă și intimă a unei case unde
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
pe gânduri; știam deja că vorba Spiritului domnesc se schimbă în faptă pe dată... Am ajuns cu ușurință la poarta Trei Sfetitelor. Cum îi stă bine unui pelerin, m-am oprit în locul unde trebuia să se înalțe turnul clopotniță... - Nu zăbovi degeaba acolo, om bun, pentru că de o sută și un sfert de ani turnul nu mai este. A fost dărâmat de arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy în 1882. El a refăcut biserica Trei Ierarhi din temelii, aducând modificări la
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
pașii? - De vreme ce suntem pătrunși de gândurile și faptele voievodului Miron Barnovschi, ar trebui să ne ducem la cealaltă ctitorie a sa - mănăstirea Barnovschi din „dricul târgului” - cum se spunea în acele vremuri. - Parcă mi-ai ghicit gândurile. Astfel vom mai zăbovi o fărâmă de timp în preajma acestui voievod „om dumnezeescu”. Să nu mai întârziem pe aici. La drum, dragule, că ai cale lungă de străbătut... Si de astă dată - ca de atâtea ori - am simțit un gol în jurul meu...Am pornit
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
ar fi adevărul, unul se ridică asupra celorlalte: și în acest fel, aceste comori deosebite, care sunt cărțile, au fost păstrate și dăruite generațiilor ce s-au perindat prin istorie. - Mi se pare mie sau nu prea mai avem de ce zăbovi pe aici? - Sper să nu te superi dacă de astă dată am să-ți propun eu locul unde să mergem. Ei, ce zici? - Sunt numai urechi, mărite Spirit, pentru că ochii nu mi-ar ajuta la nimic. - Cred că ar fi
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
cântul păsărilor? - O întrebare mai potrivită nici că se putea.Atunci, te rog să-mi spui la care mănăstire te-ai gândit. - La „Mănăstirea dfintre vii”, cum mai este cunoscută mănăstirea Sfântul Atanasie. - Loc frumos și bine ales. Acolo vom zăbovi mai mult, pentru a ne bucura de frumusețile din jur... De aici înainte nu mai este nici o noutate golul ce-l simt deodată în clipa în care Spiritul domnesc mă părăsește, pentru a mă aștepta în altă parte...Pornesc cu
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
potrivit, pentru că schimbăm decorul. Din plin rai primăvăratec de aici, din Copou, intrăm în inima târgului...Te aștept acolo. Vocea dusă de zefirul flușturatec pâlpâia în văzduhul năpădit de gâze și zvon de păsări. Spiritul domnesc plecase deja...N-am zăbovit nici eu prea mult în preajma „mănăstirii dintre vii”. Mersul îmi era spornic și răsuflarea ușoară... Chipul de piatră al bisericii Sfântul Ioan Gură de Aur se arată fără fală în capătul Uliței Zlataust. Din stânga bisericii, îmi grăiește Spiritul domnesc.Bine
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
puțin cinstite din partea cuvioșiilor lor. - Ai dreptate, mărite Spirit. Poate că ar trebui să judecăm mai cu îngăduință întâmplările de altădată. Si apoi mă întorc și zic: „Pentru un păduche nu dai cojocul pe foc.” - Crezi că mai avem de ce zăbovi aici, cercetătorule cu asprime?... - Părerea mea este că am cam golit desaga cu noutăți despre mănăstirea Zlataustului. - Atunci, spune încotro s-o apucăm acum. Că doar n-avem să ne oprim tocmai acum, când nu mai este așa de mult
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
Brăila să ne viziteze era gârbovit de greutatea săculețelor rânduiți cu grijă de bunica, iar la momentul intrării pe strada noastră, saluta pe toți, se oprea și discuta mai cu fiecare în parte, mama spunându-i deseori: „Tătică, nu mai zăbovi atât pe stradă, nu-i ulița satului și nici rânduiala a lor noștri.” Bunicul n-aștepta mult, și-i răspundea pe măsură: „Fata tatii, nici Tomiță nu-i de-al nostru și-ai văzut cât zăbovește la fiecare ogradă!”. Era
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
deseori: „Tătică, nu mai zăbovi atât pe stradă, nu-i ulița satului și nici rânduiala a lor noștri.” Bunicul n-aștepta mult, și-i răspundea pe măsură: „Fata tatii, nici Tomiță nu-i de-al nostru și-ai văzut cât zăbovește la fiecare ogradă!”. Era filozofia de viață simplă, decentă și bine articulată a acelui om absolut minunat care și-a crescut copiii în stepa prăfoasă și austeră a unui Bărăgan pârjolit vară de vară de arșiță nemiloasă. După plecarea bunicului
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
în gură măr de la înfloritul pomilor și până la 21 iulie. A plecat să moară un pic, la zi mare, în ziua de Paști a anului 1988, 10 aprilie 1988. Cu o zi înainte, mama revenise de la Pașcani, unde n-a zăbovit decât o noapte, venise să-mi aducă bucate de Paști, iar pe 11 aprilie era ziua mea de naștere. Dumnezeule Mare, în ziua aceea îi revenise complet auzul. Povestesc ai noștri c-au stat firesc la masă, auzea perfect, s-
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]