14,079 matches
-
că-i adevărat. Unul chiar spunea că ajunsese până la marginile lumii, altul auzise cântând de-adevărat o sirenă, văru-mio văzuse munții care se bat în capete și trecuse cu corabie cu tot printre ei după ce dăduse drumul unui porumbel să zboare și trecuse nevătămat printre stânci, iar acelea se opriseră o clipă de parcă nu le venise să creadă... Dar acum plecaseră fiecare pe la casele lor. Eu mai rămăsesem. De când taică-mio plecase la pescuit și nu se mai întorsese din furtună, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
M-a mângâiat și a zăbovit o clipă cu mâna pe creștet: Da, pentru ca să fii cu adevărat Liber, în bucuria și iubirea Tatălui, Pacea Lui Christos să fie cu tine ! * ...Nici nu mai știu cum a trecut ziua aceea... Parcă zburam. Mă uitam la pescăruși și mi se părea că și eu am aripi, ca ei. Dar mari, mari cât ține cerul doar și eu eram mai mare decât un pescăruș... Bătrânul m-a lăsat în pace. Când eram în larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
m-am apropiat de Toader. „Ce facem acum?” - am Întrebat, fără să-i spun pe nume. „Amu, tu, Petrică, cu Undiță, treceți În față. Eu am să vin În urma voastră. Atenție, că moartea Îi cât capra pe noi”. Mergeam cum zboară libelula, fără nici un zgomot... La un moment dat, am avut impresia că am auzit un scârțâit de frână de vagon... Mi-a tresărit inima de emoție și bucurie În același timp. Mă opresc și Îl aștept pe Toader. „Ai obosit
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nici o clipă când să mă gândesc la acest vin. Nici când ni s-a născut copilul sau la vreo sărbătoare... Abia când am aflat de la Gruia că este feciorul tău și că ne vom putea revedea, abia atunci gândul a zburat glonț la damigeana cu acest vin... Și iată-l pe masă, dinaintea domniilor voastre... ― Da’ de când vorbești tu ca din cronici, dragule? - l-a Întrebat Nicu. ― Vina o purtăm amândoi, fiindcă atunci când am terminat clasa a patra, am luat-o hai-hui
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Era unul de recunoaștere. Ne așteptam să-i vedem stelele roșii pe aripi, dar, spre surprinderea noastră, avea Însemne românești! „Unde ați fost ieri, domnilor, când <prieteniiă noștri defilau cu surle și trâmbițe pe șosea?... Dar chiar dacă erați prezenți - cum zburați la Înălțime, să nu vă ajungă antiaeriana - voi vedeați doar că trec mașini, dar ce transportă ele mai va” - vorbeam eu cu mine Însumi, precum latră câinele la lună... ― Supărare de om aflat În mare necaz, n-ai ce-i
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
har Încât ar fi mare păcat ca vorbele ei să se piardă În neant... Are nevoie de un auditoriu căruia să-i simtă bătăile inimii la fiecare cuvânt al ei... Despina și-a dat seama că lui Nicu i-a zburat gândul la Bogdan, semn că Îl prețuiește și l-a acceptat din momentul când a aflat de el. I-a strâns brațul cu afecțiune și, cu oarecare tremur În glas, i-a răspuns: ― Două familii... vor sta În fotolii, cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și care, se comportă ca un fel de... observator. Când i s-a dat sub supraveghere primul pacient, a făcut această gafă. Pentru confirmarea faptelor, chemați-l aici - a răspuns directorul. Securistul asculta, dar se vedea bine că gândurile lui zburau În altă parte. „Cred că se gândește cum să-l salveze pe <doctorașă de confruntarea din care ar ieși Învins” - gândea profesorul Hliboceanu. ― Eu aș aduce-o aici pe țigancă, să vedem ce spune - a intervenit securistul. ― Spusele țigăncii și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cu directorul la noul securist, nu știa cu cine va avea de-a face. Acest fapt l-a ținut Într-o stare tensională deosebită. Apoi... Apoi acest dialog cu Gruia l-a aruncat pe căi nebănuite... A rămas cu gândurile zburând cu cea mai mare viteză cosmică... În nesfârșitul univers uman. Și cât de complicat și greu de pătruns e acest univers! Și-a amintit o discuție avută cu Gruia În jurul Întrebării: „Care este cea mai mare viteză din univers?” Întrebare
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
aminte, domnule profesor? ― Ea ne invită - pe Gruia și pe mine - la ei În șatră, ca să ne „omenească” pentru că i-am salvat bărbatul. Ce-i de făcut, fiindcă nu scăpăm de ea și pace... Nenea Mitru a lăsat privirea să zboare fără adresă, semn că prin minte Îi umblau niște gânduri... Și-a dres glasul și a Început să vorbească: ― Apoi știu și eu? Anapoda treabă, domnule profesor... ― Eu sunt sigur că te-ai gândit la ceva, dar nu ai curajul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
gării. Cabina În care ne aflam noi s-a nimerit chiar În fața biroului de mișcare... Era Încă lumină de zi. Afară, mișcare ca la chermeză. Călătorii intrau sau ieșeau din gară. Norocul nostru era totuși că „celovecilor” nu le prea zburau privirile pe aiurea. Ne rugam să vină noaptea. ― Da’ dacă trenul rămâne aici și nu mai pleacă? - m-a Întrebat Drâmbă. ― Să fim atenți la orice mișcare și ne vom da seama. Prima trebușoară care ne-a Înghețat sângele În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
da’ numa’ când nu-i nimi’... ― Acum, freacă-te cu săpun. Pe urmă, te-i Întoarce să te spăl pe spate... După vreo jumătate de ceas, Stăncuța a ieșit din cadă. Era toată numai nuri. Din nou, gândul infirmierei a zburat la bărbații care nu știu ce-i frumos... Din pachețelul adus, a scos o cămășuță de noapte frumoasă și a Îmbrăcat-o pe Afrodita... ― Ia să te vadă mama cum arăți. Ptiu, să nu fie de deochi! Altă fată mai frumoasă n-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
liniște pioasă, glasul lui Ticu căpătă involuntar ceva din verva mucalită cu care actorul Tănase își rostea cupletele lui umoristice pe vremuri: Fii serios, dom'le!... Că n-o să apuci tu să le spui ăstora nici trei vorbe și-o să zbori pe scări în jos, de n-o să te vezi!... Crezi că se sinchisește Ghiță-Jeg de Togliatti ăla?... El nu joacă decât după armonica lui Ivan!... 3 A doua zi Nando Rossi se înfățișă la Comitetul Central, hotărât să-și ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nimic pe această cale. Chiar dacă nu fusese dat pe ușă afară, era ca și cum acest lucru s-ar fi întâmplat. Ce ar mai fi putut, așadar, să facă și încă nu încercase?... Poate să se îmbarce într-un avion și să zboare la Moscova, pentru a cere o întrevedere specială cu Malenkov și cu Hrușciov?... Sau să găsească o formă mai eficientă de protest aici, la București?... Când ajunse la Universitate se opri, ca să-și aprindă o țigară, și observă cu mirare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
făcu Stelian, cumnatul ăsta al tău e un om foarte curajos, din câte se vede!... Ticu făcu, însă, o mutră acră și dădu din mână. Îi place s-o facă pe eroul, dar la ce bun?... Crede că tot ce zboară se mănâncă. Eu am vrut să-l fac să se răzgândească, dar degeaba... Că nu mai putea Gheorghiu-Jeg de Pătrășcanu ăla al lui!... L-au săltat și i-au făcut vânt în doi timpi și trei mișcări... Nici să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Mama lui de Marangoci! înjură el râzând. Așa-i trebuie! Afară, și la pârnaie cu el!... Dar dorința secretarului de la sfat nu se împlini decât pe jumătate. După ce Stelian le aduse la cunoștință celor de la raion rezultatele inventarului, Ghiță Marangoci zbură de la cooperativă, dar peste puțin se întoarse Tarbacea și fostul gestionar, în loc să fie ridicat cu duba și băgat la închisoare, se internă la Mărcuța și toată povestea fu îngropată și dată uitării. "Organele" se agitară puțin, după care deciseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să caute cu înfrigurare informații despre administrarea caselor de copii, a fundațiilor, a centrelor de studii, a spitalelor... Are impresia că totul îl pasionează și parcă găsește informați care, fără să-și fi dat seama, îi lipsiseră până acum. Timpul zboară. Nu știe când s-a făcut miezul nopții și tresare când orologiul bisericii din apropiere îl aduce la realitate. "Dora ! A uitat de ea ! O fi mâncat ? Se simte oare bine ? S-o fi culcat ?" Dora a uitat și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
personaj anacronic. Se cațără cu îndemânare pe capra înaltă a ciudatului atelaj și pleznește din biciul care scoate un zgomot sec în atmosfera nopții geroase. Subțiratecul cântec al zurgălăilor pornește la început sfios, ca să se transforme, pe măsură ce sania începe să zboare, într-o cristalină și învăluitoare melodie. Dora și Dragoș tac, par a fi copleșiți de o vrajă ce s-ar putea rupe odată cu ruperea tăcerii. Sub învelișul cald se instalează o atmosferă misterioasă, din alte timpuri, din alte vremuri. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să mâncați. Apoi, adresându-se Ștefanei : Pe doamna Dora am întâlnit-o în gară, dar nu am făcut indiscreția să o întreb de unde vine. Curiozitatea m-a împins totuși să o ispitesc ce caută prin locurile noastre și timpul a zburat. Vă asigur că prefer mămăligă cu brânză de putină și lapte încălzit în ceaun. Visez la bunătățile astea de o viață. Și pentru a răspunde unei întrebări pe care domnul Dragoș nu mi-a pus-o : vin dintr-o localitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
lui Alexandru era pus tamponul "mort la datorie", iar pe cel cu al lui Mircea "dispărut". De la părinți, emigrați cu ultimul val de români spre Sud, în patria mamă, nici un cuvânt, nici o veste. De la Simion nici un cuvânt, nici o veste. Timpul zbura, zilele pline de angoasa așteptării se transformau în luni grele ca din plumb. Armata Roșie plecase spre Vest, dar lăsase în urma ei, stăpână pentru totdeauna, hidra roșie ai cărei sclavi deveniserăm fără timp de gândire sau drept de opinie. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
orașul de mare cultură care era Cernăuți devenit fantomă în istoria Europei de azi ? Și dacă își mai amintește cineva, la ce slujește ? Se învață oare ceva din greșelile trecutului ori ele se repetă la nesfârșit ? Dar... Iartă-mă, timpul zboară. Când spuneai că vine Atanasie să te treacă acasă ? Azi este miercuri, mai sunt patru zile, patru și jumătate până când ar trebui să vină. Granița României începe deja să fie socotită ca granița Europei care trebuie bine păzită, de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
din Brodocul vostru și nu v-a lăsat să coaceți cuptoare pline de colaci, care să îndestuleze familia voastră unită și puternică prin credință ?" Dora, draga mea, m-am pierdut iar în detalii și în amintiri cu toate că știu că timpul zboară. Hai să gustăm ceva și după aceea continui să îți povestesc. Promit să mă opresc numai la esențial. Dar pot oare discerne esențialul ? O să îți dau să citești și niște pagini salvate din jurnalul Minodorei. Pagini pe care dânsa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Oare de ce nație o fi amețitu' ista că nu le prea are nici po-russki și nici pe românește. O fi având mamă, ori l-o fi făcut o cățea? Aista îl împușcă una-două pe tată-su! Cât despre cumnat, îi zboară creierii cât ai clipi, dacă s-ar încumeta să smintească fie și cu ceva neînsemnat rânduiala proletară, își șopteau în surdină oamenii cuprinși de spaimă... Întreaga comedie s-ar fi derulat în aceeași notă încă mult și bine, dacă tovarășul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
dinspre răsărit din casa cea mare. * * * Cum, Trifane-Cotelbane, voi nu știați chiar nimic legat de bântuielile noastre îndată după prăbușirea Imperiului Roșu? Da de unde, vere-Stepane? Că toate rânduielile de la graniță au rămas ca 'nainte! Nici pasărea cerului nu îndrăznea să zboare peste sârma ghimpată, nici știrile radio-TV nu ajungeau la noi, darămite oamenii... Și-acuma-i greu, că linia ferată înspre Seletin de la Putna tot blocată a rămas și trebe să faci cățărări ca alpiniștii pentru a trece pe la punctul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cheamă Rafael. Și mai are un ren în urma saniei... Acela-i de rezervă? Nu, acela păzește toate pachetele cu daruri... Ca să nu le fure oamenii răi? Nu! Ca să nu cadă din sanie, că Moșul vine pe sus. El aproape că zboară cu sania lui ca o nălucă, și oamenii răi nu-l pot ataca... Da și renul dă cu coarnele, nu-i așa, tata? Așa-i, așa-i... Dar uite că îți povestesc și bunicii câte ceva, că eu mă duc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
parte ceva, vocea devenea potolită și se ruga ca și cum ar mărturisi, smerit, ultima sa dorință: "Nu-i depărta prea mult, Doamne, de prispa casei noastre, prin însurătoare sau măritiș, prin slujbe și rătăciri ale sufletului. Puiul de pasăre trebuie să zboare pe lângă cuib, Doamne! Ține-i, Doamne, cât mai aproape, ca să-i pot sfătui și ajuta, ca să știu ce să-Ți spun mereu despre ei, că în Tine este, Doamne, Atotputernicule, speranța cea mare a noastră, acum și în veacul vecilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]