18,930 matches
-
Strămoșescul gust pentru acru Una dintre cele mai ciudate particularități ale bucătăriilor estului european este prezența importantă, între zemuri, a supelor acre. Ciorbe la noi și la bulgari, borșuri la ucraineni, ruși sau români, rassol ’nik, okroșka sau uha la ruși, barscz, kapusniak, krupnik sau zurek la polonezi, korhelyleves la maghiari... Această atracție pentru acru nu se mai întâlnește decât extrem de rar în supele celorlalte bucătării europene, iar atunci când există, gustul acid este obținut din oțet și din suc de lămâie
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
este de origine turcă 18, iar turcii au foarte puține ciorbe acrite cu zeamă de lămâie sau cu iaurt), dar treptat a ajuns să însemne zemuri acrite cu orice în afară de borș de tărâțe. Borș este un termen de origine slavă. Rușii și ucrainenii fac și ei borș, dar prin acest cuvânt înțeleg o supă acrită cu zeamă de sfeclă fermentată. Influența lor este prezentă, așa cum afirmă Radu Anton Roman, în Bucovina, unde se face „borș din sfeclă“. Tehnica fermentației lactice este
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
fi lactică, iar zeama rezultată va avea gust acru. Este cazul borșului nostru, obținut din fermentația unui amestec de tărâțe de grâu, mălai și pâine neagră, și al zur-ului polonez, care inițial se făcea din secară măcinată; pentru krupnik, rușii folosesc orz măcinat și fermentat, iar pentru okroșka, un fel de cvas (din mălai și/sau pâine neagră de secară) acru. După cum se poate ușor constata, importul borșului în bucătăria românească respectă aceeași regulă întâlnită în cazul preluării stufatului: numele
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
cvas (din mălai și/sau pâine neagră de secară) acru. După cum se poate ușor constata, importul borșului în bucătăria românească respectă aceeași regulă întâlnită în cazul preluării stufatului: numele și rețeta provin din gastronomii diferite. Denumirea ne-a venit de la ruși, iar preparatul culinar, de la polonezi, așa cum bine remarcă, în Alexandru Lăpușneanu, Costache Negruzzi: „După borșul polonez veneau mâncări grecești. Dar nu trebuie să ne închipuim că bucătăria țărănească își putea permite varietatea de legume și toată cărnăria care defineau borșul
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
care înseamnă măruntaie), această ciorbă acrită cu moare, adică zeamă de varză murată, este un alt reper al românismului gastronomic, mulți comentatori neezitând să-i acorde autenticitate, ba chiar unicitate. Problemele apar în clipa în care ne uităm în farfuriile rușilor și găsim acolo un anumit fel de rassol ’nik, foarte prețuit, făcut din măruntaie și aripi de pasăre, împreună cu orez... Este chiar ciorba noastră de potroace, cu mențiunea că noi, românii, acrim numai cu zeamă de varză, în timp ce rușii, la
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
farfuriile rușilor și găsim acolo un anumit fel de rassol ’nik, foarte prețuit, făcut din măruntaie și aripi de pasăre, împreună cu orez... Este chiar ciorba noastră de potroace, cu mențiunea că noi, românii, acrim numai cu zeamă de varză, în timp ce rușii, la rassol ’nik, nu o folosesc doar pe aceasta, ci și zeamă de la orice fel de murături; frecvent apare cea de la castraveții murați, 82 dar imaginația lor nu are limite: cireșele, perele sau pepenașii murați își dăruiesc zeama unor rassolnik-uri
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
tomatele trufanda, precum și de foamea noastră, toate bunătățile lumii erau de față.“ Cuvântul vine din rusă, limbă în care termenul zakuska (cu același sens de antreuri servite înaintea mesei propriu-zise) derivă din verbul zakusit, a lua o înghițitură mică. La ruși, pluralul cuvântului, zakuski, este folosit pentru numeroasele preparate servite în cadrul unei zakuska. Tradiția acestei mese dinainte de masă pare a fi de origine scandinavă, smörgasbord-ul fiind sursa inspirației. Printre nenumăratele zakuski servite de către ruși, multe sunt de origine orientală, turcească probabil
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
zakusit, a lua o înghițitură mică. La ruși, pluralul cuvântului, zakuski, este folosit pentru numeroasele preparate servite în cadrul unei zakuska. Tradiția acestei mese dinainte de masă pare a fi de origine scandinavă, smörgasbord-ul fiind sursa inspirației. Printre nenumăratele zakuski servite de către ruși, multe sunt de origine orientală, turcească probabil, iar între acestea se află și o variantă mai complicată a salatei noastre de vinete (numită la ei baklazhanaya ikra, adică echivalentul rusesc al lui caviar d’aubergines, „caviar de vinete“ ), un fel
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
anume amestecul de vinete coapte, gogoșari, ceapă, roșii, usturoi etc., ajungând să monopolizeze sensul cuvântului, excluzând semantic toate celelalte bunătăți pomenite de Mihail Sadoveanu în pasajul prezentat anterior. Zacusca noastră, care ne-a parvenit pe o cale foarte ocolită (de la ruși, care au luat-o de la turci, probabil cam în aceeași vreme în care au importat și vânăta) este foarte cunoscută în Balcani. Bulgarii (pentru care zakuska înseamnă doar „mic dejun“) o fac la fel ca noi și o numesc kyopulo
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
garum-ului roman, n.n.], după care urma un fel de mâncare pe bază de carne; masa se termina cu un desert.“ Altfel spus, bizantinii practicau un fel de serviciu à la russe avant la lettre (oare de la ei l-au luat rușii?), caracterizat prin prezentarea secvențială a mâncărurilor, ordinea apariției lor pe masă fiind în funcție de gust, savorile sărate precedându-le pe cele dulci, în timp ce Occidentul, până la începutul secolului al XIX lea, a păstrat uzanța medievală de a servi, la un banchet, „șarje
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Paradis General, prin vocea lui Ionel Florinel, un adevărat gourmet moldovean: „Suntem un popor eclectic și la această înțelepciune m-a dus bucătăria noastră de gust subțire, când m-a învățat că una e să te războiești cu ungurul, cu rusul, cu bulgarul, cu polonezul ori cu turcul și alta e să le anexezi, fără război, mâncărurile lor vrednice de luare aminte. Papricașul unguresc, ghiveciul sârbesc [turcesc, la origine, n.n.], mâncările cu unt și cu smântână poloneze, borșul, icrele și marinatele
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
am cucerit fără luptele de la Podul Înalt și din Codrii Cosminului, de la Câmpia Turdei și de la Plevna...“ „Umor din partea autorului, naivitate din partea personajului său“, ar putea replica un tradiționalist, spunând că la fel de bine ar putea argumenta un gurmand turc, ungur, rus, bulgar ori polonez anexarea culturală a bucătăriei noastre: fără nici o bătălie au izbutit să ne ocupe din punct de vedere culinar. Bucatele „altora“ nu sunt niciodată doar nevinovate găteli savuroase, „vrednice de luare-aminte“, ele sunt parte a patrimoniului cultural al
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
interview form, some of which were used în the volume, others are recommended for those who wish to deepen research on issues addressed în this volume. În seria ȘTIINȚELE COMUNICĂRII au mai apărut: Campanii și strategii de PR, Flaviu Călin Rus Comunicare culturală și comunicare lingvistică în spațiul european, Ioan Oprea Comunicare și acțiune, Laurențiu Șoitu Comunicarea, (ed. a II-a) Denis McQuail Comunicarea, Lucien Sfez Comunicarea mediatică, Henri Boyer, Guy Lochard Comunicarea politică, Jacques Gerstlé Comunicarea publică, Pierre Zémor Convinge
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
caută a circumscrie istoric și geopolitic Europa, pentru a defini Estul prin imperium și Vestul printr-o feudalitate capabilă să nască particularisme generatoare apoi de națiuni. Estul a rămas grosso modo conservator, fie că era dominat de otomani sau de ruși, în timp ce Vestul a pus la lucru elemente mai dinamice de schimbare (urbanism, burghezie, instituții formative etc.), iar Euro-pa Centrală s-a definit, în timp, ca un mixtum enigmatic, fluctuant, în continuă metamorfoză. Dacă Vestul a produs preeminent tipul contractual de
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Care sînt implicațiile acestui clivaj fondator? În primul rînd este una de ordin lingvistic ce explică faptul că Apusul a preluat latina și alfabetul acesteia, iar Răsăritul, greaca și respectivul alfabet, ce va inspira mai tîrziu adaptarea celui chirilic de către ruși, sîrbi și bulgari. Există apoi implicații economi-ce care au avut o evoluție inversă față de cea prezentă, avînd în vedere faptul că Imperiul Bizantin era focarul unei civilizații materiale prospere, în timp ce partea de apus a fostului Imperiu Roman se afundase în
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
erau demult abandonate unei "balcanizări etno-religioase " avansate. Se impune acum să ne referim la impactul politic al primelor împărțiri ale Europei. La începutul mileniului nostru, și estul și vestul Europei sînt creștine, supuse încă, o vreme, aceleiași Biserici, cu excepția domeniului rus și a celui scandinav, ce vor fi creștinate ulterior.69 Orientul va rămîne fidel concepției imperiale moniste despre putere, pe care o stabilește în 337 împăratul Constantin și conform căreia autoritatea religioasă a patriarhilor se subordonează autorității politice a unui
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
de orice noțiune de contract sau de drepturi specifice. Într-un astfel de context, Basileul "celei de-a doua Rome" (Constantinopolul) întruchipează un soi de divinitate atotstăpînitoare, papă și monarh totodată, proprietar al lucrurilor și al oamenilor. Conservatorii otomani și ruși Ordinea imperială bizantină ce instituise supremația unei puteri politico-religioase ridicînd astfel un obstacol insurmontabil în fața oricărei tendințe de autonomie socială își va supraviețui sie însăși în imperiile otoman și țarist. În mod cert, în secolele XIV-XV, Imperiul Bizantin nu mai
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
regim de vasalitate. Ulterior, acesta se cristalizează și se organizează după modelul Bizanțului, mai ales după 989, cînd prin-țul Vladimir cel Mare cere botezul pentru a se putea căsători cu prințesa bizantină Anna Porphyrogénèt. Deși decăzut, imperiul Constantinopolului devine pentru ruși un obiect al fascinației într-atît, încît în 941 îi asediază capitala, însă fără succes. Eșecul nu schimbă cu nimic traiectoria culturii ruse. Începînd cu secolul al XI-lea, cultura bizantină o va modela într-o manieră și mai directă, prin intermediul
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
mitropolitul de Vladimir și apoi al Kievului cere titlul de patriarh al Bizanțului tocmai pentru a i se opune acestuia din urmă. În acest context se edifică o monarhie militară la început supusă mongolilor căci, în secolele XII-XIV, cnejii (prinții) ruși își iau în stăpînire principatele în calitate de vasali ai ma-relui han. Mai tîrziu însă, se vor elibera de sub autoritatea Hoardei de Aur, urmînd ca joncțiunea principatelor ruse să se producă în jurul anului 1480. Atunci, Ivan III îi detronează pe prinții privilegiați
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
luînd expresia unei afirmări religioase și etnice în raport cu musulmanii orientali, cît și cu creștinii occidentali. În plan practic, această atitudine se traduce printr-un atașament profund față de pămînt, ceea ce explică și conotațiile foarte afective ale expresiei "măicuța Rusie". Iată de ce rușii s-au simțit astfel, înainte ca francezii, de exemplu, să-și între-vadă propria identitate. Dar abia mai tîrziu, începînd cu epoca lui Petru cel Mare au început să aibă o concepție mai politică asupra apartenenței lor comune, raportate de data
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
mare parte din Germania, Ungaria, Boemia, Țările baltice și Polonia, în concluzie acele fracțiuni ale Europei reatașate creștinismului roman, occidentalizate parțial în economie și în spirit, dar considerate orientale din punct de vedere geografic și istoric. Începînd cu 1593, mujicii ruși, considerați deja drept oameni inferiori 81, își pierd dreptul de a-și schimba stăpînul la sfî-rșitul fiecărui an agricol, iar din 1648 pînă în 1861 neoiobăgia se stabilește în deplinătatea sa. Același lucru se întîmplă și în Brandeburg unde, începînd
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Vest, în ciuda naturii sale compozite, deose-bindu-se astfel de Europa Orientală ortodoxă și "otomanizată". Perceperea acestui spațiu este subiectivă și relativă. Ast-fel, din punctul de vedere al Poloniei, de exemplu, Moscova este simbolul statului barbar. Din punctul de vedere al rușilor, Polonia s-a raliat lumii romano-germanice percepută ca fiind eretică. Desigur, ambele viziuni rămîn abuzive, strict mentale, reciproc repulsive. Reperul obiectiv al acestei Europe Centrale, ce tinde a deveni occidentală însă fără să posede cu adevărat atributele occidentalității, ar trebui
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
lipsa unor dovezi care să susțină aceste prezumții lasă loc dezvoltării unei alte teorii: aceea a "resentimentului" unui popor față de un altul, generat de un traumatism istoric evident 88. Cu siguranță că astfel au simțit spaniolii confrun-tîndu-se cu invadatorii musulmani. Rușii, la fel, au dobîndit reflexul unității, solidarizîndu-se în fața cuceritorilor mongoli și tot așa francezii cel puțin aceia care erau aproape de englezi care în contextul Războiului de 100 de ani s-au comportat dintr-o dată în fața invaziei străine ca o comunitate
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
imagine mai sugestivă, acest fel de frontiere semănau cu acele limes ale romanilor sau, mai curînd, cu frontiera pionierilor din Vestul american: un no man's land între civilizații ce se acuzau reciproc de barbarie și necredință. Ungurii, polonezii, germanii, rușii sau sîrbii au trăit vreme îndelungată într-o astfel de situație și datorită acestor frontiere generatoare de vitregii absolute au apărut identitățile colective și grupările lor politice inițiale. Emergența concepției despre destinul comun al diverselor populații este ilustrată în cel
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
nord-vest de Varșovia se considerau numai "mazovieni", în timp ce nobilii și membrii cultivați ai societății deveniseră deja conștienți de statutul de polonezi.112 Însă această critică maximalistă prezintă defectul de a se baza pe exemple luate din Imperiul austro-ungar sau cel rus care adunau laolaltă un conglomerat de populații din ce în ce mai diverse, ce ezitau între apartenența lor imediată și adeziunea politică globală pe care statul imperial se străduia să o insufle supușilor săi. Nu e de mirare că, în astfel de condiții, o
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]