19,247 matches
-
BET (izoterma Brunauer-Emmett-Teller). Această teorie este o dezvoltare a ecuației Langmuir și exprimă matematic dinamica adsorbției de la un monostrat (monolayer) de gaz pe suprafața unui solid și până la adsorbția multor straturi (multilayer), teorie care a adus o importantă contribuție la fizica și chimia suprafețelor. Când a izbucnit al doilea război mondial, Teller s-a mobilizat la efortul de război. La recomandarea lui Theodore von Kármán, care lucra la Institutul de Tehnologie din California ("Caltech"), Teller a colaborat cu prietenul acestuia, Hans
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
teorii a propagării undelor de șoc și a comportamentului gazelor de propulsie, teorie de bază în studiul rachetelor. În 1941 a fost naturalizat cetățean al Statelor Unite. În toamna lui 1942 a fost cooptat la Proiectul Manhattan, în „Secția ("division") de fizică teoretică” și în aprilie 1943 s-a mutat la Los Alamos (la începutul lui 1943 s-a construit la Los Alamos, New Mexico, laboratorul de la Los Alamos). În 1946, dezamăgit de faptul că nu a primit sprijinul necesar pentru dezvoltarea
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
Freeman Dyson). Între 1958-1960 Teller a fost director al Laboratorului Național Lawrence din Livermore, California (Lawrence Livermore National Laboratory), LLNL, la fondarea căruia a contribuit (alături de Ernest O. Lawrence), și unde, apoi, a continuat ca director asociat. Ca profesor de fizică la Universitatea Berkeley Teller a fost președintele comisiei care a înființat Laboratorul de Științe Spațiale de la Berkeley. Teller este și cel care a înființat Departamentul de Științe Aplicate de la Universitatea Davis, unde în 1963 s-a creat în onoarea sa
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
Ingineresc Manhattan"), se referă la perioada 1941-1946, când proiectul s-a aflat sub controlul Corpului de Geniu al Armatei SUA, sub administrația generalului Leslie R. Groves. Cercetarea științifică a fost condusă de fizicianul american J. Robert Oppenheimer, profesor senior de fizică teoretică de la Universitatea Berkeley, California. La 6 decembrie 1941, Statele Unite au început să dezvolte bomba atomică, sub supravegherea lui Arthur Compton, șeful catedrei de fizică de la Universitatea Chicago, care coordona cercetările în domeniul uraniului împreună cu universitățile Columbia, Princeton și Berkeley
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
Groves. Cercetarea științifică a fost condusă de fizicianul american J. Robert Oppenheimer, profesor senior de fizică teoretică de la Universitatea Berkeley, California. La 6 decembrie 1941, Statele Unite au început să dezvolte bomba atomică, sub supravegherea lui Arthur Compton, șeful catedrei de fizică de la Universitatea Chicago, care coordona cercetările în domeniul uraniului împreună cu universitățile Columbia, Princeton și Berkeley. În cele din urmă, Compton și-a transferat cercetătorii de la Columbia și de la Princeton la laboratorul de metalurgie din Chicago, iar Enrico Fermi i s-
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
avea să devină "bomba cu hidrogen". După două luni, Teller s-a prezentat la Chicago, fiind cooptat în "proiect". La începutul lui 1943 s-a construit la Los Alamos, New Mexico laboratorul de la Los Alamos. Teller, aparținând „secției (division) de fizică teoretică” s-a mutat în aprilie 1943 la Los Alamos, într-un apartament în cartierul celor angajați la proiect. În timpul războiului el a continuat să-și susțină ideile în favoarea unei arme cu fuziune, deși acestea nu primiseră prioritate pe considerentele
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
proiectului, dar toată vina a căzut pe mărturia presupus infamantă și lipsa de loialitate a lui Teller. Teller, ca unul dintre marii fizicieni ai vremii, a fost în mai multe rânduri în fruntea listei de candidați la Premiul Nobel pentru Fizică, dar Academia suedeză nu și-a putut permite să acorde acest premiu "părintelui bombei cu hidrogen". În schimb, "intelectualii puși pe șotii" i-au conferit în 1991 unul din primele premii Ig Nobel pentru Pace pentru "„eforturile sale de o
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
Teller s-a arătat jignit: „Nu mă cheamă Strangelove. Nu știu despre Strangelove. Nu mă interesează Strangelove. Ce altceva pot să spun?... Uite, mai repetă asta de vreo trei ori, și te dau afară din birou”. Laureatul Premiului Nobel pentru Fizică Isidor Isaac Rabi s-a exprimat că „lumea ar fi fost mai bună fără Teller”. Grupul punk american Bad Religion, în albumul "No Substance" i-a dedicat lui Teller un cântec: „Cel mai mare criminal din istoria americană” (). Edward Teller
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
i-a dedicat lui Teller un cântec: „Cel mai mare criminal din istoria americană” (). Edward Teller a decedat la vârsta de 95 de ani, la Stanford, California la 9 septembrie 2003. În lunga sa viață el a adus contribuții în fizica nucleară și moleculară, spectroscopie (efectele Jahn-Teller și Renner-Teller), și a fizicii suprafețelor. Dezvoltarea de către el a teoriei lui Fermi privind dezintegrarea beta (sub forma tranzițiilor Gamow-Teller) a reprezentat o piatră de hotar în domeniul aplicațiilor acestei teorii. Efectul Jahn-Teller și
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
din istoria americană” (). Edward Teller a decedat la vârsta de 95 de ani, la Stanford, California la 9 septembrie 2003. În lunga sa viață el a adus contribuții în fizica nucleară și moleculară, spectroscopie (efectele Jahn-Teller și Renner-Teller), și a fizicii suprafețelor. Dezvoltarea de către el a teoriei lui Fermi privind dezintegrarea beta (sub forma tranzițiilor Gamow-Teller) a reprezentat o piatră de hotar în domeniul aplicațiilor acestei teorii. Efectul Jahn-Teller și teoria BET și-au păstrat formularea inițială și sunt încă repere
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
de către el a teoriei lui Fermi privind dezintegrarea beta (sub forma tranzițiilor Gamow-Teller) a reprezentat o piatră de hotar în domeniul aplicațiilor acestei teorii. Efectul Jahn-Teller și teoria BET și-au păstrat formularea inițială și sunt încă repere importante în fizică și chimie. Teller a adus contribuții și la teoria Thomas-Fermi, precursoarea teoriei funcționale a densității, o unealtă modernă standard în tratarea cuantică a moleculelor complexe. În 1953, împreună cu Nicholas Metropolis și Marshall Rosenbluth, Teller a scris o lucrare care a
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
tratarea cuantică a moleculelor complexe. În 1953, împreună cu Nicholas Metropolis și Marshall Rosenbluth, Teller a scris o lucrare care a reprezentat un important punct de plecare în aplicarea metodei Monte Carlo în mecanica statistică. „Am vrut să lucrez în domeniul fizicii teoretice, nu în domeniul înarmării. Aceasta numai până în ziua când Hitler a invadat Belgia și Olanda. În ziua următoare am ascultat discursul președintelui Roosevelt. A vorbit la un congres al oamenilor de știință din toată America, unde a spus că
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
luat loc într-un (sau a rezultat în urma creeri unui) univers paralel în care corespondentul călătorului nu va fi conceput niciodată, ca și consecință. Totuși, existența sa precedentă în universul original nu este alterată. Exemple de universuri paralele postulate în fizică sunt: În ideea prevenirii paradoxurilor prin presupunerea că respectivul călător este dus într-un univers paralel, în timp ce trecutul său original rămâne intact, este comun de asemenea și în lucrările științifico-fantastice. Altă ipoteză, din care principiul autoconsistenței a lui Novikov poate
Paradoxul bunicului () [Corola-website/Science/315079_a_316408]
-
radiației corpului negru". (1901) descrie explicit funcția I(λ,T): unde: Funcția I(λ,T) are dimensiunile unui flux energetic raportat la unitatea de lungime de undă, conform ecuației dimensionale: [I]=([Energie]/([Timp][Lungime]^2))/[Lungime]. Această formulă este pentru fizică de o importanță centrală nu numai pentru faptul că este "universală" și reproduce fidel toate observațiile experimentale, ci pentru că, în interpretarea ei, apare pentru prima oară ipoteza existenței unei "cuante de energie". Dezvoltarea în continuare a acestui concept a dus
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
în prezentul articol cu unitățile lor de măsură în SI și CGS În acest articol sunt prezentate, dintr-o perspectivă istorică, argumentele care au condus la introducerea formulei lui Planck. O „deducere analitică” a formulei pe baza unor concepte de fizică clasică este imposibilă; este însă important de a înțelege ce considerente l-au condus pe Max Planck (o persoană cu vederi intelectuale conservatoare) să prezinte cuantele de energie—ceva nemaiîntâlnit până atunci— ca o posibilă explicație pentru „alura” neobișnuită a
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
ceva nemaiîntâlnit până atunci— ca o posibilă explicație pentru „alura” neobișnuită a funcției "I(λ,T)" și să persevereze în a urmări această idee. Pentru a descrie pașii premergători ipotezei cuantice, aceasta trebuie privită din pespectiva ansamblului conceptelor dominante ale fizicii de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Un progres major al fizicii de la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost stabilirea ecuațiilor lui Maxwell și previziunea derivată din ele asupra existenței undelor electromagnetice. Acestea au fost puse direct in evidență de
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
a funcției "I(λ,T)" și să persevereze în a urmări această idee. Pentru a descrie pașii premergători ipotezei cuantice, aceasta trebuie privită din pespectiva ansamblului conceptelor dominante ale fizicii de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Un progres major al fizicii de la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost stabilirea ecuațiilor lui Maxwell și previziunea derivată din ele asupra existenței undelor electromagnetice. Acestea au fost puse direct in evidență de Heinrich Hertz în 1886. Din ecuațiile lui Maxwell se poate deduce
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
lui li se acordă în Germania atenție.) Boltzmann și Planck au fost însă uniți în opoziția lor față de curentul energetismului al lui Wilhelm Ostwald și G.F. Helm. Energetismul este o poziție metafizică opusă concepției atomiste, potrivit căreia conceptul primar în fizică este acela al energiei; încercările promotorilor săi de a modifica prezentările clasice ale mecanicii și termodinamicii au provocat replici violente din partea lui Boltzmann și Planck. Cât de mari erau influența energetismului și conflictele provocate de el în acea vreme poate
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
u(λ,T)" (sau "u(ν,T)") a radiației corpului negru raportată la unitatea de lungime de undă (sau de frecvență): și analog pentru u(ν,T). Inspirat de o lucrare (1888) a fizicianului rus V.A. Michelson (profesor de fizică la facultatea de meteorologie și agricultură din Moscova, Wien a propus (1896) o formulă pentru "I(λ, T)" care reproducea bine datele cunoscute și avea forma cerută de legile de deplasare (2.3): cu "C" și "A" constante. Funcția exponențială
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
absorbite este mai mare decât media ei. Aceasta înseamnă că la intracțiunea oscilatorului cu radiația, acesta poate atât absorbi cât și emite energie radiantă. Acesta este analogul clasic al fenomenului de "emisie indusă", ceea ce reprezintă un concept central în domeniul fizicii laserilor. În realitate, oscilatorul este unul tridimensional și este influențat implicit și de componenta de-a lungul axei sale pe direcția câmpului electric al undelor electromagnetice incidente ce cad sub un unghi oarecare. Expresia finală pentru energia absorbită este aceeași
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
al României la Organizația Națiunilor Unite în New York. Este căsătorit cu Daniela Jinga și are o fiică, Ioana Daria Jinga. A terminat liceul Dinicu Golescu din Câmpulung, județul Argeș (1976-1980), ca șef de promoție, după care a urmat Facultatea de Fizică a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1986. În ultimii doi ani de facultate a predat ca profesor de fizică, iar după absolvire a lucrat ca inginer în cadrul Institutului de Reactori Nucleari Energetici din Pitești. Între 1991-1992
Ion Jinga () [Corola-website/Science/315246_a_316575]
-
Dinicu Golescu din Câmpulung, județul Argeș (1976-1980), ca șef de promoție, după care a urmat Facultatea de Fizică a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1986. În ultimii doi ani de facultate a predat ca profesor de fizică, iar după absolvire a lucrat ca inginer în cadrul Institutului de Reactori Nucleari Energetici din Pitești. Între 1991-1992 a lucrat la Prefectura Județului Argeș, iar din 1 noiembrie 1992 este diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. A absolvit Facultatea de Drept a
Ion Jinga () [Corola-website/Science/315246_a_316575]
-
Vitali N. Efimov (rusă: Виталий Ефимов) este un fizician rus, cu contribuții în fizica teoretică. În 1970, în calitatea lui de cercetător la Institutul A.S. Ioffe, de pe lângă Academia de Științe a Uniunii Sovietice din Leningrad, a postulat, în cuprinsul unui articol științific, existența unei stări a materiei cu totul nouă și neobișnuită, numită acum
Vitali Efimov () [Corola-website/Science/318537_a_319866]
-
cunoscut sub numele de ipoteza nebulară, a fost dezvoltat pentru prima oară în secolul al XVIII-lea de Emanuel Swedenborg, Immanuel Kant și Pierre-Simon Laplace. Dezvoltarea ulterioară a acestui concept a interacționat cu o varietate de discipline științifice, inclusiv astronomie, fizica, geologie și planetologie. Începând cu epoca cuceririi spațiului cosmic din anii 1950 și odată cu descoperirea planetelor extrasolare în anii 1990, ambele modele au fost contestate și reformulate astfel încât să se țină seama de noile observații. Ipoteza nebulară susține că sistemul
Geneza și evoluția Sistemului Solar () [Corola-website/Science/318632_a_319961]
-
Adsorbția reprezintă în fizică fenomenul de reținere a moleculelor unei substanțe fluide (numite "adsorbat") pe suprafața unui corp lichid sau solid ("adsorbant"). Datorită grosimii sale mici, această suprafață (numită "strat superficial") poate fi considerată omogenă și având proprietăți specifice, diferite de cele ale fazelor
Adsorbție () [Corola-website/Science/318656_a_319985]