19,069 matches
-
schimbăriitc " Atunci când nu pricepi de ce oamenii se Împotrivesc schimbării" „În momente de criză nu reușeau nicicum să renunțe la amintiri și să-și schimbe străvechile modele de viață.” J.H. Elliott, istoric preocupat de Spania Imperială „Avem nevoie de ajutor”, a mărturisit șefa departamentului de resurse umane. „Încercăm să instalăm noul software de programare, dar nimănui nu-i convine.” „Știu că este o schimbare dificilă”, am răspuns, amintindu-mi de propriile experiențe negative legate de o schimbare a sistemului. Am Încercat s-
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
calcifiate, care se prind de fundul bărcii pentru ceea ce numim noi „o plimbare gratis”. În timpul pălăvrăgelii noastre, omul mi-a explicat că din cauza acelor crustacee vasul era greu manevrabil, iar viteza de deplasare era de două ori mai mică. A mărturisit că ajunsese să cheltuie dublu pe combustibil. Pentru a nu se Întâmpla așa ceva, este necesar ca vasul să fie scos din apă de câteva ori pe an pentru a fi verificat de depuneri de crustacee. „Drăcoveniile se depun Încetul cu
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
De fapt”, mi-a spus inginerul, „ei făceau altceva”. După care mi-a povestit că adevăratul motiv pentru care se aplecau peste geamul locomotivei nu era să verifice șinele, ci să asculte motorul. „Fiind atât de aproape de mașinăria sa”, a mărturisit el, „conductorul poate detecta cu ușurință dacă ceva nu e În ordine doar cu ajutorul auzului”. Tocmai o astfel de ascultare ar trebui să practice companiile cu clienții interni și externi. Țineți-vă la curent În ziua de azi, există numeroase
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
când a preluat conducerea unui nou departament. Condus anterior de un individ care găsea repede pe cine să dea vina, grupul aproape că nu mai voia să ia nici o decizie. L-am Întrebat cum a făcut față situației. Mi-a mărturisit că și-a adunat personalul și le-a spus oamenilor că, din acel moment, nu mai aveau voie să vină la el cu vreo problemă decât dacă găseau și o soluție. „Mulți dintre subalterni au fost șocați și Înspăimântați de
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
spus oamenilor că, din acel moment, nu mai aveau voie să vină la el cu vreo problemă decât dacă găseau și o soluție. „Mulți dintre subalterni au fost șocați și Înspăimântați de regula mea”, a recunoscut el. Apoi a continuat mărturisindu-mi că, la Început, rezultatele nu erau deloc Încurajatoare. „Am sesizat imediat că numărul Întrebărilor care-mi erau adresate a scăzut dramatic”, mi-a spus. „Sperasem că vor medita la problemele lor și Îmi vor aduce soluții.” Totuși, ceea ce a
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
ei personal și am reușit s-o găsesc În aceeași săptămână. Mi-a spus bucuroasă epilogul poveștii. „După experiența aceea”, a zis ea, „lucrurile s-au Înrăutățit. Cu toții ne simțeam neimportanți și am Început să acționăm În consecință”. A continuat mărturisindu-mi că se ajunsese până Într-acolo Încât proprietarul lua toate deciziile. Frustrată și obosită, această doamnă, precum și alți manageri au anunțat că-și dau demisia și au plecat. „Nu mai câștig la fel de mulți bani”, a spus ea, „dar cel
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
său. „Doar interacționează cu șeful lor.” În aparență, ați tinde să credeți că acest om era cam egoist. În realitate, era un om foarte plăcut și Își Închipuia că acțiunile sale sunt cât se poate de normale. După cum mi-a mărturisit mai târziu, se considera un fel de centru de resurse. „Vreau doar să fiu disponibil pentru a răspunde la Întrebările oamenilor mei”, a recunoscut el. Ceea ce nu Înțelegea era că stilul său de management crease un cult al dependenței. Controlând
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
găsit firmituri de pâine pe măsuța din fața lui. „Mi-e greu să-mi imaginez cum s-or fi Îngrijind ăștia de motoarele avionului”, s-a plâns el, „dacă nici măcar nu se deranjează să șteargă măsuțele”. Deși nu am o obsesie, mărturisesc că sunt foarte influențat de imaginea unei organizații. Atunci când urc În avion și dau de scaune acoperite cu huse pătate și uzate, mă Întreb oare În ce privință s-au mai zgârcit. Covoarele pot vorbi Recent, am avut parte de
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
i-am răspuns. „Și-au ales alt furnizor.” Dintr-odată, s-a făcut liniște. „Atunci ce mai sărbătorim?”, a Întrebat cineva pe un ton sarcastic. „Sărbătorim faptul că, În ochii cumpărătorului, am meritat să primim comanda”, am spus. Am continuat mărturisindu-le cât de mândru eram de eforturile lor și că mai mult nu se putea face. „Mai degrabă pierd meritând să câștig”, am spus, „decât să câștig fără să merit”. După o oră, angajații s-au Întors la muncă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
Soția lui Paulus Fabius Maximus era Marcia, nepoata de soră a lui Iulius Caesar, iar soția lui Ovidiu avea strânse relații cu Marcia. Versiunea aceasta, caracterizată de Tacitus 20 ca rumor, rămâne tot ipoteză, căci nu explică acel aliquid vidi mărturisit de poet, cheia de boltă a relegării lui Ovidiu. Implicarea lui Ovidiu în această conspirație nu este probată. Tot o opinie legată de succesiunea lui Augustus susține și G. S. Owen21, care crede că cercurile republicane susțineau ca viitor împărat
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Tristia I, 2). Opera de exil a lui Ovidiu nu este, aparent, antiaugustană. Protestul său contra edictului arbitrar al împăratului se referă la carmen, nu la error, fapt pe care și-l asumă, dar pe care nu poate să-l mărturisească. Poetul declară clar că: "Alterius facti culpa silenda mihi." Așadar, silendus error reflectă tăcerea impusă de tiran, nu opțiunea poetului. Ovidiu avea la Roma familia și, în cazul unei opoziții fățișe, Augustus putea să se răzbune mai dur. Dacă Ovidiu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
al doilea caz, nu ar fi fost pedepsit deloc. Există și alte afimații de la care trebuie să plecăm, dacă vrem să facem puțină lumina asupra cauzelor exilului lui Ovidiu. De la negarea oricărei vini, chiar dacă "cu dinții strânși", poetul începe să "mărturisească" că ar fi existat cu adevărat o anumită vină, error 79. Mai mult, poetul admite că vina sa80 nu este lipsită de o anumită gravitate: Est mea culpa gravis...81 și într-adevăr acel gravis postpus substantivului în loc să fie antepus
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și culpei numită carmen. S-ar părea că o oarecare precizare cu privire la greșeala lui Ovidiu s-ar putea extrage din declarațiile negative ale poetului, printr-o metodă eliminatorie. Vrem să ne explicăm mai bine: adesea în versurile sale pontice sulmonezul "mărturisește" ceea ce nu a făcut ca să-și merite exilul. Dacă se elimină aceste delicte pe care el nu le-a comis, s-ar putea intui, chiar dacă în mod aproximativ, cărui tip ar aparține vina ovidiană. Mai mult: insistența poetului asupra unor
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
amestecat cu propria-i mână veninuri teribile și nici nu a pus pe inul tăblițelor de scris vreun sigiliu fals, într-un cuvânt, nu a comis nimic care să fie interzis prin lege93. Și cu toate acestea, Ovidiu din nou "mărturisește" că greșeala lui este, totuși, și mai gravă, dar că nu vrea să fie întrebat în ce anume constă, deoarece și aici ni se pare că sesizăm un element esențial demn de a fi subliniat simplul fapt de a fi
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
că, deoarece Ovidiu a scris aceste elogii Cezarului, poetul trebuia restituit imperiului Cezarului (Caesaris imperio restituendus eras). Și se pare că Ovidiu a crezut acest lucru chiar înainte de a se apuca de scris respectivul libellus! Mai mult, chiar dacă nu a mărturisit clar acest lucru, suntem îndemnați să credem că acesta a fost mobilul acestui dur demers ovidian: prin acesta poetul își promitea fie rechemarea la Roma, fie cel puțin o îmbunătățire a locului de exil. Din păcate, sulmonezul se înșelase: "Dar
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
că eu sufăr mai puțin decât ar trebui." Ovidiu, însă, se apără în fața unei asemenea luări de poziție: "Faci bine că-mi reproșezi greșelile, dar deja e prea târziu: cruță-l de cuvintele tale aspre pe un acuzat care a mărturisit (confesso reo)". Prietenul Graecinus trebuia să intervină cu sfaturile sale înaintea naufragiului. Din punctul nostru de vedere, voalat Ovidiu vrea să insinueze că și Graecinus, asemenea multor altor prieteni ai Sulmonezului, departe de a-i reproșa atitudinea sa de dinaintea exilului
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
i-a permis să fie folositor acuzaților înfricoșați (quo poteras trepidis utilis esse reis: v. 52: un atribut identic celui al lui Paulus Fabius Maximus). Nu-i cere să-l apere, pentru că nu poate fi apărată cauza unuia care a mărturisit (v. 55-56); Messalinus însuși trebuie să vadă dacă este cazul să justifice al său factum, prezentându-l sub forma unei error, sau dacă nu este mai bine, chiar mai sigur (tutius), să nu abordeze acest subiect: rănile de acest fel
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Cesar Germanicus, deoarece, după cei mai mari zei, pe el, Sextus Pompeius, îl venerează cel mai mult. În sfârșit, într-un moment de răgaz, Sextus va întreba versurile lui Ovidiu; acestea trebuie să răspundă din partea poetului: "el trăiește încă și mărturisește că lui Sextus își datorează viața pe care a avut-o mai întâi în dar de la înțelegătorul Cezar: în drumul poetului spre locul de exil, Sextus i-a protejat viața în mijlocul barbarilor... și l-a ajutat și cu alte mijloace
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
acesta pare să provină direct din propria experiență de viață. Trebuie subliniat că aici nu pare a mai vorbi Ovidiu cel supus și umil, care are de ispășit o vină de nemărturisit el care demonstrase cu altă ocazie că-și mărturisește și cele mai inconveniente intimități, care erau doar la un pas de cea mai crasă imoralitate -. Vina poetului este răstălmăcită, devenind în ochii celor care cunosc adevărul Fabiei, nici mai mult nici mai puțin decât un locus tituli. Se poate
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
să devină dur și să citească tot restul scrisorii cu inimă ostilă. Se teme, de asemenea, că cineva ar putea vedea respectiva scrisoare ovidiană în mâinile lui Maximus. În acest moment, însă, poetul pare gata de orice: va îndrăzni să mărturisească că îi scrie lui Maximus și că i se plânge de necazurile sale. Ei bine, să vadă cine-o fi! El va îndrăzni să facă cunoscută întreaga măsură (am spune: adevăratele proporții) a vinii sale (modum culpae). Ciudat mod de
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
facă astfel dintr-un impuls instantaneu de apropiere. Dacă exista o apropiere, și Ovidiu afirmă acest lucru în mod repetat exista deja dinaintea exilului și a plecării spre Tomis. Ovidiu ar fi putut, ca prieten și rudă adevărată, să-și mărturisească toată vina. De ce nu a făcut-o? Primul răspuns și cel mai evident este acela că Ovidiu se temea, atât de reacția lui Augustus, cât și de cea a lui Paulus însuși. Vina ovidiană era, prin urmare, legată într-un
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
esse reis385. Dar nota dominantă a acestui fragment este dată de curajul pe care poetul îl reclamă de la prietenul său Paulus Fabius Maximus. Da, e nevoie de mare curaj pentru a interveni pe lângă Augustus în favoarea unui vinovat care și-a mărturisit vina, ca Ovidiu, învinuit de lezmajestate... Dar, nu aceasta ni se pare a fi esența sentimentului ovidian, atunci când solicită curaj de la Paulus. Expresiile care urmează, în ciuda echivocității lor voite, sunt foarte clare: "cu cât soarta [a se înțelege: Augustus] este
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a unei rude ca Paulus. Să fie oare, cu-adevărat, încă vie teama amintirii durității măsurii imperiale? Aceasta pare a fi însă o teamă provocată de prezența lui Paulus. E de înțeles că o asemenea teamă nu îi permite să mărturisească clar adevărul despre cauza propriu-zisă a exilului, nici măcar lui Paulus: Ovidiu recunoaște într-un distih din Tristia (III, VI, 11-12) că nu a dezvăluit secretul relegării nici măcar celui mai bun prieten 392; de altfel, dacă acest "secret" ar fi fost
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nu a dezvăluit secretul relegării nici măcar celui mai bun prieten 392; de altfel, dacă acest "secret" ar fi fost deja cunoscut (Tristele, I, I, 23; IV, X, 99), Ovidiu nu ar fi trebuit să aibă nicio reținere în a-l mărturisi. El însă rămâne așa de terorizat în fața lui Paulus, încât "oscilează între a mărturisi ambiguu și a nega ambiguu" (inter confessum dubie dubieque negantem haerebam). Care să fi fost motivul acestei atitudini echivoce a sulmonezului în acest moment așa de
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
acest "secret" ar fi fost deja cunoscut (Tristele, I, I, 23; IV, X, 99), Ovidiu nu ar fi trebuit să aibă nicio reținere în a-l mărturisi. El însă rămâne așa de terorizat în fața lui Paulus, încât "oscilează între a mărturisi ambiguu și a nega ambiguu" (inter confessum dubie dubieque negantem haerebam). Care să fi fost motivul acestei atitudini echivoce a sulmonezului în acest moment așa de grav al vieții sale? Evident, din punctul nostru de vedere, răspunsul nu poate fi
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]