20,296 matches
-
există În trecutul meu, acolo de unde n-o mai pot alunga. Nici măcar zeii nu mai pot schimba ceva În trecut. Și ce-mi rămîne acum de făcut decît să-mi amintesc? LÎna de aur a fost Înțelesul vieții mele. Am visat-o de tînăr, am bătut mările ca s-o cuceresc... și dintr-odată să descoperi că visul a devenit o amintire, un loc unde nici o corabie nu va mai ajunge vreodată, dar pe care nu ți-l poți șterge din
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
dintr-odată să descoperi că visul a devenit o amintire, un loc unde nici o corabie nu va mai ajunge vreodată, dar pe care nu ți-l poți șterge din inimă... SÎnt aproape o amintire acum. O amintire care gîndește și visează ceea ce a fost. CÎnd țipă păsările deasupra mării, mă uit la ele lung și aud chiotele argonauților din clipa plecării corăbiei noastre legendare. O, dacă aș fi lîngă mine cel de-atunci, să-i strig În urechi În timp ce chiotele n-
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să țin În mîinile mele LÎna de aur... Acum sînt singur, ca o amintire care se gîndeste pe sine și numai marea mi-e martor că toate s-au Întîmplat Într-adevăr. Stau pe țărm ca să nu cred că am visat, să nu se stingă lumina dinlăuntrul meu; o lumină pe care zeii n-o cunosc și care țîșnește dintr-o amintire cum ar țîșni sîngele dintr-o rană; sînge Înflorit, Încălzindu-mi inima la gîndul că am Înfruntat odată aceste
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nu urmăresc și ei fericirea? - Nu uita că numai redus la rolul de simplu muritor te-ai gîndit la fericire. - Atunci? - Atunci Înseamnă că fericirea este o speranță și o cucerire a oamenilor. Zeii au nemurirea, În schimb oamenii pot visa și dori să fie fericiți. CÎnd Rhea ți-a dat să Înghiți În locul trupului lui Zeus o piatră Înfășurată În scutece nu știai toate aceste lucruri. - Acum le știu. - În cazul acesta ar trebui să știi și că lumea e
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
În curgerea timpului din care a vrut să se sustragă deși a Înțeles că numai Într-un astfel de destin există dragoste... Piramida sa este Somnul. Endimion se Îngroapă de viu În ea. Părul Îi albește dormind, În vreme ce el se visează tînăr. În grota aceasta vom afla doar că timpul nu se lasă trișat... Aș vrea o beție a lucidității atît de copleșitoare, Încît să accept calm ideea că Într-o zi nu voi mai strivi În pumni aceste boabe roșii
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
și mai rea, În cazul lui Aiax, e decăderea din ceea ce orgoliul unui om izbutește să suporte. Însă orgoliul, ca și deșertul, ne poate scoate În cale o piramidă sau o Fata Morgana. Important este ce aleg din toate acestea. Visez că Într-o zi voi avea destul curaj ca să Înfrunt orice Întrebare, dar dacă buzele se vor deschide numai pentru a surîde? Privesc poteca pe care nu mai coboară acum aproape nimeni. Și mă Întreb ce ne face deodată prudenți
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
sentimentele decît le trăiește; cîndva, În insula nimfei Calypso a ezitat, apoi a vrut să guste din planta lotofagilor, Însă toate acestea sînt acum foarte departe, el se află pe țărmul pe care și l-a dorit, la care a visat, unde memoria se confundă cu el Însuși; n-a crezut niciodată În zei, cu excepția Mnemosynei, iar În fața mării și-a adus totdeauna aminte, iubind-o ca și pe Calypso, că el este omul unui țărm; ceea ce contează acum este să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
1930 a urmat Școala Notre Dame de Sion din Iași, apoi, până în anul 1939, cursurile Colegiului „Costache Negruzzi“ din Iași, unde a avut ca profesori distinși intelectuali și remarcabile personalități ale culturii din elita ieșeană. Încă din timpul studiilor liceale visa să devină un virtuos violonist, având ca profesor pe însuși Alexandru Zirra. Dar n-a fost să fie așa. Anul 1939 aducea pe cerul Europei norii negri ai Războiului și tânărul violonist, dintr-o chemare lăuntrică, de data aceasta de
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
omenirii?! De ce ai mai lăsat și suferința?”. Cine vroia să o lovească? Destinul, dragostea sau vreo altă putere cerească? Se zbătea ca un animal rănit închis într-o cușcă în casa unde locuia, casă ce devenea din ce în ce mai rece. Tot ce visase, tot ce așteptase de la viață, rămase doar în mintea ei. Acum totul i se părea șubred și fără de nădejde. Teama, ura, frica, iubirea, nădejdea și speranța, formau un lanț puternic în jurul ei, lanț din care credea că nu se va
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca un pui cu tot cu pene, cuibărit în suflet. Înfricoșată, tremurând, se furișă ca o umbră într-o altă cameră înaintând în întuneric, deschizând ușa fără zgomot. Se trezi rugându-se: ,,Doamne, dă-mi putere să rezist, să cred că am visat și că totul este un coșmar.” Nu voia să recunoască faptul că viața lor în doi se terminase. Dragostea lor se mistuise ca un foc, care în flăcările sale lacome lasă în urma lui numai cenușă. Fiecare dintre ei avea nevoie
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ocazia să mă mai jignești după cum obișnuiai. Relația noastră nu a mers niciodată, a fost mereu bolnavă. - Da, pleacă odată! Cine nu te lasă? O să-mi fie mult mai bine fără tine, îți garantez!Știi câte stele sunt pe cer? - Visezi la stele sau bați câmpii? - Voiam să-ți spun că atâtea stele sunt pe cer, câte suflete fără pereche există pe pământ! O stea care sclipește de acolo de sus, din oceanul de deasupra noastră, este sufletul meu chinuit. Cine
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
rece lăsând prosopul alb să-i cadă alene din mâini. Ar fi vrut să dea cu piciorul în ceva de pe jos, dar nu găsi nimic. Apa de la duș o trezi la realitate. Ar fi vrut să doarmă, să lenevească, să viseze, să acționeze inteligent și să nu lucreze la două capete. Dar nu mai lenevise de la 16 ani, de când începuse munca. Trânti ușor ușa în urma ei și se duse direct la lucru fără să-și mai bea cafeaua. Pe drum vroia
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
după graficul de serviciu și atât. Carlina nu își amintea ce îi facuseră în prealabil și nici ora la care fusese ajutată să nască. O moașă îi adusese pruncul să îl vadă. Cu sulfetul brumat, îl strânse ușor la piept, visând cu ochii deschiși și îi puse un nume care îi venise în momentul acela, spunându-i: Cât de mult team dorit, Doruțu mamei, lipindu-l ușor de obrazul și pieptul ei, zicându-i: Dumnezeu ne-a salvat pe amândoi. După ce
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
zi, când merse la locul de veșnicie să atămâieze mormântul, să îi aprindă lumină la căpătâi, vremea era tristă, la fel când fusese înmormântat. Își aminti cum înainte de acest eveniment trist avusese un vis iar acum îl retrăia cu intensitate. Visase că mergea prin cimitir iar la un moment dat se întâlnise cu Creatorul, întrbând-o cu o voce surâzătoare și luându-i o mână într-ale lui: - Ce cauți aici? Să nu îți închipui că nu sunt la curent cu tot
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Caut un locușor pentru a-mi planta o floare. Umblând prin cimitir cu ea de mână o duse exact la locul cu pământul galben, unde își îngropase odrasla. - Uite, aici e locul tău! Acum când îl privea era exact locul visat cu pământ galben, cu un liliac la capătul mormântului, iar alături de cruce, la celălalt capăt un pom fructifer. La această amintire nu putu să se abțină și zâmbi fără să vrea. Acest vis era acum o realitate, amintindu-și că
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Medicul și-a făcut datoria dar tu trebuie să te ajuți, să lupți cu boala, să te faci bine. Nu-i permis să iei medicamente și să le asociezi cu.... Când ne-am cunoscut eram ca și cum ne așteptasem până atunci. Visam să fim cât mai repede împreună. Spuneam că nu vom da voie nimănui să hotărască ceva în locul nostru. Ce s-a ales de toate visele noastre? Te credeam cald, unic, plin de sentimente, mă înfioară această situație. Mă sperie gândul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ce clădise erau cioburi din care nu mai putea niciodată să refacă oceanul fericirii. Oare cât trecuse? De când nu mai vorbiseră amândoi? Lăsase timpul să vorbească în locul lor. Din păcate ea lăsase ușa speranței deschisă, dar nu zăbovi nimeni. Nu visa să mai fie împreună cu el....și ea greșise poate. Fiecăruia îi trebuia un alt gen, să se indentifice cu un altcineva. Decât o viață lipsită de sens, singurătatea era singura soluție pentru amândoi. Focul ce mocnea în sufletul ei o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un serviciu de cafea iar lângă el adăugă un buchet de flori. Valentin îi cupărase și ei un buchet de flori. Când i-l oferise, îl privi în ochi și era trist. Îi aprecie gestul și chiar îl sărutase. Parcă visa. Sărutul la ei se practica la aniversări, onomastice sau când se impunea după o sosire din vreo lungă delegație. Uneori, adevărul se amesteca cu minciuna preschimbând totul într-o indiferență. Nu știa să fi fost iubirea ...păcatul ei. Nu știa
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
încă din frageda copilărie când toți aveau o mamă, dar nu și ea. Îi murise mama de timpuriu. Pentru ea, cei doi copii pe care îi avea erau ca două bariere care așteptau să se deschidă în Univers, așa cum ea visa să-i vadă ca orice mamă. Cu ei, prin ei, voia să iasă la suprafață, să pipăie lumina ce o chema necontenit, o lumină greu de atins. Numai Valentin nu făcea nimic. Rămase în șomaj fără să-și mai preia
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
că îl atrăgeau și alte persoane, considera la timpul potrivit că uneori e de preferat neștiința decât răscolirea intimității unui om. Îi era mult mai ușor să calce peste timp, peste presupuneri, peste cărări necunoscute și să-și facă promisiuni visând că într-o zi va ajunge la lumina dorită de ea. De multe ori ar fi vrut, dacă ar fi fost cu putință, să adune tot ce fusese rău, toată suferința ei, să o ascundă undeva într-un fișier al
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
scrum tot ce încerca să uite și nu reușea. Dar cine poate șterge sau uita trecutul? Nimeni, nimeni nu-l poate scoate din cuibușorul lui trândav, ascuns fățarnic după ceafă, scoțânduși toanele când îți este lumea mai dragă. Uneori, Carlina visa cu ochii deschiși, ca mulți alții, cum călătorește în jurul lumii, în locuri interesante, suind și coborând vârfuri de munte, traversând râuri, admirând frumusețile naturii împreună cu copiii ei și alte lucruri tainice. Nu era deloc caraghios, era un vis numai al
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în jurul lumii, în locuri interesante, suind și coborând vârfuri de munte, traversând râuri, admirând frumusețile naturii împreună cu copiii ei și alte lucruri tainice. Nu era deloc caraghios, era un vis numai al ei. Cum ar fi viața dacă n-am visa? N-am cunoaște îndeajuns gustul vieții pe Pământ, n-ar vibra în noi acea plăcere de a visa, de a dori ceva. Acum visa că într-o zi o să-i fie mai bine. Plecase de acasă cu speranța aceasta în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ei și alte lucruri tainice. Nu era deloc caraghios, era un vis numai al ei. Cum ar fi viața dacă n-am visa? N-am cunoaște îndeajuns gustul vieții pe Pământ, n-ar vibra în noi acea plăcere de a visa, de a dori ceva. Acum visa că într-o zi o să-i fie mai bine. Plecase de acasă cu speranța aceasta în sufletul ei. Fusese de multe ori înșelată și mințită, dar tot de atâtea ori reușise cu voința ei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
era deloc caraghios, era un vis numai al ei. Cum ar fi viața dacă n-am visa? N-am cunoaște îndeajuns gustul vieții pe Pământ, n-ar vibra în noi acea plăcere de a visa, de a dori ceva. Acum visa că într-o zi o să-i fie mai bine. Plecase de acasă cu speranța aceasta în sufletul ei. Fusese de multe ori înșelată și mințită, dar tot de atâtea ori reușise cu voința ei remarcabilă să se ridice. Nu înțelegea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
luminoase și-n orice împrejurăre să-L cauți cu mintea, cu inima, cu sufletul pe Dumnezeu care ne ajută împotriva tulburărilor sufletești și trupești. Niciodată să nu prevezi problemele vieții întro formă negativă că se vor dubla până la urmă. Să visezi viitorul în perspectivele cele mai frumoase. Să-ți faci prieteni noi dacă îi pierzi pe cei vechi și niciodată să nu fii singură. Să nu permiți nimănui să-ți dirijeze sau să-ți controleze mintea, să-ți trăiești viața așa cum
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]