KorAP: Find »[drukola/base=episcop & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...742 743 744 ...793 >

19,809 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

lor (greavii) au jucat un rol tot mai important la sfârșitul secolului al XIII-lea, prestigiul și puterea lor au crescut, ei devin exponenții cei mai de seamă ai lumii săsești, în secolele XIII-XIV. Comiții (greavii) au deschis conflictul cu episcopul catolic de Alba Iulia și au încercat să-l rezolve prin forță: în februarie 1277, sașii pătrund în Alba Iulia, atacă catedrala episcopiei pe care o devastează, ucid clerici și laici, apoi atacă și alte biserici. Înalții prelați catolici ai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fi judecați de nici o instanță în afara celei regale, având dreptul de a-și alege judele propriu care să împartă dreptatea. În plus, cavalerii erau scutiți de prezența monetarilor (a schimbătorilor de bani, DIR C, I, p. 154). La rândul său, episcopul Transilvaniei a acordat cavalerilor dreptul de a percepe de la locuitorii Țării Bârsei dijmele bisericești, în afară de cele datorate de unguri și secui care s-ar așeza acolo (Ibidem, p.157-158). Acest privilegiu, reflectând drepturi la dijme ce nu proveneau nici de la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
187-188). În ciuda privilegiilor acordate care îi favorizau în mod vădit, Ordinul teutonic, care acționa ca un stat în stat în sud-estul Transilvaniei, conflictele cu regele Ungariei au continuat și în anii următori. Mai întâi, s-a ivit o neînțelegere cu episcopul Transilvaniei, care a încercat să-și extindă autoritatea asupra cavalerilor, dar problema a fost aplanată temporar prin intervenția papalității, care i-a luat, încă o dată, sub ocrotirea sa. A urmat un conflict mai grav cu regele ungar, determinat de nerespectarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ajuns în apropierea Pestei, unde sunt semnalate la 15 martie. Aceste raiduri fulgerătoare în adâncul teritoriului ungar urmăreau să devasteze suprafețe cât mai întinse și să înspăimânte populația, întârziind cât mai mult concentrarea armatei regatului. O oaste ungară condusă de episcopul de Oradea, Benedict, a înfruntat un detașament mongol, dar a fost înfrântă. După ce principalele forțe militare ale regatului s-au grupat la Pesta, Bela IV a pornit în întâmpinarea mongolilor, care au simulat o retragere precipitată până la Mohi, localitate pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
invazia mongolă, considera papa. În 1231, se constată contacte între Roma și cnezatele Vladimir și Suzdal, pentru ca, în anii următori, să-și facă apariția și ierarhia ecleziastică latină în teritoriile ruse apusene, prin numirea de către papa Grigore IX a unui "episcop al Rusiei". Reușitele catolice în aria cumană și rusă, pătrunderea misionarilor dominicani până în regiunile Niprului și instalarea lor la Kiev, în 1229-1230, au purtat "avangărzile" misionare catolice până la marginea Europei, teritoriile dintre Volga și Ural, unde locuiau populații păgâne de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Horezm și Sudak, și de la Bulgar (ia) la marginile Constantinopolului stăpânește sultanul (hanul) Özbäg". Despre întinderea posesiunilor mongole o indicație indirectă este oferită și de o bulă a papei Ioan XXII (1316-1334) din 26 februarie 1318, unde se delimitează domeniul episcopului de Caffa, "în părțile tătărești" (ad partes Tartarorum): eparhia sa cuprinde teritoriile "de la Varna, în Bulgaria, până la Sarai, pe Volga, și de la marea Pontică până în țara rutenilor". Dominația mongolă ajungea până la Varna (așadar includea Dobrogea) și se extindea în teritoriile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ajunge în mâna teutonilor. Lor li se datorește colonizarea intensă a Secuimii, unde cultul Sfintei Marii, în Marienburgul de la Feldioara, poartă pecetea prezenței și stăpânirii lor. Pentru teutoni, regele Ungariei era ca și regele Ierusalimului-el nu le poate impune pe episcopul lui, iar dregătorii lui n-au ce căuta la dânșii. Ei nu urmăreau să închege un stat, așa cum vor face ulterior în Prusia, ci oriunde ajung ei aspiră la întemeierea cetăților și constituirea "comandaturilor". Astfel, ei treceau Carpații în Buzău

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lucru, acționează eficient și, până în 1218, ei prefac prin luptă o simplă concesie regală într-o "frumoasă stăpânire" (Iorga) pe teritoriul Țării Bârsei. Astfel, secuii și ungurii din sate aleargă la dânșii, găsind ordinea lor mai sigură, ceea ce îngrijorează pe episcopul Transilvaniei, Wilhelm, care-și rezerva supușii, dijmele lor, judecata, mai ales în ceea ce privește crimele, și chiar un număr de feude de cavaleri. În noul act din 1222, încheiat între rege și cavaleri, se amintește lângă "țara" de curând cucerită, Kreuzburg, aflată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
regesc (pristald) vine și instalează pe frații cavaleri în posesiunea recent obținută dincolo de munți. Dar statul Ordinului teutonic, aflat sub protecția Sf. Scaun, ca "proprietate a Sf. Petru", s-a lovit, tocmai datorită noilor sale succese, de împotrivirea tenace a episcopului Transilvaniei, care a dus în final la intervenția armatei regești și alungarea cavalerilor, în urma unui adevărat război. Slujitorii regelui au luat în posesie și țara (teritoriul) de dincolo de munți, aflată anterior în stăpânirea cumanilor. Abatele din Cârța (Făgăraș), "frumoasa mănăstire

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de lemn, menționați înainte de anul 1000. Pe acești stareți-episcopi (vlădici) nu-i puteau așeza cumanii, pe atunci încă păgâni. Ei proveneau dintr-o evoluție organică a populației locale, însă dăinuirea lor era cu neputință fără ocrotirea și îngăduința căpeteniei turanice. Episcopul, de orice caracter ar fi fost, presupunea și pe conducătorul politic (voievodul) și ceata sa militară. Stăpânirea turanică (cumană) nu-l putea înlătura, hoarda neavând un caracter așezat și mulțumindu-se cu dijma și darurile localnicilor (autohtonilor) supuși. De aceea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
hoarda neavând un caracter așezat și mulțumindu-se cu dijma și darurile localnicilor (autohtonilor) supuși. De aceea scrie papa, după făgăduința dată de rege că va aduce la dreapta credință (catolică) pe schismatici (ortodocși), să se impuie vlahilor înșiși un episcop catolic. Următoarea acțiune a regalității ungare a fost constituirea unei Cumanii vasale. În timp ce în prima jumătate a secolului al XIII-lea, cele două Valahii urmăreau a se uni și anume pe o îndoită cale, prin legătura Asăneștilor cu căpeteniile cumane

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
solicitarea arhiepiscopului de Esztergom de a-l învesti ca legat apostolic în "Cumania" și în "țara vecină a brodnicilor". Mai concret, mandatul de legat apostolic presupunea "dreptul de a predica, boteza și construi biserici, a orândui preoți și a hirotoni episcopi". Hotărârea papală a fost precedată de convertirea unei însemnate căpetenii cumane, Boricius, în textele latine, de fapt Bortz Membrok, care trecuse cu toți supușii săi (15.000, după izvoare), în Transilvania. Acțiunile predicatorilor catolici au înregistrat succese în rândul cumanilor-este

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
episcopiei cumane, trasate de arhiepiscopul de Esztergom, erau doar vag cunoscute. Rogerius, descriind năvălirea tătarilor, scrie că în timp ce "regele Kadan" (căpetenia mongolă) a ajuns la Rodna, în Transilvania, "Bochetor, împreună cu alte căpetenii, au traversat Siretul și au ajuns în țara Episcopului cumanilor și, înfrângându-l, au ocupat țara". Deducem că hotarul răsăritean al episcopiei era Siretul, dar spre sud nu știm care era limita, iar spre apus, cf. Diplomei ioaniților, hotarul nu depășea pasul Bran-Câmpulung, de unde se întindea țara voievodului Seneslau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
principalele forțe în stepa nord-pontică. Regele Bela IV, revenit în țară după retragerea tătarilor, a reluat politica lui Andrei II în răsărit: fixarea Severinului ca punct de plecare pentru o nouă ofensivă la Dunăre și în Balcani. Dar banul și episcopul instituiți aici nu-i sunt de ajuns regelui. De aceea, el apelează la o miliție organizată, disciplinată, ce acționase în Orient: teutonii erau acum în Prusia, templierii în Franța, dar Ospitalierii, cavalerii-călugări francezi ai Sf. Ioan (ioaniții), erau dispuși să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
era o țară (teritoriu) cu voievodate, asociații militare de sate românești, cu cnezate, cu boieri (stăpâni de pământ) și țărani. Erau în această Țară a Severinului mori și pescării ai căror deținători plăteau Ordinului și Regelui dările cuvenite, biserici și episcopi. Teritoriul avea o organizare socială și economică înaintată, aici circula moneda ungurească de argint. Sub aspect social, în Severin, era o nobilime bine închegată, mândră (maiores terrae), înzestrată cu privilegii; puternici și bine situați pe scara socială, nobilii depindeau direct

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de mongoli, dar, în 1260-1261, după reluarea Constantinopolului, el intră sub controlul bizantinilor, în timp ce Dobrogea rămânea în componența țaratului vlaho-bulgar, litoralul ei, orașele-porturi păstrau legătura cu Bizanțul pe mare. În fruntea comunității creștine din Vicina se afla, pe la 1285, un episcop grec (bizantin). Sub aspect economic, Vicina era un mare centru comercial, dar aici genovezii nu erau stăpâni, nu se bucurau de concesiune teritorială, ca la Caffa, ci făceau negoț pe pământ bizantin.33 Puțin mai târziu, comerțul genovez își face

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
despre "nobilul bărbat" Alexandru Basarab, un "ocrotitor al credinței catolice". Dar regele Ludovic, ocupat cu campaniile sale în Italia, nu răspunse imediat dorinței de pace a domnului. Totuși, în 1345, o solie de pace și bună înțelegere condusă de Dimitrie, episcop de Oradea, veni în țară și aceasta trebuie pusă în legătură și cu căsătoria dintre noul domn Alexandru și Clara de Dăbâca (Doamna Clara!), prin care se stabilea o nouă legătură cu catolicismul și regatul Ungariei.21 Însă desprinderea domniei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
regatul Ungariei.21 Însă desprinderea domniei muntene de Ungaria nu s-a înfăptuit dintr-odată. În 1355, după ce Ludovic renunța la planurile sale italiene, Alexandru era privit (recunoscut) de rege ca un "vasal unguresc", reconciliat, adus la pace prin solia episcopului Dimitrie din Oradea. În anii 1355-1356, când la Severin stăpânea ca ban Nicolae Szechy, domnul muntean renunțase pentru moment la drepturile asupra cetății Severinului, mai mult, el a cedat formal aceste drepturi, retrăgând și episcopul ortodox de acolo, care va

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
adus la pace prin solia episcopului Dimitrie din Oradea. În anii 1355-1356, când la Severin stăpânea ca ban Nicolae Szechy, domnul muntean renunțase pentru moment la drepturile asupra cetății Severinului, mai mult, el a cedat formal aceste drepturi, retrăgând și episcopul ortodox de acolo, care va fi așezat la Râmnic-"Noul Severin". Pe planul vieții personale, Alexandru avea două fiice, dintr-o căsătorie anterioară, una fiind soția lui Stracimir, țarul bulgar de la Vidin, iar alta consoarta țarului sârb, Uroș. În acel

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sa operă: pentru consolidarea neatârnării țării, el întemeiază, în 1359, scaunul mitropolitan la Argeș, capitala sa-prima mitropolie românească. Dar Nicolae Alexandru s-a înscris în istoria neamului său, subliniază Iorga, mai cu seamă, nu prin întemeierea, ci prin "canonicizarea" vlădicii (episcopului) de la Argeș, care numai prin hotărârea patriarhului și a soborului său putea fi ridicată la rangul de mitropolie, în 1359. În felul acesta, domnul român, în fața ofensivei catolice a regelui Ludovic, pe care nu-l mai privea ca pe suzeranul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mongole în regiunile noastre. În același timp, politica ofensivă a regatului ungar la est de Carpați ne oferă date suplimentare despre realitățile politice și confesionale din aceste teritorii. Ajungem la asemenea deducții din scrisoarea papei Nicolae III adresată lui Filip, episcop de Fermo, la 7 octombrie 1279, în care este menționată reorganizarea Episcopiei cumanilor, sub numele de Episcopia Milcoviei. Ulterior, într-o nouă scrisoare din 1288, papa Nicolae IV poruncea unor călugări din Ordinul dominicanilor (predicatorilor) să acționeze pentru extinderea credinței

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Milcov, în sudul țării, activată încă la sfârșitul secolului al XIII-lea, era în atenția Sf. Scaun-actul papal spune: pentru "partea numeroasei nații românești care locuiește la hotarele regatului ungar de către tătari", aceasta fiind Moldova. La 1374, este numit un episcop franciscan, Antoniu de Spoleto, care urma să locuiască în Siret, noua capitală a Moldovei, iar în țară au pătruns călugări franciscani și dominicani. În acest mod, Moldova era încadrată din ambele părți, din sud și din nord, de instituții (episcopate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
anexat la Polonia (sub numele de Galiția), sub regele Cazimir III, acesta a cerut patriarhului Filotei să reînființeze mitropolia de Halici, desființată anterior, ceea ce patriarhia a acceptat, în mai 1371. Putem admite ca verosimil faptul că, până la întemeierea mitropoliei Mitropoliei, episcopii de-aici erau hirotoniți de mitropolitul de Halici. Se pune întrebarea: care au fost primii ierarhi moldoveni, după întemeierea statului ? Conform unui pomelnic mai vechi al episcopiei Rădăuților (publicat de Petru Rezuș)), copiat în 1780, sunt înșirați primii vlădici, înainte de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
titularul noii mitropolii. Conflictul s-a declanșat în 1387 sau în anii următori, în momentul în care mitropolitul Antonie al Haliciului a hirotonit doi ierarhi moldoveni, Iosif și Meletie, la cererea domnului, dar fără avizul patriarhiei. Iosif este probabil fostul episcop de Rădăuți, menționat în acel vechi pomelnic, care a fost mutat de domn la Suceava, capitala Moldovei, el fiind considerat "întâistătătorul" sau "mitropolitul" țării. Hirotonia celor doi era legală, Haliciul fiind supus Constantinopolului, dar nemulțmirea patriarhiei provenea din faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
români, București, 1904. Idem, De la cine și când au împrumutat românii alfabetul chirilic ?, în vol. Omagiu lui Titu Maiorescu, București, 1900, p. 585-594. Boldur A. V., Istoria Basarabiei. Contribuții la studiul istoriei românilor, vol. I, Chișinău, 1937. Bolșacov-Ghimpu A. A., Episcopi ortodocși din țările române în secolul al XIII-lea, în G.B., 1971, nr. 1-2, p. 118-129. Braniște Ene, Sfinți mărturisitori și martiri cinstiți de strămoșii noștri pe pământul românesc dintre Dunăre și Mare, în vol. Arhiepiscopia Tomisului și Dunării de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]