19,957 matches
-
ceva, dar nu mai apucă. Sângele a țâșnit până în tavan. Cressida a urcat pe acoperișul palatului. Îmi face plăcere să mă arunc de pe muchia unui lucru ieșit din capul iubitului meu, a zis ea și și-a dat drumul în gol. Sculptorul a supraviețuit prefacerilor politice dar noii stăpâni nu mai aveau nevoie de stilul lui, puțin pompos firește după ce slujise unui rege al regilor atâta amar de vreme. A avut parte de o bătrânețe acră și o moarte obișnuită. Sabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și că n-o s-o mai găsesc aici când mă voi întoarce. Acum a plecat pentru totdeauna. Alexandru se culcă. Ultimele mașini alunecă spre marginile orașului și semafoarele clipesc singure în ceață. În sfârșit lumea a adormit. Televizorul merge în gol. Costache Popa sforăie pe fotoliul său, lumini albastre se plimbă pe pereții camerei jerpelite, sonorul, în lipsa unui ascultător, redevine o materie inertă, indefinit divizibilă, ca piatra sau nisipul. Acum ar fi momentul, dacă dl. Popa ar avea o fiică, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
asupra propriei drame. Comparativ cu tăcerile Teodorei, Profesorul pare de-a dreptul locvace. „Deformare profesională!” - scrie P.H.L. Și are, încă o dată, dreptate. Dar ar putea fi și altceva. Ajuns la o vârstă a „bilanțului”, Profesorul privește adesea înapoi și descoperă „golurile”. Acum, nu că ar vrea să le astupe cu vorbe, dar vrea să-și clarifice opțiunile, definitiv. Astfel, într-o zi i-a spus Teodorei pe un ton grav, aproape dramatic: „Dragostea mea pentru tine nu se va stinge niciodată
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
el resimte lipsa lungilor discuții în care se bucurau să identifice gânduri și preferințe comune, același teritoriu sentimental împărtășit simplu, „natural”, ca și cum ar fi fost împreună de totdeauna. Fiecare îl „salvează” pe celălalt din noianul automatismelor cotidiene, umplându-i generos „golul existențial”. Reveniți în aceeași cameră de hotel, Profesorul și Teodora își dau seama că nu-și mai pot concepe existența unul fără celălalt. El a și găsit o soluție pentru a fi mai mult împreună. Știind că are mașină de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
trăit viața, ci ea m-a trăit pe mine. Prea mult m-am lăsat copleșit de datorii: unele mi-au revenit, pe altele mi le-am asumat. Din proprie voință (și naivitate!). Într-un târziu m-am trezit cu un gol lăuntric. Aceasta după ce ani și ani m-am agățat de idealuri și himere, intelectuale și politice. Acum încerc să mă „reconstruiesc”. Vreau să mi dovedesc mie însumi că sunt un om liber, care știe să-și „conducă” propria viață. În
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Aici „eroul” lui P.H.L. se oprește, fulgerat de un gând „salvator”: un copil este, cu certitudine, ceea ce cu adevărat trebuie să faci! Răspunzi astfel unui „imperativ universal” al existentului, intri „în firea lucrurilor”, în curgerea dinspre nimic spre ceva, de la gol la plin, de la absență la prezență, de la moarte la viață. Profesorul zâmbește de unul singur: Teodora a știut toate acestea cu mult înaintea lui! Numai că le-a exprimat în cuvinte simple, fără „efecte retorice”... Prin urmare, nu contează câte
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mai departe și cât mai multe; să fie pătruns de fiorul necuprinsului și al necunoscutului la orice „ieșire în spațiu”, la orice ascensiune. Iar această stare cheamă automat senzația de zbor, desprinderea de pe suportul solid pentru a încerca saltul în gol. Își amintește cum „zbura” alergând în salturi de pe un picior pe altul, ori ce beție îl copleșea de câte ori, culcat în iarbă, contempla albastrul cerului. Simțea cum este gata „să cadă în sus”, de pe coaja pământului în abisul nesfârșirii cosmice. Era
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
AERO, lunecând ca niște uriașe păsări albicioase pe cerul fără pic de nor. Oare când începe copilul să viseze că zboară pe deasupra caselor, a pomilor și mai ales în lungul drumului parcurs la trezie? Poate că după primele salturi în gol de pe pat ori de pe prispa casei părintești... Este la fel de greu de răspuns ca și în cazul apariției ideii de zbor în vechile mitologii, la acea vârstă imaginară considerată de mitografi „copilăria omenirii”. În ce-l privește, Profesorul nu-și amintește
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
la C.A.P., bineînțeles că și pământul i-a fost luat la colectiv. În urma deposedărilor, Petrache Cioabă s-a consumat psihic și s-a îmbolnăvit, mai întâi i-o murit baba, iar apoi s-a dus și el, lăsând un gol în sufletul familiei lui. Toader Cioabă S-a căsătorit cu Maria din satul vecin, fata lui Mocanu. Toader, când era flăcău, se lăuda că are 80 de Mării și 85 de Ilene, și până la urmă din cele 80 de Mării
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
De-ți cer tot ce ți-am dăruit devii săracă, În suflet va rămâne-un gol și a ta prejudecată. Nu, nu voi plânge, dar am puțin regret că am crezut în tine. Teatrul jucat ți-am acceptat, deși e fals și desuet. Cu mintea și privirea plină descopăr alte vise, Cu frumuseți, cu bogății și
Anotimpul visului by Olina Petrov () [Corola-publishinghouse/Imaginative/253_a_594]
-
Era acolo exact ca În timpul Întâmplării, cu anumite episoade hiperbolizate, și el se simțea mizerabil și rușinat. Dar mai tare decât rușinea simțea frica rece ca o stafie. Frica era tot acolo Înăuntru, ca o stafie rece și lipicioasă, umplând golul unde altădată se afla Încrederea-n sine, și asta Îi făcea greață. Era Încă acolo, cu el, chiar și acum. Totul a Început cu o noapte Înainte, când se trezise din somn și auzise leul care răgea undeva În partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
sub un copac și-și aprinseră o țigară. — Nu vrei să te duci să vorbești cu memsahib cât mai așteptăm? — Nu. — Atunci mă duc și-i spun să mai aibă răbdare. — Bine. Ședea acolo transpirând, cu gura uscată, simțind un gol În stomac și ar fi vrut să aibă curajul de a-i spune lui Wilson să se ducă singur și să termine cu leul fără el. N-avea de unde să știe că Wilson era furios că nu observase dinainte În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fusese crud și nedrept. Era o femeie de treabă, minunată chiar. Și tocmai atunci Își reaminti că era pe moarte. Gândul Îl izbi dintr-o dată; nu ca o rafală de vânt sau ca un torent; ci mai degrabă ca un gol brusc și urât mirositor, iar partea și mai ciudată era că hiena se strecura ușor pe margine. — Ce ai, Harry? — Nimic. Nu vrei să treci pe partea ailaltă? De unde bate vântul. — Ți-a schimbat Molo pansamentul? — Da. Acum nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
purta. Formulase scrisoarea la club, perfect treaz, și o trimisese la New York, rugând-o să-i răspundă la biroul său din Paris. Părea mai sigur așa. Și În aceeași noapte, fiindu-i atât de dor de ea Încât simțea un gol grețos, hoinări până după Maxim, agăță o fată și se duseră să cineze. După aia o dusese Într-un local să danseze, fata dansa prost, așa c-o lăsă pentru o târfă armeancă fierbinte, care-și freca pântecele de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se lăsa. Îl durea ochiul și-i era foame. Mergea Înainte, lăsând În urmă kilometri de cale ferată. Mlaștini, și de-o parte și de cealaltă a șinei. În fața sa apăru un pod. Nick Îl trecu, cu ghetele sunând a gol pe tăblia de fier. Jos, printre traverse, se zărea apa neagră. Nick lovi cu piciorul un șurub slăbit, care căzu În apă. Dincolo de pod se vedeau dealurile. Mari și Întunecoase, de ambele părți ale șinei. Ceva mai departe, licărea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Îi spuse rar și răspicat: — Ești un căcat, și apoi plecă cu macaronarul gras, făcându-și loc printre mese. Bătrânul Îmi zâmbea, dar se albise la față și arăta de parcă-i era rău, iar eu mă speriasem și aveam un gol În stomac, pentru că mă prinsesem că s-a Întâmplat ceva și nu-nțelegeam cum poate cineva să-i zică lu’ tata că-i un căcat și să scape așa, fără să pățească nimic. Bătrânul deschise ziarul și studie un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cai. Țarul era un cal grozav, mare și galben, făcut parcă numai ca să alerge. Nu mai văzusem cal ca acesta. Îl plimbau prin padoc și el Își ținea capul În jos, și când a trecut pe lângă mine am simțit un gol În stomac, atât de frumos era. Niciodată nu mai existase un cal așa de minunat și de zvelt, făcut anume pentru curse. Mergea În jurul padocului pășind cu grijă, liniștit, mișcându-se lin, de parcă știa exact ce are de făcut, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
buzunar și-l privi pe Manuel, care stătea mai degrabă singur În arenă, gesticulând, cu pălăria-n mână, un salut adresat unei loji pe care-no vedea deloc, undeva sus, În tribunele Întunecate. Tot În arenă, taurul stătea liniștit, privind În gol. — Domnule președinte, dumneavoastră vă dedic acest taur și publicului din Madrid, cel mai inteligent și generos public din lume, asta era ce spunea Manuel. Era o formulă curentă. O recită În Întregime. Cam lungă pentru o nocturnă. Se-nclină către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Privesc la el întrebător. Îmi face semn că în dreapta se întâmplă ceva. Pun binoclul la ochi și privesc în direcția arătată. Un frunzar se mișcă din loc în loc... Aha! Acesta-i observatorul lor. Îi cam imprudent. S a dat de gol. Îi fac semn lui Toaibă că am băgat de seamă despre ce-i vorba și ca el să fie cu ochii în patru mai 26 departe. După ce mi-am făcut însemnările necesare pe hartă și în carnețelul de note, m-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
o bei! O să te ajute Dumnezeu”. Să-ți pun ceva de mâncare, Toadere - a continuat să vorbească Maranda, sculându-se de pe cuptor... Toaibă s-a așezat în fața blidului cu mâncare, dar continua să tacă, uitat de sine. Privea undeva în gol. Se vedea ușor că în sufletul lui se dădea o mare luptă... Acum părea foarte hotărât, iar după câteva clipe pe chip se ivea resemnarea dublată de o răsuflare mai adâncă... Nu ți-i foame, Toadere? Nu prea, Marandă. Da
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
acasă pentru orice eventual necaz. Așa se Încheie pentru mine după-amiaza aceea unică... ... de neînchipuit. „Cine se gîndește la moarte cînd are numai optsprezece ani?” notasem Într-un jurnal ce-l țineam sporadic. Intrasem În casă cu o senzație de gol. Cui să spun? Soții Pavel dormeau, era somnul de după-amiază sau poate nu erau acasă. Luai fotografia lui Keti, pe care o pusesem cu o zi Înainte În ultima carte aflată În partea dreaptă a primului raft al bibliotecii (mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
lămurește În metafizic, dar nu sîntem Înzestrați cu puterea unei asemenea aventuri. Ea mă privi ca dintr-o capcană din care-și cerea izbăvirea, iar eu, neînțelegînd, o Întrebai la ce gîndește. - La nimic, Îmi răspunse. Privirea Îi rămase În gol și, deodată, perdelele căzură În Înserare. Ea mai vorbi ceva, nu-mi aduc aminte ce, vocea Îi deveni patetică, nu mai era vocea veselă pe care mi-o Închipuiam a orelor didactice, n-ai fi crezut că tînăra femeie era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
rămînem prizonieri, cărui destin? cărei finalități anume? 24. Era o zi mohorîtă de noiembrie cînd tatăl Anei bătu la ușa birou lui meu, la tribunal. Total neașteptat; trecuse vreme de cînd nu ne mai văzusem, cîteva scrisori ținuseră punte peste golul de timp, și el veni În chiar una din zilele În care gîndul Începuse să-mi fie din nou bîntuit de existența Anei, Încît crezui că tatăl ei fusese trimis anume de ea sub un pretext oarecare, căci nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
A fost un simplu om al primăriei, Împroprietărit de ei, iar cînd i-au luat pămîntul n-a spus nimic. Vroiam să mai rostesc ceva, dar Îmi dădui seama că nu mai am ce, mestecam În minte ca-ntr-un gol... Ce mai fac ai dumitale? Întrebai ca În depărtări. - Bine, ce să facă? Și-mi povesti de fiecare În parte, iar la urmă, aducîndu-și aminte ca de cava uitat de mult, preciză: Aveți salutări de la toți, În special de la Ana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
n-are cum să-și imagineze o asemenea realitate la scara unei societăți de milioane de oameni. Mă gîndesc... În momentul acesta domnul Pavel se Întoarce din piață, poarta scîrțîie ușor, și stăpînul casei - Îl văd ca prin somn - umple golul porții, Rex trezit din somnolență Îi sare la picioare, se joacă, stăpînul, Îmbătrînit, dar nu prea mult cum mi se pare uneori, se oprește la fereastra deschisă la care mă aflu. - Bună dimineața, domnule judecător! SÎnteți prima bucurie pe ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]