19,622 matches
-
o sună pe Suzy (de la Zuza): ce muzică ar fi bine să ascult la ora asta? aș zice niște Sonique ori Sarmalele reci. Thanks! își trase muzica peste cap și mai testă niște controale la proiect. Brusc îl lovi amintirea invitației la masă lansată alaltăieri de Mary (Maria), maică-sa. Fuck the system! ce super-plictiseală. Nimic trendy. Unde mai pui și bucătăria aia out-of-date: sarmale, ciorbiță de văcuță cu mărar, cornulețe cu rahat. După ce te ghiftuiai - hai încă un polonic, hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu Haralambie Gheorghe ce le te...? - Da, da! - Păi ăsta-i Grahaalul! - Gra-, Graalul! după două mii de noiembrie! și l-am pierdut iarăși! - Nenorocitule, ia stai tu să-ți tragem proces-verbal! Numele! - Parșival. - Pronumele....” L XLI Până la urmă am acceptat invitația Adelinei la Constanța. Eram tentat să văd litoralul iarna. Mă ademenise și gândul că ai ei urmau să fie plecați la o nuntă în județ. M-a așteptat pe peron, îmbrăcată în alb și fără tălpi de 20 de centimetri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nea Fane, afumat, cu un Carpați fără filtru înfipt în partea știrbă a capului. Venise să mă întrebe ce mai știu de Pirat. Avea un chef de vorbă nebun. Fir-ar să fie, dusă era ziua mea! Fără să aștepte invitație, s-a așezat pe pat, cu fundul pe blugii mei. M-a rugat să-i dau o pălincă. Cică îl durea cumplit o măsea - de parcă ar mai fi avut el în gură oase d-astea! M-am dus până în bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
fost, dar cu constănțeanca asta ți s-a înfundat. Fundătură sau nu, trebuia să mă conving singur. Bernard Shaw, singurul socialist cu umor, spunea că „experiența ține școală scumpă, iar proștii nu vor să învețe decât la ea”. Am acceptat invitația Adelinei de a merge la Constanța, să-i cunosc părinții. Așa am ajuns să petrec zile întregi pe balconul apartamentului din Tomis III, făcând grătare cu tatăl ei, marinarul rămas pe uscat din cauza unei hernii de disc și a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de lângă mine. Am încercat să-mi aduc aminte ce făcusem în dimineața aceea. Mă revedeam într-un coridor întunecos unde desfăceam din hârtie o nimfa de marmură pe care o arătam cuiva sau o primeam. Apoi, mi-am amintit de invitația Terezei de a ne plimba printr-un cimitir: "Ce, nu-i interesant să vedem cum va arăta viața de apoi?" mă întrebase ea. Cu groază, am constatat că în memoria mea existau nenumărate pete albe. M-am revăzut la mănăstire
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
amestecam pe Dostoievski și pe Stendhal cu D'Annunzio sau cu Pierre Loti, pe Caragiale cu Damian Stănoiu, pe Sadoveanu și Rebreanu cu Octav Dessila și Drumeș. Mă împărțeam între Bacovia și "București, orașul prăbușirilor", alternam "Roșu și negru" cu "Invitație la vals", pe Gogol cu Erich Maria Remarque (foarte în vogă), pe Dante cu "femeile celebre". După "Menuetul", am citit toate romanele lui G. M. Vlădescu. După "Medeleni", nu mi-a scăpat nimic din pelteaua romanțioasă a lui Ionel Teodoreanu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
semne disperate cu mâna; șoferul opri mașina puțin mai departe, surprins că întâlnește pe cineva care merge la oraș pe așa o vreme și dădu înapoi. Ajunsă în dreptul ei portiera din spate se deschise rapid cu un păcănit... ca o invitație. Femeia intră fericită înăuntru unde o aștepta liniștea și căldura. Brusc un presentiment, un gând străin se interpuse între ea și bărbat, o presimțire grea venită de nicăieri o copleși însă mașina porni fără să-i dea șansa de reacționa
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ar fi o zi tristă pentru țara noastră când se va întâmpla acest lucru. BEAMISH: Da, observ că am depășit timpul de emisie, deci tot ce-mi mai rămâne de spus este... Henry Winshaw, vă mulțumesc mult că ați acceptat invitația la această emisiune. Și acum, legătura cu Alastair, pentru corespondența noastră locală. WINSHAW: Aveți un bar aici? BEAMISH: Cred că suntem încă în emisie. 5 februarie 1960 Am avut azi șocul vieții mele! Fiindcă nu prea aveam ce face azi-dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
e... Uite, de exemplu, excursia cu bicicleta de săptămâna trecută. A fost un calvar. Un adevărat calvar, fir-ar să fie. Dar cel puțin am cunoscut oameni, am fost după aceea să bem ceva și m-am ales cu câteva invitații la cină. Nu pare cine știe ce, dar după un timp îți dai seama că... nimic nu e mai rău decât să fii singur. Nimic! Se lăsă pe speteaza scaunului și își șterse degetele pe șervet. A fost doar un gând. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
săptămâni. Am o înțelegere cu o galerie de acolo, așa că nu cred că vom avea probleme. Puse pachetul de o parte și se întinse pe spate. Ei, ce părere ai? — Cred că ești nebun, spuse Phoebe, chicotind de bucurie. Acceptând invitația din ochii lui, se ridică și îngenunchie peste el, măturându-i fața cu părul. Și nu cred că ar trebui să fac asta. Dar a făcut-o. Roddy adormi curând după aceea. Dormea pe o parte, cu fața spre perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
că ea lucra acolo; după weekendul petrecut împreună, mai fusese o singură dată la Winshaw Towers. Când a sosit din nou ziua de naștere a lui Mortimer, Roddy și-a făcut datoria de fiu trimițându-i o felicitare și o invitație la ultimul vernisaj private al galeriei, știind prea bine că tatăl lui țintuit în cărucior nu va putea să vină. Mortimer îi transmisese invitația prin Phoebe, cu un zâmbet acru și îi acordase permisiunea de a veni și ea dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a lui Mortimer, Roddy și-a făcut datoria de fiu trimițându-i o felicitare și o invitație la ultimul vernisaj private al galeriei, știind prea bine că tatăl lui țintuit în cărucior nu va putea să vină. Mortimer îi transmisese invitația prin Phoebe, cu un zâmbet acru și îi acordase permisiunea de a veni și ea dacă voia. Și iată că venise. Acum, sătulă să fie ignorată de ceilalți invitați, tocmai voia să se ducă să se prezinte încă o dată lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
adică, nu doar s-o văd (asta se întâmpla aproape la fiecare Crăciun, când amândoi ne duceam acasă să ne vizităm părinții), ci să stau un timp cu ea, să ne cunoaștem din nou. La telefon, păruse prietenoasă, încrezătoare, autoritară. Invitația de a veni s-o văd fusese lansată cu ușurință, ca și cum atunci îi venise ideea și acum mă gândeam că nu i se părea probabil ceva foarte important - doar un oaspete în plus în casă, care trebuia strecurat în treacăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și peste câteva zile apar în toate ziarele. — Miracolele științei moderne, spuse Graham și începu să strângă farfuriile. A doua zi, o zi de miercuri umedă și cețoasă, n-a fost un mare succes. M-am hotărât să dau curs invitației lui Joan și s-o însoțesc în câteva din vizitele ei, dar a fost o experiență dezamăgitoare. Cea mai mare parte a activității ei implica, se pare, să intre nepoftită în casele unor familii pentru a lua interviuri secrete copiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
se păru urâtă și neatrăgătoare ca în prima clipă când o văzusem pe peronul gării. M-am luptat să alung acest gând, dar în zadar: am simțit fiorul dorinței scuturându-mă când mi-am amintit râsul lui Alice și ispitoarea invitație din privirea ei. — Ți-e frig? spuse Joan. Nu-mi vine să cred. Am mai vorbit puțin despre familia Winshaw și despre ce scriam eu și asta ne-a adus la subiectul povestirilor pe care le născoceam în copilărie. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fără geam era tăcere. Doar el intona ca un robot un singur cuvânt fără nici o expresie, mecanic. Joan. Joan. Joan. Graham câștigase respectul lui Mark Winshaw. Acesta a venit sub forma unei tăceri de douăzeci de luni, urmată de o invitație la petrecerea de Anul Nou în casa lui din Mayfair. 31 decembrie 1990 De-abia la unsprezece se gândea Graham că se putea scuza politicos și să plece. I-a spus lui Mark că se ducea la Birmingham cu mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
crezi că faci aici, la o adunare privată de familie? Aproape că înseamnă că ai pătruns cu forța. Ai putea da de necazuri. Sunt aici din același motiv ca și dumneavoastră, spuse Michael netulburtat. Sunt aici pentru citirea testamentului: la invitația unchiului dumneavoastră răposat. — Aiureli, omule, aiureli! Dacă îți închipui că o să înghițim o poveste ca... — Cred că veți afla că domnul Owen spune adevărul, rosti o voce din ușă. Toți se întoarseră și văzură că domnul Sloane intrase în cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
adevărat om de litere. Michael încă nu avusese ocazia să discute cu Phoebe și era cât pe-aci se se prezinte din nou ca să afle dacă ea își amintea că se cunoscuseră anterior, dar nu vedea cum ar putea refuza invitația patroanei lui și o însoți lângă cămin. În timp ce se așeză, își ridică privirea spre portretul agățat deasupra căminului, întrebându-se dacă era o pereche de ochi vigilenți privind din spatele lui. Dar, trebui să recunoască, era puțin posibil: era un Picasso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
N-am vrut să te deranjez. — Nu-i nimic. Phoebe își trase la loc pantalonii pe ea și se așeză pe pat. Oricum, poate că ar fi timpul să stăm de vorbă. Michael nu mai avu nevoie de o altă invitație ca să intre. — Tot am vrut să vorbesc cu tine ca lumea toată seara, spuse el. Dar nu s-a ivit ocazia. Phoebe păru să considere asta o subestimare a situației. — Știu, spuse ea pe un ton ușor tăios. E ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mișc măcar un centimetru din poziția în care am adormit, până la primul plânset care franjurează noaptea. Nu mai scriu literatură, dar literatura mea de dinainte mă ajunge din urmă. Și mă trezesc, când Eric abia are două luni, cu o invitație la salonul de carte de la Torino și cu una la festivalul de la Mantova - de fapt, un triplu festival ce presupune prezența mea în trei locuri, la distanță de două-trei luni : Mantova, Hay-on-Wye și Berlin. Bineînțeles că primul meu gând este
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
Acesta a fost Valerian Cric, corespondentul nostru special, din cartierul Pajura. Tot în cursul zilei de azi, în jurul orelor 16:00, la Aeroportul Otopeni a sosit o delegație oficială a Marilor State, aflată într-o vizită oficială la București la invitația prim ministrului României. Delegația a fost întâmpinată la Otopeni de ministrul de externe, ministrul transporturilor, ministrul de interne, numeroși secretari de stat, consilieri prezidențiali, alte persoane oficiale. Coloana oficială s-a îndreptat spre Palatul Victoria, unde prim ministrul a ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
amestecase puțină glicerină în niște ceară de parchet. Soră-sa, cu aerul inocent al fetițelor, obținuse accesul în sala de festivități. În loc de cârpe, și-au folosit șosetele. Iar acum se ațineau împreună după canaturile ușilor și râdeau în lege, în vreme ce invitații, oaspeți oficiali și demni la supeul de adio, se căzneau să stea în picioare pe parchetul alunecos ca gheața. Unu, doi, hop, trei. Patru, și așa mai departe! Da, se gândește Pascal, merită spectacolul! Dar musai să pară serios și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dar „beneficiind” încă de suficientă vigoare intelectuală și fizică, este atras de Teodora, „femeia fatală” din visurile sale (nocturne sau diurne). O descrie la modul pateticromantic: subțire, nici scundă, nici înaltă, față smeadă, părul negru revărsat pe umeri, ca o „invitație la păcat” (citez chiar de la începutul caietului). Deși am parcurs puține pagini, am deja impresia că manuscrisul lui P.H.L. este o confesiune disimulată. Sexagenarul scriitor, persoană publică cunoscută la vremea lui, remarcabilă prin sobrietate și pu9 doare, n-ar fi
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ce loc a ajuns să ocupe în viața ei. „Să fie bărbații mai superficiali?” - se întreabă scriitorul, fără a risca un răspuns categoric. În subtext descifrez ideea amânării, un mormăit de genul: „Chestiunea mai trebuie studiată...” O simt și ca invitație ce mi se adresează în calitate de cititor. Drept care îmi dau cu părerea: Nu știu cine a sau unde s-a scris că sufletul masculin este mai fragil în fața unor încercări ale vieții (comparativ cu femeia). Asumarea unor responsabilități nu decurge totdeauna firesc, ca
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
să se-ntoarcă pe front s-au dus la Dom și s-au rugat. Locul era Întunecat și tăcut și mai erau și alți oameni care se rugau. Ar fi vrut să se căsătorească, dar n-aveau timp să facă invitațiile și nici n-aveau certificatele de naștere. Se simțeau ca și când ar fi fost căsătoriți deja, dar voiau să știe toată lumea lucrul ăsta și să facă În așa fel Încât să rămână așa, căsătoriți, mereu. Luz i-a scris multe scrisori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]