19,515 matches
-
care artistul le-a văzut în vacanțele de vară petrecute la Techirghiol sau din excursia la Constantinopol și în insula Prinkipo din Marea Egeee, pe care a făcut-o cu vaporul „Împăratul Traian”. Dimitrie Știubei primește comenzi pentru decorarea gărilor regale de la Mogoșoaia, Sinaia și Gara de Nord. El abordează compoziții variate fapt ce denotă o lejeritate în stăpânirea elementelor de cromatică și construcție. În anul 1937 a fost premiat la Expoziția Universală de la Paris cu lucrarea "Intrarea lui Mihai Viteazu în Alba
Dimitrie Știubei () [Corola-website/Science/334695_a_336024]
-
originea în sursele sale de inspirație și care îl transpune în final pe pânze cu o expresivitate de invidiat. Fiind un excelent portretist al navelor românești, Știubei a lăsat o moștenire importantă în acest sens: Bricul „Mircea“, Pasagerul „Dacia“, Yachtul regal „Luceafărul“, Motonava „București“ la Londra, Cargoul „Galați“, Motonava „Carpați“ la Budapesta, Mineralierul „Petroșani“ la Istanbul, Pasagerul „Moldova“ la Budapesta, Nava-școală „Mircea“ în larg, Escadra în marș, Cargoul „Dobrogea“, Velier în larg, Monitoare pe Dunăre, Navele Diviziei de Mare în misiune
Dimitrie Știubei () [Corola-website/Science/334695_a_336024]
-
Istanbul, Pasagerul „Moldova“ la Budapesta, Nava-școală „Mircea“ în larg, Escadra în marș, Cargoul „Dobrogea“, Velier în larg, Monitoare pe Dunăre, Navele Diviziei de Mare în misiune, Distrugătoare în marș, Cargou la ancoră. În salonul oficial de primire al fostei gări regale din Sinaia, construită între 1938-1940 la comanda regelui Carol II., după planurile renumitului arhitect Duiliu Marcu, se găsește o pictură murală pătrată de 5,50 m, realizată de Dimitrie Știubei în frescă, care reprezentă o vânătoare domnească, cu 8 personaje
Dimitrie Știubei () [Corola-website/Science/334695_a_336024]
-
pe parcursul a paisprezece nopți, fără vreun plan, manuscrisul fiind trimis zilnic pentru a fi cules la tipografie. Scriitorul lucra în același timp și la editarea operelor lui B.P. Hasdeu în două volume, ce urmau a fi publicate de Editura Fundațiilor Regale. Lucrul concomitent la două cărți se datora faptului că Eliade avea nevoie de bani pentru o călătorie în străinătate și a semnat un contract cu Editura Naționala S. Ciornei pentru scrierea unui roman. Editorul Ciornei îi oferise suma de 30
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
generalul Nicolae Condeescu, Liviu Rebreanu, Vasile Voiculescu, Ionel Teodoreanu, C.C. Giurescu, Octav Onicescu) s-au ridicat în apărarea scriitorului. Procesul a fost amânat de câteva ori, scriitorul primind câștig de cauză din partea Tribunalului. Ministerul a făcut recurs, dar instaurarea dictaturii regale în primăvara anului 1938 a determinat promulgarea unui decret-lege care suspenda din oficiu toate procesele intentate ministerului în ultimii ani. Volumul a fost reeditat în anul 1941 de Editura Cugetarea - Georgescu Delafras S.A. din București, după care opera literară a
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
de Nils Larsen și Ola Olstad. Aceștia au debarcat la 2 februarie 1929 și au revendicat insula în numele Norvegiei. Larsen a încercat să debarce din nou în 1931, dar a fost împiedicat de banchiză. La 6 martie 1931, o proclamație regală declara insula teritoriu suveran al Norvegiei și la 23 martie 1933 insula a fost declarată dependență norvegiană. Următoarea debarcare a fost efectuată la 10 februarie 1948 de către vasul "Brategg" al lui Larsen. Timp de trei zile s-au efectuat studii
Insula Petru I () [Corola-website/Science/334758_a_336087]
-
obiecte etnografice și de artă face parte acum din Colecția Van Manen a Institutului Kern (numit după Hendrik Kern (1833-1917)) din cadrul Universității Leiden. s-a născut într-o familie înstărită. Tatăl său, Reinier Otto van Manen, era inginer la Administrația Regală a Apelor. Mama lui era Maria Albertina Johanna van Tricht. Perechea a avut în total șase băieți și două fete. Ca urmare a muncii tatălui său, familia s-a mutat la Zutphen și apoi la Haarlem. Acolo tatăl său a
Johan van Manen () [Corola-website/Science/334769_a_336098]
-
a avut în total șase băieți și două fete. Ca urmare a muncii tatălui său, familia s-a mutat la Zutphen și apoi la Haarlem. Acolo tatăl său a fost numit după câțiva ani drept Inspector Șef General al Administrației Regale a Apelor. Johan van Manen a urmat după învățământul de bază cursurile școlii Hogereburgerschool din Haarlem. El nu a avut însă niciun entuziasm pentru școala respectivă sau pentru disciplinele predate acolo. După doi ani a fost exclus din școală. Johan
Johan van Manen () [Corola-website/Science/334769_a_336098]
-
Texts: The song of the eastern snow-mountain" și în special cartea apărută în 1998 "Tibetan Lives: Three Himalayan Autobiographies" sunt citate în continuare în literatura de specialitate actuală. În 1938 Consiliul de Conducere a ceea ce se numea deja Societatea Asiatică Regală din Bengal a ajuns la concluzia că responsabilitățile și sarcinile lui erau prea multe pentru o singură persoană. A fost numit un asistent al secretarului general. În 1939 a apărut un articol în presa locală din Calcutta ce conținea critici
Johan van Manen () [Corola-website/Science/334769_a_336098]
-
de teatru egiptean care a angajat nu numai actori bărbați, ci și actrite. Spectacolele sale au avut un mare răsunet și au câștigat aprecierea khedivului Ismail Pașa, care l-a invitat pe Sanua să monteze piese de teatru la palatul regal și l-a poreclit „Moliére al Egiptului”. Dar una dintre piese, intitulată „Patria și libertatea”, în care Sanua a criticat corupția regimului , a trezit mânia suveranului, care a ordonat închiderea teatrului. Tzanua a fost nevoit să plece vreme de doi
Yaqub Sanu () [Corola-website/Science/334774_a_336103]
-
a cunoscut pe Swami Shivananda, în timp ce în nuvelă ordinea acestor întâlniri este inversată. Mircea Eliade a scris în iarna anilor 1939-1940 nuvela fantastică „Secretul doctorului Honigberger”, care a fost publicată în numerele din martie și aprilie 1940 ale "Revistei Fundațiilor Regale", sub titlul „Tărâmul nevăzut”. El a negociat publicarea nuvelei într-un volum, dar directorul Editurii Alcalay i-a sugerat să mai scrie o nuvelă fantastică pentru a le publica pe amândouă într-un volum. Nuvela fantastică „Nopți la Serampore” a
Nopți la Serampore () [Corola-website/Science/334763_a_336092]
-
mai înaltă din București și printre primele construcții realizate pe structură metalică. În perioada 1930 - 1932, Gara de Nord a fost modernizată într-o manieră neoclasică, prin adăugarea unui corp de clădire dominat de un portic format din șase coloane grandioase. Palatul Regal (devenit ulterior Palatul RSR) a fost ridicat în perioada 1930 - 1937 pe locul fostei case a logofătului Dinicu Golescu, în stil neoclasic de către arhitectul Nicolae Nenciulescu. Astăzi clădirea adăpostește Muzeul Național de Artă al României. În 1931 este construit, după
Istoria arhitecturii în România () [Corola-website/Science/334772_a_336101]
-
Palatul Parlamentului, a cărui construcție a început la sfârșitul perioadei comuniste, în 1983, și s-a finalizat în 1997, înregistrând recordul de cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume. În perioada 1959 - 1960, în spatele Palatului Regal de pe Calea Victoriei, este construită Sala Palatului, care va servi ca loc de desfășurare a congreselor și conferințelor PCR și a unor importante manifestări politice, științifice și culturale. În perioada 1959 - 1963, după planurile arhitecților Horia Maicu și Nicolae Cucu, este
Istoria arhitecturii în România () [Corola-website/Science/334772_a_336101]
-
în Brazilia, angajându-l ca agent comercial pe ticălosul Tódor Krisztyán și trimițându-l acolo pentru a nu mai tulbura liniștea celor din „insula nimănui”. Afacerea de export are succes, iar guvernul imperial îi acordă lui Tímár titlul de consilier regal și-l decorează cu Ordinul Sf. Ștefan, recompensându-i eforturile depuse pentru dezvoltarea economiei naționale. În anii următori el își petrece primăvara și vara în „insula nimănui”, muncind acolo alături de Noémi și Teréza, și revine apoi în fiecare toamnă la
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
este o instituție de învățământ superior din domeniul artelor din Viena, Austria. Academia de Arte Frumoase din Viena a fost înființată în anul 1692 că o școală privată, similară Academiei din Sân Luca ("Accademia di Sân Luca") și a Academiei Regale de Pictură și Sculptură din Paris ("Académie royale de peinture et de sculpture") avându-l că fondator pe pictorul Peter Ștrudel care ulterior a căpătat titlul de "Praefectus Academiae nostrae". În anul 1701, Peter Ștrudel a fost înnobilat cu titlul
Academia de Artă din Viena () [Corola-website/Science/334800_a_336129]
-
și Maria Carolina devin primii membrii de onoare și ca urmare s-au făcut reforme structural-organizatorice importante începând cu anul 1772. Astfel, cancelarul Wenzel Anton von Kaunitz a integrat toate școlile de artă existente în nou înființată Academie Imperiala și Regală Unificată de Arte Frumoase ("KK vereinigten Akademie der Künste bildenden"). Ulterior s-a renunțat la cuvântul "unificat" ("vereinigten"). În anul 1822, Anton Franz de Paula Graf Lamberg-Sprinzenstein ce deținea titlul de membru de onoare al Academiei și-a donat întreaga
Academia de Artă din Viena () [Corola-website/Science/334800_a_336129]
-
(n. 24 februarie 1619 - d. 12 februarie 1690) a fost un pictor și decorator francez, prim pictor al regelui Ludovic al XIV-lea, director al Academiei regale de pictură și sculptură. A fost declarat de către Ludovic al XIV-lea cel mai mare artist francez din toate timpurile” și a fost cea mai dominantă figură a artei franceze din secolul al XVII-lea. Născut la Paris, a început
Charles Le Brun () [Corola-website/Science/334829_a_336158]
-
valet de cameră al regelui". De asemenea, este ales să picteze pentru Notre-Dame de Paris; a pictat "Martirul Sfântului Andrei". În același an, Le Brun se căsătorește cu Suzanne Butay. Împreună cu Philippe de Champaigne, el obține de la Mazarin întemeierea Academiei regale de pictură și sculptură în 1648. Mazarin îl numește secretar. În această perioadă, Le Brun face picturi de mari dimensiuni, inclusiv faimoasul său "Apoteoza lui Hercule" Nicolas Fouquet, bogatul ministru de finanțe al regelui, i-a cerut să decoreze castelului
Charles Le Brun () [Corola-website/Science/334829_a_336158]
-
și 1661. Decorul somptuos, care este unic în Franța la momentul respectiv, marcheaza consacrarea sa. În 1660, el pictează "Familia lui Darius la picioarele lui Alexandru" și "Portretul ecvestru al Cancelarului Séguier" în onoarea protectorului său și realizează decorul intrării regale a lui Ludovic al XIV-lea în Paris. În 1667 este numit director al Mobilierului regal. La sfârșitul anilor 1650, Mazarin (care a murit în 1661) îl prezintă regelui Ludovic al XIV-lea. Le Brun are, prin urmare, o reputație
Charles Le Brun () [Corola-website/Science/334829_a_336158]
-
1660, el pictează "Familia lui Darius la picioarele lui Alexandru" și "Portretul ecvestru al Cancelarului Séguier" în onoarea protectorului său și realizează decorul intrării regale a lui Ludovic al XIV-lea în Paris. În 1667 este numit director al Mobilierului regal. La sfârșitul anilor 1650, Mazarin (care a murit în 1661) îl prezintă regelui Ludovic al XIV-lea. Le Brun are, prin urmare, o reputație solidă. Curtea începe să-i comande cele mai variate lucrări: scene ecvestre, fresce mari, decorațiuni de
Charles Le Brun () [Corola-website/Science/334829_a_336158]
-
și decorațiunile realizate la Vaux-le-Vicomte. Regele îi cere crearea unei serii de picturi de mari dimensiuni care descriu istoria lui Alexandru. În 1660, îi comandă "Familia lui Darius la picioarele lui Alexandru" (Paris, muzeul Luvru). Din acest moment toate proiectele regale se realizează sub îndrumarea lui Le Brun. Din 1661 este însărcinat cu decorarea castelului Versailles, la care va munci timp de 30 de ani. El are sub comanda sa câteva sute de artiști și artizani. Regele a fost atât de
Charles Le Brun () [Corola-website/Science/334829_a_336158]
-
1684-1687) și un proiect de capelă în 1672, abandonat în 1679-1680 în urma deciziei de a se construi aripa de sud a castelului. De asemenea, el lucrează pentru alte personalități importante ale regatului.<br> În 1663, este numit director al Academiei regale de pictură și sculptură de către Colbert, pe atunci intendent al finanțelor, care dorea să reorganizeze academia. Le Brun este numit "Primul pictor al Regelui" în 1664, funcție care a inclus plata unui venit anual de 12.000 de livre, adică
Charles Le Brun () [Corola-website/Science/334829_a_336158]
-
în 1664, funcție care a inclus plata unui venit anual de 12.000 de livre, adică aceeași sumă pe care a primit-o atunci când a fost în serviciul lui Fouquet. În același an, el devine responsabilul general de paza tablourilor regale, o colecție de picturi începută de regele Francisc I și dezvoltată până la Ludovic al XIV-lea. În 1666, Colbert și Le Brun fondează Academia Franceză din Roma. În 1670 Colbert devine superintendent și achiziționează domeniul Sceaux. La începutul anilor 1670
Charles Le Brun () [Corola-website/Science/334829_a_336158]
-
importanță majoră ca Le Tellier, Mathieu Mole, mareșalii Villeroy și L'Hospital. Își datorează numirea bunei sale purtări din timpul Frondei dar și influenței fratelui său Basile. Fouquet este cel mai tânăr ministru de finanțe din l'Ancien Régime. Finanțele regale erau într-o stare dezastruoasă. În timp ce nevoile coroanei sunt imense, atât pentru finanțarea războiului cât și pentru cheltuielile personale ale lui Ludovic al XIV-lea, trezoreria este în stare de faliment, situația fiscală este dezastruosă și stocul de metale prețioase
Nicolas Fouquet () [Corola-website/Science/334833_a_336162]
-
privind îmbunătățirea colectării impozitelor indirecte, relaxarea fiscalității, salubritatea finanțelor municipale și mbunătățirea relațiilor cu mânuitorii de bani. Istoriografia clasică îl acuză pe Fouquet de lipsa de principii economice clare, timiditatea lui pentru a reduce "cazurile excepționale" și să stingă împrumuturile regale, dar mai ales complicitate cu mediul mânuitorilor de bani și îmbogățirea personală. După decesul lui Mazarin în 1661, Fouquet se așteaptă să să fie numit șeful guvernului însă Ludovic al XIV-lea îl suspecta de o ambiție prost deghizată. Ludovic
Nicolas Fouquet () [Corola-website/Science/334833_a_336162]