20,296 matches
-
un glob de sticlă pe care nu-l mai poți recupera vreodată.” Carlina se așeză pe marginea unui pat, frecându-și genunchii cu palmele ca și când ar fi durut-o. Noaptea îi fusese somnul cam agitat, dar spre ivirea zorilor îl visă pe Nicky militar, într-o imagine clară, alergând unul către altul și îmbrățișându-se. Răsuflarea i se acceleră prin somn, devenind inegală și se trezi strigând: „Băiatul mamei!” Visul îi fusese de scurtă durată, iar când se trezi, își dădu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
multe de făcut în acea zi, iar cel mai indicat lucru era să plece cât mai repede de acasă. Leon, cu o sinceritate neprefăcută, îi zise: - Vai, ce surpriză plăcută! Ce bine-mi pare că te văd! Nici nu am visat vreodată că o să te mai întâlnesc. - Da, așa e, consimți Carlina. Dar acum îmi pare rău, trebuie să plec. Te rog să mă scuzi, nu mai pot rămâne. - Unde pleci așa de repede? O întrebă cu ochii scânteietori și tot atât de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
regreta că îl cunoscuse, dar era prea târziu pentru regrete. Voise doar să-l ajute. Astfel, Carlina își amintise cu nostalgie, că încă din perioada când era o adolescentă faină, așa cum îi spuneau vecinii, își făurise ca orice tânăr ce visează cu ochii deschiși la un viitor în culorile sale preferate atâtea vise. Se îndrăgostise prima oară de un tânăr agreabil și frumos care se remarca prin uniforma pe care o purta inscripționată cu inițialele M.A.I. Carlina nu avea decât
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
spune sau a-i reproșa, iar Leon părea să fi înțeles în prealabil cum stăteau lucrurile, simțindu-se obligat să-i scrie o scrisoare pentru a i-o înmâna când totul avea să ia sfârșit. În fiecare noapte când adormea visa într-un mod ciudat amintirile trecătoare din viața lui amestecate cu cele din prezent. În noaptea aceea, totul părea cufundat în beznă și pustiu, numai la o fereastră se aprinse lumina. Înainte de a muri, vroia să fie sigur că ea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o fereastră și se uită afară ca și cum ar fi fost pentru ultima oară zicând ca pentru sine: „Dacă trebuie s-o fac am s-o fac chiar acum, chiar dacă voi muri înainte de a împlini nouăsprezece ani.” Pe de altă parte visa că într-o zi roata norocului va fi de partea lui și se va întoarce victorios în țară, devenind un om important de afaceri. Apoi, cu o ciudățenie aparte, învârti o cheie în broasca ușii care se încuie cu zgomot
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
făceau să zâmbești ironic și să le privești cu o fascinație copilărească . După aparențe, viața nu părea deloc ușoară, iar cârnații nu stăteau întinși pe garduri. Contemplând, Alin simțea că va avea cale lungă până să atingă apogeul la care visa: să ajungă un om de afaceri apreciat. Gândul care-l frământa era destul de serios și se întreba dacă nu cumva era prea pretențios cu el însuși. Când ajunse în camera de hotel, cineva îl strigă: - Hei, domnule! Am un mesaj
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
așa zis „de noroc” trebuia să fie doar un hobby al său, iar afacerea să se constitue într-un plan minuțios pentru viitor, pentru acel ideal al său, începutul unui nou capitol din viața sa. Tinerețea lui îi permitea să viseze la o afacere proprie. Nimeni nu-l putea opri, nimeni nu-i putea scoate ideile din cap. Trebuia să privească lucrurile cât mai obiectiv. Trecuse mult timp de când se afla pe acest teritoriu străin, încât ajunsese să se simtă ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dintre femei, că ai aprins în mine și cugetul și simțirea? M-ai făcut să măndrăgostesc la prima privire. Ești fragilă ca o floare și strălucești ca lumina unei stele! Ești un înger cu adevărat! Ești perechea la care am visat! Cândva o să te fac mireasă și vei fi cea mai iubită dintre femei. Vom deveni un tot, o singură ființă. Nicole avea o privire ușor zâmbitoare, atât cât sufletul ei fecioresc îi îngăduia în acel moment lipsit de ascunzișuri meschine
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
când auzi dialogul dintre ei. - Crezi că nu știu ce vrei să faci cu mine dincolo? N-ai să reușești să mă fraierești, să te folosești de mine. - Să mor alături de tine dacă m-am gândit la așa lucruri oribile. Cred că visezi! - Nu visez! Ai ucis tot ce a fost frumos între noi. - Așa crezi tu? De unde ți-au venit ideile astea? - Am vorbit la telefon cu cineva și m-a pus în gardă. Mi-a spus lucruri oribile despre bărbați care
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dialogul dintre ei. - Crezi că nu știu ce vrei să faci cu mine dincolo? N-ai să reușești să mă fraierești, să te folosești de mine. - Să mor alături de tine dacă m-am gândit la așa lucruri oribile. Cred că visezi! - Nu visez! Ai ucis tot ce a fost frumos între noi. - Așa crezi tu? De unde ți-au venit ideile astea? - Am vorbit la telefon cu cineva și m-a pus în gardă. Mi-a spus lucruri oribile despre bărbați care duc fete
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ne gândim să ne mulțumim că am plecat de acasă doar pentru o mâncare și un loc de dormit, nu suntem decât niște pierde-vară. Ei pot să își permită, dar noi? - Cea mai sublimă stare e când realizezi ce ai visat și ai obținut cu adevărat, mai adăugă Jean. - Ai dreptate. Mă gândeam că toți murim o dată și-o dată dar nu toți trăiesc cu adevărat. Alții trec prin viață ca gâsca prin apă iar alții cu ochii închiși. Mulți stau degeaba
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
frumoase și bogate locuri, iar acum era lipsită de strălucirea lor. Se simțea ca o persoană săracă, fără casă și care trăiește în umbra ei ducând un trai discret. Era mama unui fiu, care plecase de acasă dincolo de frontieră și visa ca fiul ei să se întoarcă într-o zi la nora și nepoata ei pe un cal alb și atunci lucrurile se vor schimba în bine și vor ajunge acolo unde își doresc. Era golită de unele sentimente. Vecinii, colegii
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
bună. Observându-i ezitarea, Nicky se grăbi să îi spună: - Am atâtea să-ți spun! În noaptea asta vreau să vorbim numai despre mine și despre tine iar după ce vom face dragoste vom rămâne unul în brațele altuia și vom visa liniștiți până dimineață. O să ne creionăm viața singuri, așa cum o să vrem noi. - Sună foarte frumos. - Mă mulțumesc cu răspunsul tău, o privi drept în ochi și nu sesiză nici o viclenie. Cu o zi sau două înainte de a părăsi marea se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se hrănească cu zorile fiecărei dimineți a fiecărui anotimp, bucurându-se ca orice pământean care nu trece cu ochii închiși prin viață. Reușise să iasă la suprafață prin ei și cu ei. Să pipăie și să respire lumina la care visase să ajungă și pe care o chemase necontenit. Inima îi bătea într-un ritm regulat iar vibrațiile ei încercau cu mari emoții de fericire ajunsă într-o lume fără confuzie, după atâta timp. Viața o încătușase și tot ea o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
am amuțit... Să fie oare posibil să... ? Anunțul l-am urmărit ca prin ceață, cu blur, cum se zice în jargon ; știți momentele alea din filme (filmele foarte convenționale, să ne-nțelegem !) când ecranul devine neclar pentru că eroul sau eroina visează, sau își închipuie, sau își aduce aminte de ceva ? Eh ăla e blur-ul ! Când a mai zis și Mungiu că e ca un basm, a fost ca atunci când o voce din off îți spune că se întâmplă întocmai ceea ce tu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ne punem pe creație, noi ne luăm mai în serios decât italienii. Iar rezultatele arată cine are dreptate, ca să revin la prima ta întrebare. Ei bine, în acest context, Nae rămâne în spațiul acelui cinema pe care îl simte, îl visează, îl cunoaște, îl iubește. El nu urmează drumul celorlalți. La un moment dat, la începuturi, mulți dintre ceilalți păreau că urmează drumul lui Nae. Cred că tu l-ai numit pe Nae suspendat între două epoci ale filmului românesc. Undeva
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
mărturisește lipsa-i de vitalitate comparativ cu a ciobanului acela ?...), chiar dacă româna lui este tatonantă și multe dintre lucrurile pe care le spune le știam deja din cărți. “i-apoi, cum să nu iubești un om care a scris că visează o lume formată numai din leneși și din esteți ? țuțea punea această întrebare (cam copilăroasă) : Ce se opune axiologic Premiului Nobel ?. Și tot el, firește, dădea și răspunsul : Parafrazându-l, m-aș întreba și eu în continuare : și, mă rog
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
imaginație, Lalalilu, când nu se gândește la moduri de a-l doborî pe Ceaușescu (praștia pare să fie o soluție !), se vede încăpând cu toată familia și mahalaua lui într-un submarin care să-i ducă Dincolo. De fapt, toți visează să evadeze din carcera comunistă : imaginea unui vapor (ce apare de mai multe ori în cuprinsul filmului) simbolizează acest dor de ducă pe care, după 89, Eva chiar îl va pune în practică... Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (titlul
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
istoria literaturii), Preda s-a integrat și el în ceva : într-un stil. Și-a înăbușit originile cultivând un estetism aproape ezoteric. îngerul necesar ilustrează necesitatea lui Gh. Preda de a trăi în acea lume (a stilului) pe care a visat-o dintotdeauna. Nu este o poveste povestea (care e a lui Preda) se încheie când începe filmul ; este un drog. Hiba majoră a ̨ ngerului... nu este nici faptul că autorul vrea să controleze totul (asta ar trebui să facă
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
vedea! DE LA MITURI ȘI LEGENDE, LA ZBORUL OMULUI PE UN ALT CORP CERESC Prof. Dumitru BAHNARIU Zborul a fost, este și va fi întotdeauna pentru om, cea mai ispititoare și mai vulcanică chemare a înaltului nemărginit și etern. Omul a visat întotdeauna să ajungă în „regatul vulturilor” și mai sus de el. Leonardo da Vinci spunea: [6] . Dorința omului de a zbura s-a nascut odată cu el, dar de la dorința și până la realizarea zborului au trecut mii de ani. Această dorință
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
având mai multe puncte de reper, stelele: Soare-Sirius și planetele Pământ Jupiter. Autorul acestui articol definește ființă umană în modul următor: „ omul este un sistem biochimicofizic înzestrat cu inteligență, care a evoluat dintr-un mediu acvatic, trăiește pe uscat și visează să zboare”. Cel mai mare mister al vieții este creierul uman (materia cenușie) și sufletul omului care poate fi considerat un „câmp” înzestrat cu inteligență, materia în Univers găsindu-se în două forme fundamentale: substanță și câmp, iar viața este
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
oneste, sfârșindu-și ziua cu o molcomă bucurie obosită a lucrului bine făcut, nu-și numără zilele cât mai are de stat în lagărul "multilateral dezvoltat", asemenea celebrului Ivan Denisovici, (căci el, și scriitor fiind, are evadarea prin scris), ci visează la viitoarele iubiri tumultuoase, cum stă bine sângelui nostru latin. Parafrazând un roman în vogă cândva, aș îndrăzni să afirm că, în urmă cu vreo trei decenii, prin romanul Ziua magnoliilor viscolite, Constantin Munteanu ne-a spus că "așa s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dispare sub o pînză subțire și transparentă, ca un licăr de stele în apă. A fost adevărat, Mihai? mă întreabă ea, cu disperarea celui care caută un sprijin în răspuns. Nu, Tamara, îi răspund surîzînd, n-a fost adevărat. Am visat amîndoi, în aceeași noapte, același vis cu daruri aduse de Moș Crăciun și cu multă zăpadă... Surîde înseninîndu-se, coboară cele două trepte care ne despart, întoarce capul spre mine, și-l scutură din nou, deschide încet buzele, lăsînd să zboare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
copil și dormeam la spatele mamei. Ea dormea, istovită de munca de peste zi, tata respira adînc prin somn, în cameră plutea miros de cîrnați și de untdelemn ars în candelă, totul părea cufundat în liniște, pe cînd eu, încă treaz, visînd la ce-o să-mi aducă Moș Crăciun, scoteam din cînd în cînd capul de sub plapumă și, la lumina palidă a candelei aprinsă sub icoane, mă uitam la oala de pe plită și la șiragul cu cîrnați. A doua zi dimineață, aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nopțile din vara lui '63, cînd mă angajasem la " Spații verzi" și udam florile cu consăteanul meu, nașul Ion Vlădeanu, de-a lungul bulevardului din Eforie Sud. Spre ziuă, pe la ora patru-cinci, mă apuca întotdeauna un somn adînc, istovitor, că visam stînd în picioare, cu furtunul în mînă. Imediat după ce trecea controlul a treia oară, schimbam furtunul la ultima gură de apă, îl lăsam pe nașul Ion să ude florile, iar eu mă așezam între flori, cu spatele rezemat de gardul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]