19,782 matches
-
societatea românească. Însă pentru a asigura o astfel de propulsie progresivă, patriotismul trebuie să fie topit în formele socialiste ale internaționalismului proletar. Recunoscând în educația istorică instrumentul cel mai eficace în formarea conștiinței patriotice, articolul-direcție cheamă istoria la înregimentarea "în frontul de luptă al poporului pentru construirea noii societăți", la care știința militantă a istoriei poate și trebuie să își aducă contribuția prin stimularea sentimentelor patriotice (p. 14). Articolul-program instituie o orto-semantică a patriotismului menită să fie utilizată ca îndreptar cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
al victoriei Rusiei împotriva Turciei. Bucureștiul a deschis larg porțile sale, celebrând pentru a doua oară pe "liberatorul popoarelor din Orient", în timp ce "populația Bucureștilor a întâmpinat cu simpatie armata rusă, în marș spre Turcia" (Roller, 1952, p. 414). După ce pe frontul de luptă împotriva turcilor s-a "cimentat nobila tradiție a frăției de arme româno-ruse", pe frontul diplomatic Rusia a obținut pentru România independența de stat prin Tratatul de la San-Stefano: "Pentru România, acest tratat recunoaște proclamarea independenței, pe care, în urma frăției
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pe "liberatorul popoarelor din Orient", în timp ce "populația Bucureștilor a întâmpinat cu simpatie armata rusă, în marș spre Turcia" (Roller, 1952, p. 414). După ce pe frontul de luptă împotriva turcilor s-a "cimentat nobila tradiție a frăției de arme româno-ruse", pe frontul diplomatic Rusia a obținut pentru România independența de stat prin Tratatul de la San-Stefano: "Pentru România, acest tratat recunoaște proclamarea independenței, pe care, în urma frăției de arme ruso-române, Rusia a impus-o Turciei" (Roller, 1952, p. 421). În ciuda tuturor binefacerilor cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
capitalului străin cu ajutorul dinastiei prusace" (Roller, 1952, p. 403). Din ctitor al statalității române și eliberator al neamului, Carol I devine "călău al poporului muncitor" (Roller, 1952, p. 488). Tot Carol I este culpabil pentru bravii români căzuți victime pe frontul luptei pentru independență datorită proastei aprozivionări a armatei: "Burghezia și moșierimea română, în frunte cu regele Carol, poartă răspunderea pentru faptul că ostașii români au fost trimiși pe front fără echipament, fără armament" (Roller, 1952, p. 418). Carol al II
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Tot Carol I este culpabil pentru bravii români căzuți victime pe frontul luptei pentru independență datorită proastei aprozivionări a armatei: "Burghezia și moșierimea română, în frunte cu regele Carol, poartă răspunderea pentru faptul că ostașii români au fost trimiși pe front fără echipament, fără armament" (Roller, 1952, p. 418). Carol al II-lea este și mai blamabil pentru "fascizarea" țării. Moștenitorul tronului dinastic este condamnat pentru cârdășia sa nu doar cu elementele potențate ale regimului burghezo-moșieresc, cât și pentru protejarea intereselor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
s-a afirmat Gh. Gheorghiu-Dej ca lider incontestabil al mișcării proletariatului. Procesul conducătorilor luptelor de la Atelierele Grivița, în frunte cu Gh. Gheorghiu- Dej, umple o altă pagină tragică a istoriei străbătute de momente jertfice ale partidului. Lupta continuă prin crearea Frontului Popular Antifascist și apoi prin lupta PCR împotriva războiului hitlerist. Mântuirea a venit odată cu "eliberarea fascistă de către glorioasa armată sovietică" la 23 august 1944, eveniment pregătit de acțiunile partidului orchestrate din "lagărul dela Tg. Jiu" de către "tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej" (Roller
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
manifesta o maximă sensibilitate față de evoluțiile politice de la Moscova. Schimbările din centrul politic moscovit erau ulterior modelate în periferia românească prin adoptarea de politici strâns corelate directivelor Kremlinului. Istoriografia nu face excepție. Transformată în armă de propagandă politică și aliniată frontului ideologic socialist, istoria a fost mobilizată, mai mult ca niciodată, ca sursă de legitimare și resursă simbolică pusă în slujba partidului devenit unic. Prefigurată în teoria lui J.V. Stalin a "socialismului într-o singură țară", apoi din ce în ce mai manifestă în secvența
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și a Partidului unic, prin prezentarea unei succesiuni de revoluții social-naționale desăvârșită prin "insurecția națională" din 23 august 1944 orchestrată de PCR prin care s-a ajuns la orânduirea socialistă. Literatura didactică oglindește cu oarecare fidelitate mutațiile hermeneutice survenite în frontul avangardistic al reflecției istoriografice. Manualul de Istoria Patriei din 1966, tributar încă logicii antinaționaliste a patrotismului socialist, reproduce bona fide versiunea pur marxistă a evenimentului prezentă în textul lui Roller, unde se vorbește despre "Răscoala țăranilor sub conducerea lui Horia
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
erau văzute prin prisma afirmării burgheziei și a dezvoltării capitalului în societatea românească. Național-comunismul reliefează, în schimb, latura națională a revoluției române, evidentă în lupta de eliberare națională. Cucerirea independenței de stat a României, proclamată în 1877 și obținută pe frontul de luptă în 1878, este decretată ca fiind "opera întregii națiuni", "rodul luptelor purtate timp de veacuri de înaintași, lupte care au culminat cu măreața victorie obținută în 1877 pe cîmpul de bătălie împotriva Imperiului otoman" (Hurezeanu et al., 1988
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
data de 10 mai, tot așa a procedat și ordinea național-comunistă în sensul aglutinării a două semnificații în data de 9 mai. Merită subliniată în acest context legea halbwachsiană a concentrării temporale, de data aceasta reperabilă în manevrele operate pe frontul imaginarului simbolic de către regimul național-comunist. Addendum: Cultul personalității. Moartea prematură a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1965 a pus capăt cultului personalității început deja să se coaguleze în jurul figurii sale. Programa școlară de Istorie pentru clasele VIII-XI (1952), deși sublinia preceptul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
p. 9). În fapt, propunerile au precipitat declanșarea unei "revoluții culturale" după modelul asiatic, al cărei efect a fost re-stalinizarea politică. Cultul personalității a fost consecința directă a acestei regrupări ideologice în jurul liderului suprem. Imediat după enunțarea tezelor din iulie, frontul cultural care înregimenta intelectualii partinici a percutat: în 1973 vede lumina tiparului volumul Omagiu Tovarășului Nicolae Ceaușescu, Secretar general al Partidului Comunist Roman, Președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, apărut la Editura Politică. Această carte omagială, care totalizează
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
culturii române sub egida simbolică a Partidului. Cazul lui Nicolae Iorga este, într-adevăr, elocvent: ca monarhist și gânditor situat la dreapta spectrului politic, "opus prin toate fibrele sale modelului comunist" (Boia, 1997, p. 73), Iorga este înrolat post-mortem în Frontul Popular Antifascist condus de PCR în anii treizeci. Faptul că marele istoric a fost asasinat de Garda de Fier - nemesis-ul ideologic al Partidului comunist în perioada interbelică - a constituit detaliul care a permis distribuirea lui Iorga, după logica binară a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
s-a dovedit a fi marcată nu doar de lentoare, ci chiar tărăgănată de instinctul conservator al elitei politice. În miezul evenimentelor tulburătoare din decembrie 1989, garnitura membrilor revizioniști ai PCR, marginalizați în cadrul structurilor centrale partinice, s-au organizat în Frontul Salvării Naționale (FSN), reușind să se erijeze ca portavocea politică a revoluției. Istoriografia recentă nu a reușit încă să lămurească maniera exactă în care FSN a reușit să acapareze revoluția, cert este însă că această organizație intrată oficial în scenă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
numele Partidului Comunist Român. Ei au pângărit de asemenea, memoria celor care și-au sacrificat viața pentru cauza socialismului în această țară" (cf. Gallagher, 2004, p. 93). Auto-catapultat în fruntea revoluției, FSN și-a asigurat legitimitatea dând asigurări că rolul frontului este acela de a guverna provizoriu societatea până la organizarea de alegeri libere. O întorsătură dramatică s-a produs în 23 ianuarie 1990, când consiliul FSN a decis ca frontul să participe la alegerile programate a se organiza în aprilie 1990
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fruntea revoluției, FSN și-a asigurat legitimitatea dând asigurări că rolul frontului este acela de a guverna provizoriu societatea până la organizarea de alegeri libere. O întorsătură dramatică s-a produs în 23 ianuarie 1990, când consiliul FSN a decis ca frontul să participe la alegerile programate a se organiza în aprilie 1990 ca formațiune politică. După cum remarcă și T. Gallagher (2004), prin această decizie, "la o lună de la formare, FSN fusese transformat dintr-un administrator politic într-un concurent activ pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
stipulată ca singura limbă oficială a țării. Alegerile din septembrie 1992 au consolidat hegemonia elementelor conservatoare, moștenitoare ale fostului PCR, în scena politică românească. Totuși, de la 66,1 la sută de voturi primite în 1990, în 1992 FDSN (rebotezat în Frontul Democratic al Salvării Naționale) a obținut doar 27,72 de procente, în timp ce opoziția, grupată în Convenția Democrată Română (CDR) a strâns 20,01 la sută. Scindată din vechiul Front al Salvării Naționale, partidul lui Petre Roman (purtând aceeași denumire, FSN
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sută de voturi primite în 1990, în 1992 FDSN (rebotezat în Frontul Democratic al Salvării Naționale) a obținut doar 27,72 de procente, în timp ce opoziția, grupată în Convenția Democrată Română (CDR) a strâns 20,01 la sută. Scindată din vechiul Front al Salvării Naționale, partidul lui Petre Roman (purtând aceeași denumire, FSN) a ieșit pe trei, cu 10,19 procente din totalul de voturi. Ion Iliescu, candidatul FDSN, și-a prelungit cariera prezidențială cu un al doilea mandat, câștigând în turul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
întregul popor român s-a raliat sub călăuzirea războinică a marilor săi conducători, ceea ce evident nu a fost cazul. Emisiunea retorică a literaturii didactice se cristalizează și în ideea de unitate belică a tuturor românilor, care au strâns rândurile în "frontul antiotoman" în fruntea căruia s-au ridicat, succesiv, Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare și, împlinind vremelnic "visul străvechi al unității politice", Mihai Viteazul (Daicoviciu et al., 1992, pp. 112-116). Fapta lui Mihai Viteazul din 1600 continuă să
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cu Europa" pe durata întregului Ev mediu românesc. Sub auspicii istorice nefavorabile, potențate mai departe de Marea Schismă din 1054 care a deschis o fisură în unitatea creștină europeană, românii și-au afirmat sporadic vocația europeană prin alinierea episodică la frontul antiotoman. Perioada fanariotă a reprimat însă pentru un secol voința românească de țâșnire spre Europa, înhămând Țările Române jugului otoman. Eliberarea s-a făcut mai întâi pe cale ideatică. Țările Române s-au reapropriat de Europa, "de data aceasta definitiv", în urma
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
relatată narativa istorică a românilor sugerează o poetică belică. Metafore impregnate cu o puternică semantică războinică, cum ar fi spre exemplu înțelegerea istoriei ca un "câmp de luptă", a Carpaților ca o "cetate asediată", a realizărilor intelectuale ca înaintări pe "frontul" culturii etc., sunt folosite ca instrumente expresive predilecte pentru a da sens trecutului românesc. Toată această retorică războinică slăbește puternic în intensitate, pe măsură ce discursul despre trecut se regrupează pe coordonatele definite de politica europeană a regretului, care exclude din capul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
17 ani. Tocmai datorită acestei prize ferme asupra mijloacelor politice românești deținute de foștii comuniști, solicitările publice venite din partea societății civile de inițiere a "procesului comunismului" au rămas fără răspuns. Dominația politică a moștenitorilor fostului Partid Comunist, transfigurat inițial în Frontul Salvării Naționale (FSN), scizionat ulterior în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) și Partidul Democrat (PD), a făcut ca revendicările de confruntare a trecutului comunist să fie ignorate în mod sistematic. Deși au fost vehiculate în arena publică încă din
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-lea. Disputa istoricilor germani se înscrie în prelungirea acestei lungi și fertile tradiții conflictuale a gândirii occidentale. Odată cu declanșarea disputei și pe măsură ce tranșeele intelectuale au fost săpate pentru a demarca taberele implicate în conflict, ostilitățile s-au derulat pe două fronturi paralele: în spațiul academic al publicațiilor profesionale, cât mai ales în sfera publică prin intermediul ziarelor de prestigiu ale presei germane. În fapt, prima salvă a fost lansată de Ernest Nolte în paginile ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung în vara anului 1986
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
au câștigat bătălia asupra memoriei în arena publică, odată cu oficializarea prin decret prezidențial a narativei comunismului românesc ca ilegitim și criminal. Rămâne de purtat campania mult mai laborioasă împotriva nostalgiei populare, de data asta nu în sfera publică, ci în frontul subiectiv al amintirilor personale. Or problema majoră a elitelor anticomuniste este că împotriva "nostalgiei roșii" pe care un procent considerabil al populației o exprimă față de vechiul regim arma decretului oficial este fără efect. Concluzii generale Demersul analitic pe care tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
metaforic preferat al epocii. Încărcătura metaforică organicistă rivalizează în paleta discursivă a retoricii dreptei românești cu registrul expresiv belicos, de asemenea intens utilizat de retorii vremii. Recursul la metafore de inspirație organicistă este alternat cu apelul la expresii războinice: bătălii, fronturi, lupte, ofensive, tranșee etc. (E. Weber, 1995, p. 87). 20 Formulele historia militans și historia cogitans sunt derivate pe baza mult mai cunoscutei perechi sociologia militans, respectiv sociologia cogitans elaborată în contextul intelectual al Școlii Sociologice de la București patronată de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Cuvântului înainte și a Prefeței: Petruța Spânu”, Fides, 2000. Este o carte actuală scoasă cu prilejul „Anului Eminescu” și cităm, în traducerea editoarei, ce spune Septime Gorceix despre elaborarea ei în anul 1919: „Fiind prizonier de război framncez /de/ pe frontul de la Verdun, după două evadări spre Elveția nu reușii altceva decât să devin prizonier austriac. Atunci mi a venit ideea să caut o salvare spre Răsărit. După ce am străbătut, împreună cu un prieten, Austria și Ungaria, am ajuns, în luna mai
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]