19,957 matches
-
de prăjituri sînt și să comande ce va crede. „CÎte două!” precizai eu. Fiica se ridică de la masă, și În timp ce Începu să-și facă loc printre consumatorii ce ocupau fără rost intervalul dintre mese, mă adresai Anei, pentru a umple golul ce se ivise dar și pentru a-mi mărturisi satisfacția cu privire la rezultatul consultului medical, cu gîndul mai mult la tatăl ei care mă rugase, Îngrijorat, pentru acest serviciu. - Bine că ești sănătoasă! Ea zîmbi: - Știam că n-am nimic. Rămăsei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
frumoasă, Keti!” spusei pe negîndite, ca o reacție firească la lumina frunzelor de primăvară, și, deodată, mă surprinsei așteptîndu-i răspunsul, dar vorba ei nu se ivi. Eram singur. Mă simțeam mult prea singur, domnul Pavel nu putea să umple acest gol, era o singurătate de primăvară ce aștepta o anume prezență; - Keti nu era, Cred că numai ea ar fi putut...Domnul Pavel, privind răsadurile, Îmi vorbi arătînd Înspre ele: -Avem atîtea de Învățat de la flori, de la animale, de la primăvara asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
posibil. Plecarea domnului Pavel Îi deschisese o prăpastie pe care n-o putu trece niciodată și golise ceva, iremediabil, dar găsi inteligența de a descoperi În jurul prăpastiei și pînă departe, iarba grasă și verde pe care se putea odihni uitînd golul din apropiere. Mai erau păsările lui Dumnezeu ciripind În răsfirarea pădurii rare de mai Încolo, așa că zîmbetul ei venea din partea vieții asupra morții, - mult tîrziu, către sfîrșit, află că amîndouă erau de fapt una și aceeași, adevăr neobservabil pînă atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Da, răspunsei și după două zile, În lumina soarelui de dimineață, plecai spre gară, Întîia dată fără Lung. Și din cerdacul casei, Ana, dreaptă, nemișcată, asemeni unei statui, se uita spre mine; părea să-mi urmărească plecarea deși privea În gol. 7. Era În dimineața unei zile de luni, cînd doamna Pavel primi - În timp ce mă aflam la tribunal - fantastica veste din partea Margăi Popescu, că nu se mai Întoarce În țară. Rămase Înmărmurită. La prînz, cînd venii acasă, abia putu vorbi. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
trunchiul unui copac, umăr lângă umăr, hotărâți să-și dovedească vitejia. O lovitură de sabie tăie fața unuia dintre ei de la o ureche la cealaltă, descoperindu-i toți dinții, într-un rânjet sinistru. Celui de-al doilea îi smulseră armura; gol, căzut în zăpadă, se zbătea, încercând să scape. Scoase un strigăt animalic când lama celtului celui înalt i se afundă în stomac. Gigantul lovi încă o dată, și capul soldatului fu despărțit de trunchi, căzând și rostogolindu-se până la trunchiul în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privească, ei aveau să-l împiedice și pe el să-și îndeplinească misiunea. Trebuia să-i doboare, imediat. Înaintă. Uimit, văzu că adversarii nu îl atacau; îl împungeau doar și se fereau de el. Daga lovea de fiecare dată în gol. Când unul dintre cei trei se afla în primejdie, altul îl ajuta, și în scurt timp Antonius să prăbuși epuizat, fără suflare. O nouă lovitură de bici - bărbatul mascat era tot în spatele lui - îl făcu să se ridice furios și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tridentul gleznele și brațele; după câteva clipe, începătorul sări în picioare, orbit de durere și mânie. Începu să-l urmărească pe rețiar cu o furie ucigașă. Acesta sărea când la dreapta, când la stânga, și de fiecare dată începătorul lovea în gol și cădea, iar celălalt îl înțepa cu tridentul. Începătorul se ridică de opt ori, dar nu reuși să-l atingă pe rețiar. Nu reuși, cu arma pe care o ținea în mâna dreaptă, să facă o pată roșie pe trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
văzu pe Marcus așezat pe o bancă, cu spatele rezemat de perete. Ținea ochii închiși, iar chipul îi era relaxat. Flamma se învârtea de colo-colo, încruntat. Unii ședeau pe jos, cu capul pe brațele sprijinite pe genunchi. Alții priveau în gol. Nimeni nu vorbea. Nici unul nu știa cu cine urma să lupte. — Le e teamă? îl întrebă în șoaptă pe Proculus. — Și de ce nu le-ar fi? Oare nu vor înfrunta moartea în arenă? — Dacă mor, ia amuleta pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
așteaptă o viață tihnită. În cele din urmă, puse vasul cu mâncare în fața împăratului. — Eu îți voi rămâne credincios. Voi fi comandantul gărzii tale... Nu te voi trăda. Vitellius își vârî mâinile în vas și începu să mănânce privind în gol, indiferent la cuvintele lui Cerpicus. Își șterse gura cu dosul mâinii. — Ai spus că Flavius Sabinus și Domitianus sunt la Capitolium? — Da. — Iar Antonius Primus s-a oprit la Ocriculum să sărbătorească Saturnaliile? — Știi prea bine că pe timpul Saturnaliilor armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
limbă indoeuropeană, atestată în secolul al V-lea î.Hr. și pentru aprecierea ei drept singură continuato are a substratului tracic la care ne mai putem raporta în cercetarea etimologică românească: 4. Lichidarea substratului tracic din afara zonei iliro albaneze și umplerea golului în substrat, dup ă un șir de secole, cu elementul slav, cu diaspora românească, cu ele mentul turcic și cu cel ungro-finic. I.N.O.: Cu alte cuvinte, istoria limbii române înseamnă și aducerea acasă a lexicului înstrăinat? M.L.: De ce nu
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
pământ. N-am ales epoca în care am trăit, cu atâtea uragane și furtuni, cu atâția bolnavi și canceroși; tuberculoșii s-au întors în flanc, peste tot a trecut un tanc și a strivit sub lanțurile ascuțite cuțite înfipte în gol, în aer și ape, parcă zburau și arau întregul pământ. Dar au semănat grâu. Să așteptăm să încolțească, să crească. Pâinea să nu mai fie săracă. M-am trezit buimac, de atâta spaimă că vom muri toți credincioșii în biserici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
colindul celor plecați la vânătoare urcă sus, la margini de lumi, fără soare în oglinzile mătuite de brumă. Pădurea și cerbii au pierit în apele negre ale ierbii, spunea Dan, poetul, au tot crescut în nămol lăsând în lumină un gol. Când bat clopotele la Athos, se înalță în cer mănăstirile, cetăți ale credinței, harfe de voal, lumini de cristal își schimbă culoarea de ceară, de opal, întunecate ca marea. Călugării și strămoșii se roagă pentru noi, rămași să scriem ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
că ar greși, ținta scurtă va poposi un timp și ce minune se va împlini! În rest, nuanțe de frig și de cald pe piatra obosită de smarald din inel, o minciună și el. În rotundul lui a rămas un gol, ce plictis, după atâta ocol! N-a înțeles nici fata mea. Ce modele să caut în cărțile pe care le tot laud? Ele nu se mai potrivesc, nu încap în sunetul nostru buimac. Am pierdut și credința în Dumnezeu, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
fost pregătit diavolului și îngerilor lui! 42. Căci am fost flămînd, și nu Mi-ați dat să mănînc; Mi-a fost sete, și nu Mi-ați dat să beau; 43. am fost străin, și nu M-ați primit; am fost gol, și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță, și n-ați venit pe la Mine." 44. Atunci Îi vor răspunde și ei: "Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, sau fiindu-Ți sete, sau străin, sau gol, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
a zis: "Nu cunosc pe omul acesta!" 73. Peste puțin, cei ce stăteau acolo, s-au apropiat, și au zis lui Petru: Nu mai încape îndoială că și tu ești unul din oamenii aceia, căci și vorba te dă de gol." 74. Atunci el a început să se blesteme și să se jure, zicînd: "Nu cunosc pe omul acesta!" În clipa aceea a cîntat cocoșul. 75. Și Petru și-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Isus: "Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
și totul va fi perfect. Eu personal v-am și scris aici, în auzul lumii, mai multe zerouri. DÂNSA Și astea ce mare brânză or să facă? S.LABOU Brânză nu, șvaițer da, că vă facem o pensie suprașvaițer cu goluri de cea mai bună calitate. Vom face special pentru prosperitatea dumneavoastră economii la sânge. Eu personal voi renunța la șofer, la limuzină, la secretară și nevastă. Voi merge numai și numai pe jos și chiar foarte jos când voi utiliza
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
funcționar public, repet sub jurământ: Am găsit bancnota de 10.000 în troleu, înțelegi ? Nu, nu înțeleg ce căutai dumneata în troleu tocmai când bancnota era, la rândul ei, în troleu ! Dacă erai în altă parte, scăpai...Troleul era gol ? Gol. Aha. Fiind gol, din pudicitate, n-au vrut să mai urce și alți pasageri, nu ? Nu știu. Sigur că nu știi. Dar ce ? Troleul mergea cu șofer automat? Nu. Mergea cu un șofer gras și cu mustață. Și de ce nu
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
sub jurământ: Am găsit bancnota de 10.000 în troleu, înțelegi ? Nu, nu înțeleg ce căutai dumneata în troleu tocmai când bancnota era, la rândul ei, în troleu ! Dacă erai în altă parte, scăpai...Troleul era gol ? Gol. Aha. Fiind gol, din pudicitate, n-au vrut să mai urce și alți pasageri, nu ? Nu știu. Sigur că nu știi. Dar ce ? Troleul mergea cu șofer automat? Nu. Mergea cu un șofer gras și cu mustață. Și de ce nu l-ai chemat
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
aș numi parfum isteric, mai ales vara. Prin mijloacele de transport În comun, de la o criză existențială la alta, sau chiar În parcuri, mireasmă prin care-și face-un loc În lume, În viață, În tramvai, mai precis creează un gol circular În juru-i, aproape perfect, care este, pentru el, sinonim cu Prima Regulă de Viață. Și de ce scriu aici despre muncitorul român, veți Întreba. Pentru că de la o vreme am intrat În strîns contact cu el, am devenit intimi, ne uităm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu acest echilibru dacă ești silit de Împrejurări nevrednice să te duci la muncă. Neuitînd faptul că și Aristotel se declara Împotriva muncii. SÎnt de acord și cu separarea lumii În stăpîni și sclavi. Este bine pentru mersul universului, prin gol și-n general, ca sclavii să asigure bunăstarea stăpînilor. Așa a decretat Creatorul, ca unul să fie agricultor iar frate-său, păstor. Urmașii mortului sînt românii. Sigur, era necesară o crimă, asta dă Întotdeauna bine Într-o dramă, și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Înțeles că la un al doilea premiu o va și boteza cu numele meu cu inițiala tatălui În mijloc. Nu m-am mai dus cîteva zile-n șir la serviciu. Aveam o motivare inatacabilă. Apoi, pe măsură ce zilele ce treceau, În gol și parcă din ce În ce mai tîrșîit, lucrurile au prins să capete un aspect mai neplăcut. Însă astea s-au petrecut mai tîrziu. Mai Întîi au fost petrecerile organizate În cinstea mea, băutura, interviurile, vizitele. Felicitări, cadouri, pupături, o ploaie de prăjiturele, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Literatura a schimbat mijlocul de locomoție sau hainele povestirii nu se mai poartă coif de fier , dar Înăuntru respiră o vietate (ceea ce nu se poate spune despre cinematografie, În interiorul căreia nu mai respiră nimic. Haina modernă, din aluminiu, acoperă un gol. Și nu-i omul invizibil). Scrisul a găsit cadențe noi. Iar transa este indusă prin tempo, a se asculta, nu la masă, dansurile woodoo. Marea proză e-n pas cu moda. E rapidă, joasă, sport. A accelerat, rămînÎnd În același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se auzea, era o ghitară surdă al cărei sunet ar fi Încastrat definitiv orice ușă-n oricare zid, Între timp roata bicicletei pe care-o repara Voight se Învîrte-n spatele său dînd impresia că este Însuși timpul ce se-nvîrte-n gol, golul În care vine Hendrix, Wait until Tomorrow. Nu trebuie să așteptăm pînă a doua zi povestea tandră dintre Fonda și Voight, deoarece intervine finalul dramatic cu soțul Întors din război, care, negăsindu-și liniștea și nici pe Jane unde le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de lacrimi, apoi se surpă și este pulverizat de forța uriașă și tragică a saxofonului care nu mai e doar un instrument, e Sașa, și, pentru o clipă de o inimaginabilă frumusețe, șoferul sare fără să-și dea seama-n gol, Întrezărește În sfîrșit acel ceva pînă atunci inaccesibil, nu mai are Încotro și Înțelege. Minune, strigă mulțimea dac-ar avea timp să strige, pentru că Întîlnirea dintre cei doi durează mai puțin decît o piesă de jazz, decît o minune. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mai grandioase epopei a lumii ăsteia cu oameni amărîți, Armand Assante, Greta Scacchi - probabil Penelopa -, Isabella Rosellini - probabil Circe -, Irene Papas - probabil bocitoarea antică supraviețuind În negru unor condiții nefavorabile de existență Încă de pe vremea Ifigeniei, cînd Ahile se odihnea gol pe plajă spre Înfiorarea spectatoarelor neatente la celebrul călcîi, ci la cu totul altceva care, din nenorocire pentru lumea filmului, nu se vede, eroul stînd Întors cu spatele Într-o rînă, singura consolare pentru doamne fiind faptul că i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]