KorAP: Find »[drukola/base=visa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...743 744 745 ...812 >

20,296 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

temperează Luchian. Știi, începe Lupu, nu m-a supărat faptul că au realizat ei lingourile comprimate. Nu! Aveau mai multă experiență și mai multe posibilități de-a experimenta, înțelegi, Mihai? Nu m-a supărat că au realizat înaintea mea ceea ce visam eu. M-a supărat procedeul. De ce, oare, atunci cînd l-am întrebat pe șef ce se întîmplă, nu mi-ar fi spus deschis: " Tovarășe Lupu, vrem să facem cutare lucru. Dacă dumneata l-ai făcut, spune-ne procedeul, noi îl

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mai multe ori, cînd trecerea mea prin București era mai lungă. Nu puteam să-i numesc prieteni, dată fiind diferența de vîrstă, dar pentru că iubeau teatrul, întîlnirea noastră aducea de fiecare dată un pic de cer senin în jur. Nu visam, și nici nu mi-aș fi dorit să am nevoie de ei ca medici. Dar într-o noapte, cînd copilul unei familii prietene se afla în stare gravă internat într-un spital de provincie, iar metodele terapeutice aplicate nu opreau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
parfumate, pe care le miroase îndelung. Observ cum surîde molcom, îmbătat de parfumul radierelor. Apoi, îmi întinde una: Luați-o. Cînd sînt supărat, îmi place s-o miros. Parcă mă mai înviorează. Mă poartă cu gîndul departe, în locuri exotice, visate în copilărie! Îi mulțumesc, luînd radiera dăruită, ținînd-o cîteva clipe la nas, să-i simt parfumul de mandarin. Dom' Vlădeanu, începe șeful, am trei adjuncți: Marinescu, Dobre și doamna Vasiliu. Dobre iese la pensie... Trebuie să mă gîndesc la un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
indiferent pe lîngă ea, ca și cum n-aș cunoaște-o, ar trebui să fiu nesimțit; ori, lucrul ăsta nu-mi stă în putere. Și nici să dorm liniștit nu cred c-am s-o pot face de astăzi înainte; noaptea aș visa că vine lângă patul meu Doamna Ana, punctul meu cardinal, femeia de la mansarda blocului Yanis din Parcul cu Ciori, starnie și necunoscută, risipită în ființa mea fără s-o pot recompune vreodată singura care mi-a arătat Steaua Polară; "Vlădeanule din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu ele?! Cărțile lui tehnice încap pe un singur raft. Atîția bani cheltuiți!... Atîta timp pierdut!... Garsoniera numărul 165, etajul unsprezece... Un vis, frumos ca orice vis. Acum, cînd visul s-a destrămat, mi-e rușine de tot ce-am visat. Cum adică, pot fi eu atît de meschin încît să-mi fi închipuit că Livia nu poate fi cucerită deplin de mine decît ducînd-o într-o locuință mobilată cu gust?! Atîta energie și atîția nervi cheltuiți pentru o garsonieră! Avea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
am aflat că te ocupi, în timpul liber, de literatură și, sinceră să fiu, m-am bucurat că te-am cunoscut, pentru că ți-am văzut piesele la televizor și le-am ascultat pe cele de la radio. Știi, surîde ea, în adolescență visam să mă fac actriță; n-am reușit, dar am rămas cu dragostea pentru teatru... Ia te uită! rămîn eu perplex. Brîndușa m-a lăudat în fața acestei femei... Și zici că ți-a vorbit frumos despre mine? o întreb. Foarte! Foarte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
opresc mîna stîngă, cu degetele desfăcute în părul ei la tîmplă. Încet, fără grabă, dar cu siguranță, trec mîna dreaptă dincolo de mijlocul ei, sprijinind-o de pat; îi privesc obrazul un timp să-i văd reacția, dar ea încă mai visează la anii studenției un zîmbet calm, de adolescentă, sub care îmi spun că se ascunde femeia rea, acea femeie care ar fi trimis mîine scrisoarea... "Sărmană căprioară, prea tîrziu să mai fugi!", îi zic, simțind cum mă umplu de un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mine!... Dimineață am fost vulgar cu doamna Teona ah, imaginea aceea a copilului venind cu brațele deschise spre mine ! -, acum am fost brutal cu doamna Cristina... Cum mă voi purta, oare, deseară cu o femeie?!... Cu ce suflet mai pot visa îmbrățișarea unei femei, cînd brațele mele au fost în stare să bruscheze?!... Ce s-a întîmplat cu mine?! Cum de-am devenit o brută?! Am să găsesc, oare, cuvinte să-i explic Cristinei?!... Căci trebuie să-i explic. Nu pot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
nopții, cînd munca la cantină se termina, rămîneam împreună cu nea Ionică Vâslea, bucătarul-șef, ne așezam pe treptele vilei, la mansarda căreia dormeam, și discutam astronomie... Studentule, să am eu anii tăi!... ofta nea Ionică din cînd în cînd. Eu visam la vremea cînd voi termina Facultatea de Fizică... Nu-mi făceam proiecte anume; atît doar: visam. Tocmai mă despărțisem de Doamna Ana pur și simplu, înainte de terminarea anului universitar, femeia a dispărut din viața mea, dar își dusese la bun

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
pe treptele vilei, la mansarda căreia dormeam, și discutam astronomie... Studentule, să am eu anii tăi!... ofta nea Ionică din cînd în cînd. Eu visam la vremea cînd voi termina Facultatea de Fizică... Nu-mi făceam proiecte anume; atît doar: visam. Tocmai mă despărțisem de Doamna Ana pur și simplu, înainte de terminarea anului universitar, femeia a dispărut din viața mea, dar își dusese la bun sfîrșit dorința de-a mă schimba: n-am părăsit mansarda ei ca inorog, dar nici mârțoagă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
din viața mea, dar își dusese la bun sfîrșit dorința de-a mă schimba: n-am părăsit mansarda ei ca inorog, dar nici mârțoagă nu riscam să mai rămîn, la cheremul lor, cum îmi spusese Doamna Ana... Începuse deja vă visez la o carieră literară; poate carieră era pretențios spus; asemenea atîtor mii de tineri condeieri, visam să scriu și să fiu publicat, strădania mea de deasupra paginii albe să ajungă la public era modul meu de-a mă implica. La

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
părăsit mansarda ei ca inorog, dar nici mârțoagă nu riscam să mai rămîn, la cheremul lor, cum îmi spusese Doamna Ana... Începuse deja vă visez la o carieră literară; poate carieră era pretențios spus; asemenea atîtor mii de tineri condeieri, visam să scriu și să fiu publicat, strădania mea de deasupra paginii albe să ajungă la public era modul meu de-a mă implica. La cantină, începeam munca la cinci dimineața și-o isprăveam după ora unsprezece noaptea. Singurele după-amieze libere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
un ton molcom, dar destul de grav ca să mă înfioare, te rog mult să mă ierți pentru palmele de astăzi !... A tăcut un timp lung, plimbîndu-și degetele pe luciul mesei, apoi a surîs trist, clătinînd din cap: De ani de zile visez să pălmuiesc un bărbat, dar să-l pălmuiesc pînă la sînge, iar azi, cînd l-am avut în față, cînd nu ne mai despărțea plasa de sîrmă, cînd el era cel cu privirea în pămînt, mi s-a făcut o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
la întrebarea asta, înseamnă că începi să trăiești ca un OM... Mi-a urat noapte bună și a plecat. Vorbise ca Doamna Ana, dar mai cumpătat, pe un ton ferm, aproape rigid; parcă-mi păruse rău că pierdusem atîta vreme visînd la ea. Femeia de la mansarda blocului Yanis avusese altă stofă; se supăra adesea că nu-mi îndeplineam planul la lectura marilor capodopere ale literaturii, că mai trăgeam chiulul la vreun spectacol de operă ori de balet sau uitam pașii la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
în timp ce bărbatul din fața ei, ocolindu-i privirea, încerca să o convingă de ceva anume. Apoi... palmele ei năprasnice abătute asupra mea..., boneta din pînză albă arsă pe plită..., șorțul plin de sînge... și amărăciunea aceea din glasul ei: "Un copil"... Visase să pălmuiască un bărbat, dar m-a pălmuit pe mine... Iar seara, cînd am mîncat împreună la aceeași masă, a știut să-și recapete demnitatea numai prin cîteva cuvinte. Mi-a dat un sfat simplu și profund. În cîteva minute

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Vlad se oprește, întinde mîna spre butoane și începe să dea comenzi cu glas rece, impersonal, total diferit de glasul care-mi vorbea mai înainte. Cred, continuă el, cred că vina cea mare o am eu... Da-da, eu! Brîndușa visa reintrarea în viața conjugală pe poarta aceea mare, tradițională... Dragostea pentru mine, sau mai bine-zis dragostea cu mine, o transformase: nu mai era orgolioasă. Era simplă, naturală, își recunoștea limitele, o pasiona meseria, avea întotdeauna cîte o idee bună, pentru că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
șefă de secție) căuta să rezolve anumite situații dinăuntrul lor, nu venea cu aere de superioritate. Dragostea noastră luase proporții. Brîndușa ajunsese la momentul cînd aștepta să-i spun că imediat după ce-și termină divorțul mă căsătoresc cu ea. Visa copii, aproape că era nebună în visul ei!... Nu-mi dau seama exact de ce, dar cînd a trebuit să-i promit căsătorie, am ezitat. Da, am ezitat... Adică mi-a fost teamă... Ea venea dintr-o căsnicie nefericită. Venea cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-ți mai rămîn ?"2, spune el, întorcîndu-se cu scaunul către mine. Strănut de două ori la rînd, îmi șterg nasul cu mîneca aspră a hainei de azbest și clatin din cap afirmativ : Rămîn destule, Vlade... Datoria noastră, însă, e să visăm la cele frumoase. Și să luptăm pentru ele. Vlad se întinde din nou, începînd să recite: Mereu să cheamă țara de inimă visată, / Pe cîmpuri trandafiri fug picurînd tăcere."3 Fir-aș al naibii, că bine-i cînd învingi!... Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
care lucra la construcții; ca s-o înveselim, îi spuneam că n-are rost să plîngă după vacă și ea rîdea, ducîndu-și degetul la bărbie; cine să fi văzut în țărăncuța aceea pe doamna de acum?!... Știi că te-am visat ast-noapte? o întreb. Doamna profesoară mă pălmuise, iar tu mi-ai dat un prosop să mă șterg... Farmacista rîde. Rîde fericită: Asta înseamnă că ne-am gîndit unul la celălalt. Îmi spui unde o pot găsi? întreb eu în timp ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
vorbă de îmbărbătare, dar mă simt incapabil să deschid gura. Ion ridică spre mine ochii roșii de plîns : Te invidiez, Mihai. Parcă ți-am mai spus-o, murmură el. Tu ești liber, mai ai timp să alegi... Tu mai poți visa... O soție..., o familie..., căldura căminului... Îți mai amintești de Poieni? mă întreabă el, schimbînd tonul. Da. Acolo era fînul de coasă al satului. De ce? Ion oftează prelung: Nu-mi iese din cap o amintire... Mi se pare jenantă, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
să te culci. Ion stă cu privirea plecată și pufnește trist din cînd în cînd, strîngîndu-și genunchii în palme: Hm!... Să-mi dau palme... Mda, poate că-i mai bine așa, decît să iau cîmpii, cum îmi vine uneori. Am visat atît de mult de la viață și... Singur mi-am făcut-o, lua-m-ar dracu'!... Mă consolez totuși că am doi copii, care mă iubesc, iar la serviciu sînt foarte mulțumit... Spune-mi, ridică el privirea spre mine, ce naiba ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
femeie pe care-am s-o iubesc, voi căuta să descopăr o fărîmă din tine..." Îmi încetinesc pasul, uitîndu-mă lung în sus, spre stele: tare s-a mai liniștit cerul!... Strănut de două ori în batista udă, nasul mă ustură. Visez la un ceai cald, o aspirină și un somn lung, odihnitor... Altceva nu pot să-mi mai doresc. Am să stau puțin la Fulvia, doar două-trei minute, cît să mă scuz că am întîrziat și să beau cafeaua în fugă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și în ochi, așa cum a fost întotdeauna; întotdeauna cînd era fericită, fericită cum era și în duminica aceea, cînd eu, student în ultimul an, am venit acasă pentru o sîmbătă și o duminică. Atunci i-am făcut fotografia asta. O visez de multe ori noaptea. Aș vrea s-o visez și-n noaptea asta, s-o reîntîlnesc în vis, să-i pot spune că magnoliile din vaza ca un gît de lebădă sînt pentru ea singura care le merită pe deplin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
era fericită, fericită cum era și în duminica aceea, cînd eu, student în ultimul an, am venit acasă pentru o sîmbătă și o duminică. Atunci i-am făcut fotografia asta. O visez de multe ori noaptea. Aș vrea s-o visez și-n noaptea asta, s-o reîntîlnesc în vis, să-i pot spune că magnoliile din vaza ca un gît de lebădă sînt pentru ea singura care le merită pe deplin... Închid ochii și-mi duc brațul peste frunte, gîndindu-mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
frunte, apoi coboară pe obraz. Cealaltă palmă îmi alintă obrazul drept, lunecînd vîrful degetelor pînă în colțul gurii, apoi peste buzele mele, ca un sărut mult prea domol, ca o atingere. Tu aici!? repet eu chinuit încă de teama că visez. Teona clatină din cap îndelung, afirmativ, închizînd ochii: Da, eu aici... Dacă muntele nu vrea să vină la Mahomed, atunci... Ori poate e invers... Cine mai știe!... Închide ochii și scutură încet din cap, în timp ce pe buzele ei, întredeschise, înflorește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]