187,656 matches
-
imperiului” (Reichskanzler), pe care Beust îl păstrase, să nu mai fie folosit după 1871. În Consiliului Ministerial pentru Afaceri Comune, "Ministrul Casei Imperiale și Regale și al Externelor" deținea președinția atunci când monarhul nu participa personal. Președintele Consiliului Ministerial pentru Afaceri Comune era ministrul de externe al Austro-Ungariei. După 24 oct. 1918 nu a mai existat nici un minister comun, deoarece Compromisul din 1867 și, odată cu el, uniunea reală cu Austria, au fost anulate cu consimțământul monarhului între jumătatea și sfâșitul lui octombrie
Lista prim-miniștrilor Austro-Ungariei (1867–1918) () [Corola-website/Science/337488_a_338817]
-
pentru Afaceri Comune, "Ministrul Casei Imperiale și Regale și al Externelor" deținea președinția atunci când monarhul nu participa personal. Președintele Consiliului Ministerial pentru Afaceri Comune era ministrul de externe al Austro-Ungariei. După 24 oct. 1918 nu a mai existat nici un minister comun, deoarece Compromisul din 1867 și, odată cu el, uniunea reală cu Austria, au fost anulate cu consimțământul monarhului între jumătatea și sfâșitul lui octombrie 1918. Sediul oficial: vezi k.k. Ministerratspräsidium
Lista prim-miniștrilor Austro-Ungariei (1867–1918) () [Corola-website/Science/337488_a_338817]
-
(în , prescurtat "k.k. Landwehr") au existat din 1869 până în 1918 ca forțe armate regionale ale jumătății cisleithanice a Austro-Ungariei și au fost fondate ca o contrapondere a Forțelor de apărare regale maghiare. Alături de Armata comună, cele două "Forțe de apărare" formau Forțele terestre austro-ungare care, împreună cu Marina de război, constituiau "Puterea armată" a Austro-Ungariei. Spre deosebire de Imperiul German, unde unitățile de tip Landwehr erau formate în mare parte din rezerviști și din unități care nu făceau
Forțele de apărare cezaro-crăiești () [Corola-website/Science/337487_a_338816]
-
ocazional al recruților. În Cisleithania, "k.k. Landwehr" nu trebuie confundat cu Landsturm. După războiul pierdut al Imperiului Austriac împotriva Regatului Prusiei, Regatul Ungariei și-a dobândit parțial suveranitatea prin Compromisul austro-ungar din 1867. Ungaria dorea acum ca, pe lângă Armata comună și Marina de război imperială și regală, care erau subordonate doar Împăratului și Ministerului de război imperial și regal, să posede și o forță militară proprie, care trebuia să se subordoneze guvernului maghiar. Compromisul a cuprins prin urmare și dreptul
Forțele de apărare cezaro-crăiești () [Corola-website/Science/337487_a_338816]
-
stabilită în cele din urmă în 1889 în legea austriacă a apărării (publicată în Foaia legilor imperiale Nr. 41 / 1889) după cum urmează: "§ 4. În vreme de război, "Forțele de apărare cezaro-crăiești" ("k.k. Landwehr") au misiunea de a sprijini Armata comună și de a participa la apărarea internă; în vreme de pace, în mod excepțional au și misiunea de a asigura menținerea ordinei și siguranței interne." În § 14 al Legii apărării din 1889, contingentul anual de recruți al "Forțelor de apărare
Forțele de apărare cezaro-crăiești () [Corola-website/Science/337487_a_338816]
-
Domeniul de competență al funcției era însă același ca în cazul unui Statthalter. Statthalter-ul cezaro-crăiesc a fost numit de împărat pînă în 1918 pentru următoarele țări ale Coroanei Pentru ultimele trei țări ale Coroanei din această listă, exista o "Statthalterei" comună "(a litoralului austriac)" în Triest. Împăratul era oricând liber să numească sau să destituie un Statthalter. În acest sens, k.k. Ministerpräsident-ul în funcție putea să-l sfătuiască pe împărat. Poziția de Statthalter era supusă controlului parlamentar doar în măsura în care Ministerpräsident-ul
Statthalter () [Corola-website/Science/337476_a_338805]
-
(în , prescurtat "gemeinsames Ministerium"), apărut după Compromisul austro-ungar din 1867, a fost comitetul de consiliere și de pregătire a deciziilor monarhului în calitatea sa de împărat al Austriei și de rege al Ungariei. Consiliul Ministerial comun consta din cele trei ministere comune și din prim-miniștrii ambelor jumătăți ale monarhiei. Pe politicienii care aparțineau Consiliului Ministerial comun îi numea și îi destituia însuși monarhul, care nu era nevoit, în această privință, să asculte de vreo propunere
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
prescurtat "gemeinsames Ministerium"), apărut după Compromisul austro-ungar din 1867, a fost comitetul de consiliere și de pregătire a deciziilor monarhului în calitatea sa de împărat al Austriei și de rege al Ungariei. Consiliul Ministerial comun consta din cele trei ministere comune și din prim-miniștrii ambelor jumătăți ale monarhiei. Pe politicienii care aparțineau Consiliului Ministerial comun îi numea și îi destituia însuși monarhul, care nu era nevoit, în această privință, să asculte de vreo propunere oficială. Monarhului îi era permis să
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
de pregătire a deciziilor monarhului în calitatea sa de împărat al Austriei și de rege al Ungariei. Consiliul Ministerial comun consta din cele trei ministere comune și din prim-miniștrii ambelor jumătăți ale monarhiei. Pe politicienii care aparțineau Consiliului Ministerial comun îi numea și îi destituia însuși monarhul, care nu era nevoit, în această privință, să asculte de vreo propunere oficială. Monarhului îi era permis să conducă în mod personal ședințele Consiliului. La început, membri ai Consiliului Ministerial erau doar cei
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
și îi destituia însuși monarhul, care nu era nevoit, în această privință, să asculte de vreo propunere oficială. Monarhului îi era permis să conducă în mod personal ședințele Consiliului. La început, membri ai Consiliului Ministerial erau doar cei trei miniștri comuni: Începând cu 1869 au început să ia parte în mod oportun la întruniri și prim-miniștrii "austriac" și "maghiar" care aveau drept de vot, iar în caz de necesitate participau și alți miniștri ai ambelor guverne, precum și alți înalți funcționari
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
necesitate participau și alți miniștri ai ambelor guverne, precum și alți înalți funcționari. Adesea era prezent și șeful de stat major, care avea dreptul să raporteze direct monarhului. Prezența monarhului rămânea la propria lui alegere. Doar primul președinte al Consiliului Ministerial comun a purtat titlul de "cancelar imperial" ("Reichskanzler"), care corespundea dorințelor împăratului și politicienilor de vârf ai vechilor țări ale coroanei, dar care nu mai era conform realității politice. Reprezentanții tot mai emancipatului în timp Regat al Ungariei au avut grijă
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
în 1903 s-a renunțat și la titlul de "ministru imperial de finanțe" / "Reichsfinanzminister", iar din 1911 nu s-a mai folosit nici titlul de "ministru imperial de război" / "Reichskriegsminister"; în locul lor au fost introduse denumirile de "ministru al finanțelor comune" / "Gemeinsamer Finanzminister" (pentru a-l deosebi de cei doi miniștri de finanțe ai celor două jumătăți ale monarhiei) și de "ministru de război" / "Kriegsminister" (în guvernele celor două jumătăți ale monarhiei nu exista nici un „minister de război”, doar „ministerele apărării
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
de finanțe ai celor două jumătăți ale monarhiei) și de "ministru de război" / "Kriegsminister" (în guvernele celor două jumătăți ale monarhiei nu exista nici un „minister de război”, doar „ministerele apărării” cezaro-crăiesc și regal maghiar). Domeniul de competență al Consiliului Ministerial comun se limita, potrivit legilor de bază ale Compromisului austro-ungar, la politica externă, la politica de război și la finanțarea ambelor acestor politici, precum și la principiile legislative ale monarhiei austro-ungare și la cooperarea în cadrul negocierilor periodice (o dată la zece ani) dintre
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
în cadrul negocierilor periodice (o dată la zece ani) dintre Cisleithania și Transleithania, care aveau ca scop în primul rând adaptarea aranjamentelor financiare convenite de cele două state prin Compromisul austro-ungar. Ținând cont de particularitățile, de situația și de competențele Consiliului Ministerial comun, se poate spue doar cu mari rețineri și în mod foarte forțat că acesta era un guvern comun al Austro-Ungariei. Consiliului Ministerial comun era înainte de toate cel mai înalt organ de consiliere al monarhului, cabinetul său politic, a cărui principală
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
adaptarea aranjamentelor financiare convenite de cele două state prin Compromisul austro-ungar. Ținând cont de particularitățile, de situația și de competențele Consiliului Ministerial comun, se poate spue doar cu mari rețineri și în mod foarte forțat că acesta era un guvern comun al Austro-Ungariei. Consiliului Ministerial comun era înainte de toate cel mai înalt organ de consiliere al monarhului, cabinetul său politic, a cărui principală funcție era discutarea problemelor. În măsura în care problemele erau de însemnătate și priveau aspectele comune ale Dublei Monarhii, în cadrul Consiliului
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
cele două state prin Compromisul austro-ungar. Ținând cont de particularitățile, de situația și de competențele Consiliului Ministerial comun, se poate spue doar cu mari rețineri și în mod foarte forțat că acesta era un guvern comun al Austro-Ungariei. Consiliului Ministerial comun era înainte de toate cel mai înalt organ de consiliere al monarhului, cabinetul său politic, a cărui principală funcție era discutarea problemelor. În măsura în care problemele erau de însemnătate și priveau aspectele comune ale Dublei Monarhii, în cadrul Consiliului Ministerial se căuta armonizarea intereselor
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
că acesta era un guvern comun al Austro-Ungariei. Consiliului Ministerial comun era înainte de toate cel mai înalt organ de consiliere al monarhului, cabinetul său politic, a cărui principală funcție era discutarea problemelor. În măsura în care problemele erau de însemnătate și priveau aspectele comune ale Dublei Monarhii, în cadrul Consiliului Ministerial se căuta armonizarea intereselor și viziunilor adesea opuse ale guvernelor de la Viena și de la Budapesta. Potrivit protocoalelor Consiliului Ministerial comun, prim-miniștrii părții maghiare trebuiau să ia parte activ la dezbateri și nici un singur
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
cărui principală funcție era discutarea problemelor. În măsura în care problemele erau de însemnătate și priveau aspectele comune ale Dublei Monarhii, în cadrul Consiliului Ministerial se căuta armonizarea intereselor și viziunilor adesea opuse ale guvernelor de la Viena și de la Budapesta. Potrivit protocoalelor Consiliului Ministerial comun, prim-miniștrii părții maghiare trebuiau să ia parte activ la dezbateri și nici un singur pas important nu putea fi făcut fără consimțământul lor. Cea mai grea de consecințe hotărâre a Consiliului Ministerial a fost recomandarea dată în iulie 1914 împăratului
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
monarhului de ministrul de externe imperial și regal. În Primul Război Mondial a domnit un contrast între ritmul rapid al desfășurării războiului și lentoarea, pasivitatea structurii constituționale a monarhiei. În cursul târziu al războiului, sub împăratul Carol I, Consiliul Ministerial comun a fost limitat la consiliere și la ponderarea problemelor comune. Puterea monarhului, o ultimă rămășiță a absolutismului, a împins la o parte Consiliul Ministerial ca parte a structurii constituționale. Însă din cauza lipsei sale de experiență și a influențabilității sale, sfera
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
Război Mondial a domnit un contrast între ritmul rapid al desfășurării războiului și lentoarea, pasivitatea structurii constituționale a monarhiei. În cursul târziu al războiului, sub împăratul Carol I, Consiliul Ministerial comun a fost limitat la consiliere și la ponderarea problemelor comune. Puterea monarhului, o ultimă rămășiță a absolutismului, a împins la o parte Consiliul Ministerial ca parte a structurii constituționale. Însă din cauza lipsei sale de experiență și a influențabilității sale, sfera și autoritatea puterii lui Carol au fost transpuse asupra persoanei
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
experiență și a influențabilității sale, sfera și autoritatea puterii lui Carol au fost transpuse asupra persoanei ministrului de externe și a clicii acestuia, care au supravegheat exercitarea puterii. În 24 octombrie 1918 a avut loc ultima întrunire a Consiliului Ministerial comun; cu acordul monarhului, Ungaria a pus capăt uniunii reale cu Austria între jumătatea și sfâșitul lunii octombrie 1918. Miniștrii în funcție ai celor trei ministere pentru afaceri comune care au existat până în 31 octombrie 1918 (externe: Gyula Andrássy der Jüngere
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
În 24 octombrie 1918 a avut loc ultima întrunire a Consiliului Ministerial comun; cu acordul monarhului, Ungaria a pus capăt uniunii reale cu Austria între jumătatea și sfâșitul lunii octombrie 1918. Miniștrii în funcție ai celor trei ministere pentru afaceri comune care au existat până în 31 octombrie 1918 (externe: Gyula Andrássy der Jüngere / Ludwig von Flotow; război: Rudolf Stöger-Steiner și finanțe: Alexander Spitzmüller / Paul Kuh-Chrobak) în timpul guvernării Lammasch din Cisleithania, au avut ca misiune lichidarea ministerelor lor din Viena, ceea ce s-
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
puterea executivă. Statua neresponsabilitatea monarhului și responsabilitatea miniștrilor. Monarhul rămânea conducătorul suprem al forțelor armate; dreptul de emitere a decretelor de către miniștri a fost reglementat. Inoficial numită „Legea delegației” (acest titlu nu apare în Foaia legilor imperiale), "Legea despre afacerile comune ale tuturor țărilor monarhiei austriece și despre metoda abordării lor" (în ) este una dintre cele patru propuneri legislative ale guvernului de la Viena ajunse spre dezbatere în Consiliul Imperial în iunie 1867 și era pandantul austriac al articolului XII/1867 din
Constituția din decembrie () [Corola-website/Science/337486_a_338815]
-
spre dezbatere în Consiliul Imperial în iunie 1867 și era pandantul austriac al articolului XII/1867 din noua constituție a Ungariei, articol care trata despre compromisul austro-ungar. Numele scurt și inoficial al legii este datorat faptului că legislația în privința afacerilor comune ale monarhiei urma să se facă prin intermediul unor întruniri anuale paralele ale delegațiilor Consiliului Imperial și Dietei Ungariei; compromisul financiar era realizat de două delegații mai mici care se întruneau din zece în zece ani pentru a negocia procentele cu
Constituția din decembrie () [Corola-website/Science/337486_a_338815]
-
paralele ale delegațiilor Consiliului Imperial și Dietei Ungariei; compromisul financiar era realizat de două delegații mai mici care se întruneau din zece în zece ani pentru a negocia procentele cu care Cisleithania și Transleithania participau la bugetul celor trei ministere comune imperiale și regale. Fiecare dintre cele două delegații cuprindea 60 de membri din care o treime făceau parte din Camera Domnilor, respectiv din Camera magnaților și două treimi din Camera Reprezentanților Cisleithaniei, respectiv a Transleithaniei. Proiectele de lege (în privința acordului
Constituția din decembrie () [Corola-website/Science/337486_a_338815]