20,296 matches
-
dos de palmă, aruncîndu-le în bazin. Aș vrea, acum, paharele din bazin să fie singura amintire pe care s-o las în casa aceea friguroasă, în care am fost tot timpul o străină. Am plecat încoace din furie și orgoliu; visam să intru aici, în camera ta, să-ți dau palme și să plec. Te-aș fi căutat pînă în zori și, dacă nu te găseam, veneam dimineață la tine în birou și tot îți dădeam palme. Sau, cel puțin, credeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
doar imaginare safariuri abisiniene. Datele din care s-ar putea recompune povestea adolescenței lui Titi (Ecaterina) Bălăcioiu sunt puține. Se știe doar că a primit o educație superioară (cânta la pian, vorbea perfect franțuzește, știa latină, greacă și germană), că visa la o viață de lux și eleganță, că fost prietenă cu Barbu Ștefănescu Delavrancea și cu fiicele lui (deci și-a petrecut o bună perioadă din prima tinerețe la București) și că a avut un jurnal de tinerețe, azi dispărut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ea avea 71 de ani. În acea perioadă Monica Lovinescu aștepta, fervent și în același timp disperat, să afle că i s-a acordat mamei ei viza pentru Paris. Cităm dintr-un dialog între Monica Lovinescu și Doina Jela: „— Ați visat-o vreodată? — În noaptea de 22 spre 23 mai. Un vis, singurul premonitoriu: eram cu mama într-un oraș românesc (dar neidentificat) și deodată m am rătăcit de ea. Căutând-o cu din ce în ce mai mare anxietate, am dat, pe o masă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
trecătoare; mă voi scutura de gândurile astea torturante, de îndoieli, de griji, de spaima că n’am să te mai văd. Nu mai scriu, sunt prea sumbră; mă duc să mă prăbușesc în somn, în nădejdea că poate te voi visa și voi putea să-ți văd chipul tău aproape, aproape, cu ochi, sprâncene, nas, gură, moi, calde, vii... Îmi vine să plâng. Noapte bună, Monica! Luni, 6 octombrie [1947] Eri, o zi proastă cu tristeți, cu vești de familie, la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
imense gladiole grena. Camera ta te așteaptă... Și când te gândești că acum o lună erai cu mine în odaia mea și că nici nu bănuiam intensitatea a ceea ce ne va zgudui viețile. Dar pot să-ți scriu. Azi-noapte am visat că nu mai puteam să-ți scriu și că între noi două era chinul unor luni și luni lipsite de mâzgăleala asta care ne dă iluzia că suntem una lângă alta. Fii fericită acolo, scumpa mea. Binecuvântez, totuși, ziua în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
casei, eu voi privi nostalgic, cu lacrimi, odaia ta, în care intru pios; după ce-ți voi scrie mă voi prăbuși în somn, care uneori e adânc și fără deșteptări, alteori frânturat (sic) și fantastic; eu niciodată nu te-am visat, Monica. Lucrez nebunește, fără spor, cu imense dificultăți bănești - apa, lumina, întreținerea casei s’au ridicat la sume astronomice... Astă-seară au început marile serbări pentru revoluția octombristă; la radio cântece românești, unele din folclor, altele noui cu splendide îndemnări (sic
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tine, aceste lucruri ce au fost alese și orânduite cu iubire pentru tine să nu le mai găsești, când te vei întoarce, dacă te vei mai putea întoarce... [...] Iubită mică, cred în tine, cred că ești copilul pe care îl visează toate mamele și nu îl am decât eu... Scrie-mi, te rog, des, cât poți mai des. Ești viaticul meu; ești imboldul meu la viață; îmi îngrijesc mâinile ca tu să nu le găsești prea bătrâne și fața [ca] să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vrut la întoarcerea prin ploaie să te găsesc acasă, să-ți spun ușor agresiv (de teamă să nu răcești): „Ai schimbat pantofii?“ și după masă să ne așezăm amândouă pe divanul tău, să ne luăm cafeaua și țigara, să vorbim. Visez cu ochii mari râsul tău clar, sonor, flori multe, vii, roșii, galben-ruginii, soneria ta imperioasă și glasul tineresc: „Mi-e foame, crăp de foame“. Și eu, cu reproș: „Tu pourrais soigner tes expressions“. Ți-aduci aminte? M’am urcat în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe niște mâini lașe, de boieroaică decăzută... câteodată e prea greu de îndurat. [...] Sărbători fericite, negruța mea; an nou fericit. De-ar putea să ne aducă laolaltă! Dar atunci, fără nici o îndoială, după cum „ne“ cunosc, am fi două care să viseze la micul și dragul nostru apartament din București, cu intensa nos talgie maladivă care ne chinuiește și care acum te chinu iește pe tine. Distrează-te bine, încearcă să-i faci fericiți pe prietenii tăi de acolo; fii bună și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și estompată; ceva opalin: erai în casă. Noaptea am pus paginile sub pernă și am dormit cu mâna pe ele și s’a încercat un vis cu tine, vag... când începuse să se precizeze, m’am sculat. Nu te-am visat niciodată, cred. Și ce e mai ciudat, ți-am mai spus, nu te pot contura, concretiza. Când mă uit la fotografiile tale, e ca și când, halucinant, mi se rupe vălul ce ne desparte, vălul dens, și o clipă, o străfulgerare, gura
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Batjocorită, umilită, chi nuită. Nu, nu poți înțelege; din fericire, draga mea, n-ai cum să înțelegi, fiindcă nu ți poți închipui realitatea. Știi, scumpa mea, când am citit, la Mangalia, scrisoarea ta de spre 14 iulie, am crezut că visez; aș fi vrut să mor în visul ăsta de neimaginat aici. Da, Baudelaire va mai exista când noi ceilalți vom fi încetat să existăm. Fiindcă, în ritmul în care merg ei...! Stai acolo, scumpa mea, neapărat. Lucrează și fii tare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
un gest, o atitudine, o tăcere care mă jignește, ceva ce nu se potrivește cu ceea ce aștept eu; și atunci, fără vreo atitudine care să-l ofenseze pe „celălalt“, fuga înapoi în găoacea mea. Mă doare puțin capul; te-am visat. Dar era o altă ființă; niciodată - ba da, o singură dată de la plecarea ta, luna trecută - nu reușesc să te regăsesc în vis. Ori ai între 11 și 14 ani și ești îmbrăcată în rochii lungi până la glezne, dar nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe aici un sfert de oră alaltăseară, voia să-mi știe părerea despre spectacol. [...] Piesa? O piesă de atmosferă; trăsătura ei dominantă: plictiseala morbidă, spleenul, deprimarea dintr-un orășel de provincie în care garnizoana este singurul lucru la care poți visa, prin care poți scăpa de banalitate. Un nichevo dureros, sfâșietor, domină toată piesa. Cele trei surori se îndrăgostesc sau sunt pe punctul de a se îndrăgosti de un donjuan de provincie, cam banal și stereotip. Dar jocul e desăvârșit; decorul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dacă se întâmplă sa te duci la vreunul, cum se explică desele mele căderi, pe care nici o boală nu le anunță. O fi nenorocita asta de miopie? Te sărut, draga mea. M. c. p. 27 iulie [1950], joi Draga mea, visez la vacanța în care o să mergem împreună, poate chiar la sora Theclei, ca să ne bucurăm de odihnă deplină. Noi două, împreună. Visez și la vremea când îti țineam mânuța care se ghemuia cu încredere în mâna mea, ca într-un
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fi nenorocita asta de miopie? Te sărut, draga mea. M. c. p. 27 iulie [1950], joi Draga mea, visez la vacanța în care o să mergem împreună, poate chiar la sora Theclei, ca să ne bucurăm de odihnă deplină. Noi două, împreună. Visez și la vremea când îti țineam mânuța care se ghemuia cu încredere în mâna mea, ca într-un cuib, cu toată nădejdea, și când îmi spuneai, la începutul lui iunie: „Știi, încep să văd marea albastră“. Așa să fi fost
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ani... Cum, cum de am avut curajul să ne despărțim? Curând Ly are să împlinească 64 de ani. Mă bucur mult că ți-ai înnoit garderoba. Mă doare să mă gândesc că tu, la Paris, ești doar decent îmbrăcată; atâta am visat pentru tine bogăție, cuib vătuit și caleașcă! Te rog îngrijește-te, îngrijește-ți garderoba; gândul de a te ști purtând aceleași rochii ca aici mă umilea. Îmi place ideea unei garderobe modeste, dar nu pentru tine, mica mea regină. Fii
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care le vor oferi whiskey fierbinte. — Doamne, o să fie de vis! zic, uitându-mă la un bărbat în blugi, care bate cu ciocanul un țăruș în pământ. Și, în ciuda mea, nu-mi pot reprima o împunsătură de invidie. Întotdeauna am visat să am o nuntă uriașă și fastuoasă, cu cai, trăsuri și mega tam-tam. — Știu! O să fie ca lumea, așa-i? Suze radiază de fericire. Trebuie să mă spăl pe dinți... Dispare în baie și eu mă duc la măsuța ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ne grăbim... Luke se îmblânzește, și se ridică. — Știu. Oftează. Îmi pare rău, Becky. — Și mie, murmur. — Of, ce prostie! Mă înconjoară cu brațele și mă sărută pe frunte. N-am vrut decât să-ți ofer nunta la care ai visat dintotdeauna. Dacă chiar nu vrei să o facem la Plaza, atunci n-o facem acolo. Și ce facem cu mama ta? — O să-i explicăm care sunt sentimentele tale vizavi de toată situația asta. Luke mă privește lung preț de câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
știu! Lăsați-mă să ghicesc! E „Trăiește-ți visul, la Dream Dress, nu?“ — Nu, nu este acesta. Cynthia zâmbește. — Este „Visurile se împlinesc la Dream Dress?“ — Nu. Surâsul Cynthiei se încordează ușor. Este „Noi îți vom găsi rochia la care visezi“. A, drăguț! spune Suze, încuviințând politicoasă. Ale mele erau mai bune, îmi șoptește în ureche. Cynthia ne conduce înăuntru și ne invită să ne așezăm pe o canapea de culoarea untului. — Mă întorc imediat, spune cordială. Între timp, puteți să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
invitaților drept mulțumire că au venit la nuntă. Cel mai important lucru dintre toate, i-am spus, este să avem cât mai multe fotografii cu tine lângă cireșul în floare. L-am plantat când te-ai născut tu și am visat mereu în adâncul sufletului ca fetița noastră scumpă și dragă să crească și să se pozeze lângă el când s-o mărita. Tu ești unicul nostru copil și ziua asta e foarte importantă pentru noi. Cu multă dragoste, mami. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
despre Plaza. De ce-ar vrea să facă o zi întreagă cu avionul ca să ajungă la hotelul lu’ pește, pe care nu l-au văzut în viața lor? De ce ar vrea să renunțe să fie gazdele nunții la care au visat dintotdeauna? Sunt unica lor fată. Unicul copil. Deci... cum ies din chestia asta? Mă uit în gol la pagina de hârtie, cu respirația precipitată, lăsându-mi gândurile să se războiască între ele. Caut disperată o soluție, o portiță de scăpare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Moses... scutece... niște păpușele din mănuși, pentru când se plictisește bebele... o jachețică mortală Christian Dior... Dumnezeule, mă întreb dac-or fi având modelul ăsta și pentru mărimi mai mari... Trântesc toate astea pe masa de la casă și scot cardul Visa. — E pentru prietena mea, spun resprirând precipitat. Tocmai a intrat în travaliu. Îi mai trebuie oare și altceva? — Nu știu, draguță, spune vânzătoarea, scanând un termometru pentru baia copilului. — Am eu o listă, zice o femeie din apropiere, în salopetă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Robyn, intrând în cameră. Sper că n-are nimic de-a face cu nunta! Are un taior ultramarin și pantofi de lac și în brațe are o tavă cu micul dejun. Poftim, iubire! Bea niște cafea ca să te trezești! Oare visez? Ce caută Robyn la mine în dormitor? — Vin imediat cu brioșele, zice veselă și dispare din cameră. Cad fără vlagă pe pernă, cu creierii duduind, încercând să înțeleg ce naiba o fi cu ea aici. Îmi vine subit în minte filmul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de la capăt. — E complet aberant. Cum îndrăznești să... — Elinor, tu-ți dorești foarte mult nunta asta. Știu asta foarte bine. Nu trebuie decât să fii drăguță cu propriul tău fiu și, în schimbul acestui lucru, poți avea nunta la care ai visat. Ce Dumnezeu, îți cer chiar așa de mult? Se lasă tăcerea. Ochii lui Elinor se îngustează tot mai mult, atât cât le permite ultima intervenție a chirurgului plastician. — Rebecca, și tu îți dorești enorm nunta asta. Nu are rost să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mine. — Mult noroc, spune Clive, după care arată undeva în față. Uite că ți-au mai venit niște întârziați. Un taxi negru tocmai oprește în fața bisericii și ambele portiere sunt date în lături simultan. Mă holbez mirată, întrebându-mă dacă visez, în clipa în care Michael coboară, încă îmbrăcat în costumul pe care l-a avut la Plaza. Întinde o mână cuiva din taxi și secunda următoare apare Laurel, în aceeași rochie Yves St Laurent, cu mânecile suflecate. — Nu întârzia din cauza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]