19,069 matches
-
afirmă totodată precaritatea susținerii populare a conducerii de la Belgrad care pretinde că este în continuare socialistă, o manipulare efectuată în vederea inducerii în eroare a "maselor muncitorești". "Tito a trecut definitiv în lagărul imperialist. Ca orice trădător însă, se teme să mărturisească aceasta deschis, cu atât mai mult cu cât este silit să țină seama de adevăratele sentimente ale popoarelor Iugoslaviei, care nutresc o ură neîmpăcată împotriva imperialismului anglo-american" (Dej: 1952, 332; vezi și Moraru et. al.: 2002, 54). Următoarea acuză, care
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Stalin, fiindu-i probabil imposibil să nu aprecieze demnitatea și onestitatea cu care liderul de la Belgrad a încercat să soluționeze clivajul creat între Iugoslavia și "lagărul socialist". La ședința plenară a Comitetului Central al PMR din noiembrie-decembrie 1961, Dej a mărturisit că raportul Cominformului fusese redactat în baza unor materiale trimise direct de Moscova și că însuși titlul raportului, "Partidul Comunist din Iugoslavia în mâinile unor asasini și spioni" fusese ales de către Stalin. Titlu acesta este titlul dat de Stalin personal
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
constata, în cazul Pătrășcanu procesul și sentința acestuia au reprezentat în primul rând o "reglare de conturi" petrecută în interiorul partidului. "Noi am tolerat un timp în C.C. al partidului pe Pătrășcanu, deși acesta avea ieșiri oportuniste și un trecut dubios" mărturisea Dej în 1951. După "demascarea" sa, a devenit clar, cel puțin pentru prim-secretarul PMR, "că el constituia o rezervă ascunsă a dușmanului în conducerea partidului nostru" (Dej: 1952, 576-577). * * * Dacă eliminarea lui Pătrășcanu a consolidat poziția lui Gheorghiu-Dej în cadrul
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
curajul să-i contrazică, să le spună că vorbesc aiureli...". Ba, mai mult, "activiștii" care îl înconjurau pe Ceaușescu "începeau să-i mulțumească pentru fiecare gogomănie, ba chiar îi spuneau că vorbele lui i-au iluminat brusc. Eu eram exasperat", mărturisește Budișteanu, "dar găsisem o tactică. Ziceam și eu "da, da, da, foarte bine", dar completam: Nu e bine să vă mai prezentăm o variantă?" El devenea curios și mă întreba despre ce e vorba și începeam un fel de jonglerie
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
nu trebuie ăla care a făcut cândva parte dintr-un cuib legionar sau a cântat un cântec legionar să-i punem acum o ștampilă în frunte și așa să-l ținem toată viața. Dar eu aș vrea, tovarăși, să vă mărturisesc în mod cinstit că mai degrabă noi am prefera să manifestăm o exigență sporită față de asemenea elemente și să greșim în sensul că pe un asemenea element nu-l promovăm așa cum vrea el, decât să mergem pe linia de a
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
de Cavaler. Spectacolele și filmele sale au fost laureate la Moscova, Arezzo și San Sebastian. A publicat zeci de studii, precum și volumele Goana pe nisip, Spectacolul ascuns, De la Ziditorul la Zidirea, Cortina de cuvinte, Ana Semn și imagine. Alexa Visarion mărturisește, într-una din cărți, că prima școală de deslușire a teatrului a fost vizionarea spectacolelor populare capra, ursul și Jienii: "Eram puternic, vital, cu o energie nebună. Lipsa tatălui mă fortificase". Energia a rămas și azi, la fel de vizibilă... Dintre multele
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
la cursuri, ori la masa de lucru, Alexa Visarion s-a impus demult ca un artist implicat în efortul de cunoaștere și primenire a teatrului și filmului. Autodefinindu-se sincer, cu acea sinceritate pe care și-o permit numai consacrații, mărturisește: "Frica de ratare, singurătatea care m-a ales ca discipol pentru a mă iniția, momentele de lașitate, senzualitatea dorințelor, sfidarea tabu-urilor, aventura și rezistența la aventură îmi definesc structura și identitatea". Mărturisire care nu miră, demnă de numele unui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
importanți și era, în regia românească de teatru, un nume respectat. Nu știu de ce l-am crezut mult mai matur, poate grație aplombului și puterii de convingere pe care o exercita. A fost o întâlnire esențială pe care i-am mărturisit-o abia anul trecut. Apoi au fost nenumăratele spectacole de referință pe care le-a făcut în teatrul românesc și filmele care i-au încununat cariera de artist! De fiecare dată, el s-a impus ca o autoritate. E o
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
al rezidenței la UWM: "Felicitări pentru minunata muncă de prezentare în Statele Unite a activității acestor genii din arta teatrului". "Teatrul este un oracol care dezvăluie adevărul folosind semne codificate; pentru fiecare dintre noi, adevărul are un alt sens." Astfel se mărturisește Alexa Visarion în timpul programului său în Statele Unite. "Teatrul reprezintă șansa de a purta un dialog cu lumea. Actul teatral este vital ființei umane, lumii și omului, deopotrivă. Teatrul nu este un scop în sine ca și viața el poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ales un semafor de cale ferată, în câmp, vei auzi greieri, lăcuste, vânt... Toate acestea înseamnă sunetele unui semafor, și mai înseamnă și cea mai făină lecție de observare și construcție a sunetului de film. Ambianță, dialog, etc. Trebuie să mărturisesc ceva aici. Îmi asum foarte tare tot ce spun, chiar dacă în primă fază ar suna răutăcios sau neobrăzat, până la finalul frazei, ideea va ajunge la adevărata revelație. Maestrul Alexa Visarion nu m-a învățat niciodată regie. Și foarte bine a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
univers scenic tot mai zărghit, Alexa Visarion rămâne un artist de bun simț, care nu-și trădează nicio clipă structura, echilibrul, normalitatea: "mi-am dat seama că singurul lucru pe care pot să-l fac este să rămân eu însumi", mărturisea el despre aventura regizorală americană. După o viață petrecută în orizontul artelor, pot spune că nu noi ne alegem opera, ci ea ne alege pe noi. Cu alte cuvinte, suntem prizonierii unui mod de a fi și de a înțelege
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
poetul. O spun eu, ca o presimțire! Laurențiu DAMIAN Sinusoida tensiunii caragialiene în filmele lui Alexa Visarion " Nimic nu e mai drept pe lume decât prețul patimii." (Ion Luca Caragiale) Nu o dată l-am auzit pe Domnul Profesor Alexa Visarion mărturisind că Shakespeare, Cehov și Caragiale l-au imaginat artistic, că prin ei a învățat să pătrundă, să vadă, să caute... Nu o dată l-am văzut tulburat de teatru, nu o dată l-am simțit îndrăgostit de teatru. De teatru, ca zonă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
permanent de orice nou incident apărut, devenit stimul notează regizorul în Cortina de cuvinte. În Năpasta, singurul personaj care capătă un caracter precis, raportat la conflictul tragic este Gheorghe interpretat de Dorel Vișan. În schimb, după premieră, actrița Dorina Lazăr mărturisea: Am jucat-o pe Anca ani de zile în teatru, o cunosc bine, am interpretat-o acum și in film. Știu despre ea o groază de lucruri, și nicio clipă n-am putut spune că gata, știu tot, nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
la sinele adânc, smulgând și aruncând măștile, succesivele măști... Cum instinctul de conservare comun este spulberat în fața unui comandament superior, propriu unei alte ordini și nu contingentului. Structura profundă a lui Alexa Visarion se dezvăluie, am mai spus, prin joc. Mărturisea, la un moment dat: "Eroii seamănă cu mine, dacă nu cumva sunt chiar eu...". Este un joc pe muchie de cuțit. Ca mersul lui Ștefan Iordache pe sârmă, în Înghițitorul de săbii. Cred că un artist poate avea un spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Și aceeași greutate existențială, susținută, pe direcție comună, dar cu sensuri opuse: Zidirea vizează arhetipul, explicit structura profundă, Ana, lumea derizoriului, dar implicit structura profundă a unui poem cinematografic. ... și film de actualitate... Am numărat cadrele începînd cu genericul. Și mărturisesc aici că încă din primele patru minute densitatea simbolurilor și punerea deja în pagină a poeticii filmice m-au copleșit. Liftul care urcă descoperă zidul. Zidul Casei Scânteii, imaginea simbol a ideologiei, propagandei și cenzurii comuniste. Dar, în același timp
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dimenisuni paralele se produce subtil. Spațiul sufocant al hanului, veritabil huis-clos cu rare evadări într-o natură fascinant seducătoare sau violent ostilă, în funcție de starea protagoniștilor, capătă dimensiunea unui univers existențial sfâșiat de imposibilitatea unui dialog real. Caligrafia cerebral-austeră a imaginii mărturisește o superioară aspirație spre epurarea formelor. Și, atent condusă de regizor maestru recunoscut pentru fabuloasele creații obținute de la actori, fie vorba de debutanți sau personalități consacrate diafana Vali Seciu împlinea cel mai tulburător rol din lunga ei carieră cinematografică. În
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
renunțării la tine. Așa mi-l închipui pe pedagogul platonician, care nu predă tâlcuri în public, pentru că tâlcurile se strică atunci când devin publice, ci le transmite la incandescența unei gândiri singulare care se adresează altei gândiri singulare. Totuși, Alexa Visarion mărturisește mereu încrederea în tâlcul rostit public, adică în teatru. Mă și intrigă un pic încrederea asta neclintită în teatru, dat fiind că majoritatea reformatorilor moderni ai teatrului, de la Artaud la Grotowski sau de la Brook la Novarina, afirmă convergent sensul teatrului
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
nedreptatea nu poate rămâne nepedepsită, că această pedeapsă poate fi o altă nedreptate, identică și contrară. Această dialectică ananke lucrează încet și dârz. Anca, personajul poveștii, lucrează aproape zece ani ca să facă, până la urmă, pe odiosul ei bărbat, Dragomir, să mărturisească, puțin câte puțin, că el îl omorâse pe Dumitru, primul soț al Ancăi. În filmul Înainte de tăcere, Alexa Visarion ecranizase tot ce nu era caricatural în poveștile lui Caragiale, elemente insolite, fantastice, morbide, rocambolești. Dimpotrivă, în Năpasta, nimic morbid, nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
scufundată în amintire, de unde ne urmărește destinele și ne înnobilează iubirile, oricât ar fi acestea de spulberate. Nu credeam că așa ceva e posibil de spus pe peliculă; cel puțin, nu într-un film românesc al mileniului trei. Alexa Visarion a mărturisit că s-a rugat la Sfântul Munte pentru acest film; și iată că Dumnezeu împlinește, dincolo de puterile noastre de a spera, un vis (personal) care părea de multă vreme abandonat, materializare a unui alt vis (național), pe care îl credem
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
profesiune de credință a regizorului Alexa Visarion, o mărturie a propriului său crez artistic. Personajele principale ale filmului sunt, așadar, un regizor de film, trecut de vârstele primelor tinereți, și o fată fără nume (care refuză tot timpul să-și mărturisească numele), revenită în țară după experiențe, se pare, nereușite prin țări străine, două ființe care se întâlnesc și se cunosc, întâmplător, pe un drum de țară, dar între care se țese, treptat, o tainică și profundă legătură sufletească. Întreg filmul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Mă bucură această întâlnire cu Alexa Visarion. Ne sunt atât de rare bucuriile, astăzi, încât atunci, când ne este dat să trăim asemenea stări, nu ezităm să le numim REVELAȚII. Ilie GHEORGHE " Totul care trimite la tot"1 Alexa Visarion mărturisește într-unul din interviurile lui că visa, în copilărie, să se facă silvicultor sau profesor de poezie. Dacă prima dorință intra în seria firească a proiecțiilor unui copil despre sine, cea de-a doua alegere îl singularizează pe viitorul regizor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
suferi. Nu poți să realizezi decât ceea ce cu adevărat trăiește în tine. Nu contează atât de mult când se desfășoară întâmplarea, semnificațiile trebuie să fie contemporane. Orice creator de azi e obligat la această relație cu epoca. Nu? Eu mă mărturisesc acum... Nu există o regulă a artei și nici un răspuns veșnic. Că se știe ce trebuie să gândească un artist și mai ales cum trebuie să gândească, e un imbecil. La aceleași întrebări oamenii răspund diferit. Vorbim destul de frumos despre
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ca el să fie o noutate, ci să poată fi văzută și simțită piesa în toate fibrele și în toate adâncimile ei; să poată fi o structură vie pentru a stimula prin sensuri inedite gândirea și simțirea spectatorilor. Ne-ați mărturisit o foarte frumoasă profesiune de credință! Dar vă chestionasem asupra unui lucru practic: cum realizați concret intențiile dumneavoastră artistice? Una din problemele montării textelor caragialiene este de a nu confunda "vulgaritatea" lumii și a eroilor lui Caragiale cu vulgaritatea operei
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
să înțeleg drumul unor existențe mai puțin obișnuite. Am mai montat doar câte un text de Ion Băieșu și Fănuș Neagu. De fapt, așa cum am mai spus, întotdeauna îți alegi piesa în care exiști și tu și încerci să te mărturisești prin ea, să te vindeci de boala de care suferi. Niciodată nu aleg un text pentru spectacolul în sine, ci pentru neliniștile, întrebările care există dincolo de replici, pentru starea de tensiune existențială care mă provoacă, mă obligă să exist. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
să muncesc, că e foarte important să lucrezi în America, dar că întotdeauna cel mai important este să trăiesc aici, să spun ceea ce zace în mine, ceea ce îmi dă pinteni și nu mă lasă nici o clipă să respir. Să mă mărturisesc AICI! Dar haideți toți, știind acest lucru, să și cultivăm REAL această stare, să nu schimbăm o necesitate într-un slogan. Să nu mai avem satisfacția mistificării. Interviu realizat de Sânziana POP 1984 Nu ne putem face cunoscuți în lume
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]