189,597 matches
-
mișcă cu o viteză constantă formula 2 în raport cu S în jurul axei formula 3. Deoarece nu există sistem de referință absolut în teoria relativității, conceptul de "în mișcare" nu există în sens strict, întrucât toate sunt mereu în mișcare în raport cu alte sisteme de referință. Să definim evenimentul de coordonate spațiu-timp formula 4 în sistemul S și formula 5 în S'. Atunci transformările Lorentz specifică faptul că aceste coordonate sunt legate în felul următor: unde formula 10 se numește factor Lorentz și formula 11 este viteza luminii în vid
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
formula 15 sunt implicate în transformare. Într-un fel, această transformare poate fi înțeleasă ca o rotație hiperbolică. Din prima ecuație a transformărilor Lorentz în termeni de diferențe de coordonate este clar că două evenimente care sunt simultane în sistemul de referință S (satisfăcând formula 17), nu sunt neapărat simultane în alt sistem inerțial S' (satisfăcând formula 18). Doar dacă aceste evenimente sunt colocale în sistemul S (satisfăcând formula 19), atunci ele vor fi simultane și în S'. Scriind transformarea Lorentz și inversa sa în
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
de distanță (spațiu), ele "nu" vor avea loc la aceeași "distanță spațială" unul de celălalt când vor fi văzute din alt sistem de coordonate în mișcare. În diagrama 2, intervalul AB este "temporal"; cu alte cuvinte, există un sistem de referință în care evenimentul A și evenimentul B au loc în aceeași poziție în spațiu, și sunt separate doar de faptul că au loc la momente de timp diferite. Dacă A precede B în acel sistem de referință, atunci A precede
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
un sistem de referință în care evenimentul A și evenimentul B au loc în aceeași poziție în spațiu, și sunt separate doar de faptul că au loc la momente de timp diferite. Dacă A precede B în acel sistem de referință, atunci A precede B în toate sistemele de referință. Ipotetic, este posibil ca materia (sau informația) să călătorească de la A la B, astfel că poate exista o relație cauzală între ele (A fiind cauza, iar B efectul). Intervalul AC din
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
evenimentul B au loc în aceeași poziție în spațiu, și sunt separate doar de faptul că au loc la momente de timp diferite. Dacă A precede B în acel sistem de referință, atunci A precede B în toate sistemele de referință. Ipotetic, este posibil ca materia (sau informația) să călătorească de la A la B, astfel că poate exista o relație cauzală între ele (A fiind cauza, iar B efectul). Intervalul AC din diagramă este 'spațial'; cu alte cuvinte, există un sistem
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
este posibil ca materia (sau informația) să călătorească de la A la B, astfel că poate exista o relație cauzală între ele (A fiind cauza, iar B efectul). Intervalul AC din diagramă este 'spațial'; cu alte cuvinte, există un sistem de referință în care evenimentul A și evenimentul C au loc simultan, fiind separate doar de o distanță în spațiu. Însă există și sisteme în care A precede C (după cum se vede) și sisteme în care C precede A. Dacă ar fi
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
sisteme în care C precede A. Dacă ar fi posibilă o relație de tip cauză-efect între evenimentele A și C, atunci ar rezulta paradoxuri ale cauzalității. De exemplu, dacă A este cauza, iar C efectul, atunci ar exista sisteme de referință în care efectul precede cauza. Deși acest fapt singur nu dă naștere vreunui paradox, se poate arăta că se pot trimite semnalele cu viteză mai mare decât a luminii în trecut. Atunci se poate construi un paradox cauzal trimițând semnalul
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
mai mică pentru aceeași forță aplicată. Acest comportament este observat în acceleratoarele de particule. Dacă observatorul din formula 40 vede un obiect care se mișcă de-a lungul axei formula 41 cu viteza formula 42, atunci observatorul din sistemul formula 43, un sistem de referință ce se mișcă la viteza formula 44 în direcția formula 41 în raport cu formula 40, va vedea obiectul mișcându-se cu viteza formula 47 unde Această ecuație poate fi derivată din transformările spațială și temporală de mai sus. De observat că dacă obiectul s-ar
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
timpul sunt interconectate. Există câteva moduri echivalente de a defini impulsul și energia în relativitatea restrânsă. O metodă folosește legile de conservare. Dacă aceste legi rămân valide în teoria relativității restrânse, ele trebuie să fie adevărate în orice sistem de referință posibil. Însă, dacă se fac niște simple experimente imaginare folosind definițiile newtoniene ale impulsului și energiei, se vede că aceste cantități nu se conservă în relativitatea restrânsă. Ideea de conservare se poate salva făcând câteva mici modificări ale definițiilor acestora
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
și vine din ecuațiile transformărilor Lorentz. Energia relativistă și impulsul relativist sunt legate prin relația numită și "ecuația relativistă energie-impuls". Este interesant de observat că în timp ce energia formula 60 și impulsul formula 61 sunt dependente de observator (variază de la un sistem de referință la altul) cantitatea formula 59 este independentă de observator. Pentru viteze mult mai mici decât a luminii, γ poate fi aproximat folosind o dezvoltare în serie Taylor din care rezultă Eliminând primul termen din expresia energiei, aceste formule sunt exact definițiile
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
definesc o "masă relativistă" care crește cu creșterea vitezei unui corp. Conform interpretării geometrice a relativității restrânse, această definiție nu se mai folosește, iar termenul "masă" este limitat la noțiunea de masă de repaus fiind astfel independentă de sistemul de referință. Folosind definiția relativistă a masei, masa unui obiect poate varia în funcție de sistemul de referință inerțial al observatorului, în același fel în care alte proprietăți ale sale, cum ar fi lungimea, fac același lucru. Definirea unei astfel de cantități poate fi
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
a relativității restrânse, această definiție nu se mai folosește, iar termenul "masă" este limitat la noțiunea de masă de repaus fiind astfel independentă de sistemul de referință. Folosind definiția relativistă a masei, masa unui obiect poate varia în funcție de sistemul de referință inerțial al observatorului, în același fel în care alte proprietăți ale sale, cum ar fi lungimea, fac același lucru. Definirea unei astfel de cantități poate fi uneori utilă prin faptul că această definire simplifică un calcul restricționându-l la un anumit
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
observatorului, în același fel în care alte proprietăți ale sale, cum ar fi lungimea, fac același lucru. Definirea unei astfel de cantități poate fi uneori utilă prin faptul că această definire simplifică un calcul restricționându-l la un anumit sistem de referință. De exemplu, considerând un corp cu masa de repaus m care se mișcă la o anumită viteză relativ la un sistem de referință al observatorului. Acel observator definește "masa relativistă" a corpului ca fiind: "Masa relativistă" nu trebuie să fie confundată
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
poate fi uneori utilă prin faptul că această definire simplifică un calcul restricționându-l la un anumit sistem de referință. De exemplu, considerând un corp cu masa de repaus m care se mișcă la o anumită viteză relativ la un sistem de referință al observatorului. Acel observator definește "masa relativistă" a corpului ca fiind: "Masa relativistă" nu trebuie să fie confundată cu "masa longitudinală" și cea "transversală", definite și utilizate în preajma anului 1900 și bazate pe o aplicare inconsistentă a legilor lui Newton
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
acestea foloseau "f=ma" pentru o masă variabilă, pe când masa relativistă corespunde masei dinamice a lui Newton în care "p=Mv" și "f=dp/dt". Se observă și faptul că corpul "nu" devine mai masiv în sistemul său "propriu" de referință, deoarece masa relativistă este diferită doar pentru un observator dintr-un alt sistem. "Singura" masă independentă de sistemul de referință este masa de repaus. Când se folosește masa relativistă, trebuie să se specifice și sistemul de referință aplicabil dacă nu
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
Mv" și "f=dp/dt". Se observă și faptul că corpul "nu" devine mai masiv în sistemul său "propriu" de referință, deoarece masa relativistă este diferită doar pentru un observator dintr-un alt sistem. "Singura" masă independentă de sistemul de referință este masa de repaus. Când se folosește masa relativistă, trebuie să se specifice și sistemul de referință aplicabil dacă nu este evident, sau dedus implicit din formularea problemei. Este evident și că creșterea de masă relativistă nu rezultă din creșterea
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
său "propriu" de referință, deoarece masa relativistă este diferită doar pentru un observator dintr-un alt sistem. "Singura" masă independentă de sistemul de referință este masa de repaus. Când se folosește masa relativistă, trebuie să se specifice și sistemul de referință aplicabil dacă nu este evident, sau dedus implicit din formularea problemei. Este evident și că creșterea de masă relativistă nu rezultă din creșterea numărului de atomi al obiectului. În schimb, masa relativistă a fiecărui atom și particulă subatomică crește ea
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
a fiecărui atom și particulă subatomică crește ea însăși. Manualele de fizică folosesc uneori masa relativistă, deoarece ea permite studenților să utilizeze cunoștințele lor de fizică newtoniană pentru a face mai intuitive anumite concepte, restrângându-le la anumite sisteme de referință alese. "Masa relativistă" este consistentă și cu conceptele de "dilatare temporală" și "contracție a lungimii". Definiția clasică a forței f este dată de Legea a doua a lui Newton în forma ei originală: și aceasta este valabilă în teoria relativității
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
rotație a spațiului euclidian. Așa cum spațiul euclidian folosește o metrică euclidiană, și spațiul timpul folosește o metrică Minkowski. În esență, relativitatea restrânsă poate fi enunțată în termenii invarianței intervalului spațiu-timp (dintre oricare două evenimente) ca văzut din orice sistem de referință inerțial. Toate ecuațiile și efectele relativității restrânse pot fi deduse din această simetrie de rotație (grup Poincaré) a spațiu-timpului Minkowski. Misner (1971 §2.3), În cele din urmă, profunda înțelegere a relativității restrânse și a celei generale vor veni din
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
nu puteri. La indice sunt indicii covarianți, de la zero la trei. Gradientul în spațiu-timp al unui câmp φ este: După ce a fost identificată natura tetradimensională a spațiu-timpului, se folosește metrica Minkowski, η, dată pe componente (valide în orice sistem de referință inerțial) ca: Inversa ei este: Transformările de coordonate între sisteme de referință inerțiale sunt date de tensorul transformărilor Lorentz Λ. Pentru cazul special al mișcării de-a lungul axei x, avem: adică matricea de rotație de la coordonatele "x" la "t
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
în spațiu-timp al unui câmp φ este: După ce a fost identificată natura tetradimensională a spațiu-timpului, se folosește metrica Minkowski, η, dată pe componente (valide în orice sistem de referință inerțial) ca: Inversa ei este: Transformările de coordonate între sisteme de referință inerțiale sunt date de tensorul transformărilor Lorentz Λ. Pentru cazul special al mișcării de-a lungul axei x, avem: adică matricea de rotație de la coordonatele "x" la "t". μ' indică rândul și ν indică coloana. De asemenea, β și γ
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
contradicțiile dintre teoriile electromagnetismului și mecanicii clasice. Ele au fost deduse de către Joseph Larmor (1897) și Lorentz (1899, 1904). În 1905, Einstein le-a dedus pe baza ipotezei covarianței Lorentz și a postulării constanței vitezei luminii în orice sistem de referință inerțial. Presupunem că există doi observatori "O" și formula 3, fiecare cu propriul lui sistem de coordonate cartezian pentru a măsura intervalele de timp și spațiu. "O" folosește formula 4 și "Q" folosește formula 5. Presupunem, mai departe, că sistemele de coordonate sunt
Transformările lui Lorentz () [Corola-website/Science/310220_a_311549]
-
principii au fost aplicate cu succes în știință, fie implicit (ca în mecanica newtoniană) fie explicit (ca în teoriile lui Albert Einstein, a relativității restrânse și generale). restrânse afirmă că legile fizicii trebuie să fie identice în toate sistemele de referință inerțiale, dar că acestea pot varia între sistemele de referință neinerțiale. A fost folosit atât în mecanica newtoniană cât și în relativitatea restrânsă; în cea de-a doua, influența sa a fost atât de puternică încât Max Planck a botezat
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
ca în mecanica newtoniană) fie explicit (ca în teoriile lui Albert Einstein, a relativității restrânse și generale). restrânse afirmă că legile fizicii trebuie să fie identice în toate sistemele de referință inerțiale, dar că acestea pot varia între sistemele de referință neinerțiale. A fost folosit atât în mecanica newtoniană cât și în relativitatea restrânsă; în cea de-a doua, influența sa a fost atât de puternică încât Max Planck a botezat teoria după acest principiu. Principiul forțează legile fizice să fie
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
Max Planck a botezat teoria după acest principiu. Principiul forțează legile fizice să fie aceleași în orice vehicul care se deplasează cu viteză constantă și în orice vehicul în repaus. O consecință este aceea că observatorul dintr-un sistem de referință inerțial nu poate determina o viteză sau direcție absolută a deplasării sale prin spațiu; pot vorbi doar de deplasarea relativă la un alt obiect. Principiul nu extinde această proprietate la sistemele de referință neinerțiale deoarece aceste sisteme, în experiența generală
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]