19,543 matches
-
stilistică l-a determinat să respingă « scriitura artistă », aceea a simboliștilor mai ales, pe care îi atacă în 1896 în "Le Figaro", exprimând dezideratul unei literaturi de unde « ideea » însăși poate să se întrezărească cu o « soliditate de diamant în cristalul frazei.» Principiul suprem este, așadar, « simplitatea limbii» care trebuie să înlocuiască excesul de retorică. I se adaugă « potopul de locuri comune, de imagini cunoscute, care fac publicul să remarce: „E bine scris” ». Pentru a « căpăta un stil simplu, clar și puternic
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
creația romanescă, Zola amintește mereu importanța personalității, a temperamentului creatorului. « Stilul măreț » este cel prin care se exprimă « expresia personală » a artistului. Din acest motiv, explică Zola, Balzac are « propriul stil tot timpul cu el » și asta îl face, în ciuda « frazelor agasante », un mare scriitor. Stilul personal, manifestat prin temperament, nu se poate, conform lui, nici obține, când nu ne este specific, nici schimba, când îl posedăm: cu el « ne naștem, cum ne naștem cu părul blond sau castaniu. » Zola pare
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
când nu ne este specific, nici schimba, când îl posedăm: cu el « ne naștem, cum ne naștem cu părul blond sau castaniu. » Zola pare să își trădeze principiile legate de « transparența » și obiectivitatea limbii și prin modul cum propune redactarea frazelor: construirea lor, explică el, respectă în primul rând legile « eufoniei » - « Ascult ritmul frazei [...] nu o pregătesc pe toată deodată; mă arunc în ea ca în apă, nu mă tem de frază; în fața ei sunt curajos, mă avânt spre ea, o
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
naștem, cum ne naștem cu părul blond sau castaniu. » Zola pare să își trădeze principiile legate de « transparența » și obiectivitatea limbii și prin modul cum propune redactarea frazelor: construirea lor, explică el, respectă în primul rând legile « eufoniei » - « Ascult ritmul frazei [...] nu o pregătesc pe toată deodată; mă arunc în ea ca în apă, nu mă tem de frază; în fața ei sunt curajos, mă avânt spre ea, o atac, lăsând eufoniei sarcina de a o termina.» Aceste paradoxuri din opera lui
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
și obiectivitatea limbii și prin modul cum propune redactarea frazelor: construirea lor, explică el, respectă în primul rând legile « eufoniei » - « Ascult ritmul frazei [...] nu o pregătesc pe toată deodată; mă arunc în ea ca în apă, nu mă tem de frază; în fața ei sunt curajos, mă avânt spre ea, o atac, lăsând eufoniei sarcina de a o termina.» Aceste paradoxuri din opera lui Zola, aceste decalaje evidente între teorie și practică, trecerea sub tăcere a unor caracteristici importante ale artei romanești
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
Ca marginalii, pe paginile manuscrisului, sunt scrise 662 de glose în limba română și vreo 70 în limba slavonă. Ele au primit denumirea de „glosele Bogdan”. Cel mai frecvent, glosele cuprind unul sau două cuvinte, rar o propoziție sau o frază, prin care se glosează (traduc sau explică) cuvinte din textul "Sintagmei". Textul slavon a fost datat, de Magdalena Georgescu, (care l-a editat în 1982) pe baza filigranelor hârtiei, între 1516 și 1536, iar de R. Constantinescu, la cca 1520
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
de rapsod pe nume "Homer", poemele homerice sunt un produs de tradiție orală, o tehnică veche de generații ce a fost moștenirea colectivă a multor poeți-cântăreți ("aoidoi"). O analiză a structurii și vocabularului "Iliadei" și "Odiseei" arată că poemele conțin fraze bine conturate ce se repetă; chiar și versuri întregi sunt repetate. Se poate ca "Iliada" și "Odiseea" să fi fost poeme oral formulate, compuse pe loc de către poet folosind o colecție de versuri și fraze tradiționale pe care le memorase
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
Odiseei" arată că poemele conțin fraze bine conturate ce se repetă; chiar și versuri întregi sunt repetate. Se poate ca "Iliada" și "Odiseea" să fi fost poeme oral formulate, compuse pe loc de către poet folosind o colecție de versuri și fraze tradiționale pe care le memorase? Milman Parry și Albert Lord au relevat faptul că o tradiție orală atât de elaborată, străină culturilor literare de astăzi, este tipică epopeelor într-o cultură exclusiv orală. Cuvintele cruciale sunt "oral" și "tradițional." Parry
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
epic este alcătuit din modele și tipare nartive arhaice, reperabile mai cu seamă în dialoguri și discursuri și este concurat de narațiunea la persoana I, de investigații psihologice, monologuri. Limbajul se caracterizează printr-o extraordinară varietate semantică și complexitate a frazei. "Vezi articolul principal: Troia." O altă întrebare semnificantă privește posibila bază istorică a povestirii. Comentariile despre "Iliada" și despre " Odiseea" scrise în perioada elenistică au început explorarea inconsistențelor textuale ale poemelor. Clasiciștii moderni continuă tradiția. Excavațiile făcute de Heinrich Schliemann
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
precum și opera istoricilor romani târzii, vor furniza numele conducători unor triburilor răzlețe, împreună cu informații despre activitățile lor pe teritoriul ce se numea Britannia. În mod surprinzător, există puține izvoare istorice care descriu Anglia romană. De exemplu, avem doar o singură frază care prezintă motivele pentru care s-a construit Zidul lui Hadrian. Chiar invazia claudină este bine atestată și Tacit a inclus în istoria lui revolta lui Boudica sau "Boadicea" din anul 61 d.Hr.. Spre sfârșitul secolului I, istoricii romani
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
primit cu aplauze și atinge nu doar apogeul carierei, ci apoteoza. « Ce sunt succesele mele din Petersburg? Nimic, zero pe lângă asta! » exclamă romancierul într-o scrisoare adresată soției; « mă întrerupeau cu aplauze furtunoase la fiecare pagină, uneori chiar la fiecare frază. Eu citeam tare, cu patos. Când am proclamat la sfârșit unitatea universală a umanității, sala părea să fi intrat în isterie » Constantin Staniukovici laudă discursul în eseul său "Jubileul lui Pușkin și cuvântarea lui Dostoievski" și constată că « limbajul lui
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
cu o predică. El vorbește cu tonul unui profet [...] este foarte profund, sincer și înțelegem că vrea să stârnească emoțiile ascultătorilor ». Gleb Uspenski își amintește: « Vorbea cu simplitate, ca și cum ar fi purtat o conversație cu niște cunoscuți, fără să declame fraze umflate sau să arunce capul pe spate. Simplu și clar, fără devieri sau ornamentații inutile, spunea că găsește în Pușkin un exponent al aspirațiilor, speranțelor și dorințelor publicului care îl asculta în acel moment, în acea sală. A făcut posibil
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
să se ducă”. În meglenoromână sunt și adjective posesive neaccentuate diferite ca formă de pronumele-adjective accentuate corespunzătoare. Formele accentuate ale adjectivelor posesive sunt cel mai frecvent antepuse substantivului, iar cele neaccentuate totdeauna postpuse. Exemple în grupuri de cuvinte, propoziții și fraze: Formele pronumelui-adjectiv demonstrativ sunt: Pronumele nu diferă de adjective ca formă, iar adjectivul este aproape totdeauna antepus substantivului. Acesta poate fi cu articol hotărât sau nearticulat. Uneori adjectivul este cel articulat. Exemple în grupuri de cuvinte, propoziții și fraze: Pronumele
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
și fraze: Formele pronumelui-adjectiv demonstrativ sunt: Pronumele nu diferă de adjective ca formă, iar adjectivul este aproape totdeauna antepus substantivului. Acesta poate fi cu articol hotărât sau nearticulat. Uneori adjectivul este cel articulat. Exemple în grupuri de cuvinte, propoziții și fraze: Pronumele interogative-relative meglenoromâne sunt "cari" „care” și "țe/ți" „ce”. Ca interogativ, primul are și sensul „cine”, iar al doilea, ca relativ, se poate folosi și referitor la persoane. Exemple: "Cari" are formă de genitiv-dativ analitic ("la cari"), iar la
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
și cu forma de indicativ prezent precedat de conjuncția de origine macedoneană "acu", având varianta "cu" ["(a)cu cǫ́nt" „dacă aș cânta”], sau cu conjuncția tot de origine macedoneană "tucu" + conjunctivul prezent: "tucu si cǫ́nt". În frază: "Tucu si-ń facă țeasti tšǫ́fti Domnu u̯oi̯, cari si treacă pri u̯a, nu la las nidat" „Dacă Domnul mi-ar preface ciorile astea în oi, oricine ar trece pe aici, nu-l las
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
conjunctivului perfect precedat de "vrea": "vrea să am căntat" „aș fi cântat”. Trecutul la acest mod mai este redat și cu "(a)cu" + indicativ imperfect și "tucu" + conjunctiv imperfect: "(a)cu căntam" / "tucu si căntam" „dacă aș fi cântat”. În frază: "Tucu si dam la toț, la mini nu rămănea țiva" „Dacă le-aș fi dat tuturor, mie nu-mi rămânea nimic”. Prezumtivul prezent se exprimă cu "vă" (forma de persoana a III-a singular indicativ prezent a verbului "vreari" „a
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
lui Charles Yerkes: "The Financier" (1912), "The Titan" (1914), și "The Stoic" (apărut postum - 1947). În 1935 îngrijitorii librăriei din Varșovia, Indiană au ordonat arderea tuturor lucrărilor semnate de Dreiser din posesia librăriei. Stilul lui Dreiser este marcat de lungi fraze și atenție intensă în detalii. Cum lucrările sale privesc statutul social și urmărirea bunurilor și placerilor materiale, acest nivel de realism și descriere îi servesc acestui subiect; pe partea cealaltă, acest stil poate face lucrările sale, în special "Sister Carrie
Theodore Dreiser () [Corola-website/Science/299411_a_300740]
-
principala componentă a sistemului de operare GNU/Linux. Distribuțiile de software bazate pe nucleul Linux se numesc Distribuții GNU/Linux. Proiectul a fost lansat în anul 1991 cu faimosul mesaj apărut în rețeaua Usenet comp.os.minix care includea următoarea frază: Pînă în acel moment, proiectul GNU crease multe componente necesare unui sistem de operare liber, dar nucleul său, numit "GNU Hurd", nu era complet si nici disponibil. Sistemul de operare BSD nu era încă eliberat de constrîngerile legale, ceea ce a
Linux (nucleul) () [Corola-website/Science/299418_a_300747]
-
și "proprietatea personală" ("личная собственность"). Prima privea mijloacele de producție, în timp ce cea de-a doua se referea la orice altceva care era în proprietatea individuală. Această distincție a fost făcută pentru a elimina o sursă de confuzie atunci când se interpreta fraze precum ""socialismul (comunismul) a abolit proprietatea privată"". Erau mai multe feluri de proprietate colectivă, cele mai importantă fiind: "proprietatea de stat", "proprietatea colhoznică" și "proprietatea cooperatistă". Cele mai răspândite forme de proprietate colectivă era "cooperativele imobiliare" (жилищные кооперативы) din orașe
Economia Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/299432_a_300761]
-
romanului la care lucra ("Portret al artistului în tinerețe"). Din fericire, Eileen și Maria Kirn s-au repezit imediat spre sobă și au salvat prețiosul document. Joyce i-a mulțumit a doua zi surorii sale, spunându-i că manuscrisul conținea fraze pe care cu siguranță nu le-ar mai fi putut rescrie. În aprilie 1912, Joyce călătorește la Padova pentru a da niște examene necesare calificării sale ca profesor în Italia. Deși obține un scor excelent (421 de puncte din 450
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
scrise în principal la Paris, până în decembrie 1921. Publicarea romanului, în formă serializată (la fel ca în cazul "Portretului"), a fost începută, cu sprijinul lui Ezra Pound, de revista new-yorkeză "The Little Review" în martie 1918. Când a citit primele fraze din capitolul "Proteu", editorul publicației, Margaret Anderson, ar fi strigat: „Acesta este cel mai frumos lucru pe care-l vom avea vreodată. Îl vom tipări, chiar de ar fi ultimul efort al vieții noastre.” Unii cititori, adepți ai unui conservatorism
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
mai degrabă patru personaje nediferențiate, care evocă "Analele celor patru maeștri" (o cronică irlandeză medievală), pe cei patru evangheliști (în engleză, Matthew, Mark, Luke, John) sau cele patru provincii ale Irlandei. Caracterul ciclic al romanului, început și terminat la mijlocul aceleiași fraze (Harriet Weaver compară romanul cu un uroborus), a fost inspirat din teoria despre istoria repetitivă, a lui Giambattista Vico, din "Noua Știință" ("La Scienza Nuova"). O altă sursă de inspirație a fost manuscrisul "Cartea din Kells", iar unii critici ai
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
orgasmic cu niște celebre focuri de artificii. "Circe" este o punere în scenă a unei piese expresioniste unde cuvintele capătă o nouă putere, aceea de a genera realități paralele și vedenii. Limbajul din "Eumeu" este pretențios, prolix și clișeizat, cultivă fraze lungi și întortocheate, apelând deseori fără justificare la aluzii livrești (de exemplu, aerul de după ploaie este purificat de „recenta trecere a lui Jupiter Pluvius”). Pe lângă oboseala psihică a protagoniștilor și atmosfera soporifică, verbozitatea excesivă a capitolului ar putea fi o
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
VI-lea al Scoției, care ar putea pretinde tronul Angliei. Cecil încearcă să-i vorbească Elisabetei despre Iacob, iar Elisabeta după istoricul J. E. Neale, chiar dacă nu se pronunță în mod deschis în favoarea lui Iacob, își face cunoscută părerea prin fraze voalate, dar lipsite de ambiguitate. Starea sănătății reginei rămâne stabilă până în toamna anului 1602, când o serie de decese în rândul apropiaților săi o aruncă într-o depresie profundă. În februarie 1603 moare Catherine Howard, care îi fusese alături 45
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298884_a_300213]
-
exemplu, prima literă a alfabetului ebraic, alef, este formată din patru "iod" opuși doi câte doi (א). Același lucru se petrece cu toate celelalte litere. De asemenea, "iod", formând el singur toate literele și ca urmare toate cuvintele și toate frazele limbii ebraice, este imaginea și reprezentarea "Unității-Început". În legătură cu această unitate-început, Gérard Encausse afirmă că "studiul sintetic al naturii îi determinase pe cei din vechime să creadă că nu există decât o singură lege care guvernează alcătuirile naturale. Această lege, bazată
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]