KorAP: Find »[drukola/base=gol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...747 748 749 ...799 >

19,957 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

Puternice lovituri, care erau pe punctul de a mă distruge. Pustietate sufletească, eșec. 7 decembrie 1959 (luni) Nu am fost la școală. Fredy m-a exasperat la culme, mai ales că a venit acasă să se plângă părinților. Senzația de gol sufletesc persistă. Sunt decăzută. Toți Își bat joc de mine. Toți mă storc de cea din urmă vlagă, supunându-mă la extraordinare eforturi fizice și morale. Ah, cu câtă plăcere zbiară Fredy la mine, făcându-mă de râsul tuturor. Iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ceva; ascult desfășurarea muzicală a ideilor. Inflexiunile vocii sunt stranii, atunci când urcă În zone neatinse de nimeni, acolo unde azurul se materializează; devin coloană, ogivă, vitraliu; apoi acestea se transformă Într-un vaer, pierzându-se treptat și prăbușindu-te În gol prin Întreruperea studiată a melosului retoric. Odată Început discursul, Înfățișarea fizică a omului se estompează, se șterge, totul reducându-se la gestul Înaripat al mâinii și la tremolul sfâșietor al vocii. Genialul Călinescu cântă la o uriașă orgă a ideilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mea, aș vrea să vă văd tăvălindu-vă sub cele mai grele insulte. Dar eu mi-am plătit fericirea... Am plâns În fața lor, a dușmanilor. Dar va veni și vremea răzbunării! 29 mai 1960 (duminică) În inima mea există un gol mare - acela al dragostei. Nu pot iubi decât pe himera Arthur, deoarece viața nu-mi oferă decât caractere mici, josnice și suflete goale sub masca frumuseții. În cercul În care mă aflu n-am găsit nici un caracter corespunzător ideilor mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
deloc de mine, În schimb a antrenat-o mereu pe Anca, aceasta destăinuindu-mi În clipe grele că a fost victima nebunului Fredy. Acest porc bătrân mi-a făcut și mie propuneri. Vocea naratorului Citesc și nu reușesc să umplu golurile Între aceste texte regăsite, năvălește alt timp peste cuvinte și mă oprește să decodez ceea ce este adevărat. Contextul mă obligă să iau act de toate celelalte Împrejurări diacronice, adăugate faptelor trăite. Mă izolez Într-o cameră, mă-nfășor În armura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Cu timpul, Însă, am putut combina Învățătura cu gândurile, visurile de dragoste. Dar acum? O altă femeie vine să mi te fure, te dau de bunăvoie, vei lua cu tine sufletul meu, pe care Îl stăpânești pe deplin, dar În golul format se va forma o nouă iubire, tot pentru tine, pentru cine altul? De ce atâta iubire? De ce atâta nevoie de fericire? Oare nu pot iubi un ideal de natură intelectuală? De ce visez atât de mult? De ce-mi faci iluzii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
dar mai bine că nu a venit... Sunt zăpăcită. Nu știu ce e În capul meu. Mă simt prost, mai singură ca oricând, Însă n-am nevoie de nimeni, de nimic. Am pierdut iubirea, am pierdut sufletul singurătății mele. De aceea simt golul, vidul din suflet cum ia proporții, Îl simt amorțind totul În cale, aruncând afară idealul iubirii. Eram sigură că Petre n-o să vină azi. Se plictisește doar atât de mult cu mine! Dar piară iubirea, piară acest sentimentalism vulgar, de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
matrice nefecundată de zei, Stelele se surpă-n foamea lor castă și vastă Buruienile cresc spre bucuria creșterii-n sine, Ideile se rup din pământ și cad tot În pântecul lui. Orice rupere cât de banală trebuie să treacă prin golul matern Ca să poată-exista-aștri-atârnați În ceruri Întoarse. Vezi, tu, omule rău, acum, când mă Îndrept către bucuria tristă a mamei. Nu-mi sângera sufletul cu ceea ce e artificial și nenăscut Nu mă Îndârji Împotriva aproapelui uitător de origine, Să acoperi bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
extremități Informă chemare putregăită apasă gingiile fără cuvinte Aerul albăstruiește culori ca-n abatoare opărite cu sânge Orice drum cade alături de sensul știut. Din jos, din sus, din părți, fulgii vorbelor se scorojesc Într-o funingine albă așezându-se În golul astral Fierb formele neîncleiate În cuptoarele-nghețate ale timpului Orice respirație miroase a catran și a smoală. Ninsori negre se prăvălesc dinspre jgheaburi metafizice Albind interiorul vid al lucrului și dându-i ființă Se-ncaieră ideile să intre-n porii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
printre văile pasiunilor oarbe Nu-nseamnă că s-a clintit crucea ce-o port Oh, ce departe sunt pereții lumii de umerii mei, Fiecare sprijinind o piramidă de noțiuni cunoscute De cei ce s-au smuls de materie, căzând În golul gândului Suduie un glas de cobe În nopțile treze Surpă un gând pe altul ca să cadă la fel. Fierbe În fundul cazanului un ciorchine de diavoli Orice lucru se face dintr-o culoare ce rămâne a sa Și orice mireasmă flutură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
toată speranța În Sofia, dragostea pentru o persoană Îndepărtată Îmi strânge toate forțele În a Învăța pentru el, pentru noi. Dar ce visuri deșarte! Și totuși, cu toate că Îmi dăunează infinit de mult această iubire, nu pot dori să-mi dispară; golul din suflet ar fi prea mare, nu vreau să am În mine vidul sufletesc al pierderii totale. Petre, mă auzi? De ce ai tu oare un caracter atât de mic, atât de refractar cunoașterii vieții Înconjurătoare? De ce problemele de literatură te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
modificate de dorința de comunicare. (azi) Tot mai des am senzația bizară că voi cădea Într-o crăpătură invizibilă a spațiului; chiar acum, aici, lângă mine, se va deschide o falie așa, din mers, iar eu mă voi prăvăli În gol fără oprire. Strigătul meu desnădăjduit nu-l va auzi nimeni sau nu va vrea să-l audă. Nu va exista nici cea mai mică șansă de reîntoarcere, pentru că această surpare a mea În gol va rămâne neobservată și, astfel, treptat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
iar eu mă voi prăvăli În gol fără oprire. Strigătul meu desnădăjduit nu-l va auzi nimeni sau nu va vrea să-l audă. Nu va exista nici cea mai mică șansă de reîntoarcere, pentru că această surpare a mea În gol va rămâne neobservată și, astfel, treptat, mă voi șterge din memoria celorlalți ca și cum nici n-aș fi fost. Existența mea În real este legată de activitatea memoriei celorlalți, și nu de ceva obiectiv; pot să cad În acest spațiu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
le ascunde o vreme, apoi, când nimeni nu se așteaptă, Începe să zboare din nou, se ridică deasupra celorlalți, destul ca să se observe diferența, destul ca să creeze invidia, destul ca să trezească ura. (vineri) Acum, când scriu crispat pentru a umple golurile dintre cel de acum și celălalt, năvălește alt timp peste mine și mă oprește să scriu sau să citesc. Mă izolez În această cameră de student cu mirosuri tari, nu primesc pe nimeni, o alung pe A., care chițcăie pe la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
totul și nu cer nimic În schimb. Nu le cer nimic bărbaților, pentru că nu merită să le cer. Eu Îmi iau singură când am nevoie. Zău că parcă aș vrea să plec, să plec, să plec... Am În mine un gol care mă gâtuie. Lipsește ceva din mine. Dragostea? Of, iar dragostea! Nu Înțelegi că nu vei putea iubi niciodată din plin? Dacă nu te mulțumești cu imperfecții. Cu oameni care nu te satisfac pe deplin? Ei bine, ai să rămâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ai fi uitat cu totul de Vasile. De fapt, așa l-ai uitat rapid și fără posibilitate de Întoarcere pe Mircea, atunci când În viața ta a apărut altul. Pe toți Îi vei uita, pentru că mereu va veni altul să umple golul rămas sau pe care Îl presupui doar. Nu alunga nici un bărbat! Cine știe pe cine vei iubi mâine. Dragă Mircea, Despre poezie avem mult de discutat. Poate mai mult decât Îți Închipui tu. În amănunt, poezia este realizată când ideea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
teribilă, gheață, zăpadă de doi metri. Suntem În curtea școlii din Clocociov, Înotăm În nămeți peste gardurile care nu se mai văd, nimic nu ne poate opri din această stare euforică dată de invazia de alb; deodată, scap Într-un gol (interval) și nu mă mai văd, nimeni nu-și dă seama pentru un timp, după aceea, s-au dumirit c-am fost Îngropat În colțul de la stradă unde zăpada, era mai afânată; mă dezgroapă ceilalți copii, suntem În pauza mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
alunecând Într-o fisură, adică am fost și nu am mai fost pentru ea, a avut o criză În subconștient; mă descoperise și mă pierduse În aceeași clipă, când o falie a materiei s-a deschis Înghițindu-mă În acel gol, În acea absență: m-a iubit micuța Olga cu adevărat, eu m-am născut ca identitate erotică aparte din revelația aceea ca absență pură În conștiința unei fetișcane de 10 ani. Îmi dau seama acum că am rămas marcat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mișc; toți cred că am ceva, că am suferit vreo ruptură, vreun accident; eu Însă vreau să păstrez ființa ei În mine, să mă satur de ea, s-o simt Încă preocupată de persoana mea până când clipa (acea falie, acel gol, acea absență) nu mă va readuce În cotidian, recuperându-mă banalului din care mă smulsesem, datorită unui eveniment hazliu, ce putea să mă coste viața. (azi) Tot o activare din absență a fost și trezirea mea către matematici; În primele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
cu gesturi mecanice, moarte, repet mersul de atunci al dragostei. Ce iute mă Împotmolesc! Adică trec direct la păcat, fără a mai da măcar binețe sublimului. Și rămân mereu acolo... copleșită de visul cel fără de păcat... mereu... 13 septembrie 1964 Gol de gânduri, stiloul a uitat să mai alerge pe foaie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Goală de gânduri, biata peniță nu mai avea putere să alerge pe hârtie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
și al clipelor lui de liniște, dar niciodată nu vor regreta cerul atât de mult dorit. Drumurile bătătorite nu sunt făcute pentru cei care au În ochi crâmpeie de cer albastru. 29 septembrie 1964 (marți) Voi, căderi la nesfârșit În gol, cât de adânc mi-ați străbătut viața, cât de puțin m-ați lăsat să respir... De fapt, totul este o cădere În gol...Spune-mi, cine te-a-nvățat să cânți cu glasul Împlinirii? Și cum de te pot iubi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
care au În ochi crâmpeie de cer albastru. 29 septembrie 1964 (marți) Voi, căderi la nesfârșit În gol, cât de adânc mi-ați străbătut viața, cât de puțin m-ați lăsat să respir... De fapt, totul este o cădere În gol...Spune-mi, cine te-a-nvățat să cânți cu glasul Împlinirii? Și cum de te pot iubi, când Între noi sunt atâtea contradicții? 30 septembrie 1964 (miercuri) Poetului I. C. O tonă de orgoliu... Și, dacă nimicul ar avea greutate, ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Am profitat de cei 20 de ani pe care Îi am și m-am așezat pe umplut toate clipele. Cu petrecere, cu Învățătură pe alocuri, cu lucruri frivole sau sublime, Într-un cuvânt, cu de toate. Rezultatul? Un mare, nebănuit gol În suflet. Cu cât cucerești mai mult, cu atât vrei mai mult. Față de colegii mei de generație, cunosc mult mai multe aspecte ale vieții și de aceea nu mi-e greu să Îi compătimesc de multe ori pentru cei patru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Îmi atingea buzele, limba sau cerul gurii, mă făcea să gem de o usturime aproape insuportabilă. Căldura Îmi arsese și uscase toată gura. Dar puterile Îmi erau treze, fuseseră doar bine educate. Abisul de sub mine era incredibil. 400 de metri. Gol imens. La o surplombă, mi s-a blocat coarda. Cea mai ieșită În afară dintre surplombe. Mă Învârteam În loc În scărițe, deasupra imensității de gol. Îmi plăcea. Mai doream, mai doream să stau acolo, să mă uit În jos, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Îmi erau treze, fuseseră doar bine educate. Abisul de sub mine era incredibil. 400 de metri. Gol imens. La o surplombă, mi s-a blocat coarda. Cea mai ieșită În afară dintre surplombe. Mă Învârteam În loc În scărițe, deasupra imensității de gol. Îmi plăcea. Mai doream, mai doream să stau acolo, să mă uit În jos, să-mi satur ochii de zare. Plăcerea de a urca Fisura Albastră a depășit oboseala omenească a corpului. Nimic nu mă putea opri să fiu gigant

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
s-a acumulat În mâna, În memoria mâinii ce se exprimă. Materia trăită trece prin sânge, se strecoară prin vârful degetelor și se revarsă În libertate. Auzul meu e Încordat să prindă toate zvonurile ce vin dinăuntru; când cineva rupe golul format, pronunțând cuvintele, dând adică stare de existență sonoră corpului meu, nu mai pot să scriu nimic. Mâna se strânge, se Închircește, nu mai vrea să țină unealta de scris. Simt că nu mă mai pot concentra către acea Voce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]