KorAP: Find »[drukola/base=mort & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...747 748 749 ...755 >

18,875 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

morții vor duce, chiar și după moarte, o viață potrivită cu rangul lor, toate aceste ofrande erau puse În mormintele lor ca mobilier. În aceste morminte au fost găsite chiar și trupurile reginelor și ale slujitorilor, Îngropați de vii și morți de foame. Într-un mormânt s-au găsit chiar 80 de Însoțitori. „Spiritul morților” se putea Întoarce pentru a-i tulbura pe cei vii dacă aceștia nu-l Îngrijau cum se cuvenea, privându-l de ceea ce avea nevoie (ofrande funebre

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
altor zei. Conceptul de naștere a divinității este implicit În existența zeilor „fii”, ca Mezzulla și Șarruma. Într-un fragment din mitul dispariției zeului-Soarexe "Soare" se vorbește despre moartea unui zeu: Dacă primii șzei pe care i-am trimisț sunt morți șși dacăț trebuie să moară și acestea șadică zeița sorții și ¾anna¿annaxe "H~annah~anna"ț... (VBoT 58 I 32’). Sunt și divinități despre care se spune că există ab aeterno, ca „zeii cei vechi” din mitul lui Ullikummixe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nivelul de trai de care se bucurase pe pământ, În conformitate cu faptul că hitiții considerau moartea o continuare a vieții Într-un mediu diferit, unde fiecare Își păstra statutul social și economic, fără diferențe create de evaluări de ordin moral. Și morții obișnuiți continuau să ducă o viață asemănătoare celei de pe pământ, fără schimbări, o existență de cele mai multe ori săracă, având perspectiva neliniștitoare de a ajunge la o situație chiar mai proastă În cazul În care urmașii nu s-ar fi dovedit

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
dovedit capabili să le ofere hrana și băutura necesare sau În situația În care defunctul nu ar avea urmași sau, mai rău, ofrandele i-ar fi fost furate (Del Monte, 1987). Din cauza faptului că documentația are caracter „oficial”, informațiile despre morții care nu aparțin familiei regale se limitează la câteva descântece pentru Îmblânzirea mâniei defuncților rămași fără ofrande și evitarea Întoarcerii lor. Moartea ,de fapt, era trecerea Într-o lume care trebuia să rămână separată de cea pământeană, pentru a nu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care iau parte diferite divinități. Tatăl zeilor cade beat, are viziuni halucinante, infernale; textul se Încheie cu o rețetă pentru ameliorarea efectelor excesului de vin. Există numeroase indicii care ne arată că aceste ceremonii aveau o legătură strânsă cu cei morți, probabil invitați la banchet și la libații pentru Întărirea solidarității Între sfera celor morți și lumea celor vii. Tradiției mesopotamiane, preluată cu unele inovații creatoare, i se datorează textele despre prezicere de felurite tipuri, de la cele bazate pe examinarea organelor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
se Încheie cu o rețetă pentru ameliorarea efectelor excesului de vin. Există numeroase indicii care ne arată că aceste ceremonii aveau o legătură strânsă cu cei morți, probabil invitați la banchet și la libații pentru Întărirea solidarității Între sfera celor morți și lumea celor vii. Tradiției mesopotamiane, preluată cu unele inovații creatoare, i se datorează textele despre prezicere de felurite tipuri, de la cele bazate pe examinarea organelor (ficat, plămâni) la previziunile referitoare la nașteri, de la prognosticurile astronomice la consultări și răspunsuri

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
urmă. Zeul Baal, protagonist al unei dispariții și Întoarceri la viață, va obține astfel o mare familiaritate cu strămoșii, Rapi/aumaxe "Rapi/auma", cărora le va deveni căpetenie În dublul său rol de rege al celor vii și al celor morți. În ceea ce Îl privește pe El, În afară de opera cosmogonică fundamentală, Îi revine rolul de autoritate super partes, rol firesc În virtutea faptului că este tată al Întregii creații. Astfel, deși Îi este favorabil lui Baal, va trebui să se mențină formal

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fi amenințată de Mot, care-și va vedea puterile reduse (dar nu anulate). Acesta va putea În continuare să devoreze cu măsură oamenii, a căror soartă pare de-acum Încolo mai puțin disperată. Datorită exemplului lui Baal, reîntors din infern, morții care se Încred În el (În primul rând suveranii) vor putea aspira dacă nu la o viață eternă cel puțin la o formă de supraviețuire În calitate de strămoși. Aceștia, numiți la Ugarit Rapi/aumaxe "Rapi/auma", sunt investiți de cei vii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care erau divinizați după moarte și se bucurau de un cult de o importanță asemănătoare cu cel al oricărei alte divinități. Tematica regalității și importanța socioreligioasă și politică de a avea o descendență care să perpetueze și să cinstească amintirea mortului sunt În centrul altor două texte mitologice cu protagoniști umani: cea a lui Keretxe "Keret" și al lui Aqhatxe "Aqhat". Keretxe "Keret" e un rege mitic care, după ce rămâne fără familie din diferite motive (boală, război, accidente), este ajutat de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În rândurile strămoșilor binefăcători, Rapi/aumaxe "Rapi/auma", alături de care va lucra În favoarea celor vii oferindu-le fecunditate și protecție. Și aici trebuie recunoscută tema regelui/fiului de rege care moare, dar care poate să se transforme ritualic dintr-un mort simplu Într-un strămoș și să se bucure de un cult din partea celor care Îi supraviețuiesc. 3. EPOCA FIERULUITC "3. EPOCA FIERULUI" 1. Fenicienii și cartagineziitc "1. Fenicienii și cartaginezii" Popoarele feniciene, așezate pe coasta mediteraneană Într-o mulțime de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Hadad, va trebui să invoce divinitatea și să pronunțe fraza: „Să poată sufletul lui Panammuwa să mănânce Împreună cu tine, să poată sufletul lui Panammuwa să bea Împreună cu tine”. Pe lângă faptul că putem presupune existența voinței de a Îmbuna spiritul celui mort, ritul arată, de asemenea, afinități cu ceremonia kispu (banchetul ritual cu evocarea/invocarea morților) din tradiția mesopotamiană și mariotă, care prezintă paralele atât În Ugarit, cât și În Vechiul Testament. Despre câteva divinități din panteonul din Hama ne informează stela regelui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
aceasta ne vorbește un fragment biblic (Zaharia 12,11) care face referire la plângerile pentru Hadad-Rimmonxe "Hadad-Rimmon" În valea Meghed. Dimensiunea htoniană este foarte prezentă și la divinitățile siriene amintite mai sus, la fel ca și familiaritatea lor cu cei morți. Tot din Vechiul Testament avem informații ulterioare despre religia aramaică. În 2 Regi 5,18 se face aluzie la practici cultuale În temple, iar informații indirecte despre ceremonii găsim În 2 Regi 16, 10-15 (cf. 2 Cronici 28,23), unde este

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
procesiuni, dar mai ales banchete comunitare cu caracter mai mult sau mai puțin sacru, pentru felurite ocazii ritualice pentru care stau mărturie deja amintitele tăblițe de intrare. În plus, cunoaștem importanța vinului În cult și mai ales venerația față de cei morți, pentru care se construiau edificii funerare În formă de casă, temple sau turnuri Înalte, precum și morminte subterane și În cinstea cărora se pregăteau mâncăruri sacre și libații. În sfârșit, sacrificiul includea anumite ofrande, sângeroase sau nu: preoții sunt recognoscibili În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
analog suveranității sale, care acționează asupra unor zei din aceeași generație cu el, chiar și atunci când pot apărea forme ale unei lumi exterioare, amenințătoare și haotice, ca Hadesxe "Hades" și Poseidonxe "Poseidon". Hades este stăpânul infernurilor, „cealaltă lume”, locuită de morți, umbre și fantasme, nevăzutul, conform unei etimologii a teonimului, lume vădit contrapusă lumii celor vii. Poseidon este, dimpotrivă, zeul Întinderilor marine, Înarmat cu tridentul cu care domolește sau răscolește valurile mării. Ennosìgaios, „zguduitorul pământului”, este epitetul lui recurent În epică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
raporturilor sociale pentru toată familia defunctului, Întrucât ea este sursă de contaminare. Chiar și cel care făcea o vizită era contaminat, fapt pentru care exista obiceiul ca acel om să se stropească la ieșire cu apă. Pentru a-l Împăca, mortului i se aduceau ofrande și libații - repetate În a treia și a noua zi - de miere, ulei și apă. În epoca arhaică familiile aristocratice acompaniau riturile funebre cu manifestări fastuoase de doliu, care au fost Însă interzise sau limitate de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pp. 85-100. Misterii, misticism și erezie Burkert, W. (1972), Lore and Science in Ancient Pythagoreanism, Cambridge (Mass.). Burkert, W. (1987), Ancient Mystery Cults, Cambridge (Mass.), Londra ștrad. it., Antichi culti misterici, Roma, Bari, 1989ț. Détienne, M. (1977), Dionysos mis à mort, Paris ștrad. it., Dioniso e la pantera profumata, Roma, Bari, 1981ț. Graf, F. (1974), Eleusis und die orphische Dichtung Athens in vorhellenistischer Zeit, Berlin, New York. Guthrie, W.C. (19522), Orpheus and Greek Religion, Londra. Mylonas, G.E. (1961), Eleusis and the Eleusinian

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
căruia Îi revenea prin lege supravegherea cultelor străine. Aceste cărți, nu Întotdeauna organizate pe criterii riguroase, puteau oferi cataloage tipologice sau calendaristice de semne (ostentaria), manuale cuprinzând ritualuri și calendare de natură publică și privată (libri rituales), prescripții ceremoniale pentru morți și pentru „dincolo” (libri Acherontici), tratate despre arta auspiciului (libri haruspicini) și despre cea fulguratorie (libri fulgurales). În sfârșit, un grup deosebit de Însemnat este cel care privește „legile Întunecate ale destinului” (libri fatales). Ele dovedesc că În spațiul claselor conducătoare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
A. (1982), Il deposito votivo presso l’Ara della Regina, Roma. Cornelia, A. (1986), I materiali votivi di Faleri, Roma. Cornelia, A. (19909, Materiali votivi di Campetti, scavi 1947 e 1969, Roma. De Ruyt, F. (19349, Charun, démon étrusque de la mort, Roma. De Simone, C. (1968-1970), Die griechischen Entlehnungen im Etruskischen, vol. I-II, Wiesbaden. Enking, R. (1947), Etruskische Geistigkeit, Berlin. Gerhard, E. (18479, „Ueber die Gottheiten der Etrusker”, În Abhandlungen der Akademie der Wissenschaften zu Berlin, 1847 (Akademie Abhandlungen, vol

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
promontoriul doicii Gaeta, al trâmbițașului Misenus, insulele și stâncile sirenelor În golful de la Napoli și Paestum. Lângă Cumae se găsește intrarea În infern; Enea a coborât acolo În căutarea trecutului și a viitorului său; Înainte de el, Odiseuxe "Odiseu" evocase aici morții 3. Faptul că Vergilius, așa cum i se reproșează de obicei, a „născocit” aici mituri sau le-a „construit de la un capăt la altul” arată numai cât de stabilă și vie a fost tradiția povestirilor mitice italo-romane. Cultele „Atenei Ilias” (Athenaxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și Îngroparea). d) Aceste doctrine se pot defini ca „orfice” și pot fi corelate cu reprezentările lui Orfeuxe "Orfeu" pe unele vase și sculpturi prezente În ariile funerare din Italia meridională. Termenul mnemosșne (amintire), care pe unele plăcuțe este opus morții, desemnată ca uitare (lèthe), introduce o anumită legătură cu doctrinele lui Pitagora și ale „școlii” sale. Totuși, acest lucru nu se verifică decât În sudul Italiei. În plus, ar trebui stabilită o limită precisă Între religie și filozofie, asociație și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
dualism antropologic. El Îl exaltă pe Pitagora, fiindcă amintirea lui se Întinde pe zece, ba chiar douăzeci de generații omenești. (Auto)apoteoza și lauda „amintirii” au legătură cu unele plăcuțe de aur care celebrează această mnemosyne și Îi făgăduiesc celui mort: „vei fi mai degrabă un zeu decât un muritor”1. Empedocle pune În legătură Într-un mod foarte eficace critica sacrificiului sângeros - și, de aceea, a unui rit fundamental ce ține de theologia civilis - cu doctrina metempsihozei. Tatăl care sacrifică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vast al Imperiului Romei, Își găsește expresia În marile curente filozofice ale timpului, Înainte de toate În stoicism care, prin Însuși fondatorul său, Zenon din Cition (336/335-264/262 Î.Hr.), și prin reprezentanții săi majori, cum sunt Cleante din Assos (mort În 233 sau 231 Î.Hr.) și Chrysippos din Soloi, În Cilicia, (281/277-208/204 Î.Hr.), exemplifică trăsăturile distinctive ale elenismului ca rod al prolificei Întâlniri dintre experiențe culturale și religioase orientale și grecești, primatul evident al acestora din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În veșmântul sacru cu care este Îmbrăcat și oferit spre venerare credincioșilor, care evocă un scenariu astral. Zeița la care fac referire misteriile Îi făgăduiește credinciosului reușită și bunăstare pentru viața prezentă și, În calitatea ei de „regină a celor morți”, o ședere fericită În Împărăția infernului, În care se va bucura de vederea ei glorioasă, strălucitoare În „Întunericul Acheronului” (Metamorfoze, XI, 6). Dacă scenariul misteric, ce prevede și rituri secrete ale „marelui Osirisxe "Osiris"”, pare modelat pe schema celui de la

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
panoramei scenariului agitat al elenismului, nu freamătă În nici un alt mediu atât de viu ca În acel fenomen complex - nelămurit Încă pe deplin În originile și În motivațiile sale - reprezentat de cultul prin care erau venerați suveranii, nu numai cei morți, ci și cei aflați Încă În viață, atât În interiorul diferitelor dinastii elenistice, cât și În unica persoană a lui Augustus, conducătorul Imperiului Roman. Cercetarea istorică a pus În lumină o serie de factori ce au concurat la explozia fenomenului care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ajuns la Tyana (217 d.Hr.) a pus să fie ridicat aici un heroon În cinstea lui, sancționând prin autoritatea imperială o tradiție locală. Vechiul obicei al eroizării ilustrului defunct, de acum răspândit și banalizat În extinderea lui la toți morții, fără deosebire (Cumont, 1949), capătă În această perioadă semnificații noi atunci când se referă la acele personaje excepționale nu prin virtuțile lor militare sau politice, ci prin Încărcătura lor carismatică de mijlocitori Între uman și divin, care integrează tipologia lui thèios

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]