188,645 matches
-
să cultivăm un spirit cu adevărat democratic, nu ne putem permite să fim intoleranți. Intoleranța trădează lipsa de credință în propria cauză." Nesupunerea civilă și refuzul cooperării, așa cum este practicată sub Satyagraha se bazează pe "legea suferinței", o doctrină care susține că acceptarea suferinței este un mijloc pentru un scop. Acest scop, de obicei, implică o înălțare morală sau progresul unui individ sau al unei societăți. Prin urmare, refuzul cooperării în Satyagraha este de fapt un mijloc de a asigura cooperarea
Satyagraha () [Corola-website/Science/337194_a_338523]
-
fost definită prin sintagme ca "despotism oriental", "mod de producție asiatic" (Karl Marx) sau "societăți hidraulice" (K. Wittvogel), deoarece erau amplasate de-a lungul unor mari fluvii. Astfel de regimuri politice se caracterizau prin "teocrație": Predomina voința suveranului, care era susținut de clerici ("hierocrație"). În Egiptul antic, ideile politice, juridice și morale sunt învăluite în precepte religioase. Gândirea politică antică egipteană rezultă din diverse tipuri de texte: Astfel procesele istorice erau nu numai o înfăptuire a voinței zeilor (orice abatere fiind
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
mai strălucită metropolă politică și culturală a Mesopotamiei și care a influnențat puternic civilizațiile Orientului Apropiat. De la asiro-babilonieni provine un document celebru, cunoscut drept "Codul lui Hammurabi". Presupus mesaj transmis regelui din partea zeului Șameș (al soarelui și al luminii), textul susține necesitatea unificării regatului, respectarea dreptății, și aspirația către bunăstarea poporului. Alte texte care conțin aspecte politico-legislative sunt: "Codul regelui Ur-Engu", "Legile lui Ur-Nammu", "Legile lui Eșnunna", "Legile lui Lipit- Iștar", "Poemul lui Ghilgameș", "Poemul creației" și dialogul " Discuția dintre stăpîn
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
în existența castelor, închise și ereditare. Atribuită lui Cautilya („Vicleanul”) Ceanakia, "Arthashastra" (sau "Știința politicii") reprezintă un adevărat tratat normativ de "știință" politică, în care sunt prezentate aspecte ca: Războiul, tulburările interne (cum ar fi răscoalele) sunt considerate negative, autorul susținând regimul de guvernare monarhic (deși subliniază și existența celorlalte state republicane din India antică), idealizând monarhia centralizată și puternică. Pentru atingerea scopurilor politice, sunt menționate mijloace ca: viclenia, minciuna, asasinatul, motiv pentru care Cautilya a fost considerat "Machiavelli al Indiei
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
cu tendințele lumii naturale. Astfel, activitatea umană trebuia să țină cont de "jocul" circumstanțelor. Un alt curent filozofic, ce a evoluat practic în paralel cu confucianismul, daoismul și legalismul, a fost moismul (mohismul). Fondatorul Mozi (c. 470/479-391/400 î.Hr.) susținea ideea unui guvern meritocratic, a cărui neîndeplinire a obligațiilor și responsabilităților conduce la sărăcie în societate. Opunându-se oricărei forme de agresiune (în special război între state), ideologia moistă a inspirat unele mișcări pacifiste moderne. în Grecia antică poate fi
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
învețe și să o înțeleagă. Protagoras considera statul ca fiind sursa moralei și a legii. În timp ce vechea generație de sofiști erau profesori de retorică, noua generație (Lycophron, Alkidamant, Thrasymachos, Critias) sunt tot mai implicați în luptele politice. Mai mult, aceștia susțin ideea că oamenii sunt egali de la natură și că legile sunt create pentru a apăra interesele cetățenilor. Școlile filozofice care au evoluat după sofism sunt: Concepțiile acestor școli conțineau elemente de dialectică sau de metafizică și de materialism. Deși în privința
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
cu precădere viața socială a cetății și problemele morale ale acesteia. Ideea unei științe raționale a politicii a fost preluată de Platon, discipolul lui Socrate. Creatorul școlii filozofice numite "Academia", în operele sale, "Republica" ("Politeia"), "Legile" ("Nomoi") și "Omul politic", susținea ideea că arta politică trebuie să se bazeze în primul rând pe filozofie. Dacă la Socrate, omul de stat era conștient de ignoranța sa, Platon impune ca politicianul să fie înțelept ca un filozof erudit. Statul ideal era preconizat sub
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
De legibus" și "De officiis"), Cicero ierarhizează datoriile cetățeanului astfel: față de patrie, față de semeni și în ultimul rând față de genul uman. Stoic în concepție și respingând acel "otium" al epicurienilor, Cicero este adept al teoriei lui Polybius despre guvernarea mixtă, susținând necesitatea echilibrului în stat și prevenirea răsturnărilor, schimbărilor de regim, care creează în cetăți dezordine și pagube. Spre deosebire de greci, consideră că proprietatea nu este un bun natural, de aceea unul din rolurile societății este de a proteja și garanta proprietățile
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
oamenilor de bine"). Preia de la Aristotel cele șase forme simple de organizare a statului: monarhia - tirania, aristocrația - oligarhia, "politeia" - democrația. Cei mai de seamă reprezentanți ai stoicismului roman au fost: Seneca, Epictet și Marc Aureliu. Seneca, în lucrarea "De otio", susține abstenționismul politic, iar în "De tranquillitate animi" îndeamnă la acțiunea, participare politică. În ceea ce privește puterea supremă în stat, consideră că împăratul trebuie să acționeze în interesul supușilor săi, nu în interes personal. De asemenea, pledează ideea statului universal, bazat pe conceptul
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
interesul supușilor săi, nu în interes personal. De asemenea, pledează ideea statului universal, bazat pe conceptul de drept natural. Epictet, în lucrarea "Manualul", a promovat următoarele idei politice: înălțarea spirituală a omului, acceptarea destinului și necesitatea înlăturării sclaviei. Fost sclav, susține că sclavul care își suportă situația cu dârzenie este mai liber decât stăpânul său devenit rob al pasiunilor sale. În lucrarea "De vorbă cu mine însumi", Marcus Aurelius se definește pe sine ca împărat și realizează un jurnal de reflexie
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
europeană religioasă și gândirea laică medievală. În lucrările sale, "Summa Theologiae" și "De regno" (sau "De regimine principum"), Toma d'Aquino, militează pentru dependența puterii laice față de cea a clerului și fundamentează doctrina care va sta la baza Bisericii Romano-Catolice. Susține că statul a apărut datorită caracterului social al omului (cum susținea și Aristotel), dar acesta nu poate exista fără participarea divinității. De aceea ar trebui ca statul să fie subordonat Bisericii și trebuie să contribuie nu numai la asigurarea cerințelor
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
și "De regno" (sau "De regimine principum"), Toma d'Aquino, militează pentru dependența puterii laice față de cea a clerului și fundamentează doctrina care va sta la baza Bisericii Romano-Catolice. Susține că statul a apărut datorită caracterului social al omului (cum susținea și Aristotel), dar acesta nu poate exista fără participarea divinității. De aceea ar trebui ca statul să fie subordonat Bisericii și trebuie să contribuie nu numai la asigurarea cerințelor materiale, ci și spirituale ale membrilor săi, astfel încât fiecare cetățean să
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
în evoluția relațiilor politice medievale. În ceea ce privește individul, acesta trebuie să se supună legilor instituite de stat, legi care sunt de trei tipuri: Unele din conceptele lui Toma d'Aquino (în speciale cele inspirate de Aristotel) reprezintă o anticipare a Renașterii. Susținea că autoritatea, deși vine de la Dumnezeu, trebuie să treacă prin popor: "omnis potestas a Deo, per populum", deci doctrina tomistă se apropie de o viziune democratică. Un alt reprezentant al scolasticii este Dante Alighieri. În lucrările sale, "Despre monarhie", "Banchetul
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
supune discuției raportul dintre stat și Biserică. Omul este o ființă socială, cetățean al lumii, responsabil pentru faptele sale, iar statul apare ca urmare a predeterminării naturii în raport cu forțele supranaturale. Relațiile politice reprezintă pentru autor un domeniu al activității oamenilor. Susținând că scopul statului este omul și că puterea statală trebuie să fie deasupra celei bisericești, Dante este un precursor al umanismului. Un continuator al gândirii politice a lui Dante este Marsilio de Padova. În lucrarea sa "Defensor pacis" ("Apărătorul păcii
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
că scopul statului este omul și că puterea statală trebuie să fie deasupra celei bisericești, Dante este un precursor al umanismului. Un continuator al gândirii politice a lui Dante este Marsilio de Padova. În lucrarea sa "Defensor pacis" ("Apărătorul păcii"), susține ideea naturii sociale a omului (ca și Aristotel) și definește statul ca o instituție socială suficientă, pentru care dreptul reprezintă un produs al vieții statale, în opoziție cu dogma creștină, unde statul avea ca temei dreptul divin. De asemenea, afirmă
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
organizarea treburilor de stat. Ca și Platon, preconiza existența a trei categorii sociale (conducători, străjeri și lucrători), numai că situația lucrătorilor era mai bună decât la filozoful grec. Averroes, pe lângă filozofie și știință, s-a ocupat și de politică. A susținut că filozofia nu are influență directă asupra dreptului public și că cea mai bună formă de guvernământ ar fi ordinea califală garantată de legea sharia, lege pe care a încercat să o rafineze în contextul finalității juridice. Considera religia ca
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
sociale pe fundamentul trainic al cunoștințelor științifice și înlăturarea de la putere a reprezentanților preoțimii. Idealurile lui sociale se bazau pe "Republica" lui Platon privind modelul statului ideal. Ibn Khaldun, în lucrarea "Prolegomena", încearcă să stabilească originile și cauzele evenimentelor politice. Susține că fenomenele vieții sociale sunt supuse unor legi naturale. O trăsătură fundamentală a omului ar fi nevoia de autoritate, de a fi limitat de o putere superioară, în absența căreia ar domni dezordinea și anarhia. Aflat în epoca de decadență
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
o lege a evoluției lot ciclice. Menținându-se pe linia religioasă a Coranului, opera sa nu are o finalitate practică, fiind mai degrabă străbătută de un pesimism idealist. Cu toate acestea, opera sa anunță apariția Renașterii. Mai mult, Ernest Gellner, susține că definiția dată de Khaldun noțiunii despre guvernare că este „cea mai bună teorie din istoria teoriilor politice”. Renașterea a însemnat, pentru Europa Occidentală, eliberarea de principiile dogmatico-religioase, urmată de instituirea de noi relații economice care prevesteau capitalismul. Toate acestea
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
1518), "Istoriile florentine" (1525), Niccolò Machiavelli este considerat părintele științei politice moderne. Deschizător de drumuri, a separat politicul de alte sfere ale societății și l-a cercetat de sine stătător. Situat în contextul luptei pentru salvarea și unificarea Italiei, Machiavelli susține statul rațional și laic, separat de religie și perceput ca un organism viu, în spirit neoplatonic. Conducătorul, "principe", trebuie să fie bine ancorat în cunoașterea realității faptelor. Politica ar trebui să fie înțeleasă prin renunțarea la idoli și aparențe, prin
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
și Aristotel. După Machiavelli, statul se întemeiază pe relațiile dintre guvernanți și guvernări, iar scopul principal al acestuia o constituie siguranța cetățenilor și garantarea proprietății private. Autorul consideră că forma optimă de organizare statală este republica, nu monarhia. Critică creștinismul, susținând că doctrina acestuia este contrară spiritului politicii, deoarece lasă loc liber abuzurilor conducătorilor autoritari care ar profita de slăbiciunea poporului. Lui Machiavelli i s-a reproșat imoralitatea mijloacelor recomandate, desconsiderându-se caracterul progresist al teoriilor sale, astfel apărând noțiunea de
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
Machiavelli, manifestă ostilitate față de religie și preoțime. În Franța, un gânditor apropiat de Machiavelli în concepții este Jean Bodin. În lucrarea "Metoda pentru cercetarea ușoară a istoriei" își exprimă concepțiile politice, iar în "Șase cărți despre republică " pe cele juridice. Susține că statul apare independent de voința omului și că numai capii de familie pot avea calitatea de cetățeni. Un accent deosebit îl pune pe conceptul de suveranitate a statului, care ar consta în dreptul de realizare a următoarelor activități: Jean Bodin
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
în engleză, conțin și elemente socio-politice. În lucrări ca "De domenio divina", "Ad parlamentum regi", solicită clerului din Anglia să renunțe la bogăția lumească și la puterea politică și să se întoarcă la viața modestă și morală. De asemenea a susținut ideea secularizării averilor ecleziastice, desființarea excepțiilor fiscale pentru cler, neamestecul clerului în problemele civile și supunerea clerului față de monarhie. Ca urmare a activității sale, se constituie mișcarea "lollarzilor", care urmărea modificarea stării sociale existente și care a devenit o adevărată
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
Hus, ideile sale au provocat o intensă mișcare socială, care a culminat cu Războiul Țărănesc German. În domeniul politico-social, în scrieri ca: "Apel către nobilimea creștină de națiune germană", "Captivitatea babiloneană a Bisericii", "Libertatea creștină", Luther, ca și predecesorii săi, susține ideea separării statului de biserică, libertatea conștiinței. Un alt reprezentant al reformei germane a fost Thomas Müntzer. Spre deosebire de Luther, ca reprezentant al țărănimii, a atacat nu numai catolicismul, ci creștinismul în general și considera că principala sarcină a Reformei constă
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
în general și considera că principala sarcină a Reformei constă nu atât în înnoirea bisericii, ci și în transformarea economico-socială a țărănimii și plebei orășenești. Adept al panteismului, Müntzer considera că reforma religioasă este posibilă numai cu ajutorul unei revoluții sociale. Susținea ideea instaurării unei puteri supreme a poporului, deci programul său politic era asemănător cu cel al comunismului utopic. Fondator al calvinismului, Jean Calvin a transformat Geneva într-o adevărată republică teocratică. A susținut că salvarea omului depinde numai de divinitate
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
este posibilă numai cu ajutorul unei revoluții sociale. Susținea ideea instaurării unei puteri supreme a poporului, deci programul său politic era asemănător cu cel al comunismului utopic. Fondator al calvinismului, Jean Calvin a transformat Geneva într-o adevărată republică teocratică. A susținut că salvarea omului depinde numai de divinitate. Totuși în această teză a predeterminării a introdus un element nou prin care a eliminat extremismul fatalismului, ceea ce reprezintă trăsătura definitorie a calvinismului: deoarece omul nu își poate cunoaște destinul, acesta trebuie să
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]