19,957 matches
-
L-am Întâlnit pe poetul Ion Alexandru; el face un efort teribil ca să vorbească, parcă ar scoate pietre de moară pe gură. Rostirea cuvintelor se produce cu mare dificultate, ca rostogolirea unor bolovani informi, ce nu se armonizează, lăsând mari goluri Între ei; trebuie să sari din piatră-n piatră ca să poți să traversezi firul accidentat al acestei vorbiri greoaie. Mi se-ntâmplă des să mi se spună că sunt ardelean, iar când le răspund că sunt oltean, se miră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
banalitatea și frivolitatea stau alături de formulări problematizante, absența indicilor de detașare, ca și prelungirea sa excesivă devin intrigante și obositoare. Punând semnul egalității Între deconstrucția semnului și construcția romanescă, Marin Mincu face din A. o mașină analitică ce funcționează În gol, cu plăcerea de a da În spectacol o „filosofie“ ce nu capătă substanță. Axa personalității se frânge În zigzagul vaselor comunicante; M. oscilează Între cultură și erotism; A., Între succesul sportiv și insuccesul erotic. Deși principiile masculin și feminin rămân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o fi înverșunat în perseverare, ci printr-o iubire mai comprehensivă. Dacă el ar fi știut s-o înțeleagă dintru început, nu ar fi pierdut patru ani de fericire și n-ar fi îngăduit să se creeze între ei un gol peste care acuma trebuie să clădească punți noi de comunicație. În clipa când și-a recunoscut greșeala, în mod firesc, și-a luat hotărârea de a repara generos tot trecutul. Nadina să fie ferită de orice tentații, nu prin abaterea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu biciul mereu: ― Uite colea un mort!... Și dincolo... Ăsta parcă mai suflă, vezi? Isbășescu recunoscu pe Chirilă Păun, apoi pe Nicolae Dragoș... Titu Herdelea exclamă îngrozit: ― Aici trebuie să fi fost bătălie mare! Numai Grigore tăcea, cu ochii în gol, parcă n-ar fi văzut nimic. O patrulă îi opri în dreptul bisericii, alta la cârciumă. La conac trăsura rămase în uliță. Grigore cu Titu și Isbășescu intrară pe jos, pe poarta cea mare cu columbarul. Perechi de porumbei albi se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rămăsese pe gânduri. — Da’ corbi ai văzut ? întrebă. — Corbi ? Adicătelea cum, corbi ? — Adică ciori, da’ mai mari. Așa, cât niște rațe negre. Din privirea nedumerită a cumătrului, Petrache înțelese că nu văzuse. — Eu am văzut, rămase Petrache cu ochii în gol. Acolo sus, la castel. Dar nu umblă în stoluri, ca ciorile. Vine doar câte unul, de parcă îl cheamă cineva. Și nici nu-i e frică de mine. Îl gonesc, îl ușuiesc, dar nu pleacă. Doar când vrea el. Vine mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aripile porților, ele se desfăcură larg, la simpla atingere. Ar fi trebuit să fie nedumerit, dimpotrivă, sufletul i se umplu de o mare împăcare. Intră cu pași înceți, căutând, parcă, vreo urmă pe lespezi. Se așeză pe locul statuii rămas gol și privi prin porțile deschise spre oraș. Poate că erau doar niște simple prevestiri, altminteri lumea nu se schimbase. Și nici alte semne nu mai văzu, nici măcar resturi de măr. Timpul și spațiul se bifurcaseră și fiecare alesese o altă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umbra mea, singura care, dincolo de toate chinurile la care am fost supus și care mi-au sleit corpul și mi-au brăzdat obrajii, a rămas neschimbată. Așa încât, reîntâlnindu-mă cu umbra mea, chiar dacă la ieșirea din închisoare oamenii lăsaseră un gol în jurul meu, nu m-am simțit așa de singur. Dacă nu mai ai altceva decât lumina tot nu e puțin.“ Filip rămăsese cu stiloul în mână. Bătrânul privea spre fereastră, acolo unde lumina se așternea pe pervaz sub chipul unei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
însă trebuie nu doar să le ștergi urmele, ci și urmele celor care le-au călcat pe urme. Nu mai e destul să răsfoiești cartea în bibliotecă, trebuie să afli și lista cititorilor ei. Iacob al lui Zevedei privi în gol. — Nu-mi place să vorbim așa... — Nici mie. Nu-mi place să vorbesc despre morți în vreun fel. E vina voastră că nu i-ați îngropat destul de adânc. Pe vremuri, obiceiurile erau mai bune. Morții de soi erau îngropați laolaltă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Eram tineri și trupurile noastre, chiar în ciuda minților lichefiate de atâta batjocură, se încăpățânau să trăiască. Așa s-a întâmplat că cele mai multe dintre trupuri au supraviețuit, în vreme ce mințile s-au pierdut. La etajul întâi erau întinse plase, astfel încât saltul în gol să nu întâlnească cimentul izbăvitor, ci să se oprească, neputin cios, în năvodul întins de acești altfel de pescari de oameni. Oamenii sunt muritori, iar noi ne făcuserăm din asta un țel. Pândeam întâlnirea cu moartea, era un culcuș în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ea cobora în trepte și, ca s-o urmeze, ar fi avut nevoie de un echilibru pe care-l pierduse. — Pentru cei ca tine moartea nu vine niciodată când o chemi, mai auzi bătrânul, înainte ca piciorul să pășească în gol și trupul să i se prăvălească pe scări. Câteva clipe trecură fără să se simtă vreo mișcare. Lumina veiozei clipi din susul scării, întunericul se dădu deoparte, ca o mare despicată. Ochii bătrânului rămăseseră deschiși, dar nu mai primiră lumina
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ridică bastonul în semn că auzise. Cinci pași dreapta, strigă iarăși, după câteva clipe, și orbul apropie bastonul de zid până când vârful sări din muchia zidului. Acuma numără zece pași... Se opriră, gâfâind. Respirația orbului șuieră subțire, dându-i de gol plămânii ciuruiți. Ologu lăsă cârjele să cadă în lături și se așeză pe o buturugă, frecându-și singurul genunchi pe care-l avea. — Vin după noi ? șopti bătrânul, deschizându-și larg ochii goi. La el era pe dos. Ceilalți oameni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
neînchegat. Pentru ca de fiecare dată gustul paginii să i se pară proaspăt, Melania îi punea alături un pahar cu apă și, înăuntru, un pai cu care Coltuc trăgea câte o sorbitură. Când bea ultimul strop și capătul paiului bolborosea în gol însemna că citise cincizeci de pagini și era destul pentru seara aceea. Așa că Melania îl trase cu scaunul până în camera cealaltă, unde era patul lui, cât un așternut de copil. Trebuia să adoarmă cu fața în sus și nu se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să nu vă treziți iar cu el pe-acolo... Am mai văzut cazuri de-astea... Cum spuneți... zise Rada. — Nu pare periculos. Ne-am uitat prin lucrurile lui, i-am golit buzunarele... Chestii obișnuite... Atâta, că se cam uită în gol, dar nici de asta nu poți fi sigur. De-aia zic... „Ce vezi acolo, dacă te uiți așa, în gol ?“, ar fi râs Berti, lovind-o ușor, ca o mângâiere, cu palma peste obraz. „Unde ?“, ar fi întrebat ea, brusc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pare periculos. Ne-am uitat prin lucrurile lui, i-am golit buzunarele... Chestii obișnuite... Atâta, că se cam uită în gol, dar nici de asta nu poți fi sigur. De-aia zic... „Ce vezi acolo, dacă te uiți așa, în gol ?“, ar fi râs Berti, lovind-o ușor, ca o mângâiere, cu palma peste obraz. „Unde ?“, ar fi întrebat ea, brusc înveselită. „Nu unde...“, ar fi răspuns Berti, cu vocea lui frumoasă. „Mai degrabă când...“ Când rămânea singură, ar fi răspuns
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu palma peste obraz. „Unde ?“, ar fi întrebat ea, brusc înveselită. „Nu unde...“, ar fi răspuns Berti, cu vocea lui frumoasă. „Mai degrabă când...“ Când rămânea singură, ar fi răspuns, dacă ar fi fost în stare să recunoască. Privirea în gol sugera că, de fapt, nu rămânea singură niciodată. Polițistul se ridică, ea îl urmă spre o altă ușă. Nu era nicio tăbliță cu nume, nici vreo urmă că înainte ar fi existat una, căci, dat fiind că în spatele lor erau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tufișuri răspunsul. Tăcură, unii ca să tragă cu urechea, alții pentru că nu mai știau ce să spună. Cum Calu plecase, Pârnaie socoti că e de datoria lui să reînnoade conversația. Lângă el, Mierlă ciripea, din vârful buzelor, privind cu melancolie în gol. — Ce-are ăsta, de-i așa pleoștit ? întrebă Pârnaie. Ce- i, mă, guguștiucule ? Guguștiucul continua să se legene, privind absent spre tăciunii care mocneau. Bunelu răscoli jarul și trase un bulgăre de jăratec mai aproape, să-și aprindă țigara. Așa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
felul de vinișoare roșii, ca un biftec făcut cocoloș și lipit la întâmplare pe față. Irigațiile nasului păreau direct proporționale cu profunzimea gândurilor, căci în clipa următoare nasul îi deveni de-a dreptul stacojiu, iar bătrânul, după câteva sforțări în gol ale buzelor, spuse energic : Vreau să câștig bani ! — De ce ? întrebă iarăși Jenică, lăsând să se înțeleagă că așteptase mai mult de la acel răspuns. Bătrânul se mută de pe un picior pe altul, iar căciula i se lăsă pe-o ureche. — Vreau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
subțire, mototolit. În toată înfățișarea sa, norocul lui Jenică avea un aer chiar mai trist decât el. Asta îl făcu să nu se aștepte la cine știe ce atunci când îi întinse mapa cu lozuri, îmboldindu-l să încerce. Norocul ezită, privind în gol, adică acolo unde niciun semn al norocului nu se află. Oftară amândoi, norocul parcă mai adânc, iar acest semn de înțelegere îl înduioșă pe Jenică. Închise mapa cu lozuri și o puse, resemnat, deoparte. Și bine făcu, fiindcă tocmai în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu familiaritate. Ca să termine, cu oarece caznă, cuvintele pe care le începea pe dibuite, vorbea rar și rotunjit. — Simțeam eu că te știu de undeva... — Oare sfinții au fost primii oameni ? întrebă Maca. Popa medită, privi parcă spre locul rămas gol de pe catapeteasmă și oftă iarăși : — Unii da, alții nu... Dacă ar fi fost primii, cine i-ar mai fi martirizat ? Imperiul Roman, de pildă, a fost o adevărată fabrică de făcut sfinți, Doamne, iartă-mă... Pentru a-și sublinia smerenia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ci doar o pastă care, turnată, ia forma cavității săpate în tipar. — Vezi de ce nu e bine... Când vrei să le faci pe toate la fel, ai nevoie, mai ales, de spații goale. Nu poți să faci o lume din goluri... Maestrul luă păpușa din mâinile lui Tili, îi netezi hăinuțele și o așeză la loc, în cutie. — E prea scump să faci câte o singură păpușă de-un fel. Trebuie prea multă imaginație. Și pe urmă oamenii nu sunt obișnuiți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
stau acasă. Odată cu mine au fost aduse și darurile împăratului pentru părinții și frații mei. Tatălui meu i s-a dăruit un set de opt clame pentru pene, care se prind la pălăria imperială a mandarinilor. Fiecare cilindru de porțelan, gol pe dinăuntru, e întrebuințat pentru a prinde o pană de păun și are în capăt un inel pentru a-l fixa de pălărie. Darul i se dă fratelui meu. Mamei i se oferă un ruyi deosebit, lăcuit și sculptat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mă crede, decid să-i dovedesc: — Navele străine au intrat pe gura de vărsare a fluviului Zhu Jiang și au tras în gărzile noastre din Canton, zic eu, aducându-mi aminte ce mi-a povestit tata. Majestatea Sa privește în gol, pupilele sale fixând capul de dragon sculptat care atârnă din tavan. — 27 iulie... cea mai tristă zi din viața tatălui meu, articulează el. A fost ziua în care... barbarii au distrus forțele noastre navale și au cucerit Kowloon. Împăratul își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
lui Hsien Feng. Acesta este un „da“ pentru vânătoare? întreabă Seng-ko-lin-chin. Dacă nu mă crezi, poți să-mi atingi burta cu mâna, îmi zice Majestatea Sa, ignorându-l pe Seng-ko-lin-chin. Hai, bate în pieptul meu. O să auzi că sună a gol. Mi-e milă de Hsien Feng - nu are nici cuvinte, și nici nu înțelege ceea ce simte. Mândria l-a părăsit, și cu toate acestea nu se poate abține să nu se privească pe el însuși drept conducătorul universului. Pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
manipuleze pe împăratul Hsien Feng în a spune ceea ce nu vrea cu adevărat să spună. Trec câteva ore, și așteptarea continuă. În curte se servește masa. Sute de oameni stau pe vine, luând orez din castroane și holbându-se în gol. Tung Chih e plictisit și nervos. Știu că a făcut tot ce a putut ca să fie ascultător, însă până la urmă se satură. Când îi spun că trebuie să stea, își iese din fire și lovește castroanele din mâinile oamenilor. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
seama unde bate. Folosește împotriva mea o regulă privind familia: — Regula 174 stipulează: „O soție imperială de rang inferior va fi pedepsită dacă vorbește fără permisiunea soției de rang mai înalt.“ Aruncând o privire spre Nuharoo, care se uită în gol, Su Shun continuă: Mă tem că trebuie să îmi îndeplinesc datoria. Pocnește din degete: Gărzi! Conduse de către eunucul-șef Shim, mai multe gărzi se năpustesc înăuntru. Puneți mâna pe Împărăteasa Evlavioasei Bunătăți și luați-o ca să fie pedepsită! — Nuharoo, sora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]