189,597 matches
-
situație stresantă și amenințătoare pentru ei, este de a evita relația în sine. Această formă de atașament mai este denumită și anxios-contrară, rezistentă, ambivalentă sau de Tip C. Copiii din această grupă se manifestă temători și dependenți de persoana de referință. Când aceasta părăsește camera, copiii devin extrem de stresați. Le e teamă atât de persoana necunoscută cât și de încăperea în care se află. Stresul se instalează încă înainte ca mama să părăsească încăperea. Întrucât situația neobișnuită îi înspăimântă, copiii își
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
în mod corespunzător. Acest lucru duce la o limitare a curiozității și a comportamentului explorator al copilului, care nu se mai poate concentra pe explorarea mediului înconjurător. Copiii din această grupă nu pot dezvolta o atitudine pozitivă pentru că persoana de referință adesea nu este disponibilă - nici atunci când este în apropiere. Ei nu au încredere că „situația necunoscută“ se va termina cu bine și reacționează foarte stresați și temători. Acest tip de atașament a fost descoperit mai târziu decât celelalte. Este numit
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
clasificate ca dezorganizate/dezorientate. Copii din această categorie au manifestări neașteptate greu de categorisit cum ar fi de exemplu diverse stereotipuri sau mișcari incomplete sau întrerupte. Cei atașati dezorganizat se sperie adesea la reapariția după scurt timp a persoanei de referință și manifestă o serie de strategii cum ar fi comportamente nesigure și evitante sau nesigure și de împotrivire. Unii dintre copiii din această grupă țipă după despărțirea de persoana de referință dar se îndepărtează singuri dacă persoana respectivă se întoarce
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
adesea la reapariția după scurt timp a persoanei de referință și manifestă o serie de strategii cum ar fi comportamente nesigure și evitante sau nesigure și de împotrivire. Unii dintre copiii din această grupă țipă după despărțirea de persoana de referință dar se îndepărtează singuri dacă persoana respectivă se întoarce și încearcă să se apropie și să mențină contactul. Alții reacționează înțepenind brusc pentru căteva secunde cu o expresie a feței foarte afectată, sau se rotesc în cerc, sau se aruncă
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
sau paralizia tuturor mișcărilor. Teoria atașamentului pornește de la premiza ca orice copil trebuie să stabilească o relație de atașament față de o anumită persoană. Comportamentul aferent atașamentului este activat de îndată ce copilul simte nevoia de ocrotire sau sprijin, sau dacă persoana de referință se află în apropiere. Copilul nu poate aplica o strategie de atașare coerentă pentru a primi apărare și consolare: deoarece persoana de referință - omul care ar trebui să ofere protecție- este și cel care reprezintă amenințare, copilul este forțat intr-
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
Comportamentul aferent atașamentului este activat de îndată ce copilul simte nevoia de ocrotire sau sprijin, sau dacă persoana de referință se află în apropiere. Copilul nu poate aplica o strategie de atașare coerentă pentru a primi apărare și consolare: deoarece persoana de referință - omul care ar trebui să ofere protecție- este și cel care reprezintă amenințare, copilul este forțat intr-o așa numită situatie dublu atașată ( "Double Bind-Situation") din care nu mai găsește ieșire. O altă cauză a acestui tip de atașament sunt
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
ar trebui să ofere protecție- este și cel care reprezintă amenințare, copilul este forțat intr-o așa numită situatie dublu atașată ( "Double Bind-Situation") din care nu mai găsește ieșire. O altă cauză a acestui tip de atașament sunt persoanele de referință care au suferit la rândul lor traume psihice. Experiențele traumatice trăite de adult sunt perceptibile pentru copil care remarcă starea de anxietate ale adultului de referință. Teama care se citește pe fața adultului care suferă de intruzii ( penetrarea imaginilor și
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
mai găsește ieșire. O altă cauză a acestui tip de atașament sunt persoanele de referință care au suferit la rândul lor traume psihice. Experiențele traumatice trăite de adult sunt perceptibile pentru copil care remarcă starea de anxietate ale adultului de referință. Teama care se citește pe fața adultului care suferă de intruzii ( penetrarea imaginilor și emoțiilor traumatice în gănduri) îl sperie pe copil și îi activează acestuia sistemul de atașare. Sursa anxietății nu poate fi descoperită de către copil. În cele mai multe cazuri
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
se citește pe fața adultului care suferă de intruzii ( penetrarea imaginilor și emoțiilor traumatice în gănduri) îl sperie pe copil și îi activează acestuia sistemul de atașare. Sursa anxietății nu poate fi descoperită de către copil. În cele mai multe cazuri adultul de referință care are aceste probleme nu poate simți și reacționa adecvat la nevoile micuțului. Anumite reacții ale mamei, cum ar fi împietrirea într-o anumită pozitie sau comportamente neutre provoacă teamă copilului. Acest copil percepe lumea înconjurătoare ca pe un loc
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
Cercetările lui Ainsworth și Crittenden au dus la o clasificare asemănătoare, pe care au numit-o ambivalent-evitantă ( de tip A/C) respectiv instabil-evitantă. Prin teoria atașamentului s-au putut dovedi efectele pe termen lung ale relației timpurii dintre persoana de referință și copil. În funcție de rezultatele testului „Situația necunoscută“ făcute cu copii între 12-18 luni, se pot deduce cu siguranță unele din efectele pe care tipul de atașament îl are asupra persoanei testate: Copii atașați sigur, au la grădiniță și școală un
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
comportament agresiv amenințător sau total neajutorat la tipul nesigur-ambivalent. După cum am văzut în testul „Situația necunoscută“ copii manifestă diverse tipuri de atașament. Aceste tipuri sunt de fapt strategii cu care copii tind să iși regleze raporturile emoționale față de persoana de referință. Un punct important pe ordinea de zi a cercetărilor din domeniul teoriei atașamentului îl constituie și reacțiile persoanei de referință la comportamentul atașant al copilului, modul în care adultul înțelege comportamentul de atașament al copilului și cauzele pentru care adulții
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
de atașament. Aceste tipuri sunt de fapt strategii cu care copii tind să iși regleze raporturile emoționale față de persoana de referință. Un punct important pe ordinea de zi a cercetărilor din domeniul teoriei atașamentului îl constituie și reacțiile persoanei de referință la comportamentul atașant al copilului, modul în care adultul înțelege comportamentul de atașament al copilului și cauzele pentru care adulții înțeleg în mod diferit comportamentul de atașare a copilului. Dacă la copii cu vărste cuprinse între 12 și 36 de
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
copilului. Dacă la copii cu vărste cuprinse între 12 și 36 de luni comportamentul asociat atașării este ușor de observat, la copii mai în vârstă sau la adulți acesta nu se mai manifestă atât de vizibil. Apropierea de persoana de referință și explorarea mediului doar sub protecția acesteia nu se mai poate observa. Începând cu vârsta școlară copii au formate păreri asupra atașamentului, păreri care sunt formate din experiențele trecute și care la rândul lor le influențează comportamentul. Au luat naștere
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
cu o metodă de completare "în joacă" de către aceștia a unor povestioare dinainte pregătite.. Observarea interacțiunilor mamă-copil este de asemenea un mijloc răspândit prin care psihologii își fac o imagine asupra relației de atașament dintre un copil și persoana de referință a acestuia. Atitudinea cognitivă și emoțională care stă în spatele comportamentului adulților care interacționează, este studiată printre altele prin testul numit Interviul Atașamentului Adult ( en: Adult Attachment Interview“ (AAI). Interviul Atașamentului Adult este o metodă de interviu semistandardizată, prin care se
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
care interacționează, este studiată printre altele prin testul numit Interviul Atașamentului Adult ( en: Adult Attachment Interview“ (AAI). Interviul Atașamentului Adult este o metodă de interviu semistandardizată, prin care se evaluează experiențele cognitive și emoționale ale persoanei adulte în raport cu persoanele de referință ale acesteia. Interesant este faptul că, în acest test nu sunt evaluate descrierile experiențelor pe care persoana le-a avut în copilărie, ci coerența declarațiilor asupra acelei perioade de timp, precum și atitudinea pe care adultul o are în prezent față de
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
coerentă, acea declarație a peroanei intervievate care descrie experiențele trecute in mod succint, și logic corelându-le la situația lor prezentă. Interviul Atașamentului Adult permite stabilirea unor corelații clare dintre tipul de atașament al copilului si atitudinea atașantă a persoanei de referință. În urma evaluării unei anumite atitudini atașante a mamei gravide testate , s-a putut dovedi clar corelația cu un anumit tip de atașament al copilului. Clasificarea atitudinii atașante a mamei stabilită prin Inteviul Atașamentului Adult, corespunde și poate fi prezisă în
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
Această categorie se numește și liber-autonomă prescurtat „F“. Persoanele din aceasstă categorie dau dovadă de încredere în sine, toleranță la situații frustrante, respect și capacitate de empatie. Au conștiința propriilor sentimente (negative sau pozitive) și atitudini vizavi de persoanele de referință, pe care le manifestă într-un mod echilibrat și potrivit. Nu se identifică inconștient cu proprii părinți, și privesc în mod realist propria relație părinte-copil, fără a o idealiza. Pârinții acestor adulți au fost adesea la rândul lor persoane cu
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
mod realist propria relație părinte-copil, fără a o idealiza. Pârinții acestor adulți au fost adesea la rândul lor persoane cu o atitudine autonomă, sau și-au dobândit autonomia de-a lungul biografiei prin relațiile cu alte persoane decât cele de referință, cum ar fi cu un partener, sau cu ajutorul sprijinului psihoterapeutic. Ca și părinți, ei reacționează previzibil și potrivit situației, la comportamentul atașant al copiilor lor. Numită și „dismissing“ sau prescurtat „Ds“. Adulții cu acest tip de atașament își amintesc cu
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
aceștia au nevoie de consolare sau sprijin. Se numește și „încurcat/implicată“ ( "en:„entangeld-enmeshed“") prescurtat „E“. Persoanele cu această atitudine sunt inundați masiv de amintirile lor din copilărie, acestea împovărându-i în permanență. Problemele și dificultățile relației cu persoana de referință nu poate fi definitiv prelucrată și integrată; acestor probleme li se accordă o importanță exagerată făcând persoanele să oscileze între stări emoționale de furie și cele de idealizare. Adulții acestei categorii sunt într-o permanență dependență de persoana de referință
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
referință nu poate fi definitiv prelucrată și integrată; acestor probleme li se accordă o importanță exagerată făcând persoanele să oscileze între stări emoționale de furie și cele de idealizare. Adulții acestei categorii sunt într-o permanență dependență de persoana de referință, din partea căreia ei așteaptă în continuare atenție și “repararea situației“. Mamele persoanelor cu aceast tip de atașament sunt adesea considerate prea „slabe“ și„incompetente“ neputând oferi apărare sau consolare în situațiile percepute ca amenințătoare de către copii. Dacă mama (sau altă
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
ei așteaptă în continuare atenție și “repararea situației“. Mamele persoanelor cu aceast tip de atașament sunt adesea considerate prea „slabe“ și„incompetente“ neputând oferi apărare sau consolare în situațiile percepute ca amenințătoare de către copii. Dacă mama (sau altă persoană de referință) nu poate să îndepărteze teama copilului, acesta se agață în permanență de mamă. Copilului îi vine greu să se desprindă de persoana de referință, care în „slăbiciunea“ ei își parentifică în permanență copilul, acesta trăind sentimentul că trebuie să își
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
apărare sau consolare în situațiile percepute ca amenințătoare de către copii. Dacă mama (sau altă persoană de referință) nu poate să îndepărteze teama copilului, acesta se agață în permanență de mamă. Copilului îi vine greu să se desprindă de persoana de referință, care în „slăbiciunea“ ei își parentifică în permanență copilul, acesta trăind sentimentul că trebuie să își „îngrijească“ mama. Copiii acestor adulți sunt împiedicați prin răsfăț și/sau creerea sentimentului de vinovăție, să se comporte explorativ sau să își exteriorizeze emoțiile
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
prescurtat „U“. Persoanele care suferă de pe urma unor evenimente tragice neprelucrate, sau de pe urma unor abuzuri sexuale sau fizice care nu au fost prelucrate au adesea copii care manifestă tipul de atașament dezorganizat. O posibilă explicație ar fi faptul că persoanele de referință care au suferit traume nu pot oferi protecție copiilor lor, însă prin manifestarea de către părinți a unei frici obsesive aceștia activează comportamentul atașant al copiilor lor, care nu pot să își explice atitudinea derutată și înfricoșată a persoanei adulte de
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
care au suferit traume nu pot oferi protecție copiilor lor, însă prin manifestarea de către părinți a unei frici obsesive aceștia activează comportamentul atașant al copiilor lor, care nu pot să își explice atitudinea derutată și înfricoșată a persoanei adulte de referință. Dacă părintele traumatizat își și neglijează copilul,îl abuzează, îi provoacă sentimente de rușine, etc, acesta nu mai este instanță apărătoare a copilului ci devine însuși sursă de teamă și pericol pentru copil. Și acești adulți își parentifică exagerat copii
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]
-
a relației din partea mamei. Zona cortexului orbitofrontal (OFC), care dirijează afectele și înțelegerea interacțiunilor sociale sau înțelegerea afectelor proprii este mai precis cea care jocacă rolul primordial în neurobiologia atașamentului. Pentru dezvoltarea corectă a acestei regiuni, interacțiunile cu persoana de referință este de o importanță majoră. Reactiile mamei la copilul ei ( responsivitatea) sunt hotărâtoare dacă copilul va fi atașat sigur sau nesigur. John Bowlby era de părere, că pentru un atașament stabil era necesară relația copilului cu o persoană de referință
Teoria atașamentului () [Corola-website/Science/323419_a_324748]