3,912 matches
-
Astfel, constatăm că trecutul, indiferent dacă este documentat sau nu, oferă o sursă inepuizabilă pentru construcții simbolice și afirmații pragmatice. Unele dintre aceste construcții și afirmații sînt prezentate cu bună credință, în ciuda posibilei lor neautenticități istorice. Altele pot fi plăsmuite înșelător, însă din moment ce asemenea afirmații se referă deseori la identitatea unui grup sau a unei etnii, autorii lor pot să se înfierbînte ușor și să devină chiar apărători sinceri ai propriilor minciuni, pe care ei le percep drept adevărate. Cînd se
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Însă cuantificarea conduce mult prea ușor la mistificare, mai ales cînd descoperirile științifice sînt prezentate unui public neavizat. Teoria cu privire la "minciunile sfruntate și statistici", menționată în capitolul 1, ilustrează perfect această capacitate de a îmbrobodi publicul cu informații cuantificate și înșelătoare. Totuși, nu toate persoanele neavizate se lasă păcălite de informații statistice aranjate în mod viclean. Cu mult timp în urmă, Devons (1950) a arătat cum, în al doilea război mondial, datele cu privire la producția de avioane și calitatea acestora au fost
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Din cîte îmi pot da seama din raportul lui LaPiere, nu s-a mințit pe parcursul anchetei. Totuși, directorii hotelurilor au fost păcăliți în privința scopului chestionarelor la care au trebuit să răspundă, iar LaPiere însuși pare să fi avut o atitudine înșelătoare față de unii recepționeri, el spunînd că "a devenit expert în a aborda personalul hotelier cu o atitudine care provoacă desconsiderare și dispreț". Acest exemplu ilustrează dificultatea de a distinge clar între minciuna propriu-zisă și alte modalități de a induce în
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
referindu-se și la "italianul viclean, englezul ipocrit, grecul nesincer și turcul care nu-și poate ține cuvîntul dat". Mai departe: Asiaticii, japonezii, chinezii, thailandezii nu sînt de bună credință și au o predispoziție mai mare spre a face promisiuni înșelătoare atunci cînd negociază cu un englez sau un german. Trebuie adăugat că ei pot fi de bună credință atunci cînd nu se simt amenințați. (Larson 1932:51) Aceste estimări ne spun mai mult despre stereotipurile contemporane franceze în judecarea caracterului
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
În această privință iranienii urmau exemplul personajului Bellman al lui Lewis Carroll (1910:3), care insista că "ceea ce îți spun de trei ori trebuie să fie adevărat". Pentru populația Navajo, dacă o minciună este repetată de patru ori, atunci devine înșelătoare (Hillerman 1986:177-178). Diferențele între comunitățile ne-industrializate sînt la fel de mari sau mai mari decît acelea între culturile societăților industrializate. Aceste diferențe reflectă deosebirile în structura relațiilor sociale și în modul în care se consideră că trebuie să decurgă conversațiile
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în funcție de domeniul vieții sociale; totuși, principalele considerații etice din occidentul creștin, cel puțin de la Sfîntul Augustin încoace, au fost de natură universală, în sensul că evaluarea morală a unei minciuni nu depinde de sex sau de apartenența socială, nici a înșelătorului, nici a celui înșelat. Se poate spune că această universalitate și-a atins punctul culminant în "imperativul categoric" al lui Kant. Însă există alte culturi și tradiții care nu se conformează acestui principiu universal, și chiar în occidentul creștin s-
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
face afirmații false, unele fără intenția de a păcăli, și care nu vor trebui interpretate ca dovadă a neîncrederii. Alianțele în înșelătorie pot fi temporare sau permanente, sau pot ceda presiunii unor împrejurări diferite. Un exemplu care ilustrează complexitatea atitudinii înșelătoare este oferit de Gilsenan (1976:205), într-o serie de evenimente legate de "o minciună vitală". El povestește despre un libanez care s-a întors în țară după ce lucrase peste hotare. Se pare că acest bărbat credea că soția lui
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
comunității. Și nici nu se poate spune neapărat că există o intenție de a păcăli din partea acelora care pretind că se înțeleg foarte bine, cînd în realitate nu sînt de acord unii cu părerile altora. Respectul față de superiori poate fi înșelător dacă persoana aflată într-o funcție superioară îl ia drept o atitudine independentă de constrîngerile ierarhiei. Pentru un străin, consecințele respectului pot fi uneori foarte amuzante. O întîmplare, probabil adevărată, se leagă de vizita la Tokyo a unui academician indian
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ceea ce știi că este fals". Din cauza dominației masculine, femeile sînt nevoite să facă afirmații subînțelese (și uneori să exagereze) pentru a se eschiva sau a aduce vorba despre "probleme arzătoare". De aceea, afirmațiile lor nu relevă întregul adevăr și sînt înșelătoare cel puțin pentru ascultătorii care presupun că principiile lui Grice sînt respectate. Acest mod de a vorbi, definit de expresia lui Emily Dickinson (1955: nr. 1129) "a vorbi pe diagonală", a fost analizat de Michell (1990:188-189), care subliniază că
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
proces prin care "oamenii negociază cu realitatea pentru a-și menține propriile teorii că ar fi persoane bune și pe deplin stăpîne pe sine". Aceste procese implică crearea de iluzii, iar Snyder (1991:5) se referă la ele ca fiind "înșelătoare", deși iluziile pe care acestea le generează, cum ar fi "afirmații pozitive nerealiste cu privire la propria persoană" (Snyder 1989:145), sînt în multe cazuri adaptive (cf. Snyder et al. 1992). Într-adevăr, părerea lui Snyder este că iluziile pot fi benefice
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o conferință recentă el susține că în actualul context global, "s-ar putea să fie nevoie de un oarecare grad de autoamăgire pe plan mondial" (Snyder 1991:10). Totuși, deși Snyder consideră că aceste procese de negociere cu realitatea sînt înșelătoare, adjectivul pe care-l alege el nu mi se pare pe deplin potrivit, din moment ce individul, și chiar societatea, nu ignoră neapărat diferența între percepție și realitate. Păcălitul devine colaborator sau chiar co-autor. Auto-iluzionarea, mai degrabă decît autoamăgirea, ar putea fi
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fost mai mult decît o simplă auto-amăgire, ținînd cont de reacția presei: ‹‹Președintele nu pronunță scuze"". Folosindu-se de informații dintr-un domeniu social complet diferit, Werth și Flaherty (1986:299) oferă dovezi izbitoare care demonstrează existența unui dialog interior înșelător. Ei relatează că o femeie, identificată drept D4, ajunsese la concluzia că nu-și mai iubea soțul și nu mai voia să fie căsătorită cu el. Ea l-a mințit, ascunzîndu-i lipsa de afecțiune față de el și dorința de a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciună pentru a salva aparențele sau pentru a evita să fie obligat să admită adevărul și față de ea. În acest context, Ekman se referă la cel păcălit spunînd că acesta "îl ajută în mod complice" pe mincinos să mențină aparențele înșelătoare, iar Bailey (1991) își intitulează unul dintre capitole " Complicitatea la minciună" (cf. Kovar 1974:148-149). Totuși, eu consider că termenul "complicitate" este nepotrivit; situațiile discutate de obicei de Bailey și alții nu sînt exemple de complicitate în sensul propriu-zis, ca
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a avea succes în viața publică se leagă de o capacitate de a crede în propriile minciuni fără a fi victima unui permanent conflict interior. O conexiune de acest gen ar explica ironica remarcă: "memoriile în secolul nostru, cel mai înșelător gen literar" (Arendt 1972:10). Autobiografiile constituie o altă categorie de afirmații în privința cărora nu se știe dacă sau cine înșeală pe cine. H.L. Mencken (1924:270) spune simplu că "autobiografia sinceră este... o contradicție în termeni". Adams (1990) analizează
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dintre noi" care "ne autoamăgim cu naivitate". Inocența și vinovăția sînt termeni care pot fi atribuiți cu ușurință încercărilor de a-i minți pe alții, însă devin problematici atunci cînd e vorba de auto-amăgire. Unele biografii sînt scrise în mod înșelător, de exemplu cînd se încearcă mușamalizarea unei escrocherii. Însă a face același lucru într-o autobiografie este mai riscant. După cum remarcă Adams (1990:167): "Scriitorii care doresc să-și țină secrete viețile personale nu se apucă de autobiografie". Avînd în
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
vedere social să-i păcălească pe psihologii experimentaliști. Copiii pot învăța cum să mintă eficient, însă abilitatea și probabil frecvența mințitului par să se dezvolte spontan. După cum afirmă (Eck (1970:4), "copilul mic este capabil să se comporte în mod înșelător cu mult înainte de a învăța să vorbească". Însușirea limbajului deschide multe noi posibilități. O modalitate prin care copiii învață să se folosească din plin de limbaj pentru a minți este prin intermediul fanteziei verbale. Cu o sută de ani în urmă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
spre mama tocmai sosită acasă, susținînd cu hotărîre: "N-am spart veioza", înainte ca cineva să aibă timp să-i acuze de acest lucru, arătînd cine ar fi vinovatul. LaFrenière (1988:251) a structurat cîteva principii de clasificare a comportamentului înșelător al preșcolarilor bazate în parte pe observații, făcute probabil în Quebec, și în parte pe alte cercetări; minciuna devine tot mai complexă pe măsură ce copilul înaintează în vîrstă. Rezultatele unor experiențe efectuate în Statele Unite indică faptul că aproximativ jumătate din copiii
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
considerației pentru convențiile moralei, lipsa unei psihopatologii primare și o scăzută prezență a ideologiei (Christie 1970:3-4). Studiile psihologice experimentale întreprinse în America în 1960 arată că subiecții-copii care au obținut scoruri ridicate pe scara Mach se angajează în acte înșelătoare de manipulare cu "o aură de detașare emoțională" (DePaulo et al. 1985-341; cf. DePaulo și Rosenthal 1979: 1717-1718; DePaulo et al. 1980; Exline et al. 1970). Cei cu scoruri scăzute se disting de cei cu scoruri ridicate prin incapacitate și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care mincinosul poate încerca să reducă șansele de a fi demascat și sentimentele proprii de culpabilitate este de a spune ceea ce Max Black (1983:133-134) numește "minciuna virtuală". Aceasta e o afirmație care, privită superficial, poate fi adevărată. Însă este înșelătoare prin latura sa subînțeleasă pe care o implică, în termenii lui Grice (1989:24-26), și despre care mincinosul presupune că va fi sesizată de interlocutorii săi. De exemplu, pe timpul celui de-al doilea război mondial, Marina britanică a spus într-
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mediteranean, după ce fusese atacat de avioane germane și italiene, ajunsese cu bine în Malta. Afirmația era adevărată, însă numai în sensul că navele din convoi care reușiseră să ajungă în Malta erau într-adevăr în siguranță. Afirmația era de asemenea înșelătoare, ascunzînd faptul că două treimi din navele aflate în convoi fuseseră scufundate, lucru știut de inamic. Cel mai sigur mod de a evita pericolul de a fi descoperit este totuși de a lăsa pe cineva naiv sau care nu cunoaște
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fapt te duci la Cracovia. Așa că, de ce minți? Max Black (1983:133) numește exemplul de mai sus "clasica glumă Minsk-Pinsk". Sfîntul Augustin (1952:57-59) prezintă o situație ipotetică similară, întrebîndu-se ca fapt divers dacă a spune adevărul într-un mod înșelător înseamnă a minți. Siegler (1966:130-132) oferă alte exemple de mințit prin spunerea adevărului și discută semnificația lor logică; Vincent și Castelfranchi (1981) privesc fenomenul din punct de vedere lingvistic, și discută modul în care Iago îl înșeală pe Othello
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
LIMBAJUL Succesul în a spune minciuni depinde în mare parte de exploatarea posibilităților oferite de limbaj. Refuzul de a numi un hîrleț nu este neapărat o încercare de a păcăli, însă dacă substituim unei expresii o alta care are conotații înșelătoare, atunci se poate spune că inducem în eroare. Un trandafir căruia i se dă altă denumire are același parfum, însă un război poate părea mai puțin grav dacă este numit "conflict armat internațional", termenul dat de Pentagon ostilităților din Vietnam
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cu certitudine că cei care le folosesc au neapărat intenția de a înșela. Animalele noastre domestice care suferă de o boală incurabilă sînt "ajutate să nu mai sufere" și nu "ucise" sau "exterminate", însă nu percepem această exprimare ca fiind înșelătoare. Unele din expresiile lingvistice utilizate de birocrați par să survină spontan în cadrul restrîns al mediului în care aceștia lucrează și exprimarea lor devine înșelătoare numai atunci cînd este considerată discurs uzual. Într-adevăr, unul din scopurile proiectului Noii-vorbiri a lui
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
să nu mai sufere" și nu "ucise" sau "exterminate", însă nu percepem această exprimare ca fiind înșelătoare. Unele din expresiile lingvistice utilizate de birocrați par să survină spontan în cadrul restrîns al mediului în care aceștia lucrează și exprimarea lor devine înșelătoare numai atunci cînd este considerată discurs uzual. Într-adevăr, unul din scopurile proiectului Noii-vorbiri a lui Orwell era de a elimina posibilitatea apariției discursului "uzual". Totuși, deși birocrații nu se auto-amăgesc, și poate nu au intenția de a-i înșela
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
vocale; probabil că ei se descurcă mai bine să sesizeze semnalele care țin de tonalitatea vocii decît să interpreteze expresiile feței. De asemenea, îi ajută mai mult și anumite indicii care țin de context, cînd există într-adevăr un mesaj înșelător, cînd au deja experiență în depistarea minciunilor și cînd persoanele nesincere sînt cunoscuți și nu străini. DePaulo și Jordan (1982:169) observă că aceste condiții favorabile sînt prezente în numeroase jocuri și sporturi. La vîrsta pubertății, capacitatea de a depista
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]