7,247 matches
-
diferite forme. în vârful fiecăreia era scobită câte o gură. — La asta lucra în ultima vreme, a spus gânditor. Venea adesea sus în casă pentru un pahar de vin, după ce își termina lucrul, și îmi povestea cum mersese. Era foarte încântată de aceste... Vocea lui s-a stins când a realizat că nu vor mai fi terminate niciodată. —Ei bine, te las cu treaba ta, a spus brusc. Să-mi aduci cheile, te rog, după ce-ți găsești schițele. Se îndepărta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Catherine, a replicat Judith care nu părea pusă în dificultate. Dar e un om al conceptului. Acum, mă gândesc că ar trebui să vorbiți și cu Susan - e mai degrabă retrasă, opusul tablourilor ei, dar sunt sigură că ar fi încântată să vă întâlnească. Sam, crezi că ai putea să o scoți la iveală de pe unde s-o fi ascuns? Am găsit-o lângă Victoria Davenant, aceasta din urmă având de-a face cu un tânăr jurnalist. Cele două artiste contrastau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
în evidență. Acela că nu-ți vei părăsi bărbatul. Asta i-ar fi frânt inima. S-a înroșit brusc. Pentru moment am crezut că e de rușine, dar am observat lumina ochilor, zâmbetul și mi-am dat seama că era încântată de faptul că Lee a ținut atât de mult la ea; că ar fi fost distrusă dacă Catherine ar fi părăsit-o și ar fi rămas cu soțul ei. îmi displăcea Catherine Hammond. în afară de aventura cu Lee - sau poate incluzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a ziarului Daily Mail și alese un anunț punând degetul la întâmplare, pentru că oricum nu îl mai interesa nimic. Se dovedi că era un post liber de Moș Crăciun la unul dintre marile magazine londoneze, lucru care pe Abdulah îl încântă la culme. Nici în visele cele mai frumoase, cu mii de virgine, nu-și putea închipui că va deveni un martir având ocazia să facă atât de multe victime și lovind în același timp unul dintre simbolurile-cheie ale civilizației pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
deosebit de inteligent, ceea ce mă bucură nespus, alungându-mi totodată orice umbră de îndoială. Era omul meu. - Am spus că Euripide e nebun, șopti el precaut, aplecându-se spre urechea mea. Să ai grijă. Eu mă numesc Maro, mai spuse el. Încântat de cunoștință. Abia acum înțelegeam. Era îmbrăcat în maro pentru că numele său era Maro. Normal. Și se numea Maro pentru că el însuși era culoarea maro, cum altfel? Tot maroul din lume era la el, probabil. - Salut, am murmurat și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu contenea. Tot timpul creezi probleme, Maro, la fiecare adunare, nu înțeleg, ce dracu’ ai? Să nu-l iei în seamă pe nebunul ăla, mă atenționă Euripide. Demența acestei zile atingea treptat momentul de unde aș fi putut începe să fiu încântat de felul în care se desfășurau lucrurile. Vecinul meu se retrase în poziția în care stătea înainte să vin lângă el, numai că acum avea o figură atât de comică și se strâmba atât de caraghios la Euripide, încât am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
m-hm, făcu Euripide dregându-și glasul și scotocind printr-un morman de hârtii aflate în fața sa. Să trecem la treabă... Dragi locuitori ai iubitului nostru oraș... deschid lucrările cenaclului cu numărul 35 al ediției anului în curs și sunt încântat să vă anunț, cu adâncă emoție și prețuire, că avem printre noi astăzi, poate l-ați recunoscut, pe unul dintre cei mai de seamă poeți ai noului val, cel mai important reprezentat al generației grobiene... este vorba despre domnul... - Giordano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ultim și cel mai mare... Ce bine că nu vor vedea nimic și nu vor putea interveni, iar gândul că dimineața următoare paznicii spitalului vor veni și vor constata nepăsători decesul meu, dând din brațe neputincioși, mă umple de bucurie, încântându-mă și mai mult, ba chiar poate mă va face să plec cu un zâmbet pe chip din lumea aceasta, astfel încât cei care mă vor vedea să creadă că mi-a plăcut la nebunie să comit un asemenea gest, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să lovească botul calului nostru; și „cioc, cioc, cioc“ sunând partea metalică a saniei, bombardată de zăpada aruncată înapoi de copitele cailor; și tremurul saniei, și tremurul inimilor noastre. Ah, ce bine e! șopti lângă mine un glăscior de copil încântat în ploaia de zăpadă șfichiuitoare. Ah, e o minune, o minune! - Și pentru mine era o „minune“. Dar, ca întotdeauna, mă împotriveam din toate puterile acestei bucurii care mă invada. Când am trecut de Iar și au început să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
tehnic să nu lase nici un om neatins de ea. Această boală este vulgaritatea. Ea este înclinarea omului de a disprețui tot ceea ce nu înțelege. Iar adâncimea acestei vulgarități crește pe măsură ce sporesc nimicnicia și inutilitatea acelor obiecte și fenomene care-l încântă pe omul modern. Am înțeles cu toții. Iată o piatră aruncată în grădina lui Stein, care tocmai își făcea de lucru cu pupitrul, știind că toți ochii sunt îndreptați asupra lui. Dar, pricepând care-i ținta pietrei, am mai înțeles și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
farmacie ca apoi să se chircească și să cadă pe spate privind pentru ultima oară cerul umed al Moscovei. Era toiul verii, examenele de absolvire se terminaseră de mult, dar îmi venea tot mai greu să mă simt în continuare încântat de calitatea mea de student; aveam senzația că mă preocupă mai mult lipsa de acțiune decât emoțiile care-mi procuraseră această calitate. Ieșeam doar o dată sau de două ori în săptămâna în care se întâmpla să am câteva ruble, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
De unde știi? întrebă el. Nu știu, dar îmi doresc din tot sufletul, spuse Ileana foarte sigură pe ea, simt că zeii ne vor fi alături. Cu inima îndoită, Cristian se dădu bătut. E drept că nici pe el nu-l încânta să se aventureze în întunericul din măruntaiele munte lui. Începu să caute din priviri o cale de acces pe versantul aproape vertical. Până ceva mai sus de înălțimea capului său, peretele se ridica drept și fără asperități. Mai sus, conformația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nevoie de tine să mă ajuți. Ileana nu răspunsese, se mulțumise numai să dea tăcută din cap. Înțelegea foarte bine ce voia să spună soțul ei. Gândul că va trebui să meargă la cimitir ca să dezgroape cadavrul bătrânului nu o încânta absolut de loc. Era însă conștientă că dacă vor să stăpânească vâlva atunci le trebuia toiagul. Femeia se ocupă mai departe în liniște de treburile gospodărești. Mă duc la cimitir, îi spusese el Ilenei, vreau să găsesc mormântul pe lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
stropită din belșug cu votcă. La sfârșit de săptămână își făcuse obiceiul să meargă la terasa unde se ducea toată suflarea din micul orășel. Nu făcea mare lucru acolo, altfel înțelegea el să se distreze la local. Muzica nu-l încânta de loc, pentru că țânțarii din orchestră nu erau în stare să cânte nici măcar un cazacioc ca lumea, iar berea nu-i stârnea nici o dorință. Auzi, bere la cârciumă! Asta nu era o băutură pentru bărbații adevărați. La el acasă, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
putea să citesc eu pentru dumneavoastră, am spus cu solicitudine, căindu-mă numaidecît pentru cutezanța mea, Încredințat fiind că, pentru Clara, compania mea nu putea reprezenta decît un deranj, dacă nu chiar o glumă. — Mulțumesc, Daniel, replică ea. Aș fi Încîntată. — CÎnd veți dori. Încuviință Încetișor, căutîndu-mă cu zîmbetul ei. — Din nefericire, nu mai am acel exemplar din Casa roșie, Îmi zise ea. Monsieur Roquefort a refuzat să se despartă de el. Aș putea Încerca să-ți povestesc subiectul, Însă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
am sugerat lui Fermín să-și ia liber restul după-amiezei. — Hai, te duci s-o cauți pe Bernarda și-o duci la un cinematograf sau să vă uitați la vitrine pe strada Puertaferrisa, la braț, că pe ea asta o Încîntă. Fermín se grăbi să-mi dea ascultare și dădu fuga să se dichisească În spate, unde avea mereu pregătite niște rufe de schimb impecabile și tot soiul de colonii și de pomade Într-o trusă care ar fi făcut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
poți lua cu tine ca să-l Încerce. Dacă-i place, o să mi-l plătească. Dacă nu, mi-l aduci Înapoi. Mulțumesc mult, don Federico. Ceasornicarul se apucă să Împacheteze hîrbul În chestiune. —Înaltă tehnologie, zise el, satisfăcut. Firește, m-a Încîntat cartea pe care mi-a vîndut-o deunăzi Fermín. Una de Graham Greene. Fermín ăsta e-un fișier prima-ntîi. Am Încuviințat. — Da, e tare bun. — Mi-am dat seama că n-are niciodată ceas. Spune-i să treacă pe-aici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
armată, juca polo de trei ori pe săptămână. — Mă tem că doamna Strickland n-are chef să-i stau pe cap tocmai acum, i-am zis. Vreți să-i transmiteți regretele mele? Dacă pot face ceva pentru dumneaei aș fi încântat s-o ajut. El nu mă băgă în seamă. Nu știu ce-o să se întâmple cu ea. Și mai sunt și copiii la mijloc. Din ce o să trăiască? Șaptesprezece ani! — Care șaptesprezece ani? — Sunt căsătoriți de șaptesprezece ani, răbufni el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
multă josnicie în noblețe și câtă bunătate în desfrâu. Dar călătoria mea avea în ea ceva aventuros și ca atare optimismul îmi creștea pe măsură ce mă apropiam de Paris. în plus mă priveam dintr-un punct de vedere dramatic și eram încântat de rolul meu de prieten de nădejde care-l aduce îndărăt, la soția iertătoare, pe soțul ce călcase strâmb. Mă hotărâsem să-l vizitez pe Strickland în seara următoare, deoarece, instinctiv, simțeam că trebuie aleasă cu multă grijă ora. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
I-am spus numele. M-am străduit din răsputeri să-mi iau un aer cât mai firesc. Nu mă mai țineți minte. Am avut plăcerea de a cina cu dumneavoastră la sfârșitul lunii iulie. Poftește înăuntru, zise el vesel. Sunt încântat să te văd. Stai jos! Am intrat. Era o cămăruță mică de tot înțesată de mobilă din stilul cunoscut în Franța sub numele de Louis Philippe. Am văzut un pat mare de lemn cu o pilotă roșie umflată parcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
încât aproape nu-ți venea să crezi că e în stare de emoțiile violente la care fusesem martor. — Ți-a mulțumit vreodată pentru ceea ce faci pentru el? — Nu, mi-a zâmbit ea. — E neomenos. — E abominabil. Bineînțeles că Stroeve era încântat de ea. Nici nu știa cum să-și arate mai bine recunoștința pentru devotamentul total cu care acceptase sarcina pe care i-o aruncase el pe umeri. Dar era puțin nedumerit de felul cum se purtau Blanche și Strickland unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
trimis la Amsterdam să încerc să capăt o bursă - și am câștigat-o. Biata mea mamă, ce mândră era! Și cu toate că i-a sfâșiat inima despărțirea de mine, zâmbea și n-a vrut să-mi arate mâhnirea din suflet. Era încântată că fiul ei o să ajungă artist. Se chinuia sa facă economii crunte ca să am eu din ce să trăiesc, iar când a fost expus primul meu tablou au venit la Amsterdam să mă vadă tata, și mama, și surioara mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lui Chardin, Le Benedicité, care întotdeauna i se-păruse o capodoperă de mare finețe. Scoase repede cheia din buzunar, deschise și intră. Încăperea n-avea aerul unei locuințe părăsite. Pasiunea pentru ordine a soției fusese una dintre calitățile care-l încântaseră atât de mult. Viața lui de acasă îi dăduse o pasiune tandră pentru ordine. Când văzuse dorința ei instinctivă de a pune fiecare lucru la locul lui, asta îi încălzise inima. Dormitorul arăta exact așa cum îl lăsase ea: cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-i atribui teorii fantastice în privința predecesorilor și cu o oarecare dezamăgire mărturisesc că îi trata cam așa cum îi tratează toată lumea. N-am impresia că-l cunoștea pe El Greco. Avea o mare admirație pentru Velásquez, dar lipsită de orice bucurie. Îl încânta Chardin, iar Rembrandt îl ducea la extaz. Descria impresia pe care i-o făcea Rembrandt printr-o grosolănie pe care n-o pot repeta. Singurul pictor care-l interesa în mod cu totul neașteptat era Brueghel cel Bătrân. Pe vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să meargă pe jos, iar lui îi era imposibil să bată atâta drum și tocmai de aceea ei o îndepărtaseră pe fetiță. — Trebuie să vă mărturisesc, spuse doctorul întorcându-se către mine, că am avut o ezitare. Nu mă prea încântau paisprezece kilometri parcurși pe o potecă proastă și n-aș fi avut nici o șansă de a mă întoarce în aceeași seară până la Papeete. Și pe urmă Strickland nu era deloc simpatic. Era un ticălos leneș și inutil care prefera să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]