29,704 matches
-
frumoasă hacienda-palat, la poalele vulcanului Cotopaxi, la o zi de mers călare de capitală. Locul părea anume ales de zei pentru ca ei să se bucure de tot ceea ce aceștia revărsaseră pe pămînt spre a le face viața mai fericită, și Închiși acolo, fără să se arate la față decît rareori, Îndrăgostiți unul de altul Într-un fel aproape bolnăvicios, trăiau unul pentru celălalt Într-un soi de posesiune reciprocă și obsesivă, preschimbați Într-o ființă unică și desăvîrșită, care se hrănea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a navei. CÎnd, În timpul călătoriei de Întoarcere, velierul trecu la o aruncătură de băț de țămul Înalt al Insulei Hood, nimeni de la bord nu Își putea imagina că acolo, Într-o peșteră ascunsă de pe acel perete de piatră, se afla Închisă, legată cu un lanț lung, singura supraviețuitoare pe de Ilusión. Pe de altă parte, Niña Carmen - acum nici măcar ea nu Își mai aducea aminte că fusese cîndva numită astfel - se adaptase cu totul la noua ei existență, pînă Într-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ridicat și ferm. Dintre cei patru sclavi, Knut și Mendoza nu mai văzuseră o femeie de mai bine de doi ani, iar ceilalți cam de un an, pricină pentru care se extaziară În fața perfecțiunii chipului ei, cam palid din cauză că stătuse Închisă, și a grației aproape Înaripate a gesturilor ei cînd sărea de pe o stîncă pe alta. Ea Îi cercetă cu un amestec de durere și curiozitate la Început, nu luă În seamă avertismentele lui Oberlus și curînd se angrenă În discuții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
unor păsări neliniștite și mîrÎitul unui lup de mare care-și aștepta moartea la numai cîțiva metri distanță. Începu să se miște cu grijă cunoscînd fiecare potecă, fiecare piatră și fiecare tufiș de pe insulă, capabil s-o facă cu ochii Închiși, fără zgomot, aproape fără să trezească păsările care se odihneau În cuiburile lor. Acela era regatul său, pe care-l străbătuse de mii de ori, iar În anumite ocazii, În nopți asemănătoare, se strecurase la fel pentru a-și pîndi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
detectivul văzuse că u conduceam cu geamul coborât pe jumătate. Un geam de mașină, îmi zice tipul uitându-se la acele 20x25 cu mine îmbrăcată într-un cearșaf alb, un geam de mașină trebuie să fie-ntotdeauna complet deschis sau închis. Nici nu-și mai amintea câți motoriști văzuse decapitați de geamuri în accidente de mașină. Cum puteam să nu râd. Ăsta-i cuvântul folosit de el: motoriști. La cum îmi simțeam gura, singurul sunet pe care-l mai puteam scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
dejun, în fiecare dimineață, îmi arăta poze lucioase cu tipi care și-o sugeau singuri. Adunați, cu coatele agățate după genunchi și lungindu-și gâturile ca să și-o ia în gură, fiecare tip era pierdut în propriu-i mic circuit închis. Poți pune pariu că aproape toți bărbații din lume au încercat asta. Apoi Manus îmi zicea: — Asta vor bărbații. Dă-mi romantism. Flash. Dă-mi negare. Pentru fiecare mic circuit închis al acelor tipi destul de flexibili sau c-o pulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
fiecare tip era pierdut în propriu-i mic circuit închis. Poți pune pariu că aproape toți bărbații din lume au încercat asta. Apoi Manus îmi zicea: — Asta vor bărbații. Dă-mi romantism. Flash. Dă-mi negare. Pentru fiecare mic circuit închis al acelor tipi destul de flexibili sau c-o pulă suficient de mare să nu mai aibă nevoie de nimeni pe lume, Manus arăta cu pâinea sa prăjită spre pozele alea și-mi zicea: — Ăștia nu tre’ să-și mănânce nervii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
camerele de supraveghere în locul lui Dumnezeu, ca să ne prindă când dăm cu bățu-n baltă. — De ce-i așa important pentru tine? zic. Și Evie deja se-ndepărtează de mine, lăsându-mă singură și spunând: — Degeaba. Pierdută în propriu-i mic circuit închis. Lingându-și singură gaura curului, Evie zice: — E-o nimica toată. Zice: Las-o baltă. Capitolul 6 Pe planeta Brandy Alexander, universul e guvernat de-un sistem destul de elaborat de zei și zeițe. Unii sunt răi. Alții sunt binele absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mea că nu’ș ce fixativ i-a explodat lui Shane în față. Bum, și-a intrat în casă clătinându-se pe picioare, cu fruntea deja înnegrindu-se și albăstrindu-se. Lungul drum spre spital cu un ochi umflat și închis și cu fața din jurul lui devenind din ce în ce mai mare, cu toate venele dinăuntru sparte și sângerându-i sub piele, Shane n-a spus un cuvânt. N-a fost vina mea că oamenii de la serviciul social al spitalului au aruncat o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Seth Thomas încercând să mă omoare. Așa cum mi-e fața acum, fără mandibulă, gâtul mi se sfârșește într-un fel de gaură din care-mi atârnă limba. În jurul găurii, toată pielea e un țesut cicatrizat: gâlme strălucitoare de-un roșu închis de parcă aș fi nimerit plăcinta cu vișine la un concurs de mâncat plăcinte. Dacă-mi las limba să atârne, mi se vede cerul gurii, roz și neted ca un dos de crab, iar în jurul palatului îmi atârnă vertebrele albe în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
conturarea nasului, conturarea maxilarului, realinierea frunții... De parcă ar fi de mirare că nu mi-am recunoscut fratele mutilat. Către Vivienne, Brandy zice: — Domnișoară Gono Rhea, mai am încă multe luni de Training pentru Viața Reală și n-o să le petrec închisă aici, în hotelul ăsta. Sari la noi plecând cu Fiatul Spider doldora de bagaje. Imaginează-ți niște refugiați disperați din Beverly Hills cu șaptesprezece valize asortate migrând în cealaltă parte a țării ca să înceapă o viață nouă în Midwestul Muncitoresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
strat. Mulțumesc că nu mă implicați. Mergem dintr-un capăt în altul al holurilor de la primul etaj până când Brandy spune că e pregătită să atace scările. Câte-un pas odată, în tăcere, coborâm în hol. Dincolo de hol, prin ușile duble închise ale salonului, auzi vocea profundă a domnului Parker spunând ceva încet, iar și iar. Cu Brandy sprijinindu-se de mine, executăm o cursă lentă pe trei picioare, în vârful degetelor, prin hol, de la baza scărilor până la ușile salonului. Întredeschidem ușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
lungul cusăturii de la mijlocul spinării și până la guler. Mâinile domnului Parker, podul unei palme îndeasă între dinții îmbrăcați în porțelan ai lui Ellis un portofel de piele de țipar ud leoarcă și ronțăit. Fața lui Ellis e de-un roșu închis și strălucitoare, așa cum ai arăta dacă ai nimeri plăcinta cu vișine la un concurs de mâncat plăcinte. Un deget descărnat desenează un haos de sânge și lacrimi, muci și bale. Părul domnului Parker e căzut peste ochi. Cealaltă mână a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
zice Sofonda, și Vivienne îi dă cea mai pală nuanță de fard de pleoape Aubergine Dreams. — Culoare de suprafață! zice Sofonda, și Kitty îi dă următorul fard de pleoape. — Culoare de contur! zice Sofonda, și Kitty îi dă cea mai închisă nuanță. Shane, întoarce-te tu la cariera mea. Cere-i Sofondei să-ți facă rost de-un megacontract, nu porcării de turnee de binefacere la țară. Tu ești Shannon futu-i McFarland acum. Du-te drept spre vârf. De acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
dulceață. Privea din nou prin geamul curat, nici nu ți-ai fi dat seama că între tine și rest era un perete de sticlă dacă nu ai fi sesizat lipsa de mișcare a aerului din odaie, era o fereastră bine închisă, dar extrem de curată, de străvezie. Cu siguranță se afla ceva acolo, nu fusese doar o părere. Altfel domnișoara K.F. nu și-ar fi dat seama de tulburarea lui. Sigur că observase, dar nu știa ce anume! De parcă l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de a fi totuna cu Italo Balbo. Eșarfa albastră a unei decorații îi traversa pieptul bombat, făcîndu-l să pară mai mare, mai impunător decît era în realitate. Mai degrabă mărunțel de statură și cam grăsuliu, ochii negri și umezi, tenul închis și din păcate poros, nasul cu nări largi, fremătînde, buzele bine conturate, cam cenușii, poate de oboseală, gîtul scurt, puternic, toate, chiar și picioarele ușor curbate, linia lor fiind scoasă în evidență de cizmele subțiri și înalte, roșcate, cu pinteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fost curajoși, au fost și norocoși, așa încît pot să-și organizeze serbările cuvenite cu mai multă tragere de inimă." Italo Balbo s-a făcut palid, Leonard Bîlbîie a crezut că va leșina, nici nu era de mirare, din cauza aerului închis, măcar să fi dat ferestrele în lături, ieșea așa și fumul și mirosul de parfumuri și transpirație, s-a făcut palid, a închis ochii, stînd așa cîteva fracțiuni de secundă, apoi, cu buzele albite, abia descleștîndu-și dinții, a spus ceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că mai țineți minte, domnilor, cît de încet se scurgea o zi în copilărie. Mal târziu, ah, mai tîrziu, cînd știi o groază de lucruri, cînd pricepi și te ocupi cu o mulțime de chestiuni, vremea zboară. Ați fost vreodată închis, domnule Georgescu?" Locotenentul se încruntă, nu prea înțelegea, "cum adică, închis? La închisoare?" Pangratty zîmbi fermecător, cum numai el știa să o facă atunci cînd ceva i se părea nelalocul său, "voiam să spun privat de libertate. De exemplu, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ceea ce-l privea pe Leonard Bîlbîie. Acesta se roși de emoție ori din alt motiv și se grăbi să iasă pe alee, la răcoarea nopții. Îi cam vîjîia capul, dar nu-l durea. Poate de la șampanie și de la aerul cald, închis, dinlăuntru. Nu se încumetă să cerceteze insigna pînă cînd nu ieși în stradă, în dreptul unui felinar. Balbo și suita plecaseră pe neașteptate, în vreme ce ei stăteau în fața ferestrei deschise către livadă și cineva spusese în treacăt că "italienii pleacă mîine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să stăpînească țopăiala, doar cheile zăvoarelor se aflau la ei, de vreme ce ei le-au închis. O garanție grozavă a perpetuității lor la guvern. După ce încing singuri focul sub cazan trebuie să arate că ei sînt singurii care pot ține capacul închis. Ca pompierii care dau singuri foc la oraș pentru a nu fi tăiați de pe statele de plată ale primăriei. Ori ca povestea cu banditul Cocoș care terorizează un sfert din populația țării și din care pricină e nevoie de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ei în realitate, nu doar în imaginație. N-a avut vreme să-și stăpînească pe de-a-ntregul emoția, deoarece ușa s-a deschis imediat, de parcă K.F. ar fi pîndit din spatele ei. Era cu adevărat minunată, ochii albaștri, de un albastru închis, dens, străluceau de parcă ar fi băut un pahar de vin înainte, purta o rochie din catifea neagră, nu prea complicată, dar îndeajuns de provocatoare ca să poată observa albeața pieptului cam dezgolit. În acea clipă i-a părut foarte rău că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prăvăliilor veșnic cu ușa deschisă, cu părul răsucit pe moațe al femeilor plictisite și visătoare, vița de vie cu ea însăși, cu viața toată chiar. De acolo, de sus, nu se vedeau decît pete de culoare armonizate, roșu sîngeriu, verde închis, ocru, galben bătînd în verde, negru, forme îmblînzite acoperișuri de țiglă, rînduri de vie, brazde de pămînt, cărări bătute, pământ reavăn, lăsîndu-te să crezi orice despre Vladia, pe potriva sufletului și imaginației tale. Pe masă, într-adevăr, totul era pregătit, dulceața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
oricine ce-ți doreai, să-l pui să stea nemișcat ore întregi în mijlocul străzii, să umble desculț pe marginea gardurilor, să asculte orice gogomănie și să fie de acord cu ea numai să-i lași pe oameni să țină ochii închiși, să nu-i scoți din transa în care căzuseră. Umbla printre ei, cum umbla printre case, îi saluta, îi răspundeau, le spunea să se dea mai încolo se dădeau, dar atîta tot. Era o așezare adormită, trăind fără să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
bocăne pe trotuarul ce ducea de la poarta cu închizătoare electrică pînă la treptele vilei, apoi trecu în vîrful picioarelor pentru ca paznicii să nu-și dea seama că nu ocolește clădirea ca să urce la colonelul Stoicescu. Avea emoții, dacă ușa era închisă trebuia să tragă de mînerul cu clopoțel și să aștepte pînă i se va deschide. Oricînd putea veni cineva, poate chiar unul dintre cei doi intruși și să-l găsească acolo. Nu-i era teamă de explicații, dar era mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu se mai ridice niciodată din țărână... Asta e vrerea Domnului... Unu...“ „Dar el și‑a luat zborul“, zise Sofia, „a dovedit că e făcător de minuni“. „Doi...“ „Chiar dacă o să cadă, rămâne Învingător“, zise Sofia. În vreme ce număra, Petru ținea ochii Închiși, vrând parcă să se desprindă de timp. Ca deodată să se pornească țipetele sfâșietoare ale mulțimii, și‑atunci deschise ochii. Chiar din locul În care Simon se făcuse nevăzut, cu puțin timp În urmă, dintre nori, Începu să se arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]