2,013 matches
-
aparține; ori ți-o iei în posesie printr-o smulgere sălbatică, ori ți se ia prin intermediul darurilor acceptate. Cred mai mult în grade diferite de proprietate asupra existenței. Ce sa zic? Dacă spectacolul e bun, poate că și marionetele se-nfiorează de-o fericire a lor, netulburată de mâna păpușarului - care, în definitiv, cine știe ce vastă goliciune ascunde și ea subcutanat. Satisfacțiile actorilor rămân autentice chiar dacă piesa nu-i scrisă de ei. Calitate artistică să fie, că de distribuirea rolurilor nu prea
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
înțeleaptă Pasife, nu m-am încrezut niciodată pe deplin în învățătura numerelor primită de la mentorii mei. Așa că pricepere, atâta câtă am, am mai mult în mâini. Dar, pentru a adăsta în neclintirea unui rost, ceea ce mâna dibuie trebuie smuls, încă înfiorat de palpitații, din preajma-i fremătând de viață și-așezat ca-ntr-un cavou între contururi bine măsurate; folosul consolează lucrurile de moarte. Pompe funebre ce îngroapă pietrele de vii, iată arhitectura fără meșteșug! Măsurătorile exacte ale formei sunt riturile funerare
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Pantiușa Bodnarenko. Mai grotesc este că acesta știa ce-l așteaptă, Își face și testamentul (la 45 de ani), dar nu reacționează, se supune regulii jocului, acceptă situația exact ca toți cei care au fost executați strigând „trăiască Stalin”. te Înfioară „anchetarea” lui Foriș: era sechestrat Într-o cameră secretă, chiar la Comitetul Central, păzit de Pantiușa, alături de biroul lui Gheorghiu-Dej, care-l vizita seara, oferindu-și satisfacția de a-l vedea total anihilat, neantizat. Ca să justifice uciderea lui Foriș, Gheorghiu-Dej
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
așa că rămase nedumerită. Soția lui? Dar parcă nu era?" Julien, însoțindu-și vorba cu fapta, începe apoi s-o acopere pe Jeanne cu sărutări mărunte și grăbite pe tâmplă și pe gât, acolo unde se încrețeau primele fire de păr. "Înfiorată la fiecare dintre aceste sărutări de bărbat, cu care nu era obișnuită, ea își apleca instinctiv capul în cealaltă parte, ferindu-se de mângâierile acelea care totuși o încântau". Pentru prima dată de când se întâlniseră, se priveau drept în ochi
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
În vreme ce străbat câmpurile înverzite, câmpiile "bogate ce strălucesc de flori sălbatice primăvara poloneză ce se răsfață în toată strălucirea voluptuoasă a frumuseții ei [...], Sofia simte apăsarea brațului său lipit de al ei, dându-și seama că porțiunea atinsă i se înfioară ca pielea de găină. Încearcă fără succes, pe bancheta înghesuită să se tragă mai la o parte. Tremură ușor, apoi se relaxează". La intrarea în mină, tânăra femeie și Dürrfeld rămân singuri preț de câteva clipe, față în față. Atunci
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
mașina ei, această femeie care lăsase totul în urmă îl sărută pe Simon, respiră, cuprinsă de amețeală, "mirosul acesta de bărbat tânăr, răsuflarea lui gâtuită și prospețimea nopții". Se simte tulburată de "gura aceea caldă care o face să se înfioreze". Și dacă ar fi fost într-adevăr posibil s-o ia de la capăt? Dacă tânărul acesta năvalnic ar fi putut, încă odată, să-i redea viața, să-i insufle căldura, pofta de viață, avântul ei de odinioară? Iluzia nu durează
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
se aeriseau. Ce se întâmpla, vă închipuiți. Ieșeau vaiete care făceau casă bună, în mijlocul codrului, cu răcnetele viețuitoarelor locului, căprioare sau chiar păsări, care, din diferite motive, mai mult de natură fiziologică, erau în perioada unor spectacole care, totuși, te înfiorau... Cei care, eventual, sforăiau, erau supuși la alte încercări. Li se băga un laț la ambele picioare , care, trecut peste bârna din mijloc, de care era legat acoperiș ul colibei, și tras de noi, cei trezi, îl ridicam cu picioarel
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
din poezia să. Diminețile se gândesc Încă la el, iar el, În genunchi, trage noaptea din luna și se Îmbracă În ea, vestejindu-se că un trandafir albastru de câmp. Avea numai 17 ani! Poezia abia Îl atinsese cu aripa, Înfiorându-l de moarte!” Și reda un buchet din creația celui adormit Intru liniște: ,,Umbrele copacilor strălucesc În stele Diminețile se gandesc la oglinzi Teiul din Copou Este un om minune, al lumii Întregi Florile au adormit de liniște Peste Iași
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
scrisă cu creta pe asfalt În clipa această Cântă picioarele vântului alizeu. Ascult cu urechile pământului Bătut de ploi și mângâiat de flori. Pădurea este o fiara cu brațele pline de drumuri O femeie guraliva și indiscreta Trupul fecioarei rămâne Înfiorat de neatingere Nopțile, aripa buimaca a curajului Iarbă șerpuita În umbră pământului Îmi trebuie Îndrăzneala de lup celest Să trec prin arbori cu sângele Înflorit. Suflet de primăvară Subsemnatul Malin, culturist și premiat la poezie Crescut de mic În Grădina
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
din poezia să. Diminețile se gândesc Încă la el, iar el, În genunchi, trage noaptea din luna și se Îmbracă În ea, vestejindu-se că un trandafir albastru de câmp. Avea numai 17 ani! Poezia abia Îl atinsese cu aripa, Înfiorându-l de moarte!” Ștefan Oprea „O mulțime de poeți și-au pierdut mințile sau viața spre ieșirea din tinerețe. Și e vorba de cei mai mari. Alexandru Malin Tăcu a tăcut exact În momentul În care-și făurise vocea proprie
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
pe Casandra că e în delir (aiurezi, smintită de un zeu) pentru ca apoi să-i ceară socoteală cu privire la sursa ei de inspirație : Cine-ți dezvăluie aceste/ nenorociri copleșitoare,/ venite de la zei grămadă,/ și te stârnește să ne cânți/ oracole ce înfioară ? Oamenii obișnuiți nu sunt în stare să descifreze corect cuvintele inspirate de o putere supranaturală : Un daimon plin de ură/ s-a năpustit asupra ta/ și te silește însuși el să-ți cânți printre suspine/ durerile de moarte. Iar noi
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
scenă a acestei drame a umilinței, rușinii, torturii, pe de alta a insurecției, prin intermediul unui personaj înzestrat cu puteri nelimitate; în plus, filmul îi dă spectatorului posibilitatea să traverseze spațiul junglei, contopindu-se cu natura. Spectatorii sînt invitați să participe înfiorați la distrugerea de către Rambo a dușmanilor, la experiența violenței salvatoare, la întoarcerea triumfătoare a lui Rambo într-un elicopter fabricat cu ajutorul unei tehnologii de vîrf. Astfel, mecanismul cinematografic al spectacolului de film își aduce contribuția în procesul de recîștigare a
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
ținută de patriarhul în veșminte sacerdotale, Prințul repetă jurământul declarând loialitate poporului român, supunere față de legile țării și angajându-se să apere statul și integritatea teritoriului românesc ‹...›. Deși situația nu îi era încă limpede, se simțea cu adevărat impresionat și înfiorat de rostirea acelor cuvinte. Aveau să-i rămână profund întipărite în minte, probabil și din cauza prezenței impunătoare a lui Antonescu și a chipurilor îngrijorate ale celor din jur. De-a lungul anilor avea să-și amintească de multe ori această
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
de rod, norii, curcubeul, vântul "mesager al dragostei", luceferii, stolurile de cocori, amurgurile blânde, noaptea/ negura, lacrima, dorul cutreierând fără astâmpăr, hora, zborul. Această dumnezeiască alcătuire a lumii, în veșnica roire a anotimpurilor, este învăluită în bucurie și tristețe calmă, înfiorate de trecerea ireversibilă a timpului și apropierea de anotimpul destrămării. Și sub aspect estetic, volumul se împlinește, situându-se emblematic în cadrele unei adevărate profesiuni de credință: "Întreaga noastră demnitate constă în capacitatea de a gândi, de a cugeta profund
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
frumos să admire priveliștea fantastică a florilor de cireș profilate pe cerul nopții. Într-o seară, priveam fascinați cum se strecurau, printre ramuri și flori, razele lunii. Deodată, când vântul s-a furișat printre flori, cireșii au prins a se înfiora. Au căzut și câțiva picuri răzleți de ploaie. Cred că bolta cerească își scutura roua pe pământ... așa cum cireșii își scutură florile în bătaia vântului. Mătase și diamante se aștern pe covorul crud al ierbii. Florile de cireș nu simbolizează
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
asemenea josnicii În orașul meu! Nimeni să nu Îndrăznească a face nedreptate altuia! Trebuie să Înțelegeți În sfârșit că fiecare ființă a fost creată de Dumnezeu și că nimeni nu poate trăi fără semenii lui! La aceste cuvinte, curtenii se Înfiorară. Niciodată nu vorbise tânărul prinț atât de mult, niciodată nu auziseră așa ceva ei, ministerialii și cavalerii cei mândri. În sală se lăsase o liniște deplină. — Viitorul nostru și al copiilor noștri depinde de bunăstarea tuturor locuitorilor acestui oraș, fie ei
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
repede, Înainte de-a te pune să guști din măiestria lui Hugo. Între timp, Hugo se apropiase de el și, ca pentru a-și dovedi Îndemânarea, Îl Împinse pe captiv. Acesta se rostogoli și legăturile Îi pătrunseră adânc În carne, Înfiorându-l de durere. Nici de la Hugo, nici de la stăpânul lui nu putea nădăjdui scăpare. Trebuia să câștige timp, era singurul lucru care-i rămăsese, trebuia să câștige timp și să nu măr turisească nimic din ceea ce văzuse Înainte. Cu iuțeală
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să poarte vina morții ei. Deci cel pe care-l așteptau era o persoană Însemnată, pe care Eglord voia s-o ucidă fără a putea fi bănuit. O a doua crimă În care ucigașii să nu fie descoperiți... Simeon se Înfioră. Asta era soarta lui! Nu numai că-l vor omorî, dar se vor și sluji de leșul lui. Îl vor azvârli la locul fărădelegii, astfel ca bănuiala să cadă asupra lui: un necunoscut, un bandit care omoară ca să prade, ce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bătrân. „Într-o bună zi o să te pomenești cu un cuțit Între coaste și știu cine o să-ți ia atunci locul pe lângă stăpân. — Numai să aibă timp, mormăi Hugo, și Simeon, care auzea totul de la locul lui de sub brad, se Înfioră. „Poate să fie În cearta asta și un dram de noroc pentru mine. Sfântă Fecioară, apără-mă și pe mine cum ai apărat atâția năpăstuiți.“ Geana sângerie a zorilor se lățea din ce În ce mai mult. Pe fondul ei strălucitor, Începea să se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de pe crăcană În foc și nu mai rămăsese din ea decât cenușă. Altul ducea la gură, Înmărmurit pentru totdeauna În acest gest, o cupă cu vin. Sabia care Îi tăiase pe jumătate capul nu clintise degetele care strângeau Încă pocalul. Înfiorați, Conrad și oamenii lui Îl căutară zadarnic printre cadavre pe cel al domnului Bertold. Lipsea de asemenea Siegebert, maestrul de vânătoare. Cu voce Întunecată, Conrad șopti: — Va trebui să aflăm ce s-a Întâmplat. Doi oameni să ia din pădure
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Eglord din Op fingen. Închină te cuviincios În fața lui și spune-i că totul a rămas așa cum am vorbit, să facă ceea ce crede de cuviință. Acolo vei mai primi un ban de argint“, a rânjit el. Bineînțeles că m-am Înfiorat. Toată lumea a auzit de Eglord și de blestemățiile lui. Nu l-am crezut. Dacă mă trimitea la starețul Otto, voia să scape de mine, și la Molsheim mă așteptau cu siguranță furcile, și nu banul de argint! Nimeni nu trebuia
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ca un duh, Johannes se apropie cu un muc de lumânare, pe care Îl aprinse și-l Împlântă Într-o crăpătură a pământului Înghețat. Apoi se retrase de-a-ndăratelea. În tăcerea apăsătoare se auzi dintr-odată un geamăt slab, care-i Înfioră pe toți, căci priviră spre stăpânul lor mort ca și cum s-ar fi așteptat să-l vadă ridicându-se. Dar vaietul venea din altă parte, de sub un morman de paie, unde, legat cu lanțuri de un stâlp, zăcea, Însângerat și cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu ochii Închiși și ținându-și răsu flarea. Timpul cât rămase acolo, În așteptarea cioplitorului În piatră, i se păru o veșnicie. Din când În când auzea pași care se apropiau, apoi se Îndepărtau iarăși și de fiecare dată se Înfiora, temându-se să nu fie descoperită. În sfârșit veni Simeon, tuși ușor și Întrebă șoptit: — Domniță, sunteți aici? Da, da, răsuflă fata ușurată. Bine c-ai venit. Mi-a fost atât de frică. Veniți, veniți. E o căruță care pleacă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Sagrada Familia" a lui Gaudi, înălțau imnuri de slavă care-și prelungeau sunetele armonioase, ca prin niște trompete uriașe, până la tronul Creatorului Divin. Armatele de îngeri dumnezeiești și cohortele de sfinți părinți ai întregii creștinătăți, așezați la picioarele Stăpânului, se înfiorau de frumusețea mesajului sonor, de magistrala euritmie propagată în spațiul interstelar, venită de undeva, de pe o planetă obscură... Vă mulțumesc, scumpii mei copii, ați fost atenți și ați cântat într-adevăr foarte frumos. Acum odihniți-vă. Familia Butu a urmărit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
iar militarul din exterior a țăcănit cârligul de siguranță, ne-am trezit în întunericul deplin al unui vagon, ca într-o eclipsă totală de soare. În clipa aceea, copilăria s-a îndepărtat de mine cu viteza luminii, asemenea unui porumbel înfiorat de groază, simțind în apropierea lui zborul vijelios al eretelui ucigaș. În secunda următoare, nu mai eram copil, ci o ființă pe deplin maturizată, din care etapa copilăriei se prăvălise ca o formidabilă avalanșă, având consecințe catastrofale pentru tot ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]