4,243 matches
-
am spus eu nedumerită. Dacă ai chef să mănânci o pâine care ar hrăni o întreagă familie... Am făcut o pauză și am pus mâna pe pâine. Dacă ai chef să mănânci în mai puțin de-un minut o pâine înghețată, care ar putea hrăni o întreagă familie, e problema ta. — Foarte bine, a zis el cu o voce belicoasă. Așa o să și fac. Era clar că spusesem o chestie anapoda. Nu spusesem ceea ce trebuia. Și nu voisem decât să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
posomorât pe fereastră. —Bună, am spus eu, nerăbdătoare să vorbesc cu cineva. Ce faci? —Vino-ncoace, mi-a spus el arătându-mi ceva pe fereastră. O femeie și trei copii veneau pe alee, poticnindu-se prin ploaie. Păreau epuizați și înghețați bocnă. — E soția mea împreună cu copiii! mi-a spus el cu o voce ciudată. întâi Chaquie și acum Mike: cu toții erau înhămați la asta! Soția lui Mike avea pe umăr un rucsac. — Vezi geanta aia, a bolborosit Mike arătând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
distram sub nici o formă. Jocuri! Spunea întreaga mea înfățițare. Ce jenant! Dar săptămâna asta, am fost surprinsă să descopăr ce distractive erau jocurile respective. întâi ne-am împărțit în echipe și am jucat Red Rover. Alergam prin sala de așteptare înghețată și, în final, rupeam barierele formate din brațele celorlalți pacienți. Era un joc alarmant de vesel. După care cineva a adus o coardă de sărit. Au urmat câteva minute penibile, fiindcă toți ceilalți fuseseră chemați să sară, numai eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
știi, mi-a explicat ea. Trebuia să recunosc că procedase corect. La momentul ăla, n-aș fi putut să rezist. Dar acum nu mai era o problemă. 69tc "69" Toamna a venit pe furiș, vremea s-a răcit și aerul înghețat a început să miroase a iarnă. Ceva s-a schimbat. Mi-am dat seama că nu mai eram furioasă pe Luke și pe Brigit. Nu puteam să spun când exact se întâmplase transformarea. Iubirea de frate și iertarea nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
zece cópii, la prima oră, în dimineața aia, ca să-l dau imediat la citit. De atunci, David se adâncise și el în lectură. — Intră, a strigat o voce din depărtare. Am deschis ușa masivă, am simțit un val de aer înghețat (Vivian își ținea clima biroului la temperaturi sub zero grade) și mi-am găsit șefa aplecată peste cinci sau șase reviste. Când m-am apropiat, am realizat că toate erau numere din Hustler. — Ce zici de fata asta pentru coperta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
parte de o lună de adevărat iad, iar acum nu mai încercam decât să trec de fiecare zi fără nici o confruntare față în față. Vivian putea să fie destul de abuzivă și prin intercom; în biroul ei retras, ca un palat înghețat - în care sunetele erau amortizate de pereții antifonați - Vivian chiar că-și dădea drumu’. — Vin imediat, am scuipat în cutia intercomului. Toată oboseala mi s-a risipat, fiind înlocuită de un val de panică. Mi-am trecut rapid degetele prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
o întâlnire importantă de curtare a unui client. Ceea ce, sincer, era chiar foarte bine - voiam să-mi savurez ultima mea noapte în garsonieră. Mi se părea că e sfârșitul unei ere. Am expirat profund. Aerul a adăstat îndelung în atmosfera înghețată. Dintr-o dată, mi-am adus aminte de ceva - uitasem totalmente să-l sun înapoi pe Luke Mayville. Mă sunase în dimineața aia, dar se scursese toată ziua, iar eu nu-l căutasem înapoi. Mi-am pescuit telefonul mobil, chiar dacă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în lumea înlocuitorilor, identificat cu numele și rolul și memoria pe care avea să le mimeze, cum cerea subterana măștilor și înlocuitorilor. Tolea era și el în genunchi, degetele lor se încleștară din nou și iar se desprinseră. Întunericul amuțit, înghețat, solid, nici o vibrație, nici o zvâcnire, un cavou. Graba injecta alcooluri vertiginoase, accelerând respirația și mișcările. Frig și arșiță, deopotrivă. Femeia se lăsă pe spate, ținea brațul strâns bratul barbatului și îi ghidă degetele prin tufișul țepos, pe floarea în flăcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și de bietul detectiv A.D.V.V.. Dar își revenea, iată, se calma, scumpa de ea, spectacolul nu se încheiase. — Vezi, dumneata, domnule Vancea, fragilul Tavi, bolnavul. Vicleanul, întortocheatul Tavi... Câinele nu mișcă, retras într-o superioara somnolență. Aerul însuși încremenise, înghețat, nu mai aveai timp, parcă, nici să te gândești la câte dejecta, dintr-odată, placida Venera, brusc explodată. Da, da, ipocritul Tavi, fiorosul Tavi! A tot rătăcit, s-a ascuns într-o fundătură. Încerca să râdă, batjocoritor, scutura doar sunete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
trântite. Tolea sălta, zurliu, tinerește, cu geanta pe umăr, spre intrarea hotelului TRANZIT. Ziua își confirma repertoriul, dar amurgul nu pacifica. Degajări de magneziu și iod ridicau în aer uriași păuni pastelați, curcubee de fosfor. Ceață fumurie și roz. Cerul înghețat, timpul înghețat. Domnea, deplină, noaptea de primăvară, marea ospitalieră, marea noapte ospitalieră care ne iartă râsul și ne înghite hoitul. Dintr-odată, frisonul știut. O scuturare de umeri. În sfârșit, noaptea care ne reia, ne redă, în sfârșit, uitarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sălta, zurliu, tinerește, cu geanta pe umăr, spre intrarea hotelului TRANZIT. Ziua își confirma repertoriul, dar amurgul nu pacifica. Degajări de magneziu și iod ridicau în aer uriași păuni pastelați, curcubee de fosfor. Ceață fumurie și roz. Cerul înghețat, timpul înghețat. Domnea, deplină, noaptea de primăvară, marea ospitalieră, marea noapte ospitalieră care ne iartă râsul și ne înghite hoitul. Dintr-odată, frisonul știut. O scuturare de umeri. În sfârșit, noaptea care ne reia, ne redă, în sfârșit, uitarea în care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de Celan sau atmosfera claustrofobă a terorii în creștere din Badenheim 1939 de Appelfeld.“ (LARRY WOLFF, The New York Times Book Review, USA, 25 iunie 1995) * „Câinele mut Dingo, Holocaustul uitat: marele roman al lui Norman Manea despre România... În timp ce est-germanii înconjoară cu înghețată frustrare arhiva poliției lor secrete, aici (în Plicul negru), o de-a dreptul mitică fantezie iluminează teroarea Securității în vârtejurile istoriei. Nici o cinstire pentru delator, ca figură a secolului. Tema lui Manea înseamnă mai mult: este vorba de chinul victimei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
comportamentul ei de aseară. De-a ce credea că se joacă, lăsându-mă baltă în halul ăla? După un timp ajung la Boston Common și mă așez pe o bancă, uitându-mă la niște copii care patinează pe un iaz înghețat. Parcul are o atmosferă de Crăciun, de parcă ar fi desprins dintr-o vedere. Aș vrea să mai stau în Boston. Nu sunt încântată că plec acasă. Niciodată nu sunt. Să nu mă înțelegeți greșit, îmi place slujba mea. Îmi plac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Kent Garland. Kent? Chiar există numele ăsta? — Sunt Rebecca Bloomwood, spun către maâtre d’, băgându‑mi repede hârtia înapoi în geantă. Am întâlnire cu Judd Westbrook și Kent Garland de la HLBC. El scanează rapid lista și îmi oferă un surâs înghețat. — A, da. Au sosit deja. Trag aer în piept, apoi îl urmez la masă, și uite‑i. O femeie blondă într‑un costum bej cu pantaloni și un bărbat cu trăsături fine, în costum negru, la fel de imaculat și cu cravată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
subită. Costumul îl am, nu? Și am cântat la pian de la vârsta de șase ani. Perfect adevărat. N‑are nici un rost să amintesc că m‑am lăsat de pian la nouă ani. — Frumos, zice Elinor, regalându‑mă cu un surâs înghețat. Și Sacha se pricepe la muzică. Anul trecut a dat la Londra un recital de sonate pentru pian de Beethoven. Ai fost? Lua‑o‑ar naiba pe Sacha asta. Cu blestematul ăla de schi nautic și cu blestematele alea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
întrevedere. Fără tragere de inimă, fixează o dată. E frig și plouă. De zile în șir port aceeași pereche de sandale ude. Mi s-au murat picioarele și noroiul îmi acoperă gleznele. Ne întâlnim într-un parc. Râul e magnific, dar înghețat. Nu sunt vizitatori. Când văd că se apropie silueta familiară, încerc să nu plâng. Este chipeș încă și e îmbrăcat în costumul meu prefearat, cel albastru. Însă în clipa în care mă zărește, își întoarce privirea. Situația e aiurea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
întrebat: Cum rămâne cu soțiile și concubinele? Eu am râs. Haide, Fairlynn, nume! La asta, desigur că m-am retras, deoarece nu mai voiam necazuri cu Jiang Ching. E ajunul Anului Nou. Zăpada a transformat Orașul Interzis într-o minunăție înghețată. Cu toate astea, nu am nici un chef să-mi vizitez florile de prun, preferatele mele. La suprafață, mi-am atins visul - am ieșit din umbra concubinei imperiale și m-am erijat în viitorul conducător. Și totuși, spre nemulțumirea mea, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
noastră, noul proprietar, un Îmbogățit de război, a Început s-o renoveze: i-a dărâmat pereții, a mutat ușile, a instalat un mobilier alb, de cofetărie, iar fosta noastră grădină a devenit o curte interioară, În care vara se mânca Înghețată. A sacrificat câțiva copaci, dar platanul din fața ferestrei mele scăpase. A avut mână bună, casa de pe Hauptstrasse a scăpat la bombardament ca prin minune, spre deosebire de cea din Bergstrasse, unde locuiam cu mama și Klara. Aici s-au spart doar geamurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
hâd și bărbos, nici mâinile reci, Încleștate pe vâsle. Nimic altceva În jur decât clipocitul nevăzut al apei negre, gata să smulgă de lângă mal luntrea, tocmai când, șovăind, tremurând, aș Întinde piciorul, ca să mă prăbușesc În adâncurile fără fund, umede, Înghețate, care au să se Închidă, uleioase, tăcute, deasupra mea, acoperindu-mă, cu frig și beznă. Al cui ești? Al cui ești? Cine? Eu sunt oaia cea pierdută... De fapt, nu aș vrea Într-adevăr să vreau să merg acolo, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
În vizită la o mătușă, cât despre prietena ei nedespărțită, nimeni nu știe cum o cheamă, unde altundeva să fie decât la gargară, Într-o cameră vecină. Și totuși, tu să mergi Înainte, clătinându-te, tot mai treaz, tot mai Înghețat, pentru că, după ce ai făcut câțiva pași, pe o balustradă atât de Îngustă, devine la fel de greu să te Întorci pe cât de greu e să mergi Înainte. Să fii tot mai treaz, tot mai singur, În Întunericul halucinant, luminat de câteva becuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mai singur, În Întunericul halucinant, luminat de câteva becuri. Să mergi, respirând rar și adânc, ca să Îți mai amâni o secundă voma, să te tot clatini, mergând, dar să mergi, Încă un pas, Încă un pas, Încă unul. Tot mai Înghețat, tot mai Îngrozit, clătinându-te, gândind ce? Simțind ce? Oricât mă voi strădui toată viața de acum Înainte, tot nu voi reuși să aflu. Și pasul greșit să-l faci chiar Înainte să pășești În balconul de la camera Luminiței... * L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
casei Dobrotă, Îți dorești să fii el, dar să rămâi tu. Și nici măcar nu bănuiești că Menadele Îi vor dărui ani grei de Închisoare, tortură, infirmitate, că după evadare va fi prins și ținut desculț, În carcera plină de apă Înghețată, piciorul cangrenat, amputat, fără anestezie... — ...Sfârșitul poveștii lui Anton este atât de trist, Încât n-are sens să vi-l povestesc Într-o asemenea seară festivă. L-am aflat În această călătorie de la fratele lui, Cristian Dobrotă. Dintre cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
fi preferat să fi stat amândoi de vorbă, dar nu ai putut decât să ajungi cu mașina profesorului Stan pe strada plină de blocuri hidoase unde, până acum câteva luni, ea stătea, ore și ore, la coadă pentru pui vineți, Înghețați. — Dacă nu ar fi venit războiul, care le-a permis rușilor să ocupe atâtea țări, iar Churchill s-a trezit abia peste câțiva ani să vorbească despre Cortina de Fier ce s-a lăsat peste partea de Est a Europei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
năvălea, galopa vijelios drept spre perechea din mijlocul câmpiei. Vârtejul spulbera totul în calea lui. Cu fiecare clipă, călărețului îi era tot mai clar că cei doi nu mai aveau nici o șansă de scăpare. Un zâmbet dureros îi înțepă obrazul înghețat. Îl suportă cu satisfacție. Iată că totul se termina printr-un accident. Nesperat de curat. Îl intriga doar liniștea neclintită a celor doi. Nu fugeau, nu se crispau, nu strigau. Își duse iarăși luneta la ochiul neacoperit. Se aștepta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ei, însă, aproape că nu se mai vedea. Ea nu mai avea cum să audă șoapta lui frântă de lacrimi. Iancu își mușcă buza, pentru că o dorea. Și dorința îi amintea de acel contrast înnebunitor dintre trupul ei rece, aproape înghețat, ca de statuie sub ninsoare, și jarul arzător dinlăuntrul ei, care îl sorbea tot mai adânc, ca să îl prindă apoi ca pe o pradă în colul arzător, în acel inel interior de foc. Mângâieri fără sfârșit, sărutări nesățioase, vârtejuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]